Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 88/
Ședința publică din 10 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva deciziei civile nr. 56 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanta pârâtei recurente Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică H, consilier juridic și reclamantul intimat, asistat de av., lipsă fiind pârâții intimați Jolanda, prin mandatar Jolanda și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 172 lei taxă judiciară de timbru (chitanța fila 19) și timbre judiciare în valoare de 3 lei, anulate la dosar.
Reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat, împrejurare în raport de care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat de reclamantul, admiterea apelului declarat de Direcția Silvică H și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale. Solicită, totodată, obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse în întâmpinare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1459/23 octombrie 2008, Judecătoria Odorheiu Secuiesca admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică M C, Jolanda, prin mandatara Jolanda,; a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică M C și, drept consecință, a obligat-o pe aceasta să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștita posesie terenul în suprafață de 6982. situat în comuna, sat, Polonița, înscris în nr. 1281 Polonița sub nr. top 732/2, 734, 736 împreună cu construcțiile edificate pe el, a dispus notarea construcțiilor: casa, șura cu grajd, cuptor, a obligat reclamantul să-i plătească aceleiași pârâte suma de 99.750 lei reprezentând sporul de valoare adus imobilului, iar pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 5587 lei, cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că terenul aflat în litigiu este proprietatea tabulară a reclamantului, dobândit prin cumpărare, în anul 2004, astfel că, în raport de prevederile art. 494 Cod civil, este dator aod espăgubi pe pârâtă pentru sporul de valoare adus terenului, prin edificarea cu bună-credință a construcțiilor cu a căror preluare reclamantul a fost de acord.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei, de anulare a contractului de vânzare-cumpărare și a certificatului de moștenitor în baza căruia vânzătorii au dobândit proprietatea terenului, s-a reținut că părțile nu au avut cunoștință de adresa nr. 960/2005, prin care Primăria a revenit asupra adresei nr. 566/2004, în sensul că terenul se află în extravilanul localității, iar nu în intravilan - cum s-a atestat la momentul perfectării vânzării - și că, în baza înscrierilor din cartea funciară, tranzacția fost în mod legal perfectată.
De asemenea, prima instanță a reținut că, deși cuprins în amenajamentul silvic, terenul nu este exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate, fiind respectate prevederile art. 31 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, iar dreptul de preemțiune invocat de către pârâtă, prin raportare la prevederile art. 3 din Legea nr. 66/2002, nu poate fi primit, deoarece norma legală menționată nu se mai află în vigoare, fiind abrogată.
Prin decizia civilă nr. 56/22 aprilie 2009, Tribunalul Harghitaa respins apelul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică H, a admis apelul declarat de reclamantul și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul obligării acestuia la plata către pârâtă a sumei de 65.640 lei, reprezentând valoarea materialelor și a manoperei încorporate în construcțiile care formează obiectul litigiului ( în locul sumei de 99.750 lei).
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, în esență, cu privire la apelul declarat de pârâta - reclamantă reconvențională, că în cauză nu s-au depus dovezi care să ateste conivența părților la emiterea de către Primăria a adresei nr. 566/2004, prin urmare, nu s-a probat reaua-credință a acestora, iar potrivit dispozițiilor art. 88 alin.1 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moștenitor nu constituie titlu de proprietate, astfel că nu poate fi anulat la cererea unui terț, care ar pretinde că bunurile menționate în cuprinsul acestuia nu au aparținut defunctului, situație care nici nu se regăsește, de altfel, în speță, deoarece antecesorul vânzătorilor era înscris ca proprietar în cartea funciară.
În ceea ce privește dreptul de preemțiune invocat de către pârâtă, tribunalul a reținut că acesta era aplicabil, potrivit art. 1 din nr.OUG 226/2000, doar terenurilor cu destinație forestieră, or, cel aflat în litigiu are o altă categorie de folosință, respectiv de grădină și curte, iar pe de altă parte, acest drept nu mai există în prezent, astfel că nici nu i s-ar mai putea da eficiență, părțile putând să încheie un nou contract de vânzare-cumpărare, chiar și în ipoteza în care cel dintâi ar fi anulat pentru motivul invocat de către pârâtă.
Cu referire la apelul declarat de reclamant, tribunalul a reținut că prevederile art. 494 alin.3 cod civil îi permit acestuia să opteze pentru forma de despăgubire a, situație în care, el propunând plata valorii materialelor și a manoperei, nu putea fi obligat la plata sumei reprezentând valoarea de piață a construcțiilor, cum s-a dispus prin hotărârea primei instanțe.
Împotriva soluției menționate, pârâta-reclamantă reconvențională a uzat în continuare de calea de atac a recursului, solicitând, prin invocarea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea integrală a primelor două hotărâri, în sensul respingerii acțiunii reclamantului și admiterii cererii reconvenționale formulate, sub aspectul tuturor petitelor.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că toate probele administrate în cauză au confirmat faptul că terenul din litigiu este situat în extravilanul localității și înscris în amenajamentul silvic, astfel că în scopul redobândirii proprietății asupra acestuia nu putea fi urmată procedura dezbaterii succesorale decât după întocmirea procesului-verbal de punere în posesie și eliberarea titlului de proprietate, conform procedurilor speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte, cererile de reconstituire formulate de succesorii fostului proprietar tabular au fost soluționate de comisia de fond funciar prin validarea unor suprafețe învecinate celui din litigiu, nefiind puși în posesie și nefiindu-le eliberat titlul de proprietate, situație în care au fost de rea-credință atât la eliberarea certificatului de moștenitor, cât și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ambele acte fiind lovite de nulitate absolută, cu atât mai mult cu cât, potrivit mențiuni lor din cartea funciară, certificatul de moștenitor a fost înregistrat la data de 28 septembrie 2004, odată cu înscrierea contractului de vânzare-cumpărare perfectat în 21 septembrie 2004, reieșind, prin urmare, că în mod greșit s-a reținut de către primele două instanțe că reclamantul a cumpărat convins fiind de înscrierile din cartea funciară că tranzacționează cu adevărații proprietari ai terenului.
Cu referire la adeverința nr. 566/2004, emisă de Primăria comunei, pârâta a precizat că aceasta nu poartă semnătura reprezentantului legal al autorității emitente, astfel că nu putea constitui un înscris cu putere probatorie sub aspectul amplasamentului în intravilan a terenului, nelegalitatea și, implicit, nulitatea actului menționat fiind recunoscută chiar de către emitent, care, prin adresele nr. 960/2005 și 2152/2007 a confirmat faptul că terenul este situat în extravilanul localității.
De asemenea, pârâta a susținut că primele două instanțe au reținut în mod greșit că terenul din litigiu nu a făcut și nu face parte din fondul forestier, nefiind pădure, încălcând astfel prevederile art. 1 și 3 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic.
În fine, pârâta - recurentă a arătat că întrucât la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, terenul învecinat constituia proprietatea publică a statului, dreptul de preemțiune prevăzut de art. 3 din Legea nr. 66/2002 trebuia în mod obligatoriu respectat, fiind lipsită de relevanță împrejurarea abrogării ulterioare a acestui text, deoarece legea dispune doar pentru viitor, ea neavând putere retroactivă,conform prevederilor art. 1 Cod civil.
În subsidiar, cu privire la valoarea despăgubirilor stabilite în favoarea sa prin hotărârea instanței de apel, pârâta a apreciat că suma de 65.640 lei nu este în măsură a acoperi prejudiciul suferit prin deposedarea sa de construcțiile pe care le-a edificat cu bună-credință în anul 1974 - având în vedere faptul că terenul s-a aflat în administrarea sa încă din anul 1950 - în contextul în care valoarea de inventar a acestora este de 123.276,42 lei, conform reevaluării efectuate în anul 2007.
Prin urmare, s-a solicitat ca, în ipoteza în care celelalte critici nu îi vor fi primite de către instanța de recurs, să se mențină cu titlu de despăgubiri suma de 99.750 lei, atribuită de către judecătorie în baza expertizei efectuate în cauză, valoare care este mult mai aproape de prețul real al construcțiilor, cu atât mai mult cu cât, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul și-a manifestat disponibilitatea pentru achitarea unei despăgubiri echivalente cu suma ce se va stabili drept valoare a construcțiilor.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul a solicitat respingerea recursului, susținând legalitatea hotărârii atacate, prin reiterarea argumentelor invocate în susținerea acțiunii.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a adresat instanței cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 - 482 Cod civil, derivând din calitatea sa de proprietar tabular a terenului în suprafață totală de 6982. înscris în nr. 1281 Polonița, nr. top. 732/2 - pășune ( 1079. ), nr. top. 734 - arător (1295.) și nr. top. 736 - arător ( 4604.), imobil aflat în posesia pârâtei ROMSILVA -Direcția Silvică
De asemenea, prin invocarea prevederilor art. 494 Cod civil, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la predarea construcțiilor edificate de aceasta pe terenul revendicat, corelativ cu stabilirea în sarcina sa a obligației de despăgubire a, în condițiile prevăzute de textul de lege menționat.
La rândul său, prin acțiunea reconvențională formulată în cauză, pârâta recurentă a solicitat:
1.- constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 60/2004, emis de -, în favoarea pârâților -, - și;
2.- constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2183/21.09.2004 de către -, încheiat între pârâții menționați - în calitate de vânzători și reclamantul - în calitate de cumpărător;
3.- constatarea nulității absolute a înscrierilor din nr. 1281, pozițiile 1 - 6 din de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 1459/23 octombrie 2009, Judecătoria Odorheiu Secuiesca admis acțiunea reclamantului și a respins cererea reconvențională a pârâtei, corelativ cu stabilirea în favoarea acesteia a unei despăgubiri în cuantum de 99.750 lei, apreciată ca reprezentând sporul de valoare adus imobilului - teren prin edificarea cu bună-credință a construcțiilor ce urmau a fi preluate de către reclamant.
Curtea observă, însă, că sub acest ultim aspect, prima instanță a făcut o greșită aplicare în cauză a prevederilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 494 alin.3, teza a II-a Cod procedură civilă, deoarece, astfel cum în mod corect a observat instanța de apel, dreptul de a opta pentru una din cele două variante de despăgubire prevăzute de textul de lege menționat aparține proprietarului terenului, iar nu celui care a edificat construcțiile, indiferent dacă acesta a fost de bună sau de rea credință.
Prin urmare, în contextul în care expertiza tehnică efectuată la solicitarea părților a stabilit, pe de o parte, valoarea materialelor și prețul muncii - obiectiv fixat de către reclamant, iar pe de altă parte, valoarea de circulație a construcțiilor - obiectiv fixat de către pârâtă, în mod corect s-a procedat în apel la schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul obligării reclamantului la plata în favoarea pârâtei a sumei de 65.640 lei - reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii, în locul sumei de 99.750 lei - reprezentând valoarea de circulație a construcțiilor, criticile sub acest aspect ale pârâtei fiind lipsire de suport legal.
În ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii reconvenționale, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 88 alin.1 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moștenitor face dovada calității de succesor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea unui astfel de act putând să ceară instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor ce li se cuvin conform legii.
Rezultă, deci, că în afară de cei care emit pretenții asupra succesiunii, sunt îndreptățiți să ceară anularea certificatului de moștenitor și cei care au fost prejudiciați într-un alt mod prin eliberarea sau cuprinsul lui, însă în acest caz ei trebuie să invoce un drept propriu cu privire la bunul sau bunurile cuprinse în masa succesorală.
Pârâta - reclamantă reconvențională nu se află, însă, într-o astfel de situație, deoarece prin anularea certificatului de moștenitor din litigiu nu urmărește protejarea unui drept de proprietate asupra terenului care formează obiectul actului contestat, ci doar asupra construcțiilor pe care le-a edificat pe acesta, invocând împrejurarea că terenul este situat în extravilanul localității și face parte din amenajamentul silvic, motiv pentru care succesorii fostului proprietar înscris în cartea funciară trebuiau să urmeze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, neavând deschisă calea dezbaterii succesorale notariale decât după întocmirea procesului-verbal de punere în posesie și eliberarea titlului de proprietate.
Criticile invocate nu sunt, însă, de natură a atrage nulitatea certificatului de moștenitor atacat, deoarece, astfel cum rezultă din cuprinsul cărții funciare corespunzătoare terenului din litigiu, acesta are categoria de folosință "pășune" și "arător" și forma, la data emiterii certificatului de moștenitor, proprietatea defunctului a cărui succesiune s-a dezbătut. Or, potrivit dispozițiilor art. 30 Legea nr. 7/1996, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, iar conform prevederilor art. 20 alin. 2, drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, ceea ce în speță nu este cazul.
Este adevărat că prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a stabilit că terenul este situat în extravilanul localității și inclus în amenajamentul silvic, însă nici aceste împrejurări nu pot conduce la desființarea certificatului de moștenitor eliberat în favoarea succesorilor fostului proprietar înscris în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât aceștia au urmat și procedura de reconstituire prevăzută de Legea nr. 1/2000, fiind cuprinși în anexa nr. 28, poziția nr. 7, întocmită de Comisia locală, cu propunere de restituire în natură, inclusiv pentru terenul din litigiu, propunere care a fost validată prin Hotărârea nr. 16/2000 a Comisiei județene H ( filele 63 - 67, 136 dosar nr. - al Tribunalului Harghita ).
Pe de altă parte, neeliberarea titlului de proprietate nu poate fi imputată beneficiarilor reconstituirii, iar o atare împrejurare nu este nici de natură a constitui un argument pentru susținerea relei lor credințe, în contextul în care dreptul de proprietate al antecesorului acestora nu fusese radiat din cartea funciară până la data emiterii certificatului de moștenitor contestat, act prin intermediul căruia și-au consolidat, cu efect de opozabilitate față de terți, drepturile dobândite prin succesiune.
De asemenea, Curtea apreciază ca nefondate și criticile invocate de pârâta -recurentă în legătură cu pretinsa nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care beneficiarii certificatului de moștenitor au înstrăinat terenul din litigiu reclamantului, sub acest aspect observându-se că în mod corect nu s-a dat eficiență, de către primele două instanțe, cauzei de nulitate constând în nerespectarea dreptului de preemțiune prevăzut de art. 3 alin.2 din nr.OUG 226/2000, aprobată prin Legea nr. 66/2002, în contextul în care norma legală invocată este în prezent abrogată.
Pe de altă parte, prin susținerea în continuare a acestui motiv de nulitate, cererea pârâtei apare și ca fiind lipsită de orice interes și folos practic, deoarece nu ar mai putea uza în viitor de dreptul de preemțiune invocat, chiar dacă actul de vânzare-cumpărare contestat în prezenta cauză ar fi desființat pentru acest motiv.
În fine, nu este încălcat nici principiul neretroactivității legii civile, cum în mod greșit se susține, soluția criticată fiind circumscrisă unui impediment legal de aplicare a sancțiunii nulității, în sensul că aceasta, deși prevăzută de legea în vigoare la data încheierii actului pretins nul, nu mai poate fi aplicată după intrarea în vigoare a legii noi, care înlătură motivul respectiv de nulitate, deoarece actul juridic aparent nul nefiind desființat în perioada de activitate a legii vechi, și-a consolidat, astfel, validitatea.
Pârâta - recurentă a mai invocat și reaua - credință a părților contractante la încheierea actului de vânzare-cumpărare, susținând că adeverința nr. 566/2004 - conform căreia terenul din litigiu este arabil și situat în intravilanul localității - nu putea constitui o dovadă legală sub acest aspect, deoarece nu a fost semnată de primarul comunei, iar prin două adrese ulterioare - nr. 960/2005 și nr. 2152/2007, autoritatea emitentă a infirmat conținutul celei dintâi.
Curtea observă, însă, că și aceste critici au fost în mod corect înlăturate, în contextul în care prin Rezoluția nr. 1172/P/10.04.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiescs -a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de cel care a semnat adeverința nr. 566/2004 - secretarul Primăriei, reținându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, respectiv latura subiectivă și latura obiectivă, deoarece la data eliberării actului incriminat terenul figura în proiectul planului de urbanism a localității, pentru includerea lui în intravilan, conform Hotărârii nr. 2/2001 a Consiliului local al comunei ( fila 104 dosar nr. - a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc ).
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că nu poate fi reținută reaua credință a părților contractante, care, la momentul încheierii tranzacției, nu aveau cum să aibă cunoștință de conținutul actelor emise ulterior adeverinței nr. 566/2004, cu atât mai mult cu cât din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă o eventuală conivență a părților la emiterea pretinsei adeverințe eronate.
În fine, sub același aspect al relei-credințe invocate de pârâta -recurentă, Curtea reține ca fiind lipsită de relevanță și împrejurarea înscrierii concomitente în cartea funciară a certificatului de moștenitor și a contractului de vânzare-cumpărare, în contextul în care actele menționate au fost emise succesiv, astfel că la momentul perfectării tranzacției, cumpărătorul avea garanția calității de succesori ai proprietarului tabular anterior în persoana vânzătorilor.
În ceea ce privește susținerea conform căreia, dată fiind cuprinderea terenului în amenajamentul silvic și existența pe acesta a unei construcții destinate administrării fondului forestier, vânzătorii nu erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate conform prevederilor Legii nr. 1/2000, Curtea subliniază faptul că nici această critică nu poate fi primită, deoarece Hotărârea nr. 16/2000 a Comisiei Județene H, prin care s-a validat propunerea de reconstituire făcută de Comisia locală, nu a fost desființată, iar prin adresa nr. 2402/25 septembrie 2008, această din urmă comisie a confirmat faptul că propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea pârâților - vânzători cuprinde și terenul din litigiu. ( fila 136, dosar nr. - al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc ).
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu au fost identificate motivele de nelegalitate invocate de pârâta - reclamantă reconvențională și nici din oficiu, motive de ordine publică, în sensul prevederilor art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul examinat, corelativ cu obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului intimat, conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă. ( onorariu avocațial - fila 21 dosar ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Silvică H din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva deciziei civile nr.56/22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dosarul nr-.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului, domiciliat în O S,-, județul H, suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
7 exp./16.03.2010
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
