Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 765/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.765/R/2008
Ședința publică din 28 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER:
S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de către revizuienta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM S, împotriva Deciziei civile nr.196/R din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul revizuientei UJCC S, consilier juridic, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 21, precum și intimata, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 14 martie 2008, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea revizuientei chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar, aspect față de care la acest termen, cererea de revizuire este legal timbrată.
La data de 20 martie 2008, s-a depus la dosar, din partea intimatei întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de revizuire, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul revizuientei.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților inadmisibilitatea prezentei cererii de revizuire în temeiul art.137 alin. 1 raportat la art.322 alin. 1 teza II Cod proc. civ.
Reprezentantul revizuientei UJCC S arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Intimata arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr. 196/R/24.01.2008 pronunțată în dosar nr- Curții de APEL CLUJa fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta DE CONSUM prin S împotriva deciziei civile nr.98 din 27 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care menținut-
Curtea a reținut că, prin sentința civilă nr.4174/18.12.2006 a Judecătoriei Zalăua fost respinsă ca nefondată cererea petentei împotriva pârâtei S și s-a admis cererea reconvențională a pârâtei S și s-a constatat că dreptul de proprietate al acesteia asupra construcției compusă din Complex Comercial, clădire situată pe terenul înscris în 796, nr. top. 181 /b/1, 182/b/1. S-a constatat dreptul de folosință a Cooperativei de Consum, asupra terenului în suprafață de 1114 mp. S-a dispus intabularea dreptului de superficie în partea a -III- aa C. nr.796, nr.top 181/b/1, 182/b/1 în favoarea Cooperativei.
Prin decizia nr.98/27.09.2007 tribunalul Sălaja admis apelul reclamantei și a schimbat hotărârea instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligarea pârâtei UJCC S- de Consum să plătească contravaloarea în lei a 40.104 EURO la cursul BNR din ziua plății, reprezentând chiria pentru suprafața de 1114 mp teren pentru perioada 1.10.2004 -31.03.2006.
Curtea reținut că recursul formulat de către pârâta UJCC S- de Consum este nefondat, deoarece reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata a 2 euro pe mp pentru suprafața de 1114 mp pe care sunt amplasate construcțiile proprietatea pârâtei, începând cu 1.10.2004-31.03.2006.
Reclamanta solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru terenul în litigiu, de la data reconstituirii dreptului de proprietate și expertul
a considerat că despăgubirea reală rezonabilă cuvenită reclamantei pentru terenul de 1114 mp este de 2,5 euro/mp/lună (și nu doar de 2 euro cum a solicitat reclamanta prin acțiunea sa) motivat de amplasamentul terenului și de valoarea de circulație.
Or, expertul a stabilit o valoare mai mare decât cea solicitată de reclamantă (2 acțiune) și în această situație, instanța dând eficiență principiului disponibilității a dispus obligarea pârâtei doar la plata sumei de 40.140 euro și nu de 59.130 euro și respectiv 39.350 euro.
Raportat la valoarea pretențiilor reclamantei și la dispozițiile art.2821pr.civ. calea de atac era cea a apelului și ca atare instanța a fost legal constituită, motiv pentru care urmează a fi înlăturată de recurentă privind greșita compunere a instanței.
Faptul că pârâta folosește efectiv terenul de 1114 mp al reclamantei, este de notorietate și de necontestat de altfel, situație în care obligarea pârâtei pentru lipsa folosinței terenului pe perioada 1.10.2004-31.03.2006 este fondată.
Nu prin cererea de apel a solicitat reclamanta pretențiile legate de folosința terenului ci chiar prin acțiunea principală, 1-2 dosarul instanței de fond.
Ca tare, nu suntem în prezența unei cereri noi în apel, așa cum susține recurenta.
Pârâta fost obligată să suporte și costul expertizei și s-a dispus raportat la dispozițiile art.274 pr.civ.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire UJCC S- de Consum, solicitând revizuirea deciziei, deoarece aceasta cuprinde dispoziții contrare care nu se pot aduce la îndeplinire prev.de art.322 pct.1 Cod proc.civ.
Revizuienta învederează instanței că dispozitivul hotărârii Curții de APEL CLUJ nu poate fi pus în executare, întrucât terenul este folosit de aceasta precum și de terțul SC SA, căruia nu îi este opozabilă hotărârea.
Prin urmare, nu poate fi obligată la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului reclamantei.
Al doilea motiv de revizuire se întemeiază pe disp, art.322 pct.5 Cod proc.civ. deoarece revizuienta a descoperit înscrisuri din care rezultă că evaluatorul numit în cauză nu avea competența profesională pentru efectuarea acesteia. După verificarea site-ului Ministerului Justiției s- constatat că expertul G este specializat în evaluarea bunuri mobile și nu avea specializare pentru construcții civile și industriale și nu este membru.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea revizuirii ca nefondată.
Analizând revizuirea formulată prin prisma motivelor invocate, curtea constată că aceasta este inadmisibilă urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Revizuirea hotărârii este o cale extraordinară de atac reglementată de disp. art.322-328 Cod proc.civ. Art.322 alin.1 Cod proc.civ. menționează condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire: se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Prin urmare, hotărârea care face obiectul revizuirii trebuie să fie definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, ori o hotărâre instanței de recurs, dar care evocă fondul.
Verificând decizia civilă nr. 196/R/2008 Curții de APEL CLUJ, se constată că această decizie nu îndeplinește condiția de admisibilitate arătată, deoarece prin această decizie fost respins recursul împotriva deciziei pronunțate în apel și nu s-a evocat fondul cauzei.
Această condiție de admisibilitate este necesar să fie îndeplinită raportat la motivele de revizuire stipulate expres la pct.1-9 din art.322, deoarece atâta vreme cât s-a respins recursul, nu poate fi raportat la pct.1 de revizuire, respectiv dispoziții potrivnice sau pct.2 instanța s- pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, etc.
Așadar, pentru considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art.137 alin.1 Cod proc.civ. raportat la dispa.rt.322 alin.1 Cod proc.civ. va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta UJCC S împotriva deciziei civile nr.196/R/din 24.01.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta UJCC S în numele și pentru de Consum împotriva deciziei civile nr.196/R/din 24.01.2008 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/8.04.2008
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Antoaneta