Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 805/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 29.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 805/
Ședința publică din 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 276/A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Banca Națională a României, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T și, pentru revendicare mobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă domnul avocat, pentru reclamantul recurent lipsă și domnul consilier juridic -, pentru pârâtul intimat Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că pârâții intimați Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T și BNR au depus la dosar întâmpinări, la datele de 26.08.2009, respectiv 28.09.2009, care se comunică reprezentantului reclamantului recurent.
Curtea pune în discuție excepția insuficientei timbrări, invocată prin întâmpinare de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea excepției, arătând că a răspuns la această chestiune chiar prin motivele de recurs.
Reprezentantul pârâtului intimat Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T învederează instanței că își menține excepția, pentru motivele arătate în întâmpinare.
Curtea, după deliberare, respinge excepția insuficientei timbrări, având în vedere că tribunalul nu a examinat fondul pretențiilor reclamantului.
Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, pe care le reiterează instanței.
Reprezentantul pârâtului intimat Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T pune concluzii de respingere a recursului, conform întâmpinării.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 276/A/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T împotriva sentinței civile nr. 5786/30.04.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâții BNR B și.
În consecință, sentința a fost schimbată în tot, în sensul respingerii cererii principale și a cererii de chemare în garanție.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a chemat în judecată pârâții BNR B și solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va da, să oblige BNR la restituirea sumei de 69.024 Euro în lei la cursul BNR din ziua plății, suma reprezentând echivalentul sumei de 135.000 DM preluată cu inventarul nr. 707/30.03.1989 întocmit de T și predată la Sucursala BNR
În motivare a invocat faptul că, deși în inventarul arătat se menționează că valuta a fost preluată de la, în realitate suma de bani i-a aparținut și i-a fost în mod abuziv preluată.
Pentru termenul din 3.11.2006, pârâta BNR Sucursala a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, invocând că valuta astfel preluată se valorifică în folosul Statului Român care este reprezentat în prezenta cauză de Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 5152/18.05.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins excepțiile invocate în cauză (a lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive a BNR și, respectiv a MFP) și a admis cererea de chemare în judecată în sensul obligării Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către reclamant a sumei de 135.000 DM în echivalent în lei la data plății în funcție de cursul oficial al BNR.
Apelul declarat de DGFP T în numele Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr.865/A/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În consecință, sentința a fost desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, tribunalul reținând, în esență, că judecătoria a soluționat cererea fără a intra în cercetarea fondului.
Prin sentința civilă nr. 5786/30.04.2008 pronunțată în dosarul nr. 6993.1/2006 în rejudecare, Judecătoria Timișoaraa respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și pe cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BNR și, respectiv, a lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție MFP; a admis cererea de chemare în garanție; admis cererea de chemare în judecată și, în consecință, a obligat Statul Român reprezentat de MFP să restituie reclamantului suma de 135.000 DM în echivalent în lei la data plății în funcție de cursul oficial al BNR.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, potrivit inventarului nr. 707/30.03.1989 întocmit de Inspectoratul Județean T al MI- Județului T, s-a procedat la predarea- primirea valutei ridicată de la, fiul lui și, în sumă de 135 mărci, suma fiind predată la BNR- Sucursala
Din adresa nr. /9.03.2007 a BNR- Sucursala T rezultă că singurul înscris deținut de aceasta cu privire la confiscarea sumei de 135.000 DM pe numele este extrasul din evidențele extracontabile, întrucât nota contabilă de virare la bugetul de stat sau alt document privind confiscarea sumei în cauză nu mai există deoarece a expirat termenul de păstrare.
Martorul a arătat că a fost înainte de 1990 șef al grupei de trafic aur și valută din fosta Județeană, iar în anul 1989 primit informații că reclamantul ar deține o sumă în valută primită de la fiii săi. În urma anchetei, reclamantul a fost de acord să predea suma de 135.000 DM, însă în procesul verbal a fost trecut o persoană fictivă, care nu exista în realitate.
Declarația martorului se coroborează cu declarația martorului care a arătat că în perioada 1985-1989 lucrat într-o formațiune de combatere a traficului de aur și valută și în această calitate, în urma unor informații primite de la șeful său, s-a deplasat la locuința reclamantului din- unde, în urma unor discuții purtate la sediu, acesta a predat suma de 135.000 DM. Martorul a arătat că, pentru ca reclamantul să nu fie tras la răspundere penală, pe actul de predare a fost trecută o altă persoană al cărei nume nu-l cunoaște întrucât actele au fost întocmite de.
Din adresa nr. - din 3.11.2006 a SEIP T rezultă că nu figurează în evidențe cu datele menționate în inventarul nr. 707/30.03.1989.
Instanța a reținut că reclamantul a dovedit interesul personal și legitimarea sa procesuală activă pentru promovarea acțiunii, îndeplinind cerințele art. 6 al.2 din Legea nr. 213/1998, motiv pentru care instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată în cauză.
A mai reținut instanța că, întrucât reglementările OUG 190/2000 sunt dispoziții speciale aplicabile exclusiv în cazul revendicării obiectelor din aur și metale prețioase în litigiile privind revendicarea unor sume de bani în valută confiscate înainte de 1989, reprezentantul pârâtului Statul Român este Ministerul Finanțelor Publice, conform art.25 al. final din Decretul nr. 31/1954, art. 3pct.54 din HG nr. 1574/2003 și art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998; în consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, acesta având calitatea de reprezentant al pârâtului Statul Român, admițând astfel cererea de chemare în garanție.
Pe fond, instanța a constatat că nu există un act procesual prin care procurorul, instanța de judecata sau alt organ împuternicit de lege să fi luat măsura confiscării speciale de la reclamant a sumei de 135.000 mărci vest-germane. Ca urmare, ridicarea de la reclamant a sumei de 135.000 mărci vest-germane a constituit o simplă preluare în fapt a acestora, realizată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 36 din Constituția României din 1965, art. 480, 481.civ. și a art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
In același timp, bunurile preluate în fapt de la reclamant de către un reprezentant al statului (organ de miliție) au fost predate la data de 30.03.1989 către un alt reprezentant al statului care a acționat în calitatea sa oficială, astfel încât se prezumă că acestea au intrat în fapt în patrimoniul statului comunist, actualul stat de drept având obligația de a răspunde pentru abuzurile săvârșite de prepușii statului totalitar potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, textele legale menționate anterior necondiționând angajarea răspunderii patrimoniale a statului prin reprezentanții săi de intrarea acestor bunuri în patrimoniul Băncii Naționale a, fiind suficient ca bunurile sa fie confiscate in mod abuziv de orice organ de stat. Sub acest aspect, nu prezintă nici o relevanță juridică dacă suma totală de 135.000 mărci vest-germane a fost depusă la Banca Natională a sau la Banca de Comert așa cum a susținut MFP în întâmpinare sau daca figurează preluată de la reclamant sau de la alta persoana trecută în mod fictiv în actul de preluare.
Împotriva sentinței a declarat apel DGFP T în reprezentarea MFP ca reprezentant al Statului Român care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Pentru a admite apelul astfel declarat și a dispune conform celor mai sus arătate, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile netimbrării acțiunii și pe cea a prescripției dreptului la acțiune, ambele invocate de apelantă.
În continuare, instanța de apel a avut în vedere că judecătoria și-a fundamentat soluția asupra excepției lipsei calității procesuale active exclusiv pe declarațiile martorilor și, ofițerii de miliție ce susțin a fi participat la preluarea valutei în litigiu, deși nu există nici un act de preluare dresat de aceștia care să confirme participarea lor la operațiunea de ridicare a valutei. Singurul act prevalat de reclamant în susținerea pretențiilor sale îl constituie inventarul nr.707/30.03.1989, unde este indicată ca persoană de la care s-a ridicat valuta numitul, fiul lui și, născut la 08.03.1948 în, care a fost sancționat contravențional prin procesul verbal seria N, nr.-.
A mai reținut că declarațiile martorilor pe care și-a întemeiat prima instanță soluția vin să confirme doar faptul că uzanțele vremii impuneau ca, pentru evitarea atragerii răspunderii penale, în actele de preluare a valutei să fie indicate persoane fictive, fără a da însă detalii exacte și concrete despre operațiunea de preluare, pretinsă a fi avut loc de la reclamant, însă amintindu-și precis numele persoanei trecute ca fiind fictivă, în condițiile în care au efectuat sute de astfel de preluări la epoca respectivă. Or, în acest context, instanța nu poate reține drept convingătoare mărturiile administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât nu s-a probat în mod cert, prin alte mijloace de probă că cei doi ofițeri au efectuat în concret preluarea valutei.
În aceste condiții, se impunea ca reclamantul să prevaleze procesul verbal de contravenție indicat mai sus, potrivit inventarului nr.707/1989, din care un exemplar se înmâna contravenientului sancționat (instanța de apel făcând fără succes, nemaifiind păstrat procesul verbal în discuție, demersuri pentru depunerea sa pe cale oficială), căci ar fi dovedit astfel, la adăpostul oricăror dubii că el era persoana spoliată și, implicit proprietarul valutei în litigiu.
Totodată, s-a reținut că, deși instanța a solicitat reclamantului să probeze proveniența valutei pretins confiscate de la el, acesta nu a înțeles a se supune exigențelor de probațiune cerute de imperativul art.1169 civ. acela de a produce probe apte a confirma existența în patrimoniul său a bunurilor revendicate și mai apoi, preluarea abuzivă a acestora.
Mai mult, reclamantul nici nu s-a prezentat în fața instanței, iar când s-a discutat proba cu interogatoriul acestuia, s-a rezumat la a remite instanței un înscris lipsit de credibilitate, semnat de avocat din care nu rezultă însă nici o clarificare a chestiunii supuse analizei.
In consecință, tribunalul a conchis că probatoriul propus și administrat de către reclamant nu este de natură a forma convingerea instanței că în persoana sa se identifică proprietarul spoliat, în alți termeni, că justifică legitimarea procesual activă în speță pentru a pretinde restituirea valutei, potrivit cu art.1169 civ. astfel că a dispus în sensul celor arătate mai sus.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamantul care criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei și trimiterea spre rejudecare a cauzei.
În motivare a invocat greșita reținere a lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită probatoriului (testimonial și cu înscrisuri) administrat în cauză, înlăturând în mod nelegal declarațiile martorilor audiați și încălcând, astfel, dispozițiile art. 1191 Cod civil, din probele administrate rezultând cu evidență că valuta a fost confiscată de la reclamant și nu de la.
A invocat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 591/2004 și ale art. 6 al. 2,3 din Legea nr. 213/1998, art. 11,20,21, 44 din Constituție, art. 480 Cod civil, art. 26, 341din OUG 190/2000, art. 6,8,13 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 Cod procedură civilă, art.312 al. 5 Cod procedură civilă.
Pe calea întâmpinărilor formulate în cauză, intimatele BNR- Sucursala T și DGFP T în reprezentarea MFP au solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Pentru a reține că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de proprietar al valutei a cărei solicitare se cere, deci dovada calității sale procesuale active, instanța de apel a coroborat probele testimoniale cu înscrisurile de la dosar și a expus în considerentele deciziei argumentele pentru care a ajuns la soluția dată asupra apelului cu care a fost investită.
Sub acest aspect, criticile recursului vizând aprecierea eronată a probelor administrate nu pot fi examinate ca temeiuri de modificare sau casare a hotărârii, câtă vreme acest motiv de recurs nu mai este enumerat în cuprinsul dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă.
Este adevărat că în sensul art. 1909 cod civil posesia de bună credință valorează titlu de proprietate, dar înscrierea în inventarul nr. 707/30.03.1989 (temei al pretențiilor reclamantului) a împrejurării că valuta a fost ridicată de la este de natură a răsturna această prezumție. In aceste condiții, reclamantul este dator a face dovada susținerilor vizând calitatea sa de proprietar al sumei de bani și neîntrunirea acestei calități în persoana lui; or, față de probele administrate, instanța de apel a apreciat că această dovadă nu a fost făcută.
Sunt nefondate criticile vizând încălcarea dispozițiilor art. 1191 Cod civil, câtă vreme instanța de apel nu a înlăturat declarațiile martorilor ca nefiind admisibile, ci le-a examinat și le-a înlăturat ca o consecință a raportării la celelalte probe administrate.
Referirea la dispozițiile Legii nr. 591/2004, prin care preluarea efectuată în baza actelor normative enumerate în art. 1 pct. 2 este calificată ca fiind abuzivă, este nerelevantă ca motiv de casare, câtă vreme instanța de apel nu a reținut că preluarea nu ar fi fost abuzivă (respectiv nu a examinat fondul pretențiilor), ci a concluzionat că reclamantul nu a dovedit că valuta ar fi fost preluată de la el.
realității că, față de dispozițiile art. 6 al. 2,3 din Legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului în cazul în care fostul proprietar revendică un bun preluat de stat însă, conform celor mai sus arătate, instanța de apel a reținut că reclamantul nu poate invoca aceste dispoziții câtă vreme nu a dovedit calitatea sa de persoană de la care valuta a fost ridicată.
Având în vedere că tribunalul a examinat cu ocazia soluționării apelului susținerile reclamantului și probele invocate de acesta în favoarea acestor susțineri și că, în modalitatea mai sus arătată, a concluzionat în sensul lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținerile vizând încălcarea dispozițiilor din Constituția României, din CEDO și din Protocolul nr. 1, dispozițiilor art. 480 Cod civil și a dispozițiilor OUG 190/2000 nu sunt întemeiate și vor fi respinse ca atare.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304, 306 al. 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 276/A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 276/A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 12.10.2009;
Tehnored. - 21.10.2009; 2ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara; judecător
Instanță de apel: Tribunalul Timiș -;
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
