Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

decizia civilă nr.78/Ap Dosar nr-

Ședința publică din data de 01 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

Grefier: - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, -procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat dereclamantulîmpotriva sentinței civile nr.29 din data de 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 25 mai 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 01iunie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 29-5.02.2009 a Tribunalului Brașov, a fost admisă excepția prematurității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin cererea formulata reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 300 000 lei cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate, in mod nelegal in perioada 20.06.2008- 23.07.2008.

Dupa cum rezulta din actele de la dosar, in aceasta perioada de timp reclamantul a fost privat de libertate in baza mandatului de executare nr. 155/11.06.2008 (fila 4) emis de Judecatoria Sinaia in baza sentintei nr. 103/21.06.2007 si deciziei penale nr. 128/19.05.2008 Tribunalului Prahova prin care reclamantul a fost condamnat la 3 ani inchisoare.

Impotriva deciziei penale nr. 128/19.05.2008 Tribunalului Prahova reclamantul a formulat recurs inregistrat pe rolul Curtii de Apel P sub nr. de dosar -.

Prin incheierea pronuntata in acest dosar la data de 23.07.2008 ( filele 64-66) s-a dispus anularea mandatului de executare nr. 155/11.06.2008 emis de Judecatoria Sinaia, dispunandu-se punerea in libertate a acestuia ( fila 5).

Instanta mai retine ca pana in prezent recursul declarat de reclamant impotriva deciziei penale nr. 128/19.05.2008 Tribunalului Prahova nu a fost inca solutionat, cauza aflandu-se pe rolul Curtii de Apel

Potrivit art. 504. pr. penala "Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".

Totodata potrivit art. 506 pr. penala "Acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504".

In speta, instanta a constatat ca in periodada la care face referire reclamantul, acesta nu a fost privat de liberatate ca masura preventiva ci in baza unei hotarari judecatoresti de condamnare a fost emis un mandat de executare, constatat ulterior a fi ilegal.

Totusi, aceasta incheiere pronuntata de Curtea de Apel la data de 23.07.2008, prin care s-a constata nelegalitatea mandatului de executare nu se inscrie in nici unul dintre actele mentionate de textul art.504 pr. penala.

Nefiind pronuntata, pana in prezent, o hotărâre definitivă de achitare sau o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, cererea reclamantului pare ca prematur introdusa.

Aceasta cerere va putea fi formulata doar dupa solutionarea definitiva a dosarului nr. - aflat in prezent pe rolul Curtii de Apel B si numai in cazul in care instanta pronunta o hotarare de achitare sau de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j caci doar in acest caz se consfinteste faptul ca reclamantul a fost privat de liberate in mod nelegal. Daca se pronunta o hotarare de condamnare, perioada executata deja urmeaza a fi dedusa.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel d e recurentul, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că instanța a ignorat temeiurile de drept invocate, respectiv art. 504 alin.2 și 3 din codul d e procedură penală, apreciind în mod eronat că acțiunea este prematură.

Dreptul la despăgubiri reglementat de art. 504 alin.2 din codul d e procedură penală este independent de soluția pronunțată în dosarul penal, fiind îndrituită la despăgubiri, chiar și persoana care, deși condamnată definitiv, face dovada că a fost privată nelegal de libertate, în condițiile descrise exhaustiv în art. 504 alin.3 din codul d e procedură penală.

Se mai arată în cuprinsul motivelor de apel faptul că în concret, împotriva apelantului, s-a emis un mandat de executare a pedepsei de trei ani închisoare, pus în aplicare de către organele judiciare, în condițiile în care beneficia de prezumția de nevinovăție, iar hotărârea de condamnare nu este definitivă nici în prezent aflându-se în faza recursului, la Curtea de Apel Ploiești. Se mai arată că această instanță a pronunțat o încheiere, în ședința din 23.07.2008, definitivă, prin care a constatat că mandatul de executare a fost emis nelegal, și a dispus anularea acestuia și punerea sa în libertate.

Apelantul mai afirmă că pretențiile ce fac obiectul prezentului dosar, nu depind în nici un mod de soluția ce se va pronunța în procesul penal și chiar dacă va fi condamnat definitiv, dreptul la despăgubiri este indubitabil, având în vedere existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a constatat nelegalitate privării de libertate.

Așadar prima instanță în mod greșit a procedat la soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului sens în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Apelantul reclamant a fost condamnat prin sentința penală nr. 103/21.06.2007 a Judecătoriei Sinaia, la trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții și prin folosirea de mijloace frauduloase și la un an de zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, urmând să execute pedeapsa mai mare de 3 ani.

Această sentință a fost atacată cu apel d e către părțile civile, și doi dintre inculpați, inclusiv de reclamantul din prezenta cauză,.

Apelurile au fost soluționate în sensul respingerii acestora ca nefondate, menținându-se sentința ca temeinică și legală.

În executarea acestei sentințe s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 155 din 11.06.2008 de către Judecătoria Sinaia, a cărui executare a operat în intervalul cuprins între data de 20.06.2008 (când a fost respinsă de CA B, într-un alt dosar, propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de DIICOT, fila 13 dosar fond) și data 23.07.2008 la care Curtea de Apel Ploiești, investită cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei penale 128/2008, a dispus anularea mandatului de executare nr. 155/2008.

Ulterior dosarul nr.- prin care Curtea de Apel Ploieștia fost investită cu soluționarea recursului împotriva deciziei nr. 128/2008, a fost suspendat din data de 15.10.2008, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 385/14 Cod procedură penală măsură care subzistă și în prezent.

Prin urmare, încheierea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în data de 23 iulie 2008, nu echivalează cu o hotărâre definitivă de achitare, așa cum prevede în mod neechivoc art. 504 al. 3 din codul d e procedură penală. Această condiție ține de însăși esența acordării pagubelor, persoanei care în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Așadar, prima instanță în mod corect, a considerat că acțiunea promovată de reclamant, este prematură, iar legalitatea executării mandatului nr. 155/11.06.2008, poate fi analizată numai după finalizarea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 128/2008 a Tribunalului Prahova.

Față de toate aceste considerente instanța apreciază ca nefondate criticile din apel, și în consecință urmează a-l respinge și a păstra sentința primei instanțe ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul, împotriva sentinței civile nr.29/5.02.2009 a Tribunalului Brașov.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.NG/24.06.09

Tehnored. 25.06.09 - 6 ex.

Jud. fond

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Brasov