Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 917/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(406/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.917
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - ---
GREFIER -
* * * * * * * * *
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulat de reclamanții, și, împotriva deciziei civile nr.1515 A din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții - și.
are ca obiect - pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06 mai 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 13 mai 2009, apoi la data de 20 mai 2009 și la 27 mai 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 13096/7.10.2005 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâta, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000.000 lei vechi, reprezentând contravaloarea stricăciunilor și distrugerilor aduse de aceasta imobilului situat în-, parter, sector 5, B, ce se afla în proprietatea lor, potrivit sentinței civile nr. 1894/05.07.2001, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. -; obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul situat in-, parter, sector 5, B, care se afla în proprietatea acestora începând cu data de 15.04.2003 până în prezent; grănițuirea proprietăților conform raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 1383/2001, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. -, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului; cu cheltuieli de judecată.
La data 16.11.2005, reclamantele au formulat cerere precizatoare a acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000.000 lei vechi ce reprezintă contravaloarea stricăciunilor și distrugerilor aduse de aceasta imobilului situat în-, parter, sector 5, B ce se afla în proprietatea lor potrivit sentinței civile nr. 1894/05.07.2001 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.1383/2001; obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință, cu titlu de daune compensatorii reprezentând prejudiciul efectiv creat prin lipsa de folosință a imobilului situat în- parter, sector 5, B, plus terenul atribuit în lotul nr. 1 și pe care se află proprietatea reclamanților începând cu data de 16.04.2003 până în prezent, evaluată provizoriu la suma de 22.320 lei (31 luni x 200 Euro/luna = 6200 Euro); obligarea pârâtei la ridicarea imobilului compus din construcție, magazin alimentar în suprafață de 32 mp care se află pe terenul proprietatea lor, iar, în caz contrar, autorizarea reclamantelor pentru a-l ridica pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la repunerea în stare de funcționare a instalațiilor de apă, canal, electricitate; gaze ale căror trasee trec prin subsolul imobilului și care alimentează imobilul -proprietatea lor, iar în caz contrar, autorizarea reclamantelor în ceea ce privește executarea operațiilor de reabilitare pe cheltuiala acesteia; grănițuirea proprietăților, conform raportului de expertiză efectuat în dosarul nr.1383/2001, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1894/2001, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta și numitul, prin cerere reconvențională depusă la dosar în ședința publică din data de 16.11.2005, au solicitat instanței să constate că aceștia sunt constructori de bună credință a construcțiilor aflate pe terenul situat în B, sector 5,-; cu cheltuieIi de judecată.
Instanța a calificat cererea reconvențională formulată de ca fiind o cerere de intervenție principală, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 49 și urm. Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 13.12.2006, pârâta-reclamantă a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepție pusă în discuția părților.
Prin sentința civilă nr. 8345/20.12.2006, Judecătoria Sectorului 5 Bar espins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantele-pârâte, și împotriva pârâtei-reclamante, a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantele-pârâte a sumei de 1.093,99 lei, reprezentând contravaloarea degradărilor constatate la parterul imobilului situat în B,-, sector 5, respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate; a admis cererea reconvenționaIă formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantele-pârâte, și; a admis cererea de intervenție principală formulată de către intervenientul, a constatat ca pârâta-reclamantă și intervenientul principal sunt constructori de bună-credință asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în- sector 5, alcătuite din încăperile 13,14 și 15, respectiv 16, 17, 18, 19, 20, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică nr. 1952/20.03.2006, întocmit de expert; a compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 513,22 lei și a obligat pe reclamantele-pârâte la plata către pârâta-reclamantă și intervenientul principal a sumei de 156,08 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin decizia civilă nr. 1894/05.07.2001, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și contencios Administrativ, în dosarul nr. 1383/2001, rămasă irevocabilă, s-a constatat că reclamantele, și, împreună cu pârâta, se aflau în indiviziune asupra imobilului format din teren și construcție situat în B,-, sector 5, imobil ce constituie masa partajabilă de pe urma defuncților G și. S-a mai constatat că reclamantele, și împreună cu pârâta (fostă ) au vocație succesorală la masa partajabilă în cota de 1/2 fiecare parte; s-a omologat primul raport de expertiză efectuat de expert; s-a dispus sistarea stării de indiviziune și s-a atribuit reclamantelor lotul 1 în valoare de 724.495.887 lei, iar pârâtei lotul în valoare de 396.866.630 lei; pentru egalizarea loturilor s-a dispus obligarea reclamantelor la plata sumei de 136.764.628 lei, cu titlu de sultă; s-a dispus, de asemenea, obligarea reclamantelor la plata sumei de 1.665.631 lei, cu titlu de sultă reprezentând diferențe îmbunătățiri.
Instanța de fond a constatat că acțiunea soluționată prin decizia civilă nr. 1894/05.07.2001 a avut ca obiect ieșirea din indiviziune asupra imobilului din B,-, sector 5, iar cel de-al cincilea capăt al cauzei ce a format obiectul dosarul nr. 13096/07.10.2005 are ca obiect grănițuire și a apreciat că nu este îndeplinită cerința identității de obiect, conform art.1201 Cod civil.
Pe fondul cauzei, în privința primului capăt al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor și stricăciunilor la parterul imobilului din B,-, sector 5, parter, atribuit prin decizia civilă nr. 1894/05.07.2001, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 1383/2001, reclamantelor-pârâte, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză nr. 1952/10.03.2006, degradările constatate la parterul construcției constau în "obturarea a două ferestre, prin realizarea încăperilor nr.14 și 15 și realizarea de către pârâta-reclamantă a încăperilor nr. 18 și 19, folosirea zidurilor adiacente ale încăperilor 7 și 8; aparținând reclamantelor-pârâte și a încăperii nr.10, proprietate comună." Prin același raport, expertul nu a avut în vedere degradări le la partea de instalații ale construcțiilor. Prin răspunsul formulat la obiecțiuni, expertul a învederat că prin executarea lucrărilor menționate, nu sau produs degradări ale elementelor de construcții, astfel încât nu se poate efectua o cuantificare a acestora, iar pentru aducerea imobilului la starea inițială, este necesară demolarea construcțiilor edificate de pârâta-reclamantă.
Instanța de fond a avut în vedere raportul de expertiză specialitatea instalații în construcții întocmit de expert, precum și raportul de expertiză suplimentar întocmit de același expert. Pe de altă parte, instanța a valorificat și încheierea pronunțată la data de 21.06.2004 de către Judecătoria Sectorului 5 B în dosarul nr.2379/2004, încheiere prin care s-a constatat îndeplinită procedura de asigurare a dovezilor potrivit raportului de expertiză nr.2l02/26.04.2004 întocmit de expert.
Potrivit raportului de expertiză nr.2842/2l.04.2006 întocmit de expert, s-a constatat că instalația de alimentare (distribuție) a apei reci, precum și instalația de colectare și de evacuare a apelor uzate menajere - ce au traseul prin subsolul imobilului situat în B,-, sector 5 - nu deservesc bucătăria și camera de baie aflate la parterul imobilului, ci deservesc, în exclusivitate, numai spălătorul de vase montat în bucătăria amenajată de pârâta-reclamantă în subsolul imobilului. Expertul a învederat că instalațiile respective nu sunt funcționale, deoarece unele din obiectele sanitare și conductele aferente de apă și canalizare sunt descompletate, iar altele lipsesc cu desăvârșire. Instanța a mai reținut că prin raportul de expertiză suplimentar nr.5478/06.08.2006, același expert a precizat în mod detaliat situația degradărilor de la parterul imobilului și cauzele care au condus la acestea, respectiv lipsa totală sau parțială a unor obiecte sanitare din camerele de baie și bucătărie, lipsa totală sau parțială a conductelor de alimentare cu apă și de canalizare. Totodată, expertul a constatat că, în perioada dintre data efectuării primei expertize și data efectuării celei de-a doua, pârâta-reclamantă a refăcut parțial conducta de alimentare cu apă a camerei de baie.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit raportului de expertiză nr.2102/26.04.2004, întocmit de expert, s-a constatat, de asemenea, că instalațiile de apă si canalizare nu sunt funcționale, precum si că lipsesc instalațiile sanitare din camera de baie.
Instanța a mai reținut că, la nivelul anului 1998, când părțile se aflau în litigiu cu privire la ieșirea din indiviziune asupra imobilului, locuința beneficia de apă curentă și canalizare, iar la parter, camera de baie era complet dotată. Aceste aspecte rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert în dosarul nr. 3397/1996, nemenționându-se de către expert că vreuna dintre camere nu ar fi funcționale.
Prin urmare, instanța a reținut că degradările constatate la parterul imobilului s-au produs ulterior anului 1998, fiind constatate de către un expert pentru prima oară în 2004, în cadrul cererii de asigurare de dovezi. Având în vedere împrejurarea că reclamantele-pârâte nu au locuit în imobil în această perioadă, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare primire încheiat între părți la data de 12.05.2004, precum și cauzele producerii degradărilor, astfel cum au fost reținute în considerentele anterioare - care exclud vechimea și fenomenele naturale dintre posibilele cauze - instanța a apreciat că acestea sunt rezultatul faptei pârâtei-reclamante, care a locuit în imobil în perioada menționată.
Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale ale pârâtei-reclamante, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu, precum și vinovăția, motiv pentru care, în temeiul art. 998-999 Cod civil, a admis primul capăt al cererii de chemare în judecată și a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantele-pârâte a sumei de 1.093,99 lei, reprezentând contravaloarea degradărilor constatate la parterul imobilului situat în B,-, sector 5, conform raportului de expertiză suplimentar nr.5478/06.09.2006, întocmit de expert.
În legătură cu cel de-al patrulea capăt de cerere, Judecătoria a reținut că, potrivit raportului inițial de expertiză, specialitatea instalații, efectuat în cauză, instalația electrică și cea de racordare la rețeaua de gaze naturale nu au fost identificate de către expert ca având trasee ce trec prin subsolul imobilului și alimentând parterul, conform obiectului acestui capăt de cerere, astfel încât solicitarea reclamantelor-pârâte sub aspectul acestor instalații apare, de asemenea, neîntemeiată.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata contravalorii lipsei de folosință pentru parterul imobilului situat în B,-, sector 5, începând cu data de 16.04.2003 până la data formulării acțiunii, instanța a reținut că, potrivit procesului-verbal întocmit de către EJ., și, la data de 13.08.2002, s-a procedat la punerea în posesie a reclamantelor-pârâte asupra lotului nr. 1 atribuit prin decizia civilă nr. 1894/05.07.2001 a Tribunalului București. Ulterior, prin notificarea nr.877/15.04.2004 emisă prin intermediul EJ., pârâta-reclamantă și soțul acesteia au procedat la notificarea reclamantelor-pârâte pentru a se prezenta în vederea ocupării locuinței. Prin procesul-verbal de predare-primire încheiat între părți la data de 12.05.2004, reclamantele-pârâte au consimțit la primirea imobilului. În aceste condiții, împrejurarea că reclamantele-pârâte nu au ocupat efectiv locuința atribuită nu poate fi imputabilă pârâtei-reclamante, din probele administrate în cauză nerezultând că aceasta le-a împiedicat accesul în imobil.
Referitor la ultimele două capete de cerere, prima instanță a apreciat că prin decizia civilă 1894/05.07.2001 a Tribunalului București, s-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți cu privire la imobilul situat în B,-, sector 5, compus din teren și construcție și s-a procedat la atribuirea loturilor către părți.
Din conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză și din conținutul raportului omologat de instanța de apel, rezultă neîndoielnic că, la calculul valorilor loturilor s-a avut în vedere și valoarea terenului, în proporție de 50% pentru fiecare dintre părți.
Instanța a concluzionat că la atribuirea loturilor către părți s-a avut în vedere și sistarea stării de indiviziune cu privire la teren, iar delimitarea acestora nu a fost efectuată de către expert, ci de către reclamante, conform schiței de la fila 52 din dosarul nr. 3397/1996.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect grănițuirea, potrivit raportului de expertiză nr.2220/30.03.2006 întocmit de expert, s-a constatat că nu este posibilă grănițuirea proprietăților deoarece loturile 1 și 2, ca întindere și poziționare, nu se mai regăsesc pe teren.
În ceea ce privește cel de-al cincilea capăt de cerere, Judecătoria a reținut, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert - nr. 1952/20.03.2006 - că pe terenul aferent imobilului se află, în afara construcției alcătuite din parter și subsol, ce a constituit obiectul dosarului nr.3397/1996, o construcție compusă din trei încăperi, identificate de expert cu numerele 13-15 având destinația de magazin, situate de-a lungul străzii, precum și construcție, alcătuită din 5 încăperi - numerele 16-20 - având destinația de locuință situată în partea din spate a imobilului.
În urma probelor administrate, prima instanță a reținut că încăperile numerotate 13 și 14 la nivelul anului 1998 au fost construite de către intervenientul cu acordul tatălui acestora. Este adevărat că acordul a privit numai o singură cameră, iar după decesul autorului comun s-au mai construit încă 2 încăperi, dar nu se poate reține reaua-credință a pârâtei și intervenientului având în vedere că reclamantele-pârâte nu s-au opus la edificarea construcției, iar încăperea cu nr. 15 fost edificată după ieșirea din indiviziune a părților din prezenta cauză cu privire la imobil.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că intervenientul principal și pârâta-reclamantă au calitatea de constructori de bună-credință a celor trei încăperi (nr.13, 14 și 15) și, pe cale de consecință, cel de-al cincilea capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Cu privire la camerele nr. 16-20 - casa de locuit - care fac obiectul cererii reconvenționale și a cererii de intervenție, instanța a reținut, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, precum și a raportului de expertiză întocmit de expert, că acestea au fost edificate începând cu anul 2000. Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, dar și din răspunsurile reclamantelor-pârâte, și la întrebarea nr.15, această construcție a fost edificată de pârâta-reclamantă împreună cu intervenientul în locul unui atelier - magazie, existent la nivelul anului 1998 și inclus prin decizia civilă nr. 1894/05.07.2001 a Tribunalului București în lotul atribuit pârâtei-reclamante, astfel că instanța de fond a constatat buna-credință a acesteia și a intervenientului principal, în calitate de constructori ai acestei locuințe, și a admis cererea reconvențională și de intervenție principală formulate cu acest obiect.
Împotriva soluției primei instanțe, au formulat apel în termen legal apelantele-reclamante, și.
În dezvoltarea motivelor de apel, întemeiate pe dispozițiile art. 287 și următoarele din Codul d e procedură civilă, apelantele-reclamante au arătat că ceea ce greșește instanța de fond este dat de faptul eliminării contravalorii reparațiilor pentru instalația electrică si cea de racordare la rețeaua de gaze.
Se mai critică de către apelante că, atât timp cât apelantele nu au ocupat imobilul, și celelalte instalații au fost descompletate de către intimată, aceasta a dispus după bunul său plac de imobilul atribuit apelantelor și că în aceasta calitate a căutat să provoace cât de multe pagube în detrimentul lor, iar distrugerea instalației electrice și a celei de gaze reprezintă consecințele faptelor intimaților.
In ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea intimatei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru parterul imobilului situat în B,- sector 5, începând cu data de 16.04.2003 până la dat formulării acțiunii, instanța, în mod greșit l-a respins pentru că nu a analizat în întregime probatoriul administrat.
Instanța a apreciat eronat că, împrejurarea că reclamanții nu au ocupat efectiv locuința atribuită nu poate fi imputată intimatei, pentru că din probe administrate în cauză nu rezultă că aceasta le-a împiedicat accesul în imobil.
Cu privire la ultimele două capete de cerere, în mod greșit instanța a procedat la aprecieri asupra ieșirii din indiviziune dispuse printr-o hotărâre judecătorească anterioară, întrucât aceasta apreciere vine și pune în discuție o hotărâre definitivă si irevocabilă, lucru ce nu este permis nici unei instanțe într-o cerere ulterioară.
Prin aprecierile reținute în hotărâre a apelată cu privire la hotărârea definitivă si irevocabilă, instanța de fond face remarci care în final conduc la schimbarea înțelesului acestei hotărâri.
Chiar și în condițiile în care grănițuirea proprietăților părților nu ar fi posibilă, acest lucru nu este din culpa apelantelor ci datorită construcțiilor ridicate pe terenul atribuit prin lotul nr. 1 în proprietatea reclamantelor, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere aceasta atribuire, iar nu să facă aprecieri cu privire la modul în care a fost pronunțată o hotărâre de către o instanța superioară, Tribunalul București.
In ce privește cel de-al cincilea capăt de cerere având ca obiect demolarea construcției - magazin alimentar, instanța a constatat, potrivit raportului de expertiza întocmit în cauza de expert - nr. 952/20.03.2006 - că pe terenul aferent imobilului se afla, în afara construcției alcătuite din parter si subsol, o construcție compusă din trei încăperi, identificate de expert cu numerele 13-15, având destinația de magazin, situate de-a lungul străzii.
Aceste aprecieri însă, nu pornesc de la constatarea deja tăcută de prima instanță, în sensul că imobilul nu a fost ocupat de către apelante. S-a ignorat acțiunea intimatei și a intervenientului de a descompleta și a aduce în stare de nefuncționare întreaga instalație a imobilului, aceste acțiuni fiind de natură a conduce la imposibilitatea ca rec1amantele sa ocupe acest imobil, după cum se ignoră și faptul că prin decizia de ieșire din indiviziune s-a atribuit reclamantelor lotul nr. 1, lot pe care se află aceste construcții.
Despre această decizie, aveau cunoștință atât intimata cât și intervenientul, și chiar în absența acestei decizii de ieșire din indiviziune, ridicarea unei construcții pe un teren despre care se cunoaște că urmează a fi partajat, în condițiile în care nu cunoști lotul care-ți va fi atribuit, nu poate da naștere unei situații care ulterior să fie aptă sa creeze convingerea că ai fost constructor de bună credință.
Prin decizia civilă nr. 1268/13.09.2007, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat, cu obligarea apelantelor la plata către intimata a 1.0001ei cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr.1268/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă au formulat recurs, în termen legal, recurentele-reclamante-pârâte, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, la data de 21.11.2007.
Prin decizia civilă nr. 111R/28.02.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, a respins ca neîntemeiată excepția nulității recursului, a admis recursul formulat de recurentele-reclamante, și, împotriva deciziei civile nr.1268/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și intimatul intervenient, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal.
Pentru a decide astfel, Curtea de APEL BUCUREȘTI a reținut că prezenta cauză are un conținut complex, urmărindu-se lichidarea tuturor pretențiilor reciproce ale părților (în cauză formulându-se și cerere reconvențională de către intimata-pârâtă și una în intervenție principală aparținând numitului ), decurgând din starea de coproprietatea ce a existat între ele și care a fost sistată prin decizia civilă nr.1894/05.07.2001 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Efectele acestei hotărâri judecătorești ca și limitele ei în prezenta cauză sunt de natură a fi constituit premisele indispensabile pentru soluționarea unora dintre capetele de cerere ce formează obiectul judecății prezente (cu referire în special la grănițuire și la constatarea calității de constructor de bună sau de rea credință a intimaților din cauză), motiv pentru care era imperios necesar a fi clar cunoscute sau stabilite.
A mai reținut instanța de recurs că, așa cum ambele instanțe de fond și apel au reținut că prin decizia civilă nr. 1894/5.07.2001 pronunțate de Tribunalul București. Secția a V-a Civilă, s-a dispus ieșirea părților din indiviziune, atribuindu-se recurentelor-pârâte lotul nr. 1 și intimatei pârâte lotul nr. 2, efectele acestei hotărâri judecătorești și întinderea dispozitivului acestei decizii nu este lămuritor decât pentru partea de construcție ce a revenit fiecăreia dintre părți (recurentelor parterul, intimatei, restul construcției, nu insa și cu privire la terenul ce intra în compunerea fiecărui lot ca și la poziționarea lui in plan, prin realizarea de către expertul ce a efectuat lucrarea în acea cauză (3397 1996. raport actualizat în dosarul de apel nr.1383/2001 - fila 36), schița care era parte integrantă din dispozitivul deciziei, de vreme ce aceasta. a fost omologată de Tribunal în totalitate (expert ).
Din punct de vedere al criticilor de nelegalitate supuse cercetării instanței de recurs, Curtea urmează a retine însă că acest rol activ al instanțelor de fond nu a fost exercitat într-un mod eficient, dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă impunând a se stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală, privind aflarea adevărului în cauză, trebuind să lămurească pricina sub toate aspectele.
În acest sens, Curtea a apreciat că se impunea să se supună dezbaterii părților necesitatea lămuririi dispozitivului acestei decizii prin formularea unei contestații la titlu, în condițiile art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, în mod evident, neputându-se reține că s-a realizat o punere în executare efectivă prin procesul verbal întocmit de executor judecătoresc la 13.08.2002 și asupra terenului cu privire la care a purtat coproprietatea părților; desigur, această lămurire ar viza situația de fapt de la momentul pronunțării ieșirii din indiviziune (ceea ce impune un efort de reconstituire a acesteia), respectiv, se va avea în vedere suprafața de teren de 281 mp care s-a reținut în acea pricină, neinteresând cu acest prilej, împrejurarea că expertul din dosarul de fond ( ) al cauzei prezente, a constatat la fața locului o suprafață de teren mai mare (de 315 mp) decât cea asupra căreia poartă titlul autorilor părților (281 mp); pentru această diferență părțile urmează a-și regla raporturile ulterior; instanța va putea pune în sarcina părților acesta obligație (întrucât le este în mod egal profitabilă), sub sancțiunea prevederilor art. 1551Cod procedură civilă.
Fără delimitarea exactă a suprafețelor de teren atribuite fiecăreia dintre ele, soluționarea capătului din cererea principală privind grănițuirea nu se poate considera în mod veritabil cercetat, după cum nici cererea reconvențională și cea de intervenție principală formulată de, prin care s-a solicitat constatarea calității de constructori de bună credință asupra încăperilor edificate fie în perioada partaj ului, fie ulterior ieșirii din indiviziune (ieșire din indiviziune, incompletă la acest moment), deoarece și acesta cerere are drept premisă o cerință ce impune cunoașterea exactă a titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care s-a realizat edificiul, atitudinea subiectivă a terțului constructor cu privire la faptul juridic al edificării, neputând fi altfel determinată.
De asemenea, Curtea a găsit întemeiat și motivul de recurs privind reluarea de către instanța de apel a considerentelor primei instanțe în motivarea deciziei sale, decizie ce trebuia a răspunde criticilor apelantelor formulate prin motivele de apel, după cum întemeiat este si motivul de recurs privind dreptul apelantelor de a le fi analizate probele care au fost încuviințate de Tribunal, pe criterii de pertinență, concludentă și utilitate, conform art. 167 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 1515A/21.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de apelantele-reclamante, și, ca nefondat; a respins cererea apelantelor-reclamante cu privite la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată; a obligat apelantele-reclamante la plata către intimata-pârâtă, la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (1000 lei pentru primul apel și 1000 lei pentru apelul prezent, cu aplicarea art.274 (3) Cod procedură civilă, pentru onorariul de avocat din prezentul).
Pentru a decide astfel, referitor la aprecierea făcută de către Curtea de APEL BUCUREȘTI că se impune să se supună dezbaterii părților necesitatea lămuririi dispozitivului deciziei civile nr. 1894/2001 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, care a avut ca obiect ieșirea din indiviziune, prin formularea unei contestații la titlu în condițiile art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a avut în vedere că nu a fost învestit cu o astfel de cerere și în apel, potrivit art. 294 Cod procedură civilă, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că nu se va avea în vedere acest motiv de casare.
Cu privire la primul motiv de apel și anume că instanța de fond, în mod greșit, a constatat că instalația electrică și cea racordată la rețeaua cu gaze naturale nu au fost identificate de către expert ca având traseul prin subsolul imobilului și alimentând parterul, respingând astfel cererea reclamantelor ca neîntemeiate, tribunalul considerând că revenea apelantelor-reclamante obligația de a demonstra prin mijloace de probă contrariul reținut de către expert.
La instanța de fond, în raportul de expertiză efectuat de expertul, nu s-a constatat decât existența instalației de alimentare a apei reci și instalația de colectare și evacuare a apelor uzate menajere care își au traseul prin subsolul imobilului, motiv pentru care instanța de fond nu putea să constate și prezența altor instalații decât care au format obiectul expertizei la fața locului, efectuată de către un expert de specialitate.
Tribunalul a considerat că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că nu se impune o dublă reparație, întrucât s-a recunoscut că instalația de apă a fost parțial reparată, iar cu privire la restul instalațiilor nu instanței de fond îi revenea sarcina de a face dovada că acestea au existat, ci, potrivit art. 1169 Cod civil, părții care pretinde existența unor astfel de utilități.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, tribunalul a considerat că instanța de fond, în mod corect, a apreciat situația de fapt existentă între părți, confirmată și de către martorii audiați în apel, și anume că apelantele-reclamante nu au fost împiedicate prin nici un mijloc de a folosi în modul în care acestea ar fi dorit partea din imobil ce le-a fost atribuită prin sentința de partaj. unui imobil nu impune cu necesitate ca acesta să fie locuință, apelantele-reclamante având posibilitatea să intre în stăpânirea imobilului, să își încuie ușile de acces la partea de imobil, să facă reparațiile necesare pentru o bună folosire a imobilului, să îl închirieze, de la momentul punerii în posesie, respectiv de la data de 13.08.2002.
În mod corect, instanța de fond a apreciat că punerea în posesie prin intermediul executorului judecătoresc este o dată certă și nu se pot aduce dovezi peste conținutul procesului-verbal, iar cei doi martori audiați la propunerea apelantelor-reclamante nu au putut schimba cu nimic situația de fapt reținută de către instanța de fond.
Cu privire la individualizarea loturilor, pentru a se pronunța asupra grănițuirii apelantele-reclamante nu au propus în apel, după casare, efectuarea unei noi expertize topografice, care să aibă la bază titlul de proprietate al autorilor comuni și actul de partaj, pentru a se putea identifica terenul aflat în folosința fiecăreia dintre părți și pentru a se delimita fiecare lot printr-o operațiune de grănițuire. În lipsa unei astfel de expertize, tribunalul apreciază că, în mod corect, instanța de fond a avut în vedere hotărâre a judecătorească pronunțată în procesul de ieșire din indiviziune.
Nici motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond privind buna-credință a constructorilor, respectiva lui pe terenul aflat în coproprietatea părților, nu este întemeiat, întrucât, în mod corect, instanța de fond a reținut că nu s-a pus în discuție această construcție care exista în anul 1998, la momentul când a avut loc ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului bun succesoral, rămas de pe urma defunctei și
În mod corect, instanța de fond a reținut că nu se poate pune în discuție la acest moment calitatea de rea-credință a intervenientului și a intimatei-pârâte, întrucât apelantele-reclamante au avut cunoștință de faptul că s-a construit pe terenul bun comun și nu au formulat nici o cerere în instanță pentru a împiedica edificarea construcțiilor, existând acordul tacit și implicit al acestora.
Împotriva deciziei civile nr.1515A/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, au formulat recurs reclamantele, și, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurentele-reclamante arată că, referitor la primul motiv de apel, deși invocă în sprijinul susținerilor sale texte de lege, instanțele anterioare au făcut o greșită aplicare a acestor norme legale, care în final a dus la o greșită soluționare a cauzei.
În ceea ce privește degradările, instanța de fiind, preluată de către instanța de apel, face o corectă aplicare a legii cu referire la instalația sanitară dar, în final, deși reține faptul că, din anul 1998 până în anul 2004, imobilul a fost locuit de către intimați, greșește atunci când apreciază în privința eliminării considerentelor reținute, prin care nu obligă la plata contravalorii reparațiilor, la instalația electrică și cea de racordare la rețeaua de gaze.
Ambele instanțe rețin, și așa în mod absolut greșit, că instalația electrică și cea de racordare la rețeaua de gaze naturale nu au fost identificate de către expert ca având trasee ce trec prin subsolul imobilului, atribuit prin hotărârea de partaj către intimați, și alimentând parterul, astfel încât rețin că solicitarea reclamantelor, sub aspectul acestor instalații, apare neîntemeiată.
Ocuparea de către intimați a întregului imobil a determinat ca instanțele anterioare să-i oblige pe aceștia la plata sumei reprezentând contravaloarea degradărilor.
Recurentele-reclamante mai arată că instanțele anterioare nu au reținut faptul că imobilul ocupat de către intimați se compune atât din construcție cât și din curtea aferentă acesteia, care, de asemenea, au ocupat-o, precum și faptul că nu este posibil ca imobilul să fi fost racordat la utilități numai pentru subsol și nu și pentru parter.
Al doilea motiv de apel, cu privire la capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat obligarea intimatei la plata contravalorii lipsei de folosință, tribunalul, respingând apelul și pe acest aspect, a reținut că acestea nu au fost împiedicate să intre în posesia imobilului.
Este greșită aprecierea instanței de fond și apel referitoare la faptul că împrejurarea că reclamantele nu au ocupat efectiv locuința atribuită nu poate fi imputată intimaților, pentru că din probele administrate în cauză nu rezultă că aceștia din urmă le-a împiedicat accesul în imobil, arătând că aceste probe nu au fost apte să creeze convingerea instanței că față de reclamante nu s-au exercitat violențe, dar că imobilul a fost adus în stare de neîntrebuințare prin descompletarea și furtul tuturor instalațiilor și utilităților.
Reclamantele au susținut și la fond, dar și în apel că împiedicarea nu este numai de natură fizică, brutală, ci și prin folosirea altor mijloace, care să fie apte să împiedice.
Deși se reține că locuința nu a fost ocupată de către reclamante, atunci când admite capătul de cerere cu privire la contravaloarea reparațiilor instalațiilor, nici una din instanțele anterioare nu observă în continuare, că dezafectarea instalațiilor constituie mijlocul prin care intimata le-a împiedicat să ocupe această locuință.
După pronunțarea hotărârilor în procesul de evacuare, și după primirea notificării intimaților a le pune la dispoziția reclamantelor imobilul, la data de 19.02.2004, când s-a făcut punerea efectivă în posesie, reclamantele au solicitat amânarea executării deoarece au constatat toate degradările aduse imobilului și au deschis acțiunea în asigurarea de dovezi, instanțele anterioare nesocotind această hotărâre.
Cu privire la individualizarea loturilor pentru a se pronunța asupra grănițuirii, tribunalul a apreciat că ar fi trebuit ca reclamantele să solicite în apel efectuarea unei noi expertize, reclamantele considerând greșită această apreciere întrucât pe fondul cauzei a fost efectuată expertiza tehnică-topografică, de către expert, aceasta având ca obiect posibilitatea grănițuirii celor două proprietăți cu realizarea unei schițe de plan.
Concluziile acestei expertize fiind că, grănițuirea nu se poate face în concret întrucât lotul 1 și 2 nu se mai regăsesc ca poziționare așa cum au fost stabilite și atribuite prin Decizia nr.1894/05.07.2001, datorită construcției magazinului edificat de și pe lotul 1 ce a fost atribuit în proprietatea reclamantelor.
Astfel, susținerile instanței potrivit cărora nu se pot grănițui proprietățile reclamantelor sunt greșite, acestea s-ar fi putut grănițui dacă magazinul edificat fără autorizație de construire nu ar fi fost pe lotul acestora.
Reclamantele-recurente mai arată că instanțele anterioare au constatat că intimata și intervenientul au calitatea de constructori de bună-credință.
Locul pe care se află construcțiile intimaților nu constituie teren bun comun, această suprafață fiindu-le atribuite reclamantelor de către instanța de partaj judiciar, iar construcțiile sunt ridicate numai pe terenul atribuit acestora din urmă.
În ceea ce privește cel de-al cincilea capăt de cerere, având ca obiect demolarea construcției - magazin alimentar, instanța de fond a constatat, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Acris - nr.1952/20.03.2006, că pe terenul aferent imobilului de afla, în afara construcției alcătuite din parter și subsol, că există o construcție compusă din trei încăperi, identificate de expert cu numerele 13-15, având destinația de magazin, situată de-a lungul străzii.
Cu privire la această construcție, ridicată în întregime pe terenul atribuit reclamantelor, fără nici cea mai mică greșeală de măcar cinci centimetri pe terenul atribuit intimaților, instanța a reținut faptul că, prin răspunsurile reclamantelor la interogatoriu, au arătat că tatăl lor și-ar fi dat acordul pentru ca intervenientul să edifice o construcție pe acest amplasament.
Pentru aceste încăperi, care au fost edificate după pronunțarea hotărârii în partajul judiciar, așa cum arată expertul topo, instanța în mod greșit nu a reținut reaua-credință, iar această apreciere motivând-o prin faptul că reclamantele nu s-au opus la edificare, ceea ce este complet eronat.
În ceea ce privește cererea reconvențională, urmează ca aceasta, în condițiile în care acest recurs va fi găsit ca fondat, desigur, să fie respinsă.
În consecință, față de considerentele invocate în prezentele motive de recurs, recurentele-reclamante solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțată de către instanța de apel, admiterea apelului în ceea ce privește capetele de cerere respinse, desființarea în parte a hotărârii fondului, în aceleași privințe și pe cale de consecință, admiterea în tot a acțiunii formulate.
Analizând, cu prioritate excepția nulității recursului, curtea urmează să o respingă, întrucât parte din motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ, astfel că recursul va fi analizat pe fond, urmând a fi înlăturate criticile ce vizează netemenicia hotărârii atacate.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea reține următoarele aspecte.
Nu este întemeiat primul motiv de recurs referitor la nereținerea celor două instanțe a degradărilor ce ar fi fost produse de către pârâta reclamantă și la instalația de gaze și cea electrică.
Astfel, din probele administrate în cauză, ambele instanțe au reținut că degradările instalațiilor au vizat numai partea de instalații aflată în subsolul imobilului și raportul de expertiză efectuat în cauză vizând tot aceste degradări. Prin urmare, era în sarcina recurentelor - reclamante să dovedească faptul că intimata - pârâtă ar fi produs degradări și la instalația de gaze și la cea electrică, mai ales că în raportul de expertiză se reține că instalația electrică este separată pentru cele două părți.
Primul motiv de recurs, din felul în care a fost formulat, aduce în discuție problema de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este greșita stabilire a situației de fapt. O atare critică nu poate face însă, obiect de analiză în calea extraordinară a recursului, întrucât, față de actuala configurare a art. 304. pr. civ. care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Nu poate fi primit nici cel de-al doilea motiv de recurs referitor la neadmiterea capătului de cerere privind lipsa de folosință, întrucât recurentele nu au dovedit prejudiciul ce le-a fost cauzat prin nefolosirea imobilului. Deși este reală susținerea lor, legată de o eventuală imposibilitate de folosire a imobilului ca urmare a degradărilor suferite, acest aspect doar, nu este de natură să determine admiterea acestui capăt de cerere. Simplul fapt că recurentele sunt proprietarele unei părți din imobil, parte ce a suferit anumite degradări nu conduce, automat la reținerea unui prejudiciu ce le-ar fi fost cauzat ca urmare a nefolosirii imobilului, fiind necesar să se dovedească producerea unui prejudiciu, dovezi care în speță nu au fost administrate. Astfel, recurentele s-au limitat la a susține că imposibilitatea folosirii imobilului le-a cauzat un prejudiciu, fără a arăta, în concret în ce constă acest prejudiciu și a încerca să administreze un minim de dovezi cu privire la acest prejudiciu, mai ales că ele au fost efectiv în posesia imobilului.
Este însă întemeiat motivul de recurs referitor la reaua credință a intimatei - pârâte și a intimatului intervenient la edificarea construcțiilor 14 și 15 pe terenul proprietatea lor. Astfel, în ceea ce privește aceste două încăperi edificate pe terenul proprietatea recurentelor, instanța de apel reține că intimații au fost de bună credință, bună credință care se deduce din pasivitatea părții adverse.
Conform art. 494. civil înțelegem prin constructor de rea credință pe acela care, deși cunoaște că un teren nu îi aparține, edifică totuși construcția pe acel teren. Deși reaua credință nu se poate deduce numai din faptul că intimații au construit pe un teren ce nu le aparține, nici nu se poate accepta ideea că aceștia au fost de bună credință întrucât recurentele nu s-au opus în mod evident. Este cert că, în speță, relațiile dintre părți sunt conflictuale, că litigiile purtate între ei se întind pe parcursul mai multor ani, situație în care este evident că, edificând cele două încăperi după soluționarea procesului de partaj, intimații au fost de rea credință. Rezultă din probatoriul administrat că recurentele au efectuat permanent demersuri pentru a putea pune în executare sentința de partaj și a intra în posesia lotului ce le-a fost atribuit, astfel că nu se poate reține că acestea au stat în pasivitate și au permis intimaților să edifice cele două camere. Reaua credință trebuie apreciată în raport de atitudinea subiectivă a recurentelor, dar și de cea a intimaților, rezultând cu certitudine că intimații au profitat de imposibilitatea temporară a părții adverse de a intra în posesia lotului ce i-a fost atribuit, pentru a proceda la ridicarea celor două construcții.
Nu se poate însă reține reaua credință a intimaților cu privire la edificarea încăperii nr. 13, corect reținând instanțele anterioare că a existat acordul proprietarului terenului, defunctul tată al recurentelor.
Cu privire la capătul de cerere privind grănițuirea, curtea constată că, potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, la momentul actual nu este posibilă grănițuirea celor două imobile, conform deciziei de ieșire din indiviziune, din cauza edificării celor două camere, 14 și 15. Urmează ca, după punerea în executare a prezentei decizii și demolarea celor două încăperi, să se procedeze la grănițuirea celor două proprietăți, în acest moment acest lucru nefiind posibil.
Pentru aceste considerente în baza art. 312. pr. civ curtea admite recursul, modifică decizia, în sensul că admite apelul reclamantelor și schimbă în parte sentința apelată. Admite capătul de cerere privind demolarea construcțiilor nr. 14 și 15, astfel cum au fost individualizate în schița aflată la fila 78, ce face parte integrantă din raportul de expertiză întocmit de expert în dosarul de fond.
Respinge capătul din cererea reconvențională și cererea de intervenție principală privind constatarea calității celor doi de constructori de bună credință în ceea ce privește cele două încăperi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 274. pr. civ obligă intimații să plătească recurentelor reclamante suma de 900 lei, cheltuieli de judecată în apel și recurs, corespunzător pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul formulat de recurentele-reclamante, și, împotriva deciziei civile nr.1515A/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - și intimatul-intervenient .
Modifică decizia în sensul că admite apelul reclamantelor.
Schimbă în parte sentința.
Admite capătul de cerere privind demolarea construcțiilor nr.14 și 15 individualizate în schița aflată la filele 78, ce face parte integrantă din raportul de expertiză întocmit de expert Acris în dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 5 B și pe cale de consecință, respinge capătul din cererea reconvențională și cererea de intervenție principală privind calitatea celor doi constructori de bună-credință în ceea ce privește aceste două construcții.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații să plătească recurentelor-apelante 900 lei cheltuieli de judecată, apel și recurs, corespunzător pretențiilor admise.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. //2 ex./30.06.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 5. - Secția Civ. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
