Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 886/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 886/R/2008 | |
Ședința publică 16 aprilie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede | - - - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA, împotrivasentinței civile nr. 186 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect litigiu de muncă - pretenții.
La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs, pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. (fila 2 verso).
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTE A:
Prin Sentința civilă nr.186 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA B, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 864,55 lei reprezentând garanția reținută, sumă reactualizată cu dobânda legală.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă și conform contractului de muncă încheiat între acestea și a hotărârii societății i s-a reținut trei salarii ca și garanție materială, care urmau să fie restituite la data încetării contractului de muncă.
Reclamanta a depus o cerere la societatea pârâtă pentru restituirea acestei garanții în data de 05.01.2007, din adresa depusă de reclamantă rezultând că aceasta este de acord cu restituirea garanției materiale, astfel că în temeiul art.289 muncii acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA arătând că sentința Tribunalului Cluj este netemeinică și nelegală.
În motivare arată că cererea formulată de reclamantă nu conține elementele cerute ad validitatem de legiuitor pentru existența acesteia, nu conține nici un temei de drept în susținerea solicitărilor reclamantei așa cum prevede art.112 alin.1 și 5.proc.civ. sub sancțiunea prevăzută de art.114 alin.4 proc.civ.
Arată că nu a restituit garanția reclamantei deoarece aceasta avea de restituit către societate conform evidențelor contabile, suma de 36,38 lei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește greșita interpretare a actului supus judecății, motiv de modificare și nu de casare prev.de art.304 pct.8 Cod proc.civ. invocată de pârâtă, aceasta nu se verifică. Instanța a fost investită cu acțiunea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 864,55 RON, reprezentând garanția depusă de acesta la data angajării.
Pârâta a recunoscut reținerea acestei garanții în cuantumul menționat, conform adeverinței nr.92/13/485/24.10.2007 (3 dosar fond).
Având în vedere că reclamanta făcut dovada reținerii garanției de către societate și solicitării restituirii acesteia în baza cererii nr. 92/13/7/05.01.2007 adresată societății (5 dosar fond), iar pârâta nu a făcut dovada restituirii, cu toate că a fost de acord cu aceasta arătând și că nu există debite neachitate către societate (fila 4 dosar fond) obiectul dedus judecății era vădit neîndoielnic, nefiind susceptibil de mai multe interpretări, iar instanța s- pronunțat strict în limitele investirii, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății nefiind incidentă. Faptul că în dispozitiv se menționează că se admite în parte acțiunea fără să se arate în ce mod este evident o eroare după cum rezultă din acțiune și din motivarea sentinței care oricum nu poate profita pârâtei.
În ce privește lipsa temeiului de drept hotărârii, motiv de asemenea de modificare și nu de casare, nici această susținere nu este fondată. Invocarea normei de drept se poate face din oficiu de către instanță fără a se încălca principiul disponibilității, partea fiind obligată doar să facă descrierea stării de fapt iar instanță să facă aplicarea normei de drept incidente în temeiul principiului legalității.
Conform doctrinei în materie, lipsa temeiului legal al hotărârii este susceptibilă de mai multe interpretări - aplicarea unei norme juridice străine situației de fapt sau pierderea fundamentului juridic al hotărârii. Conform susținerii recurentei, această din urmă interpretare ar fi incidentă. Doctrina și practica în materie au statuat că acest motiv de recurs al lipsirii hotărârii de temei legal este incident în ipoteza în care hotărârea a fost pronunțată în baza unei alte hotărâri judecătorești care fost desființată sau modificată în timp ce procesul era pe rol sau ulterior, ori în baza unui act administrativ ce fost revocat sau desființat, așa încât la data promovării recursului nu mai există suportul juridic al hotărârii recurate.
În mod excepțional acest motiv include și nesocotirea legii de drept procesual, respectiv existența unei nulități ce intervine pentru încălcarea unor condiții extrinseci actului de procedură.
În speță, o atare încălcare ar putea să o constituie lipsa unei cereri adresate pârâtei de restituire a garanției, ceea ce însă nu se verifică, întrucât conform probelor de la dosarul primei instanțe reținute în considerentele hotărârii recurate, reclamantul adresat o astfel de cerere pârâtei.
Prin urmare, simpla omisiune de menționare a textului de lege aplicabil în speță nu este de natură să atragă admisibilitatea recursului.
În prezentul litigiu, este aplicabil art.269 alin.1, 2. respectiv obligația contractuală a angajatorului de restitui angajatului suma reținută cu titlu de garanție la încetarea raportului juridic de muncă.
Având în vedere că motivele invocate de pârâtă nu sunt fondate, iar alte motive prev.de art.304 Cod proc.civ. care să poată fi analizate în baza art.3041Cod proc.civ. nu sunt incidente, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 186 din 04.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 06.05.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede