Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 83

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului civil formulat de pârâtul și intervenienta, împotriva deciziei civile nr. 1325 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2389/2006, în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 1, pârâții REGIA DE TERMOFICARE C și REGIA DE - CANAL C, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 1, reprezentată de, lipsind recurentul pârât, recurenta intervenientă, intimații pârâți REGIA DE TERMOFICARE C și REGIA DE - CANAL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat nedepunerea la dosar de către recurentul pârât și recurenta intervenientă a precizării privind calea de atac pe care au înțeles să o formuleze împotriva deciziei civile nr. 1325 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2389/2006, după care;

Instanța, în raport de faptul că această cale de atac a fost formulată împotriva unei decizii irevocabile, pune în discuție admisibilitatea căii de atac.

reprezentantul intimatei reclamante ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 1 a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

CURTEA:

La data de 1.09.2005 reclamanta Asociația de Proprietari a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1619,9 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada oct. 2004 - iulie 2005 și penalități de întârziere, deoarece cu toate somațiile făcute de către asociație nu a binevoit să plătească cheltuielile de întreținere.

La 2.11.2005 s-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului de către, cerere admisă în principiu în ședința publică din 2.11.2005, iar la 7.12.2005 pârâtul și intervenienta au formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1435/22.02.2006 pronunțată de Judecătoria Craiovaa fost admisă acțiunea, a fost respinsă cererea de intervenție, a fost respinsă cererea formulată de intervenientă împotriva pârâtelor Regia de și Canal C și Regia de Termoficare

A fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1619 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada octombrie 2004 - iulie

2005 și penalități de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intervenienta și pârâtul arătând că soluția este netemeinică și nelegală, deoarece s-a pronunțat în lipsa părților, s-au acordat penalități deși nu se prevedea destinația acestor sume.

A mai arătat recurenta intervenientă că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de intervenție, deși este soția pârâtului și coproprietara imobilului.

Intimata Asociația de Proprietari nr.1 a depus întâmpinare prin care a invocat și excepția tardivității formulării recursului.

Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 1325/10 iulie 2006 respins recursul declarat de pârâtul și intervenienta împotriva sentinței civile nr. 1435/22.02.2006 a Judecătoriei Craiova reținând că sunt nejustificate susținerile recurenților, soluția instanței de fond fiind la adăpostul oricăror critici.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul și intervenienta considerand-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Deși instanța a acordat la cererea recurenților două termene de judecată pentru ca aceștia să precizeze calea de atac pe care au înțeles s-o exercite împotriva deciziei nr.1325 din 10 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, nu au depus nimic la dosarul cauzei, astfel încât instanța se consideră investită cu recurs, așa cum se arată în cererea formulat[ de recurenți.

Recursul este inadmisibil fiind declarat impotriva unei hotărâri irevocabile.

Astfel este de principiu ca obiectul pricinii asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe este stabilit prin cererea de chemare in judecată,fixând limitele cadrului procesual în care se desfașoară judecata cu privire la obiect, instanța fiind ținută de acest obiect.

În speța dedusă judecății se constată că soluționarea cauzei la instanța de fond s-a făcut în limitele investirii prin actiunea introductivă,obiectul pricinii fiind pretenții, respectiv cheltuieli de întreținere restante în cuantum de 1619,9 lei și penalități de întârziere.

Așadar sesizarea instanței s-a făcut strict pentru pretenții la valoarea indicată de reclamantă, instanța fiind ținută de acest obiect în sensul că nu poate să acorde mai mult, mai puțin sau altceva decât s-a cerut.

De altfel, în calea de atac promovată împotriva sentinței judecătoriei motivele formulate de recurenți au vizat fondul pricinii, neaducând critici asupra cadrului procesual în care cauza a fost soluționată.

Or, față de valoarea obiectului litigiului supus judecății se constată incidența dispozițiilor art.2821cod procedură civilă, în sensul că hotărârea judecătorească dată în primă instanță nu este supusă apelului, ci numai recursului, cauza fiind soluționată în mod legal de Tribunalul Dolj în recurs.

Potrivit dispoz.art.299, coroborate cu art.377 cod procedură civilă pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date in apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdictională, in condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, concluzie ce derivă din regula unicitații dreptului de a folosi o cale de atac.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori in aceeași cale de atac.

Hotărârea recurată este irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, astfel că recursul declarat împotriva ei este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de pârâtul și intervenienta împotriva deciziei civile nr. 1325 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2389/2006, în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 1, pârâții REGIA DE TERMOFICARE C și REGIA DE - CANAL C, având ca obiect pretenții.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Emilian Lupean, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Craiova