Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 830/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 830
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 23 iunie 2009 privind judecarea recursului declarat de recurenta chemată în garanție PRIMĂRIA COMUNEI împotriva deciziei civile nr. 167 A din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă FILIALA DRUMURI ȘI PODURI T - AGENȚIA NR. 2 DR. TR. S, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 23 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 25 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 11.10.2007, pe rolul Judecătoriei Drobeta Tr. Saf ost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Filiala Drumuri și Poduri T - Agenția 2 DTS, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 5000. așa cum este identificat în titlul de proprietate nr. 33497/29.11.1993, tarlaua, parcela nr. 2, precum și obligarea pârâtei să-i achite contravaloarea materialului excavat și a vegetației forestiere.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului revendicat în suprafață de 5000. situat în comuna cu următoarele vecinătăți: N - drum, E -, S - râu și V -, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 33497/29.11.1993 și certificatul de moștenitor anexat, terenul fiind înscris în Cartea Funciară sub nr. 121/N a localității.
Că, la data de 31.01.2002 Primăria Comunei a încheiat un contract de vânzare - cumpărare cu Filiala Drumuri și Poduri T - Agenția nr. 2 DTS, având ca obiect vânzarea materialului granular de circa 90.000. rezultat din refacerea DC 52, iar la data de 23.05.2007 s-a încheiat un proces - verbal de predare - primire amplasament prin care Primăria preda un amplasament pentru perimetrul temporar de exploatare nisipuri pietrișuri în terasa râului, amplasamentul fiind considerat în mod greșit de primărie liber de orice sarcini, deoarece acest teren este proprietatea sa. De asemenea, reclamantul a arătat că pârâta a excavat pietrișul și a distrus vegetația și pădurea creând un perete vertical de 15.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Comunei.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că a încheiat cu Primăria Comunei contractul de vânzare - cumpărare nr. 234/31.01.2007, care are ca obiect livrarea cantității de 90.000. material granular, rezultat din refacerea DC 52 km 0+400-0+900, zona distrusă de calamități la prețul de 2,5 RON, preț care va fi plătit de cumpărător conform facturilor emise la sfârșitul lunii de vânzător și care, potrivit cap. IV art. 4 lit. e din contractul de vânzare cumpărare 234/2007 Primăria avea ca obligație contractuală să stabilească cu exactitate perimetrele ce urmează a fi refăcute, iar prin procesul - verbal le-a fost predat perimetrul de exploatare nisipuri pietrișuri în terasa râului nr. topo 4118-00-39.
Prin sentința civilă nr.1750 din 02 aprilie 2008, Judecătoria Dr. Tr. S, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Filiala Drumuri și Poduri T Agenția 2
A fost obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 1302. identificată pe schița raportului de expertiză specialitatea topometrie prin punctele 7-8-10-11-7, precum și la plata către reclamant a sumei de 1506,24 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos.
A respins cererea privind obligarea pârâtei la plata materialului excavat și a mai fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 250 lei cheltuieli de judecată.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Filiala Drumuri și Poduri T Agenția 2 DTS, în contradictoriu cu chemata în garanție Primăria Comunei și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1756,24 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos și a cheltuielilor de judecată pe care aceasta a fost obligată să le plătească.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că suprafața de exploatare cuprinde și suprafața de teren de 1302. care aparține reclamantului, așa cum rezultă din raportul de expertiză specialitatea topometrie depus la dosar, terenul fiind menționat în titlul de proprietate nr. 33497/29.11.1993
Că, din raportul de expertiză specialitatea silvicultură și suplimentul efectuat, a rezultat că pe suprafața de teren ocupată de pârâtă se afla vegetație forestieră în valoare de 1506,24 lei, ce a fost distrusă în momentul începerii exploatării materialului granular, astfel încât, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 Cod civil, existând fapta cauzatoare de prejudicii, prejudiciul și legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Cu privire la petitul prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata materialului granular excavat, instanța a constatat că în conformitate cu art. 1 din Legea 85/2003, resursele minerale situate pe teritoriul și în subsolul țării fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin Statului Român, iar prin art. 2 din aceeași lege se stabilesc resursele minerale care fac obiectul respectivei legi, resurse în care sunt menționate și rocile utile, respectiv nisip și pietriș și deci, a reținut că reclamantul nu este proprietarul resurselor minerale exploatate de pârâtă de pe suprafața de teren ocupată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
A susținând în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că prejudiciul creat se referă numai la distrugerea vegetației forestiere, deoarece prin extragerea unui volum de 8000 mc. de nisip și pietriș terenul s-a transformat într-o groapă imensă și nu se mai poate folosi.
A mai arătat că, chiar dacă nisipul și pietrișul ar aparține Statului Român, pârâta trebuia să aibă un permis de exploatare.
A solicitat modificarea sentinței instanței de fond, admiterea în totalitate a acțiunii și obligarea pârâtei la plata contravalorii materialului granular.
Apelantul și-a precizat apelul, arătând că cel ce i-a folosit subsolul avea obligația de a-l despăgubi pentru daunele produse conform dispozițiilor art. 44 alin. 5 din Constituție.
Pârâta Filiala Drumuri și Poduri T Agenția 2 DTSa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond, precizând că reclamantul nu este proprietarul resurselor minerale și că deține permis de exploatare valabil.
În termen legal, chemata în garanție Primăria a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii în revendicare și respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivarea cererii sale a arătat că la întocmirea expertizei nu s-au studiat planurile parcelare și nu s-au avut în vedere vecinii din titlul de proprietate.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a arătat că în mod greșit a fost admisă, deoarece prin acordul încheiat cu pârâta s-a prevăzut că eventualele prejudicii aduse proprietății publice sau private vor fi suportate de către pârâtă în cazul în care transportul s-a făcut cu mijloace proprii, iar Primăria nu are decât obligația de a garanta pentru evicțiune, iar nu de a plăti pagubele. De asemenea, aceasta avea obligația de a planta puieți, plantarea acestora urmând să îi profite reclamantului.
Prin decizia civilă nr.167/A din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de reclamantul, precum și apelul incident formulat de Primăria, împotriva aceleiași sentințe.
Cu privire la apelul formulat de către reclamantul, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea 85/2003 potrivit cărora, resursele minerale situate pe teritoriul și în subsolul țării fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin Statului Român, iar printre aceste resurse minerale sunt menționate și rocile utile, respectiv nisip și pietriș.
Astfel, contravaloarea acestor resurse minerale nu poate fi considerată ca o pagubă produsă proprietarului terenului prin exploatarea acestuia, pagubele fiind distrugerea vegetației forestiere, contravaloarea acesteia fiind acordată reclamantului și alte eventuale pagube produse terenului prin excavare, pagube pe care însă acesta nu le-a solicitat, el menționând în mod expres că solicită contravaloarea materialului granular.
Cu privire la apelul incident formulat de către Primăria, instanța a reținut că prin raportul de expertiză întocmit la fond, cât și prin cel întocmit în cadrul judecății în apel, s-a stabilit de către experți că suprafața de exploatare ocupată de pârâtă ocupă o parte din terenul proprietatea reclamantului, teren deținut în baza titlului de proprietate nr. 33497/29.11.1993.
De asemenea, instanța a constatat că expertul a avut în vedere la întocmirea expertizei și planul parcelar întocmit de Primărie, plan care confirmă poziția, forma, dimensiunile și suprafața proprietății reclamantului, concluzionând că lucrările de excavații s-au făcut pe o suprafață de 1235 mp. aceleași concluzii fiind menționate și de către expertul asistent, așa încât, nu se poate reține că cei trei experți nu au identificat corect terenul ocupat de către pârâtă.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că aceasta în mod corect a fost admisă, cererea de chemare în garanție fiind o formă de intervenție prin care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Astfel, având în vedere că Primăria Comunei, nu a delimitat corect perimetrul de exploatare în vederea executării contractului de vânzare - cumpărare material granular, pârâta a ocupat suprafața de teren de 1302. care aparține pârâtului, și prin exploatarea materialului granular a cauzat un prejudiciu reclamantului, prin urmare răspunzătoare pentru acest prejudiciu este Primăria, iar nu pârâta.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Primăria comunei, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 Cod pr. civilă.
A susținut că instanțele anterioare au soluționat în mod nelegal acțiunea în revendicare, ignorând dispozițiile speciale din materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, cum este titlul de proprietate invocat de către reclamant.
Că, în conformitate cu prevederile art. 4 lit. c și h, art. 26 și art. 35 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor de fond funciar, aprobat prin HG nr.131/1991, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate al reclamantului, comisia locală stabilește suprafața și amplasamentul terenului care face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.
A învederat că în speță, amplasamentul terenului reconstituit prin titlul de proprietate al reclamantului nun coincide cu amplasamentul stabilit de experți prin lucrarea efectuată, această situație fiind susținută de schița întocmită de topometristul comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar.
Recurenta a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada certă că terenul înscris în titlul de proprietate este același cu cel identificat în raportul de expertiză, situație în care acțiunea în revendicare trebuia respinsă.
A arătat că prin cele două expertize întocmite în cauză la fond și. În calea de atac a apelului, s-au prevăzut patru variante de măsurători, diferite în ceea ce privește suprafața pentru care ar exista suprapunere între terenul din titlul de proprietate al reclamantului și terenul din perimetrul de exploatare.
Astfel, în timp ce în prima variantă din raportul de expertiză întocmit la instanța de fond se stabilește că suprafața pentru care există suprapunere este de 1305. în apel expertul a stabilit două variante în care a prevăzut căs uprafețele de teren ce se suprapun sunt de 2159. și respectiv, 339.
Printr-o altă variantă întocmită de expert și expert asistent, se stabilește o suprapunere de 3052. și o suprafață exploatată de 1235.
Că, instanța a reținut că expertul a identificat corect terenul, fără însă, să arate argumentele pentru care a reținut această variantă și au fost înlăturate celelalte, încălcând astfel dispozițiile art. 261 pct. 3 și 5 Cod pr. civilă.
Recurenta a învederat că în condițiile în care instanța de apel a considerat că această ultimă variantă este corectă, trebuia să admită apelul și să schimbe în parte sentința, în sensul admiterii acțiunii în revendicare doar pentru 1235., și nu 1302., așa cum a reținut prima instanță.
Că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor expertiza în specialitatea silvicultură a avut în vedere suprafața de 1302. și nu pe cea de 1235. ceea ce ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
C de-al doilea motiv de recurs formulat de chemata în garanție Primăria Comunei, a vizat faptul că ambele instanțe au interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății în sensul că au obligat chemata în garanție la plata despăgubirilor, deși potrivit contractului nr.234/2002, acestea sunt în sarcina pârâtei SC Drumuri și Poduri T - Agenția nr. 2 Dr. Tr.
Recurenta concluzionat, în sensul că se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru administrarea de probe în scopul stabilirii cu exactitate a amplasamentului terenului și, eventual, cuantumul despăgubirilor.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că în cauză subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr. civilă, raportat la art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, hotărârea recurată fiind afectată de nelegalitate.
Astfel, prin cererea de aderare la apelul formulat de reclamantul, chemata în garanție Primăria a formulat o critică distinctă cu privire la modalitatea în care prima instanță a soluționat acțiunea în revendicare, insistând asupra faptului că vecinătățile terenului nu coincid cu vecinii înscriși în titlul de proprietate, astfel că în mod greșit prin expertiza întocmită la instanța de fond s-a stabilit că există suprapunere între terenul reclamantului și cel din perimetrul de exploatare.
În vederea lămuririi aspectelor legate de o eventuală suprapunere de terenuri, apelanta chemată în garanție a solicitat efectuarea unei contraexpertize care să țină seama de planul parcelar și de vecinii din titlul de proprietate al reclamantului.
Prin încheierea din 27 octombrie 2008, Tribunalul Mehedinția încuviințat efectuarea unei noi expertize în vederea identificării terenului revendicat de reclamantul, desemnându-l ca expert pe.
Expertiza tehnică a fost depusă la dosarul cauzei la data de 24 noiembrie 2008, din concluziile acesteia rezultând două variante cu privire la suprapunerea terenului înscris în titlul de proprietate al reclamantului cu terenul din perimetrul de exploatare al pârâtei, respectiv pentru suprafața de 2159. și pentru suprafața de 339.
Întrucât în cauză reclamantul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert, instanța a încuviințat cererea acestuia privind numirea unui expert asistent în persoana expertului, care să întocmească răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamant, alături de expertul desemnat de instanță pentru efectuarea lucrării.
Răspunsul la obiecțiuni a fost întocmit separat de fiecare dintre cei doi experți, aceștia ajungând însă la o concluzie comună, în sensul că există două variante în care ar exista suprapunere de terenuri, respectiv pentru suprafața de 3052., dar și pentru suprafața de 1235., astfel cum aceste suprafețe au fost identificate prin schițele anexate la rapoartele de expertiză întocmite de cei doi experți.
Deși, chemata în garanție Primăria Comunei a formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză întocmite în calea de atac a apelului, insistând asupra faptului că amplasamentul stabilit de experți nu coincide cu cel din titlul de proprietate al reclamantului, Tribunalul Mehedinția respins aceste obiecțiuni ca fiind neîntemeiate și a trecut la soluționarea apelului.
Prin soluția pronunțată, tribunalul a confirmat soluția instanței de fond, reținând implicit că pârâta a ocupat suprafața de 1302. din terenul proprietatea reclamantului.
Cu toate acestea, din considerentele hotărârii reiese că ar exista o suprapunere între cele două terenuri și pe o suprafață de 1235.
Motivarea deciziei pronunțată de Tribunalul Mehedinți nu cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care tribunalul a înlăturat toate celelalte variante prevăzute în cele două expertize întocmite în cauză, variante ce au prevăzut alte suprafețe de teren pentru care ar exista suprapunere între terenul înscris în titlul de proprietate al reclamantului și terenul aflat în perimetrul de exploatare al pârâtei.
În atare situație, tribunalul a încălcat prevederile art. 261 pct. 5 Cod pr. civilă, raportat la art. 129 alin. 6 Cod pr. civilă, deoarece nu a răspuns criticii formulate în apel d e către chemata în garanție cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii în revendicare, respectiv identificarea exactă a terenului în litigiu și existența unei suprapuneri de teren.
În condițiile în care instanța de apel nu a expus argumentele pentru care a confirmat varianta însușită de instanța de fond cu privire la existența suprapunerii pentru suprafața de 1302. cu toate că au existat alte trei variante ce au prevăzut suprafețe diferite în care ar exista de asemenea suprapunere de teren, Curtea constată că tribunalul nu a făcut o cercetare a fondului litigiului.
Contradicția existentă între cele patru variante prevăzute de expertizele întocmite în cauză, cu privire la întinderea terenurilor pentru care a ar exista suprapunere, demonstrează că probatoriile administrate la cele două instanțe nu sunt suficiente și lămuritoare, pentru a concluziona legal asupra întinderii suprafeței de teren pretinsă de reclamant prin capătul de cerere având ca obiect revendicare teren.
Ca instanță devolutivă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod pr. civilă, Tribunalul Mehedinți avea obligația să dispună administrarea de noi probe în vederea aflării adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinicie.
Cum în cauză au fost administrate două expertize de specialitate care nu au fost edificatoare cu privire la întinderea suprafeței de teren revendicată de reclamant, tribunalul trebuia să ordone administrarea unei expertize întocmită de trei experți, în conformitate cu dispozițiile art. 201 Cod pr. civilă, în vederea stabilirii cu exactitate a suprafeței de teren pentru care ar putea să existe o eventuală suprapunere.
Neprocedând astfel, instanța de apel a făcut o cercetare incompletă a fondului procesului, pronunțând o hotărâre care nu poate fi cenzurată în recurs sub aspectul criticii bazată pe modalitatea de soluționare a capătului de cerere în revendicare.
Această situație atrage incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă raportat la art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, recursul declarat de chemata în garanție fiind întemeiat, sub aspectul primei critici invocată de aceasta.
Pe cale de consecință, în raport de dispozițiile legale citate și în scopul asigurării pentru părți a dreptului la un proces echitabil în sensul prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, va fi casată decizia Tribunalului Mehedinți, urmând a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța va suplimenta probatoriile cu o expertiză tehnică în specialitatea topografie, geodezie și cadastru ce va fi efectuată de trei experți, aceștia urmând să stabilească fără echivoc, dacă există suprapunere între vreo porțiune de teren din terenul înscris în titlul de proprietate al reclamantului și terenul ce se află în perimetrul de exploatare al pârâtei Filiala Drumuri Poduri T - Agenția nr.2 Dr. Tr. S, indicând cu exactitate dimensiunile și vecinătățile acestui teren.
Cum problematica ce vizează cea de-a doua critică a recurentei depinde în totalitate de modalitatea de rezolvare a capătului de acțiune în revendicare, susținerea cu privire la acest aspect nu se impune a fi examinată în recurs, având în vedere că prin soluția pronunțată nu s-a examinat fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta chemată în garanție PRIMĂRIA COMUNEI împotriva deciziei civile nr. 167 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă FILIALA DRUMURI ȘI PODURI T - AGENȚIA NR. 2 DR. TR.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul Mehedinți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
02.07.2009
Jud.apel
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan
