Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.84
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Asociația C împotriva Deciziei civile nr. 241 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Clubul Montan C, având ca obiect revendicare mobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat și președintele asociației, în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul recurentei depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Reprezentantul recurentei precizează că valoarea maximă a bunurilor solicitate este de 3000 lei.
În raport de această precizare, Curtea pune în discuție excepția necompetenței Curtea de APEL TIMIȘOARA în soluționarea recursului.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de admitere a excepției, admitere a recursului și casarea ambelor hotărâri cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 241 din 31 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins apelul declarat de reclamanta Asociația C împotriva sentinței civile nr.873 din 2 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu pârâtul Clubul Montan
În consecință, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Clubul Montan C și a respins acțiunea formulată de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea bunurilor mobile precizate în acțiune, predate pârâtului în baza unui contract de custodie, și la plata de despăgubiri civile de 1170 lei lunar.
Pentru a pronunța această soluție, ambele instanțe au reținut, în esență, că la data de 16 ianuarie 2006 fost semnat de către reprezentantul reclamantei și reprezentantul pârâtului un contract de custodie al cărui obiect îl reprezintă predarea-primirea în custodie, fără plată, a unor obiecte de inventar, aparținând Asociației, și depozitarea acestora în de pe Muntele, clădire proprietatea Primăriei
Că, reclamanta trebuia să cheme în judecată, în calitate de pârât, Municipiul C, reprezentat de Primar și Consiliul Local, care este proprietarul, unde se află bunurile menționate de reclamantă, astfel că pârâtul Clubul Montan C, care este doar un chiriaș al spațiului, nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta Asociația C, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și admiterea acțiunii.
În motivare, reclamanta recurentă a susținut că în speța de față nu se pune problema dovedirii calității sale de proprietară a bunurilor în litigiu, și, în consecință, nici problema revendicării acestor bunuri, ci este vorba despre o acțiune având ca obiect obligația de a face, respectiv obligarea pârâtului de a restitui bunurile pe care acesta le-a luat în custodie de la reclamantă.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate care se încadrează în cazurile de casare și modificare prevăzute de art.304 pct.5, 9 și 312 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, între reclamantă și pârâtul Clubul Montan C s-a încheiat la data de 26 ianuarie 2006 un contract de custodie, în baza căruia reclamanta i-a predat pârâtului bunurile solicitate a fi restituite prin acțiune.
Astfel, în ipoteza în care depozitarul refuză restituirea lucrului depozitat, cum se întâmplă în speța de față, deponentul poate intenta, la alegere, fie o acțiune personală, care derivă din contractul de depozit, fie o acțiune în revendicare, în calitate de proprietar.
Or, prin acțiunea de față reclamantul a invocat contractul de depozit ca temei pentru obligarea pârâtului Clubul Montan C la restituirea bunurilor ce i-au fost predate, obligație care revine depozitarului conform art.1604 Cod civil.
În consecință, Curtea reține că ambele instanțe au apreciat greșit, în speță, că pârâtul Clubul Montan C nu are calitate procesuală pasivă, astfel încât, în baza art.297 alin.1, 304 pct.5, 9 și 312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamantului, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
Cu ocazia rejudecării cauzei, se va avea în vedere că valoarea obiectului litigiului este de 3000 lei, astfel încât, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe poate fi atacată numai cu recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Asociația C împotriva Deciziei civile nr. 241 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și Sentinței civile nr.873 din 2 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red./4.02.2008
Tehnored. /2 ex./5.02.2008
Prima instanță:
Instanța de apel:,
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu