Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂNr. 750/

Ședința publică de la 19 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIU CULRURAL NAȚIONAL A JUDEȚULUI V, cu sediul în F,-, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 2/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții G și, având ca obiect "PRETENȚII".

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; la dosar s-au comunicat de către recurentă relațiile solicitate de instanță la termenul anterior; recurenta, prin cererea depusă la dosar, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

CURTEA

Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2/12.01.2009 pronunțată de către Tribunalul Vrancea, s-a respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a jud. V, în contradictoriu cu pârâții G și.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată la nr- reclamanta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Județului V i-a chemat în judecată pe pârâții G și pentru plata sumei de 58.348.600 ROL reprezentând drepturi salariale necuvenite acordate lui.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că acest capăt de cerere a fost respins în dosarul nr- și ca urmare a măsurilor dispuse prin Raportul de control nr. 111/07.02.2006 efectuat de nr. 2005/05.01.2006 și procesul-verbal de inspecție din 14.08.2006 a DGFP V se impune recuperarea prejudiciului cauzat bugetului public. În drept a fost invocat art. 109 al. 1 Cod procedură civilă.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri în copie și s-a atașat dosarul -.

Prin sentința civilă nr. 3961/2008 Judecătoria Focșania declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea - Secția civilă deoarece privește un litigiu de muncă.

Prin întâmpinare pârâții au invocat lipsa calității procesuale pasive întrucât acțiunea trebuia îndreptată împotriva angajatorului care a primit suma, pârâții au avut calitatea de director și contabil.

Excepția este întemeiată.

Prin acțiunea formulată reclamanta solicită obligarea celor doi pârâți la plata sumei de 58.348.600 lei reprezentând drepturi salariale necuvenite acordate unui angajat respectiv de către cei doi pârâți care au avut calitatea de director ( G) și de contabil ( ).

Reclamanta a precizat că solicită plata sumei de către cei doi pârâți deoarece prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr- s-a respins acest capăt de cerere.

Potrivit art. 272 Codul muncii,Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie".

Ori în cauză pârâții nu au încasat vreo sumă ci un fost angajat al reclamantei a încasat suma pretinsă, aspect confirmat prin acțiune.

În acest context este evident că pârâții nu au calitate procesuală pasivă deoarece pentru sumele încasate necuvenit răspunde civil salariatul nu reprezentanții angajatorului.

Pentru aceste motive a fost admisă excepția și a fost respinsă acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a jud. V considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Aprecierea instanței privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților este nefondată în condițiile în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici la data încheierii contractului de muncă cu angajatorul.

Instanța trebuia să soluționeze aspectul privind prejudicierea bugetului public prin acordarea de drepturi salariale necuvenite.

În consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate.

În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9.pr.civilă.

La solicitarea instanței de recurs, a depus la dosar ordinele prin care au fost numiți cei doi pârâții funcționari publici.

Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.

Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1. Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță nu a dat dovadă de rol activ și nu a lămuri raporturile dintre părți.

Astfel, la termenul de judecată din data de 08.12.2008, instanța consideră necesar ca reclamanta să depună la dosar copii de pe contractele de muncă ale pârâților și fișa postului.

Deși s-a acordat termen în acest sens, la dosar nu s-au depus contractele individuale de muncă ale pârâților iar prima instanță nu a solicitat lămuri părților în ceea ce privește calitatea pârâților (salariați cu contract de muncă sau funcționari publici).

În aceste condiții, în baza rolului activ, în recurs, instanța a solicitat să se depună la dosar contractele de muncă ale pârâților sau ordinele de serviciu prin care au fost numiți ca și funcționari publici.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că cei doi intimați pârâți au calitatea de funcționari publici, fiindu-le aplicabile dispozițiile Legii speciale nr. 188/1999.

Prima instanță nu a pus în discuția părților nici temeiul de drept al acțiunii care nu era indicat deși prevederile art. 129 alin. 4.pr.civilă arată că, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cererea sau în întâmpinare.

Nu s-a observat faptul că acțiunea introductivă se referea la recuperarea unui prejudiciu având la bază raportul de control nr. 111/07.02.2006, prejudiciu ce s-a susținut că a fost cauzat de către pârâții-funcționari publici -instituției, ca urmarea a încheierii nelegale a unui contract de muncă cu salariatul.

În aceste condiții, devin aplicabile, prevederile art. 84 din Legea nr. 188/1999: "răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează".

Potrivit disp. art. 109 din același act normativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Deci, în speța de față, fiind vorba de raporturi de serviciu ale funcționarilor publici, competența funcțională de judecare a cauzei revenea Tribunalului Vrancea, Secția contencios administrativ, completul ce a pronunțat sentința recurată fiind nelegal constituit.

În consecință, în baza disp. art. 304 pct. 1 și pct. 9.pr.civilă, se va admite recursul potrivit disp. art. 312 alin. 1, 2, 3.pr.civilă și se va casa sentința civilă recurată cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare la Tribunalul Vrancea -Secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIU CULRURAL NAȚIONAL A JUDEȚULUI V, cu sediul în F,-, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 2/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Casează sentința civilă nr. 2/12.01.2009 a Tribunalului Vrancea și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vrancea - secția contencios administrativ.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 19 August 2009.

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

Grefier,

: - -/31.08.2009

: 5 ex.//16 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Comunicat 3 ex.//18.09.2009

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Galati