Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 756

Ședința publică de la 23 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect pretenții privind recursul declarat de Regia Autonomă de Transport Public I împotriva sentinței civile nr. 614/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen, s-a comunicat intimatului duplicatul motivelor de recurs, nu s-a depus întâmpinare. S-a solicitat judecata în lipsă.

S-a dat citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta a fost declarat în termen și motivat.

Nemaifiind cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 1515/99/18.02.2009, reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 721,34 lei reprezentând contravaloarea a 157 litri motorină.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este salariatul societății pe postul de șofer autobuz, începând cu data de 06.12.2006. În conformitate cu fișa postului, acesta avea obligația ca în desfășurarea activității sale să realizeze conducerea economică a mijlocului de transport, adică un consum minim de carburant și lubrifiant, fără solicitări mari ale pieselor care compun mecanismul de transmisie și fără șocuri la pornire și frânare. A mai susținut reclamanta că pârâtul cunoștea faptul că, în cazul înregistrării unui consum depășit de combustibil ca urmare a exploatării necorespunzătoare a mijlocului de transport, șoferul va suporta contravaloarea acestui consum.

În luna octombrie 2007, pârâtul și-a desfășurat activitatea pe autobuzul cu nr. de inventar 52, care a înregistrat un consum depășit de combustibil de 151 litri. cu orele lucrate pe acest mijloc de transport în luna octombrie 2007, pârâtul este răspunzător pentru un consum nejustificat de 80 litri motorină în valoare de 365,60 lei (4,57 lei/litru). În luna noiembrie 2007 pârâtul și-a desfășurat activitatea pe autobuzul nr. 52 care a înregistrat un consum depășit de combustibil de 194 litri motorină. cu orele lucrate pe acest mijloc de transport în luna noiembrie 2007, pârâtul este răspunzător material pentru un consum nejustificat de 77 litri motorină în valoare de 355,74 lei (4,62 lei/litru).

Întrucât mijloacele de transport care au înregistrat depășiri de consum de motorină față de consumul normat nu au înregistrat defecțiuni sau intervenții tehnice, iar șoferii nu au justificat în nici un mod depășirea de combustibil înregistrată, Comisia energetică a regiei a stabilit că depășirea consumului de combustibil față de consumul normat se datorează exploatării necorespunzătoare a mijloacelor de transport sau sustragerii, ambele cauze antrenând răspunderea materială a conducătorilor auto.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus copii de pe înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 614 din 8.04.2009, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public I în contradictoriu cu pârâtul.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, începând cu data de 06.12.2006, pârâtul a fost salariatul reclamantei Regia Autonomă de Transport Public I pe postul de șofer autobuz, conform contractului individual de muncă nr. 2145/2006 și actelor adiționale la acest contract.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 721,34 lei reprezentând contravaloarea a 157 litri motorină consum depășit de carburant față de consumul normat, înregistrat în lunile octombrie și noiembrie 2007.

Potrivit disp. art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, din analiza acestor prevederi legale rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția salariatului.

De asemenea, potrivit disp. art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

În speță, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de dispozițiile legale sus-menționate.

În primul rând, reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și personale a salariatului, săvârșită în legătură cu muncă sa. Din cuprinsul fișei postului pârâtului, rezultă că acesta avea obligația de a realiza "conducerea economică a mijloacelor de transport, adică cu un consum minim de carburanți și lubrifianți, fără solicitări mari ale pieselor care compun mecanismul de transmisie și fără șocuri la pornire și frânare". Reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul ar fi exploatat necorespunzător mijlocul de transport în comun sau ar fi sustras motorină, pentru a putea fi antrenată răspunderea sa materială. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi stabilit în mod clar și cert un consum normat de motorină pentru autobuzele Renault și că ar fi comunicat acest consum normat de combustibil salariaților. Astfel, prin adresa nr. 17194/12.11.2007 (fila 31 dosar) s-a comunicat secției nr. 1 un consum normat de motorină pentru autobuzele Renault, iar ulterior, prin adresa nr. 18979/17.12.2007 (fila 28 dosar) s-a comunicat secției nr. 1 un alt consum normat de motorină pentru aceeași marcă de autobuze, fără a se face însă și dovada că aceste adrese ar fi fost aduse la cunoștința salariaților. Mai mult, din cuprinsul notelor de analiză și tratare lunară a depășirilor de combustibil și ulei rezultă că intimata, la stabilirea supraconsumului de motorină, a avut în vedere un consum de 36 litri/100 km, consum comunicat secției nr. 1 prin adresa nr. 18979. Această adresă este din data de 17.12.2007, iar prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtului la plata supraconsumului de motorină pentru perioada octombrie - noiembrie 2007.

Totodată, instanța a mai reținut și faptul că din cuprinsul notelor de analiză și tratare lunară a depășirilor de combustibil și ulei rezultă că s-a propus de către comisia energetică la nivelul secției nr. 1 trecerea pe costuri a supraconsumului de motorină, ca urmare a faptului că nu s-au putut efectua analizele lunare decodate și probele de consum în traseu întrucât comisia nu a dispus de normele de consum corecte pentru acest tip de autobuze.

Cât privește prejudiciul produs patrimoniului angajatorului, acesta este de esența răspunderii patrimoniale, iar evaluarea pagubei și, deci, întinderea prejudiciului, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete. De asemenea, prejudiciul trebuie să fie real și cert. În ceea ce privește caracterul de certitudine a prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani. În speță, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului efectiv suferit ca urmare a faptei pârâtului.

O altă condiție necesară pentru existența răspunderii patrimoniale o constituie vinovăția salariatului. Astfel, vinovăția este elementul subiectiv al răspunderii și constă în atitudinea psihică a persoanei fizice față de fapta sa și față de consecințele ei păgubitoare, implicând conștiința încălcării unor relații sociale. Vinovăția presupune atât discernământul autorului, deci capacitatea sa de a-și reprezenta legătura dintre faptă și rezultatul negativ, ilicit, antisocial al acesteia, cât și voința liberă în desfășurarea conduitei sale. Nici acest element nu a fost probat în speță de către reclamantă, astfel încât nu se poate reține de către instanță existența lui.

În consecință, reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei conform disp. art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, acțiunea formulată fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Regia Autonomă de Transport Public I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține recurenta că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 270 și următoarele din Codul muncii, iar prima instanță a reținut în mod greșit că nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor legale privind existența răspunderii patrimoniale.

Astfel, arată recurenta, cu privire la existența faptei ilicite și personale a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, a dovedit că, în conformitate cu fișa postului, șoferul era obligat să exploateze economic mijlocul de transport, orice depășire de combustibil față de consumul normat fiindu-i imputabilă.

În speță, șoferul asista la alimentarea mijlocului de transport pe care îl conducea, așa cum rezultă din buletinele de alimentare și confirma prin semnătură cantitatea de combustibil alimentată.

Prin exploatarea mijlocului de transport în traseu, raportat la consumul normat pentru tipul de autobuz Renault, șoferul justifica combustibilul alimentat prin nr. de km efectuați în traseu, conform foii de parcurs zilnice.

Mai arată recurenta că, prin exploatarea necorespunzătoare a mijlocului de transport cu nr. de inventar 52, în lunile octombrie și noiembrie 2007, intimatul a produs un prejudiciu de 157 litri motorină, așa cum rezultă din fișa activității zilnice și Rapoartele de audit nr.10153 din 23.06.2008 și nr.14086 din 28.08.2008.

Prin nejustificarea consumului depășit de combustibil înregistrat la mijloacele de transport exploatate în lunile octombrie și noiembrie 2007, intimatul este răspunzător de paguba ce reprezintă cantitatea de 157 litri motorină pe care i-a alimentat, împrejurare ce relevă fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa.

Consideră recurenta că în mod greșit a reținut instanța că nu ar fi făcut dovada aducerii la cunoștința salariaților a normelor de consum pentru tipul de autobuz Renault. Astfel, adresa de comunicare a consumului normat este din 12.11.2007, iar prin acțiune s-a solicitat plata supraconsumului de motorină pentru perioada octombrie-noiembrie 2007.

Așa cum rezultă din -urile autobuzelor exploatate de pârât, recalculate la nivelul normei de consum din 14.12.2007 (norme aplicabile și în prezent, și anume 36 l/100 km + 0,6 zilnic), supraconsumul de motorină este tot de 157 litri.

Mai susține recurenta că în mod eronat a reținut prima instanță că nici condiția vinovăției salariatului nu a fost dovedită, având în vedere că acest element rezultă din neglijența de care a dat dovadă salariatul în îndeplinirea atribuțiilor privind conducerea economică a mijlocului de transport, împrejurare dovedită chiar de nota explicativă, prin care afirmă că nu cunoaște cauza depășirilor de combustibil, ceea ce denotă lipsa de interes a salariatului în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Ca atare, consideră că a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii patrimoniale a intimatului pentru paguba produsă societății, în valoare de 721,34 lei și solicită admiterea recursului și a acțiunii formulate. În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 ind.1 Cod proc.civ.

Recurenta a depus, în copie, cele două rapoarte de audit.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Conform fișei postului, șoferul de autobuz trebuie să realizeze conducerea economică a mijloacelor de transport, cu un consum minim de carburanți și lubrifianți, fără solicitări mari ale pieselor care compun mecanismul de transmisie și fără șocuri la pornire și frânare.

Potrivit art. 270 alin. 2 din Codul muncii, salariații nu răspund de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. normal al serviciului, care poate fi normat sau nenormat, cuprinde - în cadrul riscului normat - normele și normativele de consum, prin care se determină consumurile specifice de combustibil, materii prime, etc.

În prezenta cauză, așa cum a reținut instanța de fond, abia prin adresa nr. 17194/12.11.2007 s-a comunicat secției nr. 1 consumul normat de motorină pentru autobuzele tip Renault, iar prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtului la plata supraconsumului de motorină pentru perioada octombrie - noiembrie 2007, fără a se face dovada că această adresă ar fi fost adusă la cunoștința salariaților.

Nu se poate pretinde ca salariații să aplice retroactiv un consum normat, pe care însăși recurenta nu l-a stabilit decât în cursul lunii noiembrie 2007 și, mai mult, urmare a refacerii verificării în parcurs a consumului de combustibil pentru autobuzele Renault, l-a modificat, așa cum rezultă din adresa nr.18979/14.12.2007 ( de la 30 lt/100 km + 0,6 lt zilnic, la 36 lt/100 km + 0,6 lt zilnic în cazul consumului de vară și de la 33 lt/100 km + 1,2 lt zilnic, la 40 lt/100 km + 1,2 lt zilnic în cazul consumului de iarnă).

Pe de altă parte, așa cum se poate observa chiar din cuprinsul cererii de recurs, recurenta a aplicat normativul consumului de motorină în conformitate cu normele stabilite la 14.12.2007 pentru perioada de vară (36 lt/100 km + 0,6 lt zilnic), dar susține că salariatul a condus neeconomic mijlocul de transport pe perioada de iarnă, respectiv octombrie - noiembrie 2007 (când consumul normat era de 40 lt/100 km + 1,2 lt zilnic). Mai mult, -urile autobuzelor exploatate de intimat, recalculate la nivelul normei de consum din 14.12.2007, nu pot fi aplicate pentru perioada octombrie - noiembrie 2007.

În atare condiții, este lipsit de relevanță faptul că salariatul asista la alimentarea mijlocului de transport pe care îl conducea și confirma prin semnătură cantitatea de combustibil alimentată.

Cât privește vinovăția acestuia, ea nu poate fi dedusă din necunoașterea cauzei depășirilor de motorină, așa cum se arată în nota explicativă, ci trebuia a fi dovedită de angajator (potrivit art.287 din Codul muncii ) în mod concret.

Însă, atât timp cât nu s-a făcut dovada aducerii la cunoștința salariaților a consumului normat, anterior perioadei ce face obiectul cauzei (octombrie - noiembrie 2007), în raport de care s-ar fi putut aprecia fapta ilicită și personală a intimatului săvârșită în legătură cu munca sa, nu se poate susține nici culpa acestuia în producerea supraconsumului de motorină invocat de recurentă.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul declarat de Regia Autonomă de Transport Public și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de I, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 614 din 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Pt. Judecător aflat în

Semnează președintele

Instanței

Grefier

-

Red.

Tehnored./

2 ex.

13.07.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Iasi