Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (969/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.77
Ședința publică de la 09 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr.754 din 28.06.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Secția a III-a Civilă, în dosarul nr.2009/2005, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC.
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru intimata reclamantă SC. în baza suplimentului la împuternicirea avocațială nr.-/2005 emisă de Baroul București - și Asociații - fila 196 lipsind apelanta pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea de către apelanta pârâtă, prin serviciul registratură, la data de 04.02.2009, a unor obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă.
Curtea comunică reprezentantului intimatei reclamante un exemplar al obiecțiunilor formulate și pentru a da acestuia posibilitatea să ia cunoștință de conținutul lor dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei se prezintă consilier juridic, pentru apelanta pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în baza delegației depuse la dosar iar avocați și, pentru intimata reclamantă SC.
Avocat, pentru intimata reclamantă, invocă dispozițiile art.103 Cod de procedură civilă și solicită a se constata tardivitatea depunerii la dosar a obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă.
Consilier juridic pentru apelanta pârâtă solicită amânarea cauzei pentru a face verificări la registratura instituției pe care o reprezintă cu privire la data plecării obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză contabilă.
Avocat, pentru intimata reclamantă, arată că se opune amânării cauzei în sensul solicitat față de vechimea dosarului pe rolul instanței precum și față de dispozițiile încheierii de ședință anterioare prin care se menționează termenul de 5 zile anterioare termenului pentru depunerea obiecțiunilor.
Curtea, după deliberare, cu privire la cererea formulată de către reprezentantul intimatei reclamante, apreciază că în raport de data menționată pe plicul ce însoțește obiecțiunile formulate de către apelanta pârâtă, respectiv 2.02.2009, și, în raport de măsurile dispuse de către instanță la termenul anterior, solicitarea de constatare a tardivității depunerii obiecțiunilor este neîntemeiată.
Curtea acordă cuvântul părților asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă.
Apelanta pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea obiecțiunilor urmând a se dispune refacerea raportului de expertiză contabilă, având în vedere faptul că nu s-a clarificat problema dedusă judecății respectiv căruia dintre cele patru litigii îi sunt aferente cheltuielile de judecată nefiind aduse la îndeplinire dispozițiile deciziei de casare.
Arată că, în activitatea desfășurată, avocații prestează numeroase servicii juridice, nu neapărat legate de instrumentarea unui dosar într-o instanță iar încheierea unui contract de consultanță juridică în care nu sunt diferențiate serviciile juridice prestate, nu poate duce automat la concluzia că toate facturile emise în baza acelui contract sunt aferente numai anumitor servicii juridice prestate.
Avocat, pentru intimata reclamantă, solicită respingerea obiecțiunilor formulate de către apelanta pârâtă în raport de concluziile raportului de expertiză și în raport de conținutul celor două anexe la acesta; face referire cu precădere la anexa 2 coloana 8 din care reiese cu claritate natura juridică a serviciului prestat precum și dosarul aferente acestuia.
Cu privire la respectarea dispozițiilor legale prin emiterea facturilor arată că acestea au fost respectate întocmai astfel cum reiese și din concluziile raportului de expertiză ce face referire directă la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.306/26.02.2002 pct.2.4 și Legea nr.571/22.12.2003 art.155 alin.1 și 8.
În concluzie apreciază că raportul de expertiză contabilă efectuat este perfect lămuritor și respectă întrutotul dispozițiile instanței motiv pentru care se impune respingerea obiecțiunilor.
Curtea, după deliberare, cu privire la obiecțiunile formulate de către apelanta pârâtă la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză în condițiile art.315 Cod de procedură civilă, apreciază, având în vedere lucrarea efectuată, că obiecțiunile formulate nu sunt întemeiate urmând pe cale de consecință a le respinge.
Părțile învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, ia act de declarația părților și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apelanta pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat iar pe fond respingerea cererii reclamantei având în vedere faptul că pentru majoritatea cheltuielilor de judecată, cu excepția celor două reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nu s-a făcut dovada că ar fi aferente litigiilor dintre părți, reprezentând facturi emise după soluționarea acestora.
Avocat, pentru intimata reclamantă, solicită respingerea apelului și menținerea soluției pronunțate de către instanța de fond; solicită acordarea cheltuielilor de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
Arată că, în cel de-al doilea ciclu procesual, în prezenta cauză, singurul aspect rămas în discuție este chestiunea existenței și întinderii prejudiciului iar expertiza contabilă efectuată în cauză a reținut, în mod argumentat, că toate cheltuielile de judecată plătite de către reclamantă au fost efectuate, au fost facturate, au fost achitate iar din acest punct de vedere realitatea plății este indiscutabilă.
În concluziile raportului de expertiză contabilă se mai reține că plata cheltuielilor de judecată de către intimata reclamantă s-a făcut pe baza serviciilor juridice prestate în legătură cu litigiile avute în vedere.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.754 din 28.06.2005, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 144.241,63 Euro și 7.181,45 lire sterline, în lei la cursul oficial la data plății, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate cu prilejul soluționării dosarelor nr.91/2003 al Curții de Apel București, nr.4811/2004 al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, nr.12202/2004 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială și nr.12536/2004 al aceleiași instanțe.
Pârâta a fost obligată să plătească sumele de 10.398 Euro, în lei la cursul oficial la data plății, și 85.045.474 lei taxă de timbru și timbru judiciar, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, în esență, a reținut că în cele patru litigii care s-au desfășurat între părți, reclamanta a avansat cheltuieli de judecată, fără să formuleze cereri pentru obligarea părții adverse la plata acestor cheltuieli.
Prezenta cerere formulată pe cale separată este admisibilă, pentru că instanța nu cenzurează hotărârile pronunțate în procesele care au generat cheltuieli, iar sintagma "cade în pretențiuni" se interpretează extensiv, în sensul că nu se referă doar la situațiile în care partea a cărei obligare la plata cheltuielilor se solicită a fost obligată să execute o prestație. Este suficient ca prin atitudinea sa procesuală aceasta să fi cauzat efectuarea cheltuielilor.
Obligația de plată a cheltuielilor de judecată are drept fundament ideea de răspundere civilă delictuală, iar în cauză sunt îndeplinit condițiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil.
Prejudiciul constă în cheltuielile făcute cu transportul, taxei judiciare de timbru și onorariile avocațiale plătite în cele patru procese, iar fapta ilicită a pârâtei a existat în fiecare cauză.
Tribunalul a reținut că, chiar dacă în dosarul nr.91/2003 cererea pârâtei (reclamantă în acel proces) a fost anulată ca netimbrată, aceasta este în culpă procesuală, conform art.723 și 129 alin.1 Cod procedură civilă.
În privința cheltuielilor făcute de reclamantă în dosarul nr.4811/2004, fapta ilicită a pârâtei constă în neîndeplinirea obligației de a numi un arbitru propriu, stabilită prin art.8.2 pct.1 lit.c din contractul de consultanță, determinând-o pe reclamantă să formuleze cerere pentru numirea unui arbitru.
Aceeași rea credință a pârâtei, care a refuzat să numească ea însăși un arbitru, a determinat formularea de către reclamantă a cererii pentru numirea unui arbitru substituent, față de imposibilitatea primului arbitru de a participa la soluționarea cererii arbitrale, și efectuarea cheltuieli în dosarul nr.12.202/2004 al Tribunalului București.
În privința dosarului nr. 2536/2004 al Tribunalului București Secția a VI-a Comercială, fapta ilicită a pârâtei constă în aceea că cererea sa a fost considerată ca fiind neîntemeiată, în raport de necesitatea solicitării de către reclamantă să fie numit un arbitru.
S-a mai reținut, că există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și că vinovăția pârâtei îmbracă forma culpei procesuale.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.33/A din 2.02.2006, a respins apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe, reținând că excepția prematurității nu poate fi primită, în raport de prevederile art.7201Cod procedură civilă, iar, față de temeiul acordării cheltuielilor de judecată, prezumția de comercialitate este înlăturată, fiind evident caracterul civil al obligației.
Totodată, s-a reținut, că susținerile care privesc fondul pricinii se analizează în limitele cererii de apel, a situației de fapt stabilită de tribunal și de modul în care tribunalul a aplicat legea.
Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții, probată prin faptul pierderii procesului, iar susținerea apelantei că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale nu este întemeiată.
Simplul fapt că în dosarul nr.91/2003 soluția pronunțată de instanță s-a întemeiat pe excepția netimbrării, nu este relevant pentru exonerarea de răspundere.
Conform art.274 (1) Cod procedură civilă, care nu distinge între soluțiile pronunțate de instanță, și nr.OUG84/2003, aprobată prin Legea nr.47/2004, care nu conferă pârâtei regim special în raporturile de drept civil, aceasta este în culpă procesuală, iar situația "obiectivă" invocată de apelantă, constând în insuficiența fondurilor necesare achitării taxelor de timbru, nu este relevantă. Partea trebuie să ia în considerare toate elementele specifice unui proces civil.
Critica referitoare la sumele de 38.010 Euro și respectiv 13.375 Euro excede cadrului procesual de investire, iar asigurarea serviciilor de asistență și reprezentare pentru toate cele patru litigii existente între contractul de părți s-a dovedit cu facturi fiscale și documente de plată.
Se mai reține, că nici susținerea apelantei că nu datorează suma de 24.148 Euro, aferentă dosarului nr.12202/2004, nu este întemeiată, pentru că, cheltuielile efectuate pentru numirea arbitrului unic au fost determinate de nerespectarea de către apelantă a clauzei contractuale privitoare la soluționarea litigiului pe calea arbitrajului, iar suma de 11.308,63 Euro cheltuită de reprezentantul intimatei cu cazarea în România, costul convorbirilor telefonice, internetul, limuzina taxi, masa nu poate fi contestată, pentru că modalitatea și strategia concretă de asigurare a apărărilor reprezintă o opțiune proprie a părții.
Costul deplasărilor cu avionul este dovedit în cauză, iar susținerea că s-au depus bilete de avion cu altă destinație decât România este irelevantă, deoarece graficul deplasărilor poate fi justificat de existența unor escale - Praga, Viena - în zborul de la sau către
Prin decizia civilă nr.10110 din 07.12.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursul declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei civile nr.33/A din 02.02.2006 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în cauză, au fost nesocotite prevederile art.274 din Codul d e procedură civilă, precum și susținerea apelantei sub aspectul legalității solicitării sumei pretinsă de intimata - reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, care este aproximativ egală cu valoarea inițială a litigiului și nu s-a stabilit astfel, deplin, situația de fapt privind întinderea daunei reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea proceselor.
Deoarece, mai reține instanța de recurs, tribunalul, analizând, în detaliu, elementele răspunderii civile delictuale, a obligat-o pe recurenta - pârâtă la plata sumelor indicate de intimata - reclamantă fără să arate din ce se compun cheltuielile acordate și care este cuantumul cheltuielilor efectuate în fiecare din cele patru dosare, iar apelanta a contestat faptul că cheltuielile reprezentând transportul cu avionul, cu masa, cu cazarea, etc. au legătură cu procesul, instanța de apel trebuia să suplimenteze probatoriul pentru a stabili dacă toate cheltuielile pretinse de intimata - reclamantă au legătură cu activitatea procesuală în cele patru dosare.
În privința cheltuielilor reprezentând transportul cu avionul, cazarea, costul convorbirilor telefonice, limuzina taxi, masa, se impunea să se stabilească faptul efectuării lor pentru ca intimata să-și asigure apărările în aceste procese, deoarece intimata s-a prezentat în proces numai prin avocat. În majoritatea lor, aceste cheltuieli au fost efectuate în anul 2003, însă în dosarul nr. 91/2003, în anul 2003, a fost fixat un singur termen de judecată, la care intimata (pârâtă în acel proces) nu s-a prezentat nici personal și nici prin avocat.
Pentru onorariile de avocat, din facturile depuse în dosar, rezultă, că plățile s-au făcut în baza contractului de asistență juridică, însă în fiecare factură există mențiunea servicii de asistență, conform contractului nr.54 din 21.11.2003, seria -, prestate în lunile. ".
Aceste facturi atestă efectuarea de plăți pentru serviciile prestate lunar, începând cu luna noiembrie 2003, până în luna decembrie 2004.
În plus, doar în facturile nr.- din 27.07.2004 și nr.- din 27.07.2004 există mențiunea - dosar 91/2003 și respectiv "dosar numirea arbitrului".
În celelalte facturi este trecut doar numărul contractului.
De aceea, raportat la modalitatea de plată "pentru prestații lunare", instanța de apel trebuia să dispună suplimentarea probatoriului, pentru a stabili dacă prestațiile efectuate în lunile când pricinile care au făcut obiectul celor patru dosare nu au avut fixate termene de judecată, au fost ocazionate de desfășurarea proceselor. Pentru stabilirea acestei împrejurări, se putea dispune efectuarea unei expertize, pentru ca expertul, față de conținutul contractului de asistență juridică nr. 54 din 21.11.2003, care nu este depus la dosar, a actelor adiționale, a facturilor depuse la dosar, a prestațiilor efectuate de avocați în perioada la care se referă aceste facturi și a actelor depuse în dosarele pentru care se cer cheltuieli, să stabilească ce sume s-au plătit efectiv pentru prestațiile efectuate în fiecare dosar și dacă modalitatea de plată este legală, în raport cu dispozițiile invocate de recurentă.
Astfel învestită, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.315 și ale art.295 din Codul d e procedură civilă, Curtea a apreciat că apelul este nefondat.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii, excepția întemeiată pe dispozițiile art.4 din Codul comercial și ale art.7201din Codul d e procedură civilă, în mod corect aceasta a fost soluționată deoarece, față de dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă și ale art.998 - 999 din Codul civil, obiectul prezentei cauze nu este de natură comercială deoarece nu face parte din faptele de comerț obiective sau subiective astfel cum acestea sunt enumerate în dispoziția art.3 din Codul comercial, ceea înlătură prezumția de comercialitate a litigiului în condițiile prevăzute de dispozițiile art.56 din Codul comercial.
Pe cale de consecință, procedura prealabilă a concilierii reglementată prin dispozițiile art.7201și următoarele din Codul d e procedură civilă nu era obligatorie, astfel că excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată.
În mod corect, prima instanță, a aplicat și interpretat dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă și ale art.998 - 999 din Codul civil, dispoziții incidente în cauză și potrivit cu care partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă.
Mai mult, sub aspectul existenței cerințelor necesare angajării răspunderii civile delictuale a apelantei, instanța de casare s-a pronunțat, prin decizia de îndrumare în sensul că, în speță, sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă sub aspectul existenței culpei procesuale a apelantei, chestiune de drept care a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat de către această instanță.
Sub acest aspect, în interpretarea dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă nu se poate face distincție asupra culpei procesuale deoarece legea însăși nu permite o astfel de interpretare, prin urmare, există culpă procesuală și în cazul în care cererea a fost anulată sau netimbrată aceasta fiind consecința unei conduite greșite asupra drepturilor procesuale conferite de lege, partea adversă fiind nevoită să efectueze anumite cheltuieli în exercițiul dreptului său la apărare, necunoscând intenția celui care a provocat procesul și nici soluția ce urmează a se pronunța, la momentul la care a fost încunoștințată despre existența unei acțiuni.
Sub aspectul justificării cuantumului pretins de către intimata - reclamantă, Curtea având în vedere atât probatoriul administrat în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, constată că întinderea prejudiciului suferit de către intimată cu ocazia derulării litigiilor a fost dovedit în condițiile reglementate prin dispozițiile art.274 și ale art.138 din Codul d e procedură civilă.
Așa cum rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză expertul contabil, serviciile juridice au fost prestate în baza unui contract de asistență juridică încheiat între părți, cuantificarea serviciilor juridice s-a făcut timpului alocat prestării de servicii de către avocații din cadrul societății de avocatură și a tarifelor orare stabilite prin contract în funcție de prevederile Legii nr.51/1990, iar plata cheltuielilor s-a făcut pe baza facturilor externe emise de cabinetul de avocatură.
Asigurarea serviciilor de asistență și reprezentare în justiție pentru toate cele patru litigii existente între părți a fost dovedită în prezenta cauză cu facturile fiscale emise, astfel cum acestea se regăsesc și în anexele raportului de expertiză tehnică contabilă, aceste facturi fiind emise în baza contractului de asistență juridică nr.54 din 21.11.2003 și a actelor adiționale la acesta.
Serviciile juridice prestate, conform datelor consemnate în facturile externe au constat în cereri formulate către, cereri pentru numirea unui arbitru pentru soluționarea litigiului arbitral inițiat de intimată, asistență juridică în litigiul comercial, precum și asistență în arbitraj.
Prin urmare, față de aceste aspecte reținute prin raportul de expertiză, expertul contabil a avut în vedere dispozițiile deciziei de casare și a arătat că toate cheltuielile dovedite prin facturile examinate și individualizate în cuprinsul celor două anexe ale raportului de expertiză au legătură cu derularea contractului de asistență juridică fiind ocazionate de desfășurarea proceselor dintre părți, așa încât obiecțiunile aduse de apelantă raportului de expertiză sunt lipsite de relevanță juridică prin raportare la dispozițiile Legii nr.51/1990 și ale Legii nr.82/1991.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.296 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul și față de prevederile art.274 din Codul d e procedură civilă, va admite cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză și dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr.754 din 28.06.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr.2009/2005 în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu sediul ales la și Asociații în B, str.-. -, nr.2,.2, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.4/25.02.2009
Secția a III-a Civ. -.
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă
