Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 885/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.885
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier - escu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în B, str.- Nord,. 2.. 7,. 27, Cod poștal -, Județ împotriva deciziei civile nr. 129 pronunțată la 13 aprilie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, Cod poștal - și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, Cod poștal -, Județ
Recursul este scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-reclamant, intimații-pârâți Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că, atât recurentul reclamant, cât și intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea introductiva, reclamantul a solicitat să se constate că dreptul sau de proprietate asupra unui teren intravilan, în suprafață de 44 mp, situat în B,-, nu a fost desființat legal și că lipsirea de proprietate s-a făcut fără acordarea unei indemnizații echitabile.
A solicitat astfel, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale pentru lipsa de folosință a imobilului și la plata de daune morale pentru încălcarea dreptului de proprietate.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este unicul moștenitor al defunctului său tată, care a deținut în Municipiul B, pe-, un imobil casă de locuit și teren aferent.
Imobilul a fost preluat de stat în anul 1977.
Cu acel prilej, autorul reclamantului a precizat, prin cererea din 23.09.1977, că este de acord cu demolarea casei, în vederea sistematizării străzii -, cu condiția acordării unui apartament cu trei camere și a despăgubirilor legale.
După preluare, construcția a fost demolată, iar din totalul terenului de 250 mp, a fost afectată de lucrările de sistematizare a străzii -, suprafața de 44 mp, diferența de 206 mp a fost retrocedată reclamantului, care a înstrăinat-o cu contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2039/8.07.1998.
Prin sentința civilă nr.183/21.02.2006, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.1371/2005, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit valoarea estimată a imobilului format din construcție și teren în suprafață de 44 mp, care nu a putut fi restituit în natură întrucât construcția a fost demolată, iar terenul este ocupat în întregime de un drum de interes național, la suma de -,82 lei, suma pentru care se acordă despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Față de dispozițiile acestei sentințe, instanța a apreciat că susținerile reclamantului, în sensul ca a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 44 mp, fără acordarea unei indemnizații echitabile, sunt neîntemeiate.
Suma stabilită cu titlu de despăgubiri acoperă integral prejudiciul suferit de reclamant, inclusiv dauna pentru lipsa de folosință a terenului.
Imobilul pentru care se cer despăgubiri a făcut deja obiectul legii speciale de reparație, iar raporturile dintre reclamant și Statul Român cu privire la preluarea abuzivă, au fost definitiv soluționate.
În ceea ce privește daunele morale, instanța reține că reclamantul nu a dovedit în niciun fel prejudiciul moral suferit ca urmare a preluării terenului din patrimoniul tatălui sau.
Chiar daca reclamantul ar fi suferit un prejudiciu moral, acesta a fost compensat prin recunoașterea preluării fără drept a imobilului de către stat.
Față de considerentele de fapt expuse, ajungând la concluzia că nu au fost încălcate dispozițiile art.13 din CEDO, ale art.1 din Protocolul 1 la Convenție, Judecătoria Buzău, ținând seama și de dispozițiile art.480 cod civil, prin sentința civilă - a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că soluția pronunțată este în contradicție cu probele administrate în cauză și s-a apreciat greșit că nu se impune acordarea daunelor morale solicitate.
Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.129 din 13 aprilie 2009 respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.682 pronunțată la data de 30.01.2009 de Judecătoria Buzău, reținând următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrările dosarului rezultă că instanța fondului a făcut judicioasă analiză a probelor administrate în cauză pe baza cărora a stabilit situația de fapt căreia valoarea estimativă a imobilului din litigiu a fost definitiv si irevocabil prin sentința civilă nr.183/21.02.2006 a Tribunalului Buzău, pentru care se pot acorda despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod just că reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu moral, nefiind încălcate în vreun fel dispozițiile art.13 din CEDO, ale art.1 din Protocolul 1 la Convenție, astfel că ținând seama și de dispozițiile art.480 cod civil acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
În consecință, verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii către prima instanță, tribunalul a constatat că judecătoria a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Buzăua formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, fiind afectată de nulitățile prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 cod pr.civilă.
În acest sens arată că ambele instanțe au interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîdoielnic al acestuia, hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cuprind motive contradictorii și străine de natura pricinii, prin soluțiile pronunțate, încălcându-i-se atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la protecția proprietății.
Astfel, precizează că prezenta cerere este o cerere accesorie a unei acțiuni în revendicare imobiliară, supusă unor condiții de fond și de procedură comune cu cererea principală și că după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.108 din 23.02.2009 a deciziei nr.33 din 09.06.2008, sunt admisibile acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, în situația în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității unor raporturi juridice.
Arată că, această nouă interpretare a legii (decizia instanței supreme este obligatorie) se aplică imediat tuturor situațiilor obiective (legale) adică acestor situații juridice al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite.
Efectele deposedării unui proprietar de bunul ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, în condițiile nerespectării dispozițiilor legale de la data confiscării și fără acordarea, în consecință, a unei indemnizații echitabile rezonabile, constau în pierderea doar a unuia dintre atributele dreptului de proprietate cu consecințele păstrării calității de proprietar.
Prezenta cerere de chemare în judecată nu are absolut nicio legătură cu dispozițiile Legii nr.10/2001, lege specială prin care nu se acordă despăgubiri pentru compensarea lipsei de câștig, altfel spus, pentru fructificarea dreptului de proprietate prin atributul de folosință.
Mai mult, legea specială cu toate modificările și completările de până acum, nu ia în considerare prejudiciul suferit de către proprietarii care au fost privați de bunul lor înainte de intrarea în vigoare a legii, din cauza absenței îndelungate a oricărei forme de despăgubiri.
Menționează că în decizia instanței de apel nu se face nicio analiză a susținerilor sale cuprinse în observațiile depuse la dosar la termenul din 13.04.2009 și nici a înscrisurilor anexate, acest lucru constituind o încălcare a dreptului său la un proces echitabil.
Astfel, arată că, dispozițiile art.6.1. din Convenție implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, invocând în acest sens hotărârea CEDO în cauza Albină contra României din 28 aprilie 2005, cererea 57808/2000, par.30, iar probele din dosar, înscrisuri oficiale analizate cu bună credință și profesionalism conduc la o cu totul altă concluzie.
Este vădită netemeinicia în acea situație în care hotărârea judecătorească se află în vădită contradicție cu materialul probator administrat în cauză, sau se întemeiază pe "dovezi" inexistente la dosar, respectiv este vădit netemeinică acea hotărâre care, urmare discordanței dintre percepția instanței și conținutul real al probelor, respectiv a lipsei de probe, nu este susținută de probele din dosar sau cum este cazul în speță, este contrară acestora.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare.
La data de 02.09.2009 intimata direcția Generală a Finanțelor Publice Bad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei pronunțată de Tribunalul Buzău, deoarece hotărârea este bine fundamentată, nu prezintă nici un viciu, instanțele reținând în mod corect situația dedusă judecății.
Examinânddecizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 cod pr. civilă,în sensul că instanțele anterioare au interpretat greșit actul dedus judecății și au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîdoielnic al acestuia, Curtea de Apel constată că obiectul acțiunii reclamantului a fost stabilit în mod corect, raportat la conținutul cererii de chemare în judecată și având în vedere principiul disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil.
În acest sens se remarcă faptul că rin p. cererea introductivă, reclamantul a solicitat să se constate că dreptul său de proprietate asupra unui teren intravilan, în suprafață de 44 mp, situat în B,-, nu a fost desființat legal și că lipsirea de proprietate s-a făcut fără acordarea unei indemnizații echitabile.
A solicitat astfel, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale pentru lipsa de folosință a imobilului și la plata de daune morale pentru încălcarea dreptului de proprietate.
Aprecierile recurentului în sensul că cererea sa este o cerere accesorie unei acțiuni în revendicare imobiliară, supusă unor condiții de fond și de procedură comune cu cererea principală și că după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.108 din 23.02.2009 a deciziei nr.33 din 09.06.2008, sunt admisibile acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, în situația în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității unor raporturi juridice nu pot fi luate în considerare câtă vreme instanțele anterioare nu au respins acțiunea ca inadmisibilă ci ca neîntemeiată.
Concluziile instanței de fond referitoare la Legea 10/2001 nu au făcut decât să clarifice și să stabilească situația de fapt dedusă judecății, temeiul de drept invocat de către reclamant fiind reținut în mod corect.
Astfel, s-a reținut că prin sentința civilă nr.183/21.02.2006, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.1371/2005, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit valoarea estimata a imobilului litigios, format din construcție și teren în suprafață de 44 mp, care nu a putut fi restituit în natură întrucât construcția a fost demolată, iar terenul este ocupat în întregime de un drum de interes național, la suma de -,82 lei, suma pentru care se acordă despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod pr. civilă invocată de către recurent, câtă vreme acesta a optat deja pentru aplicabilitatea legii 10/2001 și are recunoscut în mod definitiv și irevocabil dreptul său de a beneficia de prevederile legii speciale de reparație, a acceptat în mod implicit și modalitățile în care Legea 10/2001 a înțeles să despăgubească proprietarii deposedați în mod abuziv de regimul comunist.
În aceste condiții în mod legal prima instanță a apreciat că susținerile reclamantului, în sensul că a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 44 mp, fără acordarea unei indemnizații echitabile, sunt neîntemeiate.
De altfel, reclamantul nu avea calitatea de proprietar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată ci doar dreptul de creanță împotriva statului, drept acceptat și stabilit anterior așa cum s-a arătat mai sus.
Nu se poate constata, așa cum susține recurentul, că legea specială cu toate modificările și completările de până acum, nu ia în considerare prejudiciul suferit de către proprietarii care au fost privați de bunul lor înainte de intrarea în vigoare a legii, din cauza absenței îndelungate a oricărei forme de despăgubiri, câtă vreme este imposibil pentru statul român a repara în întregime toate nedreptățile cauzate de regimul comunist, începând din anul 1949 și până în prezent.
Ca atare, nu se poate considera că există o lipsă totală a reparației, iar cele acordate deja, inclusiv reclamantului sunt suficiente pentru a compensa prejudiciul suferit astfel încât, nu se poate aprecia că, în speță, au fost încălcate dispozițiile art.480 cod civil și ale art.1 din Protocolul nr. 1 adițional al CEDO.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, instanța constată că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce este de esența unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realități materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi avute în vedere o serie de criterii, și anume consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, iar celui care le pretinde îi revine sarcina să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial.
Așa cum au reținut instanțele anterioare, reclamantul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte cuantumul acestui prejudiciu sau existența lui, în condițiile în care chiar autorul reclamantului a precizat, prin cererea din 23.09.1977, că este de acord cu demolarea casei, în vederea sistematizării străzii -, cu condiția acordării unui apartament cu trei camere și a despăgubirilor legale.
Nu se poate aprecia, studiind conținutul considerentelor hotărârilor anterioare, că pot fi incidente dispozițiile art. 304 pct.7 cod pr. civilă, câtă vreme acestea au analizat în mod efectiv și eficient probatoriile administrate în cauză, iar concluziile au fost în concordanță, atât cu acestea, cât și cu textele legale incidente în cauză.
Este adevărat că dispozițiile art.6 din Convenție impun în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, dar instanța de apel, potrivit art. 295 cod pr.civilă, poate analiza stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță numai în limitele cererii de apel, ceea ce s-a întâmplat în cazul de față.
Pentru considerentele mai sus arătate, observând că în speță nu sunt incidente niciunul din motivele invocate și prevăzute de dispozițiile art.304 cod pr. civilă ce instituie cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în care se poate dispune, în calea de atac a recursului, modificarea sau casarea unor hotărâri pentru motive de nelegalitate, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art.312 alin. 1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în B, str.- Nord,. 2.. 7,. 27, Cod poștal -, Județ împotriva deciziei civile nr. 129 pronunțată la 13 aprilie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, Cod poștal - și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
escu
Red.tehnored./CC
5 ex./03.12.2009
apel- Tr.
apel.
I
fond- Jud.
fond.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
