Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 896/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(688/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.896
Ședința publică de la 25 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.1558 A din data de 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și cu MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentului - reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2007, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 52 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 B - fila 52), avocat, în calitate de reprezentant al intimaților - pârâți, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 9 dosar, consilier juridic, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației aflată la fila 10 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului-reclamant, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul București este dată cu încălcarea legii, având în vedere că în fața Judecătoriei Sectorului 1 intimații-pârâți au invocat excepția de necompetență materială a acestei instanțe, excepția care a fost respinsă în raport de faptul că la dosarul cauzei s-a depus un înscris din care rezulta că valoarea de impunere a bunului revendicat era cu mult sub valoarea de 5 miliarde de lei vechi; la Tribunalul București, la termenul de judecată din 4.12.2008, intimații-pârâți au prezentat o expertiză extrajudiciară prin care sugerau instanței că valoarea bunului revendicat este mai mare de 5 miliarde de lei vechi și la interpelarea instanței în ceea ce privește data efectuării acestei expertize a dispus ca această precizare să fie făcută pe raportul de expertiză extrajudiciară, respectiv luna august 2008.
Astfel că, valoarea determinată de expertiza extrajudiciară era o valoare stabilită la peste 1 an de la promovarea cererii de chemare în judecată; la momentul soluționării excepției de necompetență materială, tribunalul a avut la dispoziție, în afara probatoriului administrat la instanța de fond, o expertiză extrajudiciară și afirmația intimaților-pârâți din motivarea apelului că valoarea obiectului revendicat este de 5.343.500.000 ROL.
Consideră că atunci când Tribunalul Bucureștia anulat sentința Judecătoriei Sectorului 1 pe baza unei expertize extrajudiciare care a fost efectuată în lipsa recurentului de astăzi, s-a încălcat principiul contradictorialității ce guvernează procesul civil, tribunalul ținând seama de o expertiză care exprimă numai poziția intimaților-pârâți.
Mai mult, în măsura în care considera că există dubiu în ce privește valoarea obiectului cererii de chemare în judecate, tribunalul avea posibilitatea să dispună, din oficiu efectuarea unei expertize judiciare, în condiții de contradictorialitate, fiind încălcate și prevederile art.169 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
Avocatul intimaților-pârâți și, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată anterior ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că la termenul de judecată din 10.10.2007 s-a pus în discuția părților excepția necompetenței materială a instanței de fond, Judecătoria Sector 1, invocată de pârâți prin întâmpinare; instanța de fond a reținut că, față de practica judiciară și față de obiectul cererii dedus judecății, respectiv o acțiune reală imobiliară, întemeiată pe art.480 din Codul civil, instanța de fond este competentă să soluționeze astfel de cereri, motiv pentru care a respins excepția de necompetență materială instanței, fără a avea în vedere valoarea de peste 500.000 lei a apartamentului; potrivit încheierii de ședință din 10.10.2007 este consemnat faptul că pârâții au solicitat efectuarea unei expertize evaluatoare pentru a stabili valoarea de circulație a imobilului în litigiu, în vederea stabilirii competenței instanței, dar asupra acestei probe instanța de fond nu s-a pronunțat.
Potrivit art.2 alin.1 lit.b din Codul d e procedură civilă, pârâții au solicitat instanței de apel admiterea excepției și constatarea că Judecătoria Sectorului 1 nu era competentă să judece fondul cauzei, ci Tribunalul București - Secția Civilă, având în vedere că valoarea apartamentului revendicat depășește valoare de 500.000 lei, potrivit Dispoziției nr.3176/17.08.2004 emisă în baza Legii nr.10/2001 de către Primăria Municipiului prin Primarul General (aflată la filele 18 și 19 dosar fond), rezultă că valoarea întregului imobil la nivelul anului 2004 era de peste 10 miliarde lei ROL; valoarea apartamentului revendicat, atât la nivelul anului 2004, cât și la data introducerii acțiunii, ținând cont de creșterea valorii imobilelor pe piața liberă, cu atât mai mult depășea valoare de 500.000 lei.
Consideră că potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește valoarea obiectului acțiunii, conform art.112 din Codul d e procedură civilă, dar atunci când această valoare este contestată de partea adversă, instanța de fond ar fi trebuit să admită efectuarea expertizei evaluatoare solicitată de pârâți, mai ales că însăși instanța avea obligația să verifice, din oficiu, dacă este sau nu competentă.
Conform raportului (extrajudiciar) de expertiză tehnică evaluatoare efectuat de expertul tehnici judiciar G, și depus în cadrul probei cu înscrisuri la instanța de apel, valoarea apartamentului nr.1 este de 648.134 lei și este o valoare diminuată cu 30 % datorită litigiului, uzurii; total diminuare 802.056 lei; valoarea de 648.134 lei este calculată la nivelul lunii mai, când instanța de fond s-a pronunțat.
Reprezentantul intimatului-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată ca fiind legală și temeinică.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul în replică arată că în cauză este vorba de imobil și teren, astfel că din acest motiv s-a ajuns la asemenea valoare.
CURTEA,
Asupra recursului prezent;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 09.05.2007, reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții și, să se dispună obligarea pârâților să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 situat în-, sector 1,
Prin sentința civilă nr.6718/21.05.2008, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins excepția necompetenței materiale, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul.
A constatat nevalabilitatea titlului statului pentru imobilul apartament nr.1, situat în-, parter, sector 1, B, a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul, a respins excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale, instanța de fond a reținut că, față de practica judiciară și față de obiectul cererii deduse judecății, respectiv o acțiune reală imobiliară, întemeiată pe art.480 Cod civil, instanța de fond este competentă să soluționeze astfel de cereri, motiv pentru care a respins această excepție.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța de fond a reținut că, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.2 Cod procedură civilă, aceasta este de fapt o excepție ce ține de fondul cauzei, urmând a fi analizată o dată cu fondul.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că imobilul ce face obiectul acestei cereri a fost dobândit de autorul reclamantului în conformitate cu actul de vânzare-cumpărare din anul 1932, imobil care ulterior a fost naționalizat pe numele acestui autor la poziția 6932 din anexă în temeiul Decretului nr.92/1950.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1997, acest imobil a fost vândut pârâților persoane fizice în temeiul Legii nr.112/1995.
După apariția Legii nr.10/2001, reclamantul s-a adresat pârâtei Municipiul B prin Primarul General, cu notificare, care a fost soluționată cu restituirea acestui imobil către reclamant, mai puțin a spațiilor vândute în conformitate cu Legea nr.112/1995.
Având în vedere că acest imobil a fost scos din patrimoniul autorului reclamantului printr-un act normativ neconstituțional, instanța de fond a apreciat că titlul statului asupra imobilului nu era valabil.
În cauză atât reclamantul cât și pârâții invocă existența unui titlu de proprietate cu caracter translativ, provenit de la autori diferiți.
Comparând cele două titluri de proprietate invocate de fiecare dintre părți, instanța a constatat că titlul reclamantului este preferabil titlului pârâților, față de împrejurarea că aceștia din urmă au achiziționat imobilul de la un non dominus.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și, criticând sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanții - pârâți au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale, apreciind că este competentă să judece cauza al cărei obiect depășește 500.000 lei, iar motivarea instanței de fond în ceea ce privește respingerea acesteia, practic nu există.
Apelanții - pârâți au solicitat admiterea excepției lipsei calității a procesuale active a reclamantului întrucât acesta nu face dovada calității sale de moștenitor al lui G de la care a fost preluat abuziv imobilului și naționalizat.
Al treilea motiv de apel se referă la faptul că excepția uzucapiunii, care nu a fost pusă în discuția părților, a fost ignorată de instanța de fond.
Cu privire la cel de-al patrulea motiv de apel, care vizează excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, apelanții-pârâți au arătat că, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, care reprezintă o lege specială de reparație pentru imobilele preluate în mod abuziv, acțiunile în revendicare având ca obiect asemenea imobile, introduse direct la instanța de judecată, sunt inadmisibile.
Pe fondul cauzei, apelanții - pârâți susțin că admiterea acțiunii în revendicare este condiționată de admiterea cererii de constatare a nulității contractului prin care statul a vândut chiriașului imobilul naționalizat, chiar dacă bunul a fost preluat fără un titlu valabil, acțiune care nu a fost promovată niciodată de către reclamant și nici nu mai poate fi introdusă, întrucât a intervenit termenul de prescripție a unei astfel de acțiuni.
Prin apelul declarat de Municipiul B prin Primar General se critică sentința instanței de fond cu privire la primul capăt de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, apelantul apreciind că acesta este lipsit de interes atât timp cât prin Legea nr.247/2005 se precizează în mod expres că toate imobilele naționalizate în acea perioadă au fost preluate într-o formă de abuz.
La termenul din 04.12.2008 tribunalul a încuviințat apelanților-pârâți și proba cu înscrisuri în cadrul căreia aceștia au depus un raport de expertiză tehnică evaluatoare pentru imobilul din litigiu și relații de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor referitoare la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 B în soluționarea prezentei cauze, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9.05.2007 pe rolul Judecătoriei Sector 1, intimatul-reclamant a solicitat obligarea apelanților-pârâți să-i lase în deplină proprietate apartamentul nr.1 situat în clădirea din-, sector 1, B, prin compararea titlurilor deținute de către părți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către apelanții-pârâți, s-a invocat, printre altele, excepția necompetenței materiale a instanței, în temeiul art.2 alin.1 lit.b Cod procedură civilă, întrucât valoarea apartamentului revendicat depășește valoarea de 500.000 lei.
În aceste condiții, la termenul din 10.10.2007, apelanții-pârâți au solicitat efectuarea unei expertize evaluatoare pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului din litigiu, probă asupra căreia, însă, instanța de fond nu s-a pronunțat.
Mai mult decât atât, prin sentința apelată instanța de fond a reținut că excepția necompetenței materiale urmează a fi respinsă, față de practica judiciară și față de obiectul cererii deduse judecății, fără a avea în vedere valoarea imobilului.
Prin motivele de apel apelanții-pârâți au reiterat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 B în soluționarea prezentei cauze, depunând în acest sens la dosar, la termenul din 4.12.2008, un raport de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat de expert G, atestat ANP, care concluzionează că imobilul din litigiu are o valoare de 648.134 lei.
Întrucât raportul de expertiză extrajudiciară concluzionează că imobilul din litigiu are o valoare de 648.134 lei, ținând seama de valoarea imobilelor pe piața imobiliară la nivelul lunii mai 2008 (luna în care instanța de fond s-a pronunțat), fiind de notorietate faptul că imobilele din zona centrală a au o valoare de peste 500.000 lei, tribunalul a apreciat că în cauză se impune admiterea ambelor apeluri, în temeiul art.297 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.2 alin. 1 lit.b) Cod procedură civilă, anularea sentinței apelate, constatând competența tribunalului d e soluționare a cauzei în primă instanță, prin decizia civilă nr. 1558/A/04.12.2008.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece expertiza extrajudiciară prețuitoare a imobilului revendicat, a determinat valoarea sa la peste un an de la promovarea cererii de chemare în judecată. Expertiza respectivă exprimă doar poziția pârâților, nefiind deci respectat principiul contradictorialității care guvernează materia procesului civil. Tribunalul nu putea să țină cont de o expertiză extrajudiciară, atât timp cât pârâții-intimați nu au solicitat admiterea unei probe cu o expertiză judiciară. De altfel și tribunalul, dacă avea vreun dubiu cu privire la valoarea obiectului cererii, putea dispune efectuarea unei expertize judiciare, în condiții de contradictorialitate. Procedând astfel, tribunalul a ignorat prevederile art.169 al.1 Cod procedură civilă, conform cărora administrarea probelor se face în fața instanțelor de judecată.
A solicitat în consecință, admiterea recursului și și-a întemeiat calea de atac, pe prevederile art.158 Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.15 lit.r din Legea nr. 146/1997.
Intimații-pârâți și au depus la dosar, potrivit art.308 al.2 Cod procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece valoarea imobilului la nivelul anului 2004 era de peste 500.000 RON, ca urmare a împărțirii la doi a valorii întregii construcții cu terenul aferent, menționate în dispoziția primarului emisă în baza Legii nr.10/2001, apartamentul revendicat având o suprafață de circa J din cea totală. Instanța de fond, având în vedere caracterul contestat al valorii obiectului cererii, precizate de reclamant, trebuia să admită expertiza judiciară evaluatorie prin care chiar pârâții au solicitat- În plus, este de notorietate că un apartament situat în preajma Pieții valorează circa 400.000 EU în prezent, iar expertiza extrajudiciară a reținut o valoare superioară sumei de 500.000 lei, chiar diminuând valoarea ca urmare a uzurii, valoarea fiind stabilită la nivelul lunii mai 2008.
Intimatul-pârât Municipiul B nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile verbale, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs, nu s-au administrat probe noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să judece prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și ale art. 299 Cod procedură civilă.
Verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază recursul promovat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei căi de atac îl constituie legalitatea soluției de stabilire a competenței materiale a tribunalului. Ca atare, criticile formulate sunt subsumate în realitate, motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, conform căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate 3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe".Ele vizează corecta aplicare în cauză a prevederilor art.2 al.1 Cod procedură civilă, conform cărora "Tribunalul judecă 1. în primă instanță:
b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;
În cauză, tribunalul a aplicat aceste prevederi, raportându-se la valoarea imobilului litigiului, de 648.134 lei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară realizat de expert G, având în vedere valoarea imobilelor pe piața imobiliară la nivelul lunii mai 2008 (data pronunțării sentinței judecătorești), fiind de notorietate, faptul că imobilele din zona centrală a capitalei, au o valoare de peste 500.000 lei.
Curtea constată că, așa cum s-a statuat în doctrina și practica judiciară, competența materială a instanței se stabilește în funcție de valoarea indicată în cererea introductivă de instanță. obiectului cererii de chemare în judecată se face conform art.112 pct.3, de către reclamant. Se are deci, în vedere, valoarea bunului litigiosde la momentul formulării cererii.
Dacă această valoare este contestată ori instanța are îndoieli cu privire la evaluarea formulată de reclamant, se poate dispune administrarea de dovezi pe acest aspect, de care depinde, în numeroase cereri, stabilirea timbrajului, dar și a instanței competente și a căii de atac ce se poate exercita. În rândul acestor dovezi, se înscrie și expertiza judiciară prețuitoare a bunului.
În speță, reclamantul a precizat instanței de fond, că valoarea imobilului revendicat, este puțin peste 300.000 lei, conform certificatului de atestare fiscală (fila 69 dosar fond). Această valoare a fost contestată de către intimații-pârâți ce au indicat motivat de dispoziția administrativă a primarului și notorietatea valorii ridicate a imobilelor din zona amplasării imobilului, că valoarea reală ar fi superioară pragului de 500.000 lei. În sprijinul afirmațiilor lor, în apel, ei au depus și o expertiză extrajudiciară evaluatorie, pe care tribunalul și-a întemeiat soluția.
Curtea constată că întradevăr, valoarea obiectului material al dreptului litigios, este contestată de părți și că în mod corect, instanța de apel a apreciat necesară administrarea de probe sub acest aspect. Curtea constată insă că documentul care a stat la baza analizei sale, reprezintă o probă extrajudiciară, respectiv o expertiză extrajudiciară efectuată de un expert evaluator. Potrivit art.169 Cod procedură civilă: "Administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel".
Acest text legal consacră expres principiul nemijlocirii administrării probelor, principiu fundamental în cadrul procesului civil.
Așadar, expertiza se ordonă și se administrează în cursul procesului, instanța fiind obligată ca, în cazul în care a admis acest mijloc de dovadă, să stabilească clar obiectivele, respectiv împrejurările de fapt asupra cărora i se cere expertului să-și exprime părerea sau să le constate ca specialist. De aceea, întemeindu-și soluția pe o expertiză extrajudiciară, instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșită. Nu poate fi nici echivalată o astfel de expertiză extrajudiciară, cu un înscris, pentru că natura juridică a lor, ca și probe, este diferită, fiecare încadrându-se într-o anumită categorie, predeterminată, de probe. Dacă s-ar admite această echivalență, ar însemna că s-ar putea denatura scopul legiuitorului urmărit prin reglementarea distinctă, a fiecărei categorii de probe. De exemplu, s-ar putea înfrânge dispozițiile restrictive în materie de probe, cum ar fi inadmisibilitatea probei cu martori sau expertize în recurs, conform art.305 Cod procedură civilă. Părțile ar putea prezenta expertize extrajudiciare sau declarații date la notar, de persoane pe care instanțele de recurs ar trebui să aibă în vedere, în pofida restricției impuse, concluzie care nu poate fi admisă.
Pe lângă acest viciu procedural, de formă al deciziei menționate, Curtea constată totodată, că și din punct de vedere al conținutului, expertiza extrajudiciară nu răspunde cerințelor anterior enunțate, pentru că evaluarea imobilului s-a raportat la nivelul lunii august 2008 și nu la data introducerii cererii de chemare în judecată (mai 2007), așa cum ar fi trebuit, potrivit considerentelor anterioare. Față de aceleași argumente, și nivelul prețurilor de pe piața imobiliară din mai 2008 (când s-a pronunțat judecătoria), la care s-a raportat tribunalul, privit chiar și din prisma notorietății la care a făcut referire, devine irelevant, în cauză fiind incidente prevederile art.181Cod procedură civilă, conform căruia "Instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect".
Nici argumentul invocat în întâmpinarea din recurs, relativ la împrejurarea că în dispoziția administrativă, valoarea întregului imobil era în 2004, circa 10.687.000.000 lei vechi, astfel încât valoarea apartamentului revendicat, care are aproximativ J din suprafața totală, ar fi fost de J, deci mai mare de 500.000 lei RON în 2004 și cu atât mai mult în 2007, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi reținut de C, deoarece el este combătut de recurent, ce a arătat că valoarea din 2004, vizat, indiferent de suprafață, trei apartamente, și nu doar apartamentul în litigiu, depunând la dosar un certificat de atestare fiscală din 2007, atestând o valoare a apartamentului de circa 315.020,03 lei (fila 53 dosar fond).
Având în vedere și împrejurarea că, chiar dacă un apartament are o suprafață mai mare, acest fapt nu echivalează cu raportarea valorii sale doar la criteriul suprafață, putând fi incidente și alte elemente, precum configurarea, întreținerea, îmbunătățiri, Curtea apreciază că întradevăr toate aceste probe administrate nemijlocit (înscrisurile și chiar dacă am aprecia că și expertiza extrajudiciară ar reprezenta un înscris, ca și probă, cu încălcarea distincției, ca și natură juridică, anterior dezbătută), în fața instanței sub acest aspect, denotă un dubiu cu privire la valoarea imobilului la momentul introducerii acțiunii, dubiu care poate fi înlăturat prin efectuarea unei expertize judiciare evaluatorii, raportată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Ca atare, întrucât pentru evaluarea corectă a imobilului revendicat se impune administrarea de probe suplimentare, în sensul precizat, probe care nu pot fi administrate în această fază a judecății, ca urmare a caracterului restrictiv al probelor din recurs, conform art.305 Cod procedură civilă, Curtea va admite în baza art.312 al.3 Cod procedură civilă, recursul formulat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, urmând ca, pentru corecta soluționare a excepției de necompetență materială, să se procedeze în sensul indicat, al administrării probei judiciare menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.1558/A/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red. /25.06.2009
Tehnodact. / 2 ex./29.06.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. - Civ. -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
