Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 81/A/2008
Ședința publică de la 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta H împotriva sentinței civile nr. 133/2003 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 4040/2002.
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus din partea apelantei reclamante H note de ședință și supliment la concluziile scrise ( 182-188), iar din partea intimatei pârâte Rapid B s-au depus concluzii scrise cu anexă înscrisuri ( 189-198).
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 18 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 17 decembrie 2001 reclamanta - Has olicitat obligarea pârâtei Rapid B la plata sumei de 900.000 USD sau echivalentul în lei la data plății, cu dobânda legală, invocând că această sumă îi este datorată în baza clauzelor stipulate în două convenții intervenite între cele două cluburi ca urmare a transferului jucătorului la un club de din străinătate la data de 3 martie 2000.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că potrivit pct. 5 din convenția datată august 1997 pârâta îi datorează 30% din valoarea de 3.000.000 USD obținută prin transferul jucătorului la un alt club, adică suma de 900.000 USD, pe care însă a refuzat să i-o remită deși a notificat-o în acest sens la data de 13 aprilie 2001.
Pârâta a cerut respingerea acțiunii, susținând că potrivit înțelegerii intervenită între cluburi la 11 iunie 1998, părțile au înțeles ca în cuantumul sumei de 300 milioane lei să se includă și cota de 30% prevăzută la
-//-
pct. 5 din protocolul pe care aceleași părți l-au încheiat la 1 august 1997, acesta fiind sensul clauzelor stipulate în "înțelegere"referitoare la protocol, interpretare care a apreciat că se impune a fi reținută în raport de disp. art. 983 Cod civ.
Pârâta a mai afirmat că expresia "transfer definitiv" a fost stipulată în mod greșit în înțelegerea menționată, în realitate jucătorul rămânând sub contract cu reclamanta până la sfârșitul anului 1999 și că în fapt părțile au convenit doar un "transfer temporar" al jucătorului la clubul pârât, anume pe perioada de la 2 august 1997 și până la sfârșitul anului 1999, transfer realizat în conformitate cu disp. art. 55 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de.
Totodată pârâta a susținut că pe perioada transferurilor temporare de jucători, obligațiile clubului cedent se suspendă și acestea sunt preluate de clubul cesionar și că, în speță, întrucât perioada transferului temporar coincidea cu perioada până la care jucătorul avea contract cu reclamanta, cele două părți au convenit ca "indemnizația de formare" pe care o datora reclamantului conform regulamentului menționat să aibă cuantumul de 300 milioane lei, acesta fiind sensul înțelegerii, anume suma de 300 milioane lei reprezenta contravaloarea "cheltuielilor de creștere și de pregătire ale lui ", jucător care s-a legitimat la Clubul Rapid la data de 26 ianuarie 2000, ca jucător liber de contract.
Pârâta a mai susținut că și dacă s-ar accepta interpretarea potrivit căreia art. 1 din înțelegerea din 11 iunie 1998 ar include și protocolul din 1 august 1997, aceste texte s-ar referi numai la jucătorii transferați, ceea ce nu poate fi primit întrucât s-a legitimat la clubul bucureștean fără a mai avea nevoie de acordul clubului hunedorean (fila 41 dos. 8273/2001 Tb. H).
Prin încheierea nr. 1618/19 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea judecății cauzei la Tribunalul Alba I.
În fața acestei instanțe, pârâta a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești de a soluționa litigiul iar, în subsidiar, necompetența materială a tribunalului dea judeca pricina.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că atâta timp cât prin înțelegerea menționată cele două cluburi au stipulat drept de preț al transferului definitiv al jucătorului suma de 300 milioane lei (fila 21) protocolul datat 1 august 1997 fost implicit anulat.
Prin sentința civilă nr. 133/21 martie 2003, Tribunalul Albaa respins excepția privind necompetența materială și teritorială a Tribunalului Alba, excepția prescripției dreptului la acțiune precum și cererea dedusă judecății.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că accesul la justiție este un drept constituțional, prevăzut de art. 21 din Constituția României și este
-//-
prevăzut și de art. 83 alin 4 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de (), caz în care, cererea dedusă judecății este în competența generală a instanțelor judecătorești.
Instanța s-a declarat competentă material să judece în primă instanță litigiul - art. 2 pct. 1 lit. b Cod pr. civ. - precum și teritorial, în raport de hotărârea de strămutare pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.
De asemenea, tribunalul a constatat că nu este fondată excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanta acționând în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, tribunalul a redat cuprinsul clauzelor invocate de reclamantă în justificarea pretențiilor sale, apreciind că suma procentuală de 30% stipulată la pct. 5 din "protocol"se aplică numai "în cazul transferurilor temporare și pentru perioada în care jucătorul non amator își păstrează clubul cedent", concluzie sprijinită și pe dispozițiile art. 55 și 56 din.
Așa fiind, instanța a conchis că prin Înțelegerea datată 11 iunie 1998, părțile au convenit transferul definitiv al jucătorului, aspect ce se deduce din cuprinsul termenilor contractuali și din conduita adoptată de clubul pârât care a înțeles să transfere ulterior jucătorul la un club din străinătate.
Tribunalul a mai reținut că suma de "300.000.000 lei" stipulată în "înțelegere" se impune a fi calificată ca reprezentând valoarea taxei de transfer definitiv al jucătorului și, pe cale de consecință, că prin aceeași "înțelegere"părțile au renunțat la plata contravalorii cotei de 30%, trimiterea din cuprinsul înțelegerii la "protocol" apreciind că se impune a fi interpretată în sensul că se vor include în "înțelegere" numai acele clauze care nu au fost negociate de părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului reclamanta susține că între părți nu a operat la data încheierii "înțelegerii" un transfer definit al jucătorului său, legitimat în baza contractului 36067/28 mai 1996, transfer care urma să intervină abia la momentul în care jucătorul se transfera la un alt club, ceea ce s-a întâmplat, acesta fiind transferat la -.
Apelanta a susținut că distinct de înțelegerea privind jucătorul, cele două cluburi au stabilit cu caracter general și de principiu prin protocolul din 1 august 1997 care sun regulile care se aplică în cazul oricărui transfer al jucătorilor de la - la - Rapid și ce se întâmplă în cazul în care intervine - ca eveniment viitor și nesigur - transferul acestora la un club din străinătate pe perioada termenului de 5 ani, "protocol"care face parte integrantă și din "înțelegerea" privind pe jucătorul, "protocol"în care nu s-a consemnat însuși transferul.
Apelanta invocă o greșită aplicare de către tribunal a regulilor de interpretare prevăzute de art. 969, 979, 977 și 982 Cod civ. folosind o argumentație vădit părtinitoare a clubului pârât.
-//-
Totodată reclamanta a susținut că prin contractul de transfer nr. 18572/16 iunie 1997, s-a prevăzut în mod explicit care este durata transferului, anume "de la 16 iunie 1997 - la 1 august 1997", caz în care concluzia tribunalului în sensul că ar fi operat un transfer definitiv al jucătorului nu este în nici un fel justificată.
Prin decizia civilă nr. 1465/A/5 octombrie 2004 Curtea de APEL ALBA IULIAa respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, instanța a reținut că, în mod neîndoielnic, în baza contractului de transfer nr. 18572/16 iunie 1997 jucătorul a fost transferat pârâtei pe o perioadă determinată anume de la 16 iunie 1997 - la 1 august 1997.
Ulterior acestui transfer, instanța a reținut că între cluburi a intervenit "protocolul" datat 1 august 1997, iar, ulterior, prin actul intitulat sugestiv "înțelegere" din 11 iunie 1998 s-a stabilit că transferul jucătorului se face în limita sumei de 300.000.000 lei în care se include și "protocolul".
În raport de aceste considerente, instanța de apel a apreciat că "în mod judicios a reținut prima instanță că transferul definitiv" al jucătorului s-a făcut pentru suma menționată, astfel că pretențiile formulate de reclamantă în sensul art. 5 din "protocol" nu pot fi primite, concluzie care se impune și printr-o interpretare în sensul art. 983 Cod civ. adică în folosul celui care se obligă, a dispozițiilor din "înțelegere".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta H invocând incidența art. 304 pct. 8, 9 și 10 Cod pr. civ.
În motivarea recursului reclamanta susține că instanțele de fond au interpretat greșit actele deduse judecății, neobservând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora și, cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, au pronunțat hotărâri nelegale.
În dezvoltarea recursului reclamanta reiterează criticile formulate prin apel și conchide în sensul că probatoriul administrat a dovedit că pârâta îi datorează suma de 30% din valoarea transferului jucătorului la - sumă pe care refuză în mod nejustificat să i-o plătească.
Totodată reclamanta invocă o greșită aplicare a regulii de interpretare prevăzută de art. 993 Cod civ. străină cauzei, susținând că "îndoiala" este invocată de pârât doar cu scopul de a specula și de a se sustrage obligației sale de plată, clauzele convențiilor încheiate fiind clare sub aspectul obligațiilor asumate de pârât.
În justificarea motivului de casare prev. de art. 304 pct. 10, recurenta invocă omisiunea instanței de a se fi analizat și pronunțat în mod explicit cu privire la dovezile administrate, printre care articolele de presă prin care însuși semnatarul convenției din partea Clubului Rapid, denunță intenția clubului pârât de a refuza plata sumei datorate, în litigiu, articole prin care se subliniază și faptul că această practică neloială
-//-
caracterizează activitatea clubului Rapid și, respectiv, omisiunea de a da eficiență declarațiilor notariale deși semnatarii au fost participanți la negocieri și aveau cunoștință de cuprinsul convențiilor intervenite între cele două cluburi.
Prin Decizia Civilă nr. 10439/20 decembrie 2006 Secției Civile și Proprietate Intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul reclamantei împotriva Deciziei Civile nr. 1465/A/5 octombrie 2004 Curții de APEL ALBA IULIA pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că în drept, potrivit art. 314 Cod pr. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Totodată, judecătorii au obligația de a-și motiva hotărârile, adică să arate rațiunile care i-au determinat să admită sau să respingă cererile deduse judecății, hotărârea trebuind să cuprinsă în considerentele sale o cercetare completă a dovezilor administrate și a motivelor juridice invocate de acestea, precum și a celor pe care judecătorul își sprijină soluția.
Or, în cauză împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar hotărârile judecătorești nu au fost motivate, prin trimitere la probatorii relevante, sub aspectul concluziilor reținute.
În fapt, în speța dedusă judecății, potrivit mențiunilor din carnetul de legitimare ( 87 fond), jucătorul a fost legitimat la clubul reclamant - H la data de 4 ianuarie 1987, fără a se stabili data la care contractul încheiat de jucător cu acest club urma să înceteze.
Potrivit aceluiași carnet, jucătorul a fost folosit în perioada 2 august 1997-15 decembrie 1999 de către clubul pârât Rapid, fără a se indica temeiul acestei schimbări (și în baza unul alt contract, potrivit susținerilor reclamantului și pe perioada 16 iunie 1997 - la 1 august 1997), pentru ca apoi la data de 26 ianuarie 2000 să apară o mențiune potrivit căreia jucătorul ar fi legitimat la clubul pârât Rapid.
Având în vedere mențiunile din carnetul de legitimare, în mod necontestat jucătorul și-a desfășurat la clubul pârât activitatea pe perioada de timp cuprinsă între 2 august 1997 - 15 decembrie 1999, în baza unei înțelegeri intervenită între cele două cluburi și atâta timp cât perioada de timp a fost clar determinată această măsură a fost temporară fapt care exclude caracterizarea sa ca fiind un transfer definitiv al jucătorului la clubul pârât, aspect de altminteri contestat de ambele părți litigante.
Sub acest aspect este de menționat că potrivit adresei Federației Române de nr. 2814/21.08.2004 ( 22 fond) în arhiva Ligii profesioniste de nu există nici un document care să ateste existența
-//-
vreunui acord de transfer a jucătorului și, respectiv, modificarea statutului cât privește perioada de timp sus arătată. Potrivit acelorași relații jucătorul a fost legitimat la Rapid la sfârșitul contractului (fără însă a se indica data) în conformitate cu mențiunile unei circulare nr. 3/14 aprilie 1997 CE al.
Mai mult, prin întâmpinarea formulată la data de 22 ianuarie 2002, pârâta Rapid B confirmă la rândul său că termenul "transfer definitiv" al jucătorului a fost menționat greșit în înscrisul intitulat "înțelegere" întrucât părțile au convenit, astfel cum susține și reclamanta doar un "transfer temporar" al acestui jucător.
De altminteri este de observat că în accepțiunea părților termenul "transfer" desemnează uneori doar operațiunea de mutare în fapt a unui jucător de la clubul reclamant la clubul pârât și nu operațiunea oficială a transferului.
Așa fiind, în mod greșit instanțele de fond au concluzionat în contra susținerilor ambelor părți și a mențiunilor din carnetul de legitimare al jucătorului că referitor la acesta ar fi operat un transfer definitiv în baza căruia jucătorul și-a desfășurat activitatea în perioada 2 august 1997 - 15 decembrie 1999 la clubul pârât.
Pe cale de consecință, pornind de la calificarea greșită dată convenției intervenite între părți, instanța de recurs a apreciat că instanțele de fond nu au suplimentat probatoriul și nu au clarificat împrejurările de fapt în care clubul reclamant a cedat în fapt jucătorul clubului pârât.
Referitor la condițiile în care cele două puteau să cedeze jucători în perioada de referință, cele două părți au prezentat instanței două "convenții" sub semnătură privată.
Printr-o primă "convenție" datată 1 august 1997, cele două cluburi au încheiat un "protocol"de colaborare cuprinzând clauze cu valoare de principiu prin care au reglementat, printre altele, condițiile în care se puteau realiza și "transferuri" de iști între cele două cluburi (clauzele fiind stipulate la punctele 4 și 5), inclusiv ipoteza în care în astfel de situații ar interveni un transfer la un club din străinătate, de data aceasta un transfer oficial.
Printr-o a doua "convenție" nedatată, dar având menționate două date de înregistrare 16 decembrie 1997 și 11 iunie 1998, părțile litigante au stabilit clauze referitoare la "transferul definitiv" al jucătorului, convenție în cuprinsul căreia au făcut trimitere și la prima convenție mai sus arătată.
Or, pornind de la conținutul celor două "convenții" instanțele aveau a clarifica care a fost intenția reală a părților referitor la mutarea jucătorilor de la clubul reclamant la clubul pârât și, în special a jucătorului.
Cu privire la acest jucător instanțele aveau a verifica, date fiind susținerile părților și unii termeni ai "convențiilor", dacă convenția în baza
-//-
căreia a fost mutat la clubul pârât a fost modificată ulterior ca urmare a faptului că la sfârșitul perioadei de timp menționate, 2 august 1997 - 15 decembrie 1999, acestui jucător îi expira contractul încheiat cu clubul reclamant, adică dacă părțile au convenit anticipat și plata unor sume de bani care s-ar fi cuvenit clubului reclamant pentru preluarea definitivă a jucătorului de către pârât la finele contractului.
Așa fiind, cum împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, și cum instanțele în soluționarea cauzei au reținut pe cale de interpretare, o calificare greșită a "convenției" intervenite între părți, caz în care nu poate fi exercitat control judiciar efectiv cu privire la legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte în baza art. 314 Cod pr. civ. a admis recursul declarat de reclamantă și a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de apel urmează a stabili motivat care era statutul jucătorului, funcție de clauzele contractuale, la clubul reclamant și la ce dată îi expira contractul pe care acesta îl avea cu acest club și, respectiv la ce dată și în ce împrejurări a încheiat contractul cu clubul pârât, respectiv dacă legitimarea jucătorului la acest din urmă club a avut la bază vreuna dintre "convențiile" intervenite anterior între cele două cluburi.
Totodată, instanța de trimitere va verifica și va stabili, prin suplimentarea probatoriului, care au fost drepturile și obligațiile materiale și financiare ale lor, adică ale cluburilor, ca urmare a cedării jucătorului și în raport de dovezile administrate va statua în legătură cu conținutul clauzelor financiare stipulate de acestea, inclusiv asupra caracterului sumei de 300 milioane lei vechi în sensul dacă aceasta reprezenta sau nu indemnizația de formare plătită pentru a acoperi cheltuielile ocazionate cu selecția și pregătirea jucătorului, astfel cum pârâta a susținut prin întâmpinare ( 40 - dos. 8273/201 al Trib. H) și, în caz afirmativ, ce anume a determinat părțile să negocieze în cursul anilor 1997-1998 o asemenea indemnizație specifică transferului definitiv al unui jucător.
Având în vedere că unele dintre clauzele stipulate în "convențiile" sub semnătură privată invocate de părți conțin și o referire la un eventual transfer al jucătorilor "transferați" dar fără plata unei "indemnizații de transfer", termen care acoperă și situația jucătorilor mutați în fapt și nu neapărat transferați oficial, instanțele aveau a verifica dacă aceste clauze erau sau nu incidente și în cazul jucătorului.
În interpretarea "convențiilor" invocate de părți, instanța de trimitere va avea în vedere că termenul "transfer", în accepțiunea părților contractante, desemnează în anumite clauze doar operațiunea de mutare în fapt, fără efectuarea unor demersuri oficiale în acest scop, a jucătorilor de la clubul reclamant la clubul pârât.
Totodată, instanța va avea în vedere că ori de câte ori din dezbateri, din diferite împrejurări, din actele care li s-au înfățișat, etc. nu se
-//-
poate pătrunde și descoperi intenția părților se poate recurge la regulile de interpretare prevăzute de art. 977 Cod civ. cu mențiunea că sub acest aspect, al interpretării, denumirea dată de părți "convențiilor" și sensul literal al cuvintelor folosite nu sunt limite de interpretare iar clauzele primitoare de două înțelesuri se interpretează în sensul ce poate avea efect și că numai după ce instanța a epuizat toate demersurile necesare în vederea stabilirii voinței părților, poate recurge, ca o ultimă soluție, la disp. art. 983 Cod civ. potrivit cărora învoiala și clauzele obscure se interpretează în favoarea celui care se obligă.
În rejudecarea apelului, pârâta a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, susținând că aceasta nu mai există ca persoană juridică, fiind radiată de 3 ani și că nu mai figurează înscrisă ca și societate sportivă.
Verificând excepția invocată, se constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece documentele depuse de pârâtă vizează o altă societate și anume " 2005 " (a se vedea adresa nr. 733/3 martie 2008).
Astfel reclamanta a depus la dosarul cauzei Certificatul de înscriere în registrul Asociațiilor și Fundațiilor înregistrat sub nr. 746/A/1996 a Judecătoriei Hunedoara ( 136), Avizul de Constituire și Autorizare de Funcționare emise de Ministerul T și Sportului ( 137), Certificatul de identitate sportivă nr. - în care denumirea structurii sportive este " Club H", Certificatul de Înregistrare Fiscală nr. - ( 139), Raportul de Inspecție Fiscală nr. 20057/30 ianuarie 2008 ( 140), Bilanțul contabil ( 141-143), Declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat din 24 ianuarie 2008 ( 144), de verificare la data de 31 decembrie 2007 ( 145) și Certificatul de înregistrare a mărcii nr. 73690 ( 146).
Cu aceste documente reclamanta a făcut dovada deplină a calității sale procesuale active.
În fața instanței de fond, au mai fost invocate excepțiile prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și necompetența instanțelor judecătorești, excepții care au fost respinse cu autoritate de lucru judecat, prin sentința atacată. Este de observat că respingerea acestor excepții nu a fost atacată cu apel d e nici una din părți, iar Înalta Curte de Casație și Justiție casând decizia atacată a constatat implicit atât competența instanțelor judecătorești cât și faptul că dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris. Pe fondul cauzei, dreptul reclamantei s-a născut pe data transferului jucătorului de la Rapid B la în anul 2000, iar acțiunea reclamantei a fost înregistrată în termenul general de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 de 3 ani, respectiv la 17 decembrie 2001.
Examinând apelul reclamantei prin prisma motivelor de apel
-//-
invocate cât și din oficiu în baza art. 295 Cod pr. civ. se constată că Tribunalul Hunedoaraa pronunțat o decizie nelegală și netemeinică.
Este de necontestat că jucătorul a fost legitimat ca și jucător la reclamantă împrejurare ce rezultă din carnetul de legitimare ( 87 fond), la data de 4 ianuarie 1987.
Potrivit aceluiași carnet de jucător, a fost folosit de pârâtă în perioada 2 august 1997-15 decembrie 1999, fără a se indica temeiul acestei schimbări pentru ca apoi la 26 ianuarie 2000 să apară mențiunea că acesta a fost legitimat la Clubul Rapid, pârâta intimată.
Având în vedere aceste mențiuni, în mod necontestat jucătorul și-a desfășurat activitatea la unitatea pârâtă în perioada 2 august 1997 - 15 decembrie 1999 în baza unei înțelegeri intervenită între cele două cluburi și atâta timp cât această măsură a fost temporară exclude caracterizarea ca fiind un transfer definitiv al jucătorului la clubul pârât, împrejurare reținută și prin decizia de casare și confirmată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar.
În aceste condiții instanța de casare a dispus ca instanța de apel să administreze probe noi din care să se poată trage o concluzie justă cu privire la convenția părților.
Se reține că la data de 1 august 1997 între părțile litigante a intervenit un "protocol" de colaborare, cuprinzând clauze cu valoare de principiu prin care au reglementat printre altele condițiile în care se puteau realiza "transferuri" de iști, inclusiv ipoteza în care clubul pârât ar realiza un transfer în străinătate (punctele 4 și 5 din protocolul de la fila 65), de data aceasta a unui transfer oficial.
Prin oad oua "convenție", părțile au stabilit clauze referitoare la transferul definitiv al jucătorului, convenție care face trimitere și la "protocolul" inițial.
Pentru a stabili limitele "protocolului" și a "înțelegerii", conform deciziei de casare, au fost audiați martorii și propuși de reclamantă și propus de pârâta intimată.
Din declarațiile primilor doi martori, coroborate cu procesele verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație a reclamantei apelante, rezultă că cele două înțelegeri au fost puse în discuția acestui organ.
Martorii au declarat că "protocolul" a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, iar clauza prevăzută la art. 5 din primul "protocol" nu a fost niciodată interpretată printr-un act adițional sau alt înscris.
Potrivit acestui punct transferul jucătorilor de la reclamantă la pârâtă se face fără indemnizație de transfer, reclamantei revenindu-i numai cota procentuală de 30% în cazul transferului jucătorului (transferat de la la Rapid) de la pârâtă la un alt club din țară sau din străinătate.
Prin același "protocol", pârâta se obliga să subvenționeze pe reclamantă (pentru creștere de jucători în vederea transferului către pârâtă în condițiile protocolului) diferite sume de bani sau echipament sportiv, conform art. 1 din "protocol".
-//-
În aceste condiții, în decursul timpului, pârâta a plătit reclamantei suma de 300.000.000 lei vechi, sumă despre care martorul - fost președinte al Clubului - declară că nu face parte din cei 30% prevăzut în pct. 5 din "protocol", subvenția respectivă fiind plătită pentru ca reclamanta să achiziționeze un nou portar. Veridicitatea acestei declarații este dovedită prin actele depuse la dosar, respectiv contractul încheiat cu noul portar, ordinul de plată al primei tranșe din suma datorată care coincide cu plata făcută către UCN și procesul verbal al Consiliului de Administrație din luna iunie 1997.
Ambii martori au precizat că transferul lui s-a făcut fără indemnizație de transfer, cum de altfel au declarat și faptul că cea de a doua "înțelegere" făcută în scris cu pârâta în decembrie 1997 nu a modificat nici o clauză a "protocolului". Potrivit art. 1 alin 2 din cea de a doua "înțelegere", "protocolul devine parte integrantă cu toate clauzele sale, a înțelegerii convenite între cele două cluburi".
a fost transferat de la pârâta intimată la Clubul în anul 2000 și pentru care pârâta a încasat ca și indemnizație de transfer suma de 3.000.000. USD, împrejurare necontestată de nici una din părțile procesuale și de altfel dovedită cu acte.
Declarația martorului - vicepreședinte la unitatea pârâtă - este contradictorie. Acesta afirmă că suma de 300.000.000 lei a fost acordată de pârâtă reclamantei ca un sprijin material, întrucât reclamanta trecea printr-o perioadă financiară dificilă dar, fără a se sprijini și pe alte probe, susține că această sumă ar face parte din cei 30% din indemnizația de transfer a jucătorului către alt club. Declarația apare nesinceră (și interesată, fiind prepusul pârâtei) și atunci când afirmă că s-a renunțat la primul "protocol" deși a semnat ambele documente și în art. 1 alin 2 din "înțelegere" se afirmă că "protocolul" face parte din cea de a doua "înțelegere" în integralitatea sa. Afirmația martorului este în contradicție cu art. 4.1 lit. a din contractul de transfer, privind indemnizația.
De altfel s-a dovedit cu cei doi martori audiați că în se practică faptul ca și cluburile mici să formeze jucători pe care prin înțelegerile cu cluburile mari să-i transfere către acestea, așa cum de altfel sună și "protocolul" din speță.
Procedând la interpretarea convențiilor din speță, considerăm că sunt aplicabile disp. art. 979 ind. 2 Cod civ., având în vedere natura acestora.
Potrivit art. 982 Cod civ. toate clauzele contractuale se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
În speță cu probele scrise și testimoniale administrate, reclamanta a făcut dovada deplină că pentru transferul lui de la Rapid B la, pârâta datorează reclamantei 30% din indemnizația de transfer, respectiv suma de 900.000 USD sau echivalentul în lei la data plății.
-//-
(continuarea deciziei civile nr. 81/A/2008 dată în dosar nr-)
Față de aceste considerente, apelul reclamantei se privește a fi întemeiat, urmând ca în baza art. 296 Cod pr. civ. să fie admis, să fie schimbată în tot sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu precizarea că dobânda se datorează de la data introducerii acțiunii, dată de la care pârâta a fost pusă în întârziere.
Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le-a acordat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - "" H, formulată de pârâta "Rapid"
Admite apelul formulat de reclamanta - "" H împotriva Sentinței Civile nr. 133/21 martie 2003 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr. 4040/2002 și în consecință:
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că admite acțiunea civilă formulată de reclamanta - "" H, împotriva pârâtei "Rapid" B, și în consecință:
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 900.000 USD sau echivalentul în lei la data plății și dobânzi legale aferente sumei, începând cu data de 17 decembrie 2001 și până la plata integrală a creanței.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 5 ex/07.05.2008
-
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Anca Neamțiu
