Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 92/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2784/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.92
Ședința publică de la 09 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-pârâtă SC SA, împotriva sentinței civile nr.1351 din 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta-pârâtă SC SA, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 26.01.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimații-reclamanți, și, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 26.01.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 08.01.2010, a relațiilor solicitate la Primăria Municipiului B, precum și a unei cereri de reexaminare formulată de către Primarul General al Municipiului B, în calitate de reprezentant legal al acestei instituții, împotriva amenzii aplicate prin încheierea de ședință din data de 08.12.2009.
Se comunică reprezentantului apelantei pârâte copia relațiilor sosite la dosarul cauzei.
Părțile învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea ia act de declarația părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantei reclamante solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar, pe fond, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii pentru încălcarea principiului unanimității, iar, în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată; arată că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Arată că s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, cu privire la primul capăt de cerere, prin prisma dispozițiilor art.29 din Legea nr.10/2001.
Mai arată că reclamanții nu au epuizat, înaintea promovării acțiunii, calea administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001; invocă, în acest sens, dispozițiile deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la motivul de apel referitor la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, pentru încălcarea principiului unanimității, solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că reclamanții dețin împreună o cotă de 46/64 din masa succesorală, rămasă de pe urma defunctului, fără a se arăta cine deține restul de 18/64.
Mai arată că acțiunea în revendicare nu poate fi introdusă numai de către unul din proprietari, întrucât ea are ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în patrimoniul celui care îl revendică și nu doar recunoașterea dreptului asupra unei cote ideale din bun, ca atare, aceasta trebuie exercitată de către toți coproprietarii, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea apelului și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei atacate; solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că, în mod corect, a respins instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea principiului unanimității, având în vedere faptul că acțiunea a fost introdusă de toții coproprietarii, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr.104/17.12.2002, autentificat de către BNP.
Pe fondul cauzei, arată că, în mod corect, instanța de fond a considerat că Decretul nr.92/1950 nu reprezintă un titlu valabil pentru stat, având în vedere faptul că acest act normativ contravenea dispozițiilor constituționale din 1948 și celor prevăzute de Codul civil, respectiv art.480, 481, cât și tratatelor internaționale la care România era parte.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, sub nr-, reclamanții -, și au chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri, prin care să se constate faptul că statul nu a avut niciodată titlu valabil asupra imobilului din-, sector 2, actualmente - - nr.40, sector 2, și să se dispună obligarea pârâtei la a lăsa reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul menționat, compus din 56,55. teren și construcție aferentă, în urma comparării titlului de proprietate al reclamanților cu cel al pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 649/25.01.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, s-a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere precizată (acțiune în constatare); a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pentru primul capăt de cerere, ca rămasă fără obiect; a respins excepția inadmisibilității invocate pentru motivul că există lege specială - Legea 10/2001 și pentru motivul că s-au acordat despăgubiri pentru al doilea capăt de cerere (acțiune în revendicare); a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pentru al doilea capăt de cerere (acțiune în revendicare); a unit cu fondul celui de-al doilea capăt de cerere (acțiune în revendicare) excepția inadmisibilității invocate pentru încălcarea principiului unanimității; a respins primul capăt de cerere (acțiune în constatare), formulat de reclamanții, n, în contradictoriu cu pârâta SC SA, ca inadmisibil; a disjuns judecata celui de-al doilea capăt de cerere (acțiune în revendicare) privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA, fixând termen la 03.03.2008.
Prin sentința civila nr.5451/09.06.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția de necompetență materială și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că imobilul are o valoare de peste 5 miliarde lei, fiind incidente disp. art.2 al.1 lit. b Cod de procedură civilă.
Pe rolul Tribunalului București, cauza a fost înregistrată la data de 4.08.2008, sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1351/23.09.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepția de inadmisibilitate, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, sector 2, compus din teren în suprafață de 56,55.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de inadmisibilitate, pe motivul încălcării regulii unanimității, s-a apreciat că este neîntemeiată, avându-se în vedere că, din certificatul de moștenitor nr.104/2002, rezultă că reclamanții sunt singurii moștenitori ai autorului lor.
Chiar în situația în care s-ar reține că aceștia au numai o cota de 46/64 din masa succesorala, acțiunea în revendicare este admisibila, chiar și în cazul în care nu este formulată de toți moștenitorii, principiul unanimității nefiind un impediment în realizarea unei asemenea acțiuni, în acest sens, reținându-se și cazul si alțiiîmpotriva României.
In ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul, din materialul probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Autorul reclamanților, a dobândit imobilul litigios, în baza actului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.15742/1919, și a actului de vânzare - cumpărare nr.123/1898, imobil ce a fost transcris în cartea funciara ( 83, dos-).
Acest imobil a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului 92/1950, poziția nr. 2729, astfel cum rezultă din adresa nr. 28473/2003 (162, dos-).
Ulterior, acest imobil a intrat în proprietatea pârâtei, în baza Legii nr.15/1990, prin actul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 348/1995, încheiat cu FPS, fiind emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria B nr.0035/5.06.1996.
Acțiunea în revendicare este, potrivit definiției date în literatura de specialitate, în absența unei definiții legale, acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar. Tot în lipsa unei reglementari legale specifice, în doctrină și jurisprudență, se consideră că, în cadrul unei asemenea acțiuni, se compară titlurile de proprietate prezentate de cele două părți, stabilindu-se mai multe reguli, printre care și aceea că, în situația în care titlurile emană de la autori diferiți, să se compare drepturile autorilor de la care provin titlurile.
In speță, titlul autorului reclamanților îl reprezintă actele de vânzare - cumpărare menționate.
In ceea ce privește titlul statului, de la care pârâta a dobândit imobilul litigios, reprezentat de Decretul nr. 92/1950, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu reprezintă un titlu valabil pentru stat, având în vedere că acesta contravenea dispozițiilor constituționale din 1948, celor prevăzute de Codul civil art. 480, 481 Cod civil, cât și a tratatelor internaționale la care România era parte la data respectivă.
Mai mult, dispozițiile art. 6 din Legea 213/1998 prevăd că sunt considerate ca fiind preluate cu titlu doar imobilele care au intrat în proprietatea statului cu respectarea legilor și a Constituției, valabile la data respectivă.
In această situație, se consideră că statul nu a avut un titlu valabil asupra imobilului litigios, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert, raport omologat în cauză și, ca urmare, nu avea posibilitatea înstrăinării acestuia către pârâtă, având în vedere că nu avea calitatea de proprietar al bunului.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că imobilul litigios nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului reclamanților, motiv pentru care acesta avea un drept patrimonial, ce s-a transmis reclamanților, în calitate de moștenitori, drept ce se analizează ca un "bun",în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Drepturilor Omului.
Totodată, vânzarea imobilului litigios, din care a rezultat imposibilitatea reclamantului de a redobândi posesia asupra imobilului, constituie, fără nicio îndoială, o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților.
Prin urmare, statul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamanților exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, încălcând astfel justul echilibru ce trebuie să existe între cerințele interesului public și imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale (mutatis unitandis, ).
In consecință, tribunalul a considerat că titlul reclamantului este preferabil, fiind mai bine caracterizat decât cel al pârâtei, pentru că provine de la adevăratul proprietar, pe când cel al pârâtei provine de la un neproprietar.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr.1351/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, cu consecința respingerii cererii, în principal, ca inadmisibilă, pentru încălcarea principiului unanimității, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Un prim motiv de apel s-a raportat la respingerea nelegală a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru încălcarea principiului unanimității, apelanta solicitând să se aibă în vedere faptul că intimații - reclamanți dețin împreună o cotă de 46/64 din masa succesorală, rămasă de pe urma defunctului, fără a se arăta cine deține restul de 18/64, situație care, coroborată cu faptul că literatura și practica judiciară sunt unanime în a considera ca inadmisibilă acțiunea în revendicare, exercitată de unul sau o parte dintre coindivizari asupra întregului bun indiviz, impune soluția că revendicarea presupune existența unui drept exclusiv și determinat, pe care coindivizarul revendicant nu-l poate avea decât prin efectul partajului.
În susținerea acestui motiv de apel, s-a invocat și argumentul că, din certificatul de moștenitor nr.104 din 17.12.2002, rezultă că intimații - reclamanți nu dețin împreună calitatea de proprietari exclusivi ai bunului revendicat, ci doar o cotă ideală de 46/64, respectiv mai puțin de 2/3 din bun.
În același sens, certificatul de moștenitor nu este complet, lipsindu-i mențiunile finale și semnătura notarului public, care să-i dea valoarea unui certificat de moștenitor, dar instanța nu a cenzurat deloc acest certificat, dimpotrivă, motivând că și cota ideală de 46/64 permite reclamanților să revendice bunul în întregime.
C de-al doilea motiv de apel vizează greșita soluționare a capătului de cerere având ca obiect acțiunea în revendicare, pentru admiterea acestui motiv, apelanta solicitând a se avea în vedere critica formulată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului asupra conținutului noțiunii " cu titlu", utilizată în normele juridice române, și modul de soluționare a unui asemenea diferend de conținut al noțiunii.
Astfel, argumentele de drept și de fapt invocate de intimații - reclamanți și însușite de instanța de fond, pentru a se determina caracterul de titlu nevalabil al statului, nu sunt aplicabile în cauză și sunt contrare principiului neretroactivității legii civile reglementat de art.15 alin.2 din Constituția României.
În acest context, apelanta a susținut că problema de drept care se impune a fi dezlegată de instanța de apel este constituționalitatea Decretului nr.92/1950 și respectarea dispozițiilor constituționale prin acest decret, conform conținutului art.6 din Legea nr.213/1998, în considerarea faptului că art.10 și 11 din Constituția de la 1948 prevedeau atât posibilitatea exproprierilor, cât și posibilitatea naționalizărilor, situație din care rezultă că Decretul nr.92/1950 era conform cu dispozițiile constituționale și reprezenta titlul valabil al statului.
În același sens, apelanta a invocat faptul dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul legii, în baza art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nefiind niciodată atacat în instanța de contencios administrativ, astfel încât, fiind emis de o autoritate, se bucură de legalitate, cât timp nu a fost anulat.
În ceea ce privește titlurile de proprietate, a căror comparare s-a solicitat, apelanta a susținut că titlul de care intimații - reclamanți se prevalează în fața instanței este titlul autorilor lor, deoarece certificatele de moștenitor nu reprezintă titlu de proprietate, iar, în cauză, transmisiunea dreptului de proprietate s-a făcut de la același autor, astfel încât nu se poate face compararea titlurilor provenind de la autori diferiți, și, neexistând două titluri care să poată fi comparate, dreptul de proprietate al intimaților reclamanți este stins.
Intimații - reclamanți, și au formulat întâmpinare, obligatorie conform art.289 alin.2 Cod procedură civilă, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, considerând că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea principiului unanimității, având în vedere faptul că cererea a fost introdusă de toți coproprietarii, iar fondul cauzei a fost, de asemenea, rezolvat, câtă vreme nu se poate considera că Decretul nr.92/1950 reprezintă un titlu valabil pentru stat. Mai mult, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului nu poate crea ori constata, cu efect retroactiv, un drept de proprietate, relevanța sa juridică depinzând de existența unui titlu valabil de preluare a imobilului în favoarea statului, privit ca autor al societății comerciale rezultate din reorganizarea, în temeiul Legii nr.15/1990, a fostei întreprinderi de stat, astfel încât acesta nu poate reprezenta un titlu valabil.
În susținerea întâmpinării, intimații au invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele, și Faimblat contra României.
În etapa procesuală a apelului, a fost admisă proba cu înscrisuri, și s-a dispus adresă către expertul, cel care a efectuat raportul de expertiză în fața instanței de fond, pentru a comunica dacă terenul revendicat, în suprafață de 56,55 mp, este cuprins în dispozițiile nr. 3105/21.06.2004 și nr. 848/10.03.2003, emise de Primarul General al Municipiului B, răspunsul fiind depus la fila 26, dosar apel.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Asupra primului motiv de apel prin care se critică soluția respingerii excepției de inadmisibilitate, în considerarea principiului unanimității, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele argumente:
În cauză, se constată că cererea având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului situat în-, sector 2, actualmente-, sector 2 și revendicarea acestui imobil, compus din teren în suprafață de 56,55 mp și construcția aferentă, a fost introdusă de reclamanții, și, în calitate de moștenitori ai lui, care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat, conform actului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.15742/31.03.1919, de către Tribunalul Ilfov - Secția notariat, și a actului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.123/1998, de către același tribunal, transcris sub nr.43/08.01.1898.
Calitatea de succesori a reclamanților a fost dovedită prin certificatul de moștenitor nr.104/17.12.2002, emis de BNP, care atestă că defunctul a fost moștenit de către, căreia i-a revenit cota de 7/64 din masa succesorală, n, căreia i-a revenit cota de 21/64 din masa succesorală, căruia i-a revenit 18/64 din masa succesorală și, căreia i-a revenit 18/64 din masa succesorală (fila 92).
La data de 22.01.2005, numita a decedat, fiind moștenită de către reclamantul din prezenta cauză, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.19/08.06.2005, eliberat de BNP (fila 64, dosar nr-) și certificatul de moștenitor suplimentar nr.10/ 20.03.2006, eliberat de același birou notarial (fila 66).
Or, din însumarea cotelor ce au revenit fiecărui moștenitor, conform certificatelor de moștenitor menționate, rezultă o cotă totală de 64/64, ce acoperă întregul bun, astfel încât se constată că acțiunea în revendicare este introdusă de toți succesorii legali ai bunului imobil, situat în B,-, sector 2, actualmente-, sector 2, fiind respectat, în cauză, principiul jurisprudențial al unanimității, ca o pretinsă condiție de exercițiu a acțiunii în revendicare imobiliară.
Având în vedere susținerile apelantei SC "" SA, expuse în conținutul motivelor de apel, relative la principiul unanimității, Curtea consideră necesar să precizeze, în considerarea hotărârilor pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzeleLupaș contra României și Derscariu contra României, că, la acest moment, acest principiu al unanimității trebuie privit cu suplețe, el neputând fi opus, în mod automat, coproprietarilor sau coindivizarilor care revendică un bun imobil, instanța învestită cu o astfel de acțiune având obligația de a examina care au fost motivele ce au determinat neîntrunirea unanimității, și, în raport de aceste motive, să analizeze dacă opunerea excepției de inadmisibilitate, pentru nerespectarea principiului jurisprudențial al unanimității, nu lasă fără conținut dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, reglementat ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drept de acces care, deși nu este unul absolut, putând fi supus limitărilor legale, trebuie să rămână un drept efectiv.
Constatând, însă, că, în cauza dedusă judecății, principiul unanimității este întrunit, cererea fiind introdusă de toți comoștenitorii, Curtea apreciază că nu se mai impune analiza acestui motiv de apel din perspectivă convențională.
În ceea ce privește împrejurarea invocată de apelantă, conform căreia certificatul de moștenitor nr.104/17.12.2002 nu ar fi complet, lipsindu-i mențiunile finale și semnătura notarului public, Curtea constată că acesta cuprinde mențiunile reglementate de art. 83 din Legea nr.36/1995 republicată și face dovada calității de moștenitor până la înscrierea în fals sau anularea sa prin hotărâre judecătorească, în sensul art. 88 din acest act normativ.
Asupra motivului de apel, prin care se invocă faptul că Decretul nr.92/1950 ar constitui titlu valabil al statului, Curtea constată că acest aspect de legalitate a fost tranșat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă, chiar și în absența unei asemenea reglementări exprese, instanța ar fi avut posibilitatea să examineze valabilitatea titlului statului, prin raportare la dispozițiile constituționale de la momentul preluării bunului, și chiar la dispozițiile individuale ale Decretului nr. 92/1950, orice excludere din sfera de competență a instanței a posibilității de a cenzura un astfel de titlu echivalând cu încălcarea dreptului de acces la instanță reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Brumărescu contra României).
În virtutea acestei competențe, instanța de fond a analizat titlul de preluare a imobilului în litigiu și a constatat că Decretul nr.92/1950 nu reprezintă un titlu valabil, întrucât acesta contravenea dispozițiilor Constituției din anul 1948, dispozițiilor art.480 și art.481 Cod civil, și tratatelor internaționale la care România era parte la acea dată, argumentul apelantei, în sensul că însăși Constituția de la 1948, în articolele 10 și 11, prevedea exproprierea și naționalizarea imobilelor, fiind incomplet, câtă vreme orice privare de proprietate trebuia însoțită de o dreaptă și prealabilă despăgubire, conform acestor norme constituționale, despăgubire ce nu s-a plătit autorului intimaților - reclamanți.
În ceea ce privește titlurile de proprietate, a căror comparare s-a solicitat, Curtea reține, în dezacord cu apelanta SC SA, că nu se poate susține că titlurile părților provin de la același autor, câtă vreme titlul reclamanților, în calitate de succesori legali ai autorului lor, îl reprezintă contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.15742/1919 și actul de vânzare - cumpărare nr.123/1898, iar titlul apelantei - pârâte îl reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria B nr.0035/05.09.1996, emis în baza Legii nr.15/1990, și acesta provine de la stat, care a preluat în mod nevalabil imobilul în litigiu și care nu putea transmite ceea ce nu avea, nefiind unverus dominus.
Or, constatându-se nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului în litigiu, s-a constatat, cu efect retroactiv și nerevocabil, dreptul de proprietate al reclamanților - intimați asupra acestui imobil, care nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate din patrimoniul lor.
Reținând că, prin dispozițiile nr.848/10.03.2003 și nr.3015/21.06.2004, emise de Primarul General al Municipiului B, a fost restituit în natură imobilul situat în B,-, sector 2, fost-, sector 2, în proprietatea doamnei n, respectiv, s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru apartamentele vândute conform contractelor de vânzare - cumpărare enunțate în acea dispoziție și pentru cotele de teren aferente acestora, în suprafață de 200,79 mp, persoanelor îndreptățite, și, rămânând nerestituită suprafața de 56,55 mp, situată în B,-, sector 2, identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul, suprafață ce nu a fost inclusă în dispozițiile menționate, conform adresei nr. 10868/07.01.2010, emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Juridic, Contencios, Legislație, și completării raportului de expertiză, depuse la dosar la data de 22.06.2009 (fila 26), Curtea apreciază, având în vedere argumentele deja expuse, că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, atunci când a dispus obligarea pârâtei SC SA să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie acest imobil.
Pentru considerentele deja expuse, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1351/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu art.298 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe apelanta SC SA la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații - reclamanți, reprezentând onorariu avocațial, conform facturii nr. 2093/05.10.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1351/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul în B,-,.3, sector 1.
Obligă apelanta la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored. /CS
6 ex/31.03.2010
--------------------------------------
- Secția a III-a -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
