Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 940/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.940

Ședința publică din 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Cristian Pup

JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță

JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.632/A din 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul declarat în termen și legal timbrat.

Dezbaterile și susținerile care au avut loc în cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta deciziei și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 29 octombrie 2009.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.632/02.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.16309/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu reclamanta.

Prin această deciziei, tribunalul a confirmat și menținut soluția instanței de fond, care a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1 leu cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul de imagine produs prin acuzații defăimătoare precum și suma de 1.530,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta a mai fost obligată ca, în termen de 30 de zile de data rămânerii irevocabile a sentinței, să își ceară scuze în mod public, pentru afirmațiile făcute la adresa reclamantei, în cadrul conferinței de presă din 2 iulie 2006, prin organizarea unei noi conferințe de presă, la care să invite reprezentanții acelorași publicații, care au fost prezenți și la conferința de presă din 02.07.2006.

Judecătoria a reținut în primă instanță că, în cadrul unei conferințe de presă în care era atacat un adversar politic, pârâta a făcut afirmații neadevărate cu privire la profesionalismul și probitatea profesională a reclamantei, insinuând că ascensiunea și poziția sa profesională se datorează nu meritelor profesionale, conștiinciozității, seriozității, implicării și muncii susținute (așa cum a dovedit), ci datorită unor compromisuri politice și intrării într-o rețea de infracționalitate organizată.

Instanța de fond a mai reținut că toate aceste afirmații ale pârâtei au fost reproduse în mai multe ziare și că prin aceasta s-a adus o gravă atingere dreptului reclamantei la onoare și bună reputație și că atât imaginea reclamantei, cât și prestigiul instituției au avut de suferit, agenții economici punând la îndoială profesionalismul și credibilitatea reclamantei, iar inspectorii fiscali conduși de aceasta au avut o atitudine de desconsiderare. Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în privința acțiunilor pârâtei.

Judecătoria a mai adăugat că prin fapta sa, pârâta a depășit limitele libertății de exprimare, recunoscută atât prin Constituție, cât și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că atacurile împotriva reclamantei au fost nejustificate, fiindu-i încălcat acesteia dreptul la onoare și bună reputație, și acest prejudiciu de imagine se impun a fi reparat de către pârâtă.

Sentința judecătoriei a fost apelată de către pârâtă, care a susținut în primul rând lipsa calității procesuale pasive a domniei sale, câtă vreme potrivit art.30 alin.8 din Constituție, răspunderea civilă pentru informația adusă la cunoștința publică revine editorialistului ori realizatorului, autorului sau organizatorului manifestării ori a proprietarului mijlocului de multiplicare, iar informația a fost adusă la cunoștință publică prin intermediul cotidianelor ZIUA, CURENTUL și ROMÂNIA LIBERĂ.

Pârâta a mai susținut că prin sentință i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil întrucât s-a încălcat principiul contradictorialității, deoarece la termenul de judecată din 11.12.2008 a fost respinsă cererea de amânare a judecății, fără ca judecătoria să țină seama de actul medical depus, din care rezulta motivul imposibilității prezentării pârâtei la interogatoriu și totuși martorii au fost audiați în aceste condiții, fără a exista posibilitatea pentru pârâtă de a pune întrebări acestor martori, care au fost audiați fără menționarea și impunerea rezervei reaudierii.

De asemenea, apelanta a susținut că s-a încălcat și principiul disponibilității, ce trebuie să guverneze procesul civil, în sensul că reclamanta nu a solicitat ca pârâta să își ceară scuze public, î termen de 30 de zile de rămânerea irevocabilă a sentinței și nici să fie obligată să organizeze o nouă conferință de presă, la care să invite reprezentanții acelorași publicații, care au fost prezente și la conferința de presă din 02.07.2006.

A mai arătat că, deși reclamanta și-a precizat acțiunea la data de 09.10.2006, prin aceea precizare nu a renunțat la capătul de cerere privind constatarea că susținerile pârâtei din conferința de presă ar fi nereale iar această nepronunțare trebuie să conducă la rejudecarea cauzei.

Pe fondul cauzei, apelanta a susținut că î cauză nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în sensul că nu există dovada uni fapte ilicite, atâta timp cât dl., subiectul discursului politic al pârâtei a declarat în cadrul aceluiași articol, intitulat " - centrul unui grup de interese", că "toți cei pe care i-am recomandat sunt specialiști și am lucrat împreună în Ministerul Finanțelor. Este normal să recomand pe cineva pe care-l cunosc și care este specialist. Aceste persoane îmi sunt doar cunoștințe și prieteni, nu și rude".

În continuare, a mai arătat că în același articol s-a menționat și faptul că " a explicat, citat de, că prin natura funcției sale de vicepreședinte PNL pe probleme financiare, toate aceste persoane au avut și recomandarea sa", iar pârâta, în calitate de om politic, a prezentat la conferința de presă din 2 iulie 2006, rezultatul unei cercetări efectuat de partidul său, acuzând încrengăturile de afaceri din politică.

În plus, reclamanta-intimată însăși recunoaște că și domnia sa este o persoană publică, datorită funcției ocupate, iar afirmațiile pârâtei au fost făcute cu bună-credință și în scopul legitim al interesului public, aspecte ce trebuie avute în vedere prin raportare la jurisprudența CEDO în cazuri similare și aplicabilitatea protecției conferite de art.10 din Convenție.

În sfârșit, referitor la depozițiile martorilor audiați în cauză, la solicitarea reclamantei, pârâta - apelantă a susținut lipsa de pertinență a declarațiilor acestora, câtă vreme martorii sunt toți subalterni ai reclamantei.

Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, argumentând că nu poate fi primită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, câtă vreme această nu afirmațiile defăimătoare, astfel că răspunderea îi aparține exclusiv.

În privința presupusei încălcări a dreptului la apărare, aceasta nu s-a produs pentru că, și în ipoteza în care apărătorul pârâtei era reținut la dezbaterea unei alte pricini, atunci legea avocaturii impune obligați de a-și asigura substituirea, tocmai pentru a putea reprezenta cât mai bine interesele clientului.

Cu privire la fondul pricinii, reclamanta a arătat că fapta ilicită a fost dovedită, fiind reprezentată de declarațiile pârâtei, care nu corespund adevărului, că vinovăția a fost exprimată chiar sub forma intenției directe, conferința de presă fiind susținută la cererea partidului a cărei reprezentantă era pârâta, cu intenția exprimată de face cunoscute rezultatele cercetării partidului său, iar prejudiciul creat este manifest și pe deplin dovedit.

Tribunalul apreciat că apelul pârâtei este neîntemeiat, reținând că prima critică adusă sentinței, privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive nu poate fi primită, raportul juridic procesual fiind corect legal cu pârâta, ale cărei afirmații făcute în cadrul conferinței de presă din 2 iulie 2006 au fost redate în publicațiile menționate în cuprinsul hotărârii atacate, precizându-se în mod expres și sursa informațiilor, context în care nu poate fi angajată răspunderea civilă a autorului articolului ori a editorului publicației.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea de către prima instanță a dreptului la apărare, respectiv la un proces echitabil și a principiului disponibilității, săvârșită ca urmare a respingerii cererii de amânare formulată de pârâtă la termenul din 11.12.2008 nu este întemeiată deoarece o cerere de amânare pentru lipsă de apărare similară fusese formulată și la termenul din 13.11.2008, fiind respinsă în mod justificat de prima instanță, în acord cu disp.art.156 alin.1 pr.civ. raportat și la împrejurarea că acest beneficiu fusese deja acordat pârâtei la termenul din 09.10.2006, necomportând instanța care l-a acordat, ci faptul că a fost încuviințat în aceeași fază procesuală. Imposibilitatea apărătorului pârâtei de a se prezenta la dezbateri, pentru că a avut o alta cauză de susținut, la o altă instanță, nu se poate constitui în motiv de amânare a judecății, existând pentru apărătorul pârâtei posibilitatea de a-și asigura substituirea, iar pentru pârâtă subzistă obligația de a-și alege și angaja un apărător care să se poată prezenta pentru a-i reprezenta și apăra interesele, iar nu de încălcarea unui drept. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de fond, refuzând amânarea nejustificată a judecății, a dispus amânarea pronunțării, pentru a da posibilitatea părților de a depun concluzii scrise și de a-și aduce la îndeplinire obligația de apărare a intereselor clienților de către avocați.

Tribunalul a mai reținut că, deși este adevărat că pârâta a depus un act medical pentru a justifica absența la interogator, la fel de reală a fost și concluzia primei instanțe privitoare la caracterul ilizibil al adeverinței medicale, dar și dacă nu ar fi fost așa, nu se poate pretinde de către apelantă că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care prin considerentele sentinței se poate observa că nu s-a acordat nicio semnificație juridică absenței pârâtei de la interogatoriu.

Instanța de apel a mai reținut că nu poate fi reținută nici încălcarea principiului disponibilității, atât prin potențiala omisiune de soluționare a unui capăt de cerere, cât și prin acordarea de plus petit, și aceasta întrucât solicitarea reclamantei de a se constata că susținerile pârâtei sunt nereale nu se constituie într-un petit având acest obiect, ci se referă la constatarea unei situații de fapt, nu în sensul de cerere, ci de element al răspunderii civile delictuale pe care și-a fundamentat pretențiile. Astfel, referitor la dispoziția primei instanțe, de a se organiza de către pârâtă o nouă conferință de presă, la care să fie invitați reprezentanții acelorași publicații care au fost prezenți și la conferința de presă din 2 iulie 2006 reprezintă nu un plus ori un extra petit, ci modalitatea concretă în care pârâta urmează să execute obligația de a-și cere scuze în mod public.

Tribunalul a mai reținut că nu poate fi primită nici critica de fond formulată de pârâta-apelantă, întrucât prima instanța a observat just că sunt îndeplinite condițiile cumulative prev. de art.998 civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, fapta ilicită a acesteia constând în afirmațiile făcute de aceasta cu ocazia conferinței de presă din 2 iulie 2006, referitor la modalitatea de ocupare a postului de director executiv adjunct din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a mun. B de către reclamantă, respectiv nu pe baza calităților profesionale ale acesteia, ci a implicării sale într-un grup de interese, susțineri care s-au dovedit a fi nereale, prejudiciul astfel cauzat reclamantei fiind cert și nereparat, întrucât s-a adus o atingere reputației și prestigiului său profesional.

Instanța de apel a mi adăugat că susținerea pârâtei, potrivit cu care aceste afirmații au fost făcute pe calea unui discurs politic, nu poate fi primită deoarece reclamanta, prin funcția ocupată și natura activității desfășurate nu se situează în sfera politicului, neputând fi vorba de o opinie politică protejată de disp.art.72 din Constituție.

În aceeași ordine de idei, tribunalul a arătat că prin Art.10 din CEDO este garantat și protejat dreptul la liberate de exprimare, însă cu toate acestea, respectivul drept nu poate fi exercitat dincolo de orice limite, pentru că prin pct.2 al aceluiași text se precizează că dreptul poate fi supus unor restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică și pentru a asigura, între altele, protecție pentru reputația și alte drepturi ale persoanelor. În acest sens este și legislația națională, care prin art.30 alin.6 din Constituție stipulează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanelor și nici dreptul la propria imagine.

Astfel, cum afirmațiile pârâtei nu corespund realității, și prin aceasta au fost prejudiciate demnitatea, onoarea și reputația profesională a reclamantei, tribunalul a decis să mențină soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta, acesta fiind motivat în drept cu disp.art.304 pct.9 pr.civ. și în esență, recurenta a reiterat motivele de apel invocate în fața tribunalului.

Astfel, sintetic, recurenta a susținut în primul rând lipsa calității procesuale pasive a domniei sale, câtă vreme potrivit art.30 alin.8 din Constituție, răspunderea civilă pentru informația adusă la cunoștința publică revine editorialistului ori realizatorului, autorului sau organizatorului manifestării ori a proprietarului mijlocului de multiplicare, iar informația a fost adusă la cunoștință publică prin intermediul cotidianelor ZIUA, CURENTUL și ROMÂNIA LIBERĂ.

Recurenta a mai susținut că prin sentință i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil întrucât s-a încălcat principiul contradictorialității, deoarece la termenul de judecată din 11.12.2008 a fost respinsă cererea de amânare a judecății, fără ca judecătoria să țină seama de actul medical depus, din care rezulta motivul imposibilității prezentării pârâtei la interogatoriu și totuși martorii au fost audiați în aceste condiții, fără a exista posibilitatea pentru pârâtă de a pune întrebări acestor martori, care au fost audiați fără menționarea și impunerea rezervei reaudierii.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut că s-a încălcat și principiul disponibilității, ce trebuie să guverneze procesul civil, în sensul că reclamanta nu a solicitat ca pârâta să își ceară scuze public, în termen de 30 de zile de rămânerea irevocabilă a sentinței și nici să fie obligată să organizeze o nouă conferință de presă, la care să invite reprezentanții acelorași publicații, care au fost prezente și la conferința de presă din 02.07.2006.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev.de art.998-999.civ. în sensul că nu există dovada uni fapte ilicite, atâta timp cât dl., subiectul discursului politic al pârâtei a declarat în cadrul aceluiași articol, aspecte similare, confirmând că o cunoaște pe reclamantă. În continuare, a mai arătat că în același articol s-a menționat și faptul că pârâta, în calitate de om politic, a prezentat la conferința de presă din 2 iulie 2006, rezultatul unei cercetări efectuate de partidul său, acuzând încrengăturile de afaceri din politică.

Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că nu poate fi primită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, câtă vreme această nu afirmațiile defăimătoare, astfel că răspunderea îi aparține exclusiv.

În privința presupusei încălcări a dreptului la apărare, aceasta nu s-a produs pentru că, și în ipoteza în care apărătorul pârâtei era reținut la dezbaterea unei alte pricini, atunci legea avocaturii impune obligația de a-și asigura substituirea, tocmai pentru a putea reprezenta cât mai bine interesele clientului.

Cu privire la fondul pricinii, reclamanta a arătat că fapta ilicită a fost dovedită, în acord cu condițiile impuse de art.998-999.civ. fiind reprezentată de declarațiile pârâtei, care nu corespund adevărului, că vinovăția a fost exprimată chiar sub forma intenției directe, conferința de presă fiind susținută la cererea partidului a cărei reprezentantă era pârâta, cu intenția exprimată de face cunoscute rezultatele cercetării partidului său, iar prejudiciul creat este manifest și pe deplin dovedit.

Curtea, analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat, în cauză fiind prezente motive de modificare dintre cele prev. de art.304 pct.9 pr.civ. derivate din interpretarea eronată a textului art.10 CEDO rap.la art.30 alin.6 din Constituția României, coroborat cu art.998-999.civ. privind răspunderea civilă delictuală.

În primul rând, curtea va constata în raport cu prev. art.137 pr.civ. că excepțiile reiterate de către recurenta-pârâtă cu privire fie la lipsa calității sale procesuale pasive, fie la încălcarea de către primele două instanțe a principiului rolului activ, al contradictorialității și egalității armelor ori al disponibilității nu au niciun fel de fundament, câtă vreme pârâta-recurentă a beneficiat sau ar fi trebuit să beneficieze de serviciile unui apărător calificat, cu care de altfel a și încheiat un contract de asistență juridică, însă acest apărător și-a îndeplinit în mod deficitar obligațiile profesionale, lipsind la multe termene de judecată, în mod nejustificat, astfel că din această perspectivă primele instanțe au interpretat și aplicat corect disp.art.156 pr.civ. precum și normele speciale din Legea avocaturii - articolele 115,138, 139 din Statutul profesiei de avocat.

Pe de altă parte însă, curtea va constata că primele două instanțe au interpretat și aplicat greșit disp.art.998-999.civ. coroborat cu art.30 alin.6 din Constituție, din perspectiva Art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum aceasta este realizată de către Curtea de la Strasbourg, mai ales prin prisma interpretării dreptului la libera exprimare dată de C in cauzele Castells vs. Spania și Dalban vs. România.

În acest context, curtea va constata că potrivit art.998 civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit ART. 999.civ. omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Pe de altă parte, Constituția României definște conceptul de libertate de expresie, astfel că în ART. 30 se prevede ca libertatea de exprimare se manifesta prin aceea ca libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, iar cenzura de orice fel este interzisă.

Pe de alta parte, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În sfârșit, Art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."

În cazul în speță, pârâta-recurentă a fost acuzată că, în cadrul unei conferințe de presă din 2 iulie 2006, formulat acuzații defăimătoare la adresa reclamantei, aceasta având calitatea de funcționar public în cadrul Administrației Financiare a municipiului B, unde ocupă o funcție de conducere.

Afirmațiile denigratoare au fost aduse la cunoștința publicului de către trei cotidiane importante din România, respectiv ziarele Ziua, Curentul și România Liberă, care sub diferite titluri, au reprodus sub formă de citate, expresii și luări de poziție ale pârâtei, care la acea epocă era președintele unui partid politic parlamentar și avea calitatea de deputat în Parlamentul României, toate aceste aspecte fiind necontestate de către părțile litigante.

La fel de necontestat a fost și aspectul că exprimarea pretins vătămătoare și defăimătoare a pârâtei, la adresa reclamantei s-a făcut în cadrul unei conferințe de presă și s-a bazat pe o cercetare efectuată de partidul din care făcea parte pârâta-recurentă, tenta discursului său fiind una politică, principalul personaj vizat în această dispută fiind un alt politician, aparținând unui alt partid parlamentar și care a îndeplinit și funcții în cadrul Executivului, la Ministerul d e Finanțe, ocupând o funcție de înaltă demnitate publică (dl. ).

În cadrul acestui discurs, pârâta a făcut referiri la o serie de teme care au suscitat și suscită în continuare interesul opiniei publice, în general, referitoare la nepotism ori la potențiale încrengături de afaceri în politică, manifestate și prin atribuirea unor funcții publice în instituțiile aflate în subordinea ministerelor ori în agențiile de stat, bazate fie pe rudenie, fie pe legături de prietenie între politicianul vizat și o serie de alte persoane care au ocupat funcții publice, prin care și reclamanta - director general adjunct la Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în perioada în care politicianul a ocupat postul de secretar de stat în Ministerul d e Finanțe, dar și în continuare.

Este nedisputat faptul că astfel de teme sunt de notorietate în România și figurează nu numai pe agenda politicienilor, dar și a mass media și a opiniei publice, fiind un subiect de larg interes public, dovadă fiind și faptul că discursul și afirmațiile pârâtei-recurente au fost preluate imediat de cel puțin 3 cotidiane importante din România.

Cu această ocazie, pârâta-recurentă, în calitatea sa de deputat și președinte de partid parlamentar a inițiat o polemică cu un adversar politic dintr-un alt partid parlamentar, implicând și alte nume, printre care și al reclamantei, care deși nu este politician, ocupă totuși o funcție publică extrem de importantă, fiind Director Adjunct al activității de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B și nu s-a dovedit a fi "parteneră de afaceri" ori "membră a caracatiței" organizată de dl., însă pe de altă parte, în aceleași articole apărute în cele 3 cotidiane și întrebat fiind, dl. a confirmat că o cunoaște personal pe reclamanta-intimată și este prietenă cu aceasta, precum și că acest fapt a avut o anumită influență în propunerea și numirea reclamantei pentru a ocupa funcția de director general adjunct.

În acest context, curtea va constata că în cauză este aplicabil standardul de interpretare a art.10 CEDO, astfel cum a fost determinat de Curtea de la Strasbourg in cauza Castells vs. Spania, unde s-a afirmat că "libertatea de exprimare este importantă pentru orice individ, dar esențială pentru un politician, în calitatea sa de reprezentant ales al poporului, el reprezentând electoratul său, punctează problemele acestuia și îi apără interesele, iar o interferență cu libertatea acestuia necesită o examinare aprofundată. În continuare, curtea a scos în evidență faptul că dl.Castells nu și-a exprimat opiniile de la tribuna Senatului, fapt ce ar fi eliminat teama de sancțiuni, ci a ales presa scrisă, însă aceasta nu înseamnă că a pierdut dreptul de critica guvernul, respectiv majoritatea, iar exprimarea politicienilor prin intermediul presei (și al conferințelor de presă -) creează acestora ocazia înțelegerii și comentării preocupărilor opiniei publice și oferă totodată fiecărui individ, capacitatea participării la o dezbatere politică liberă, care reprezintă esența conceptului de societate democratică".

Tot în Castells, CEDO a constatat că tema prezentată presei de către reclamant, inclusiv afirmarea responsabilității guvernului reprezintă o chestiune de mare interes pentru opinia publică, dovedit de vinderea majorității exemplarelor periodicului care a preluat judecățile de valoare ale politicianului. În acest context. Curtea de Strasbourg, în examinarea limitelor criticii politice, a afirmat că "limitele criticii permise sunt mai largi în raport cu Guvernul, decât atunci când se referă la un individ oarecare sau chiar la un politician. Într-un sistem democratic, acțiunile sau omisiunile Guvernului trebuie să constituie obiectul unui control sever, exercitat nu numai de autoritățile legislativă și judiciară, dar și de către presă și de opinia publică. Mai mult, tocmai poziția dominantă pe care o ocupă în stat, cere Guvernului să dea dovadă de reținere în a apela la soluții penale, mai ales când există și alte mijloace de a replica unor atacuri și critici nejustificate venite de la adversarii politici ori mediile de informare, chiar dacă autoritățile, în calitatea lor de garant al ordinii publice, au dreptul să adopte și măsuri de natură penală, totuși, reacția trebuie să fie făcută într-un mod potrivit și fără excese și doar față de acuzațiile defăimătoare care sunt lipsite de suport ori făcute cu rea-credință".

Într-un alt context, dar mult asemănător prezentei spețe, respectiv în cauza Dalban vs. România, unde în articolele scrise de domnul Dalban se făcea referire și la o altă persoană, director la o instituție cu capital majoritar de stat și prieten cu un senator, incriminat la rândul său în articole de presă respective, curtea de la Strasbourg reținut că a existat o ingerință a unei autorități publice în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de primul alineat al art. 10 din convenție, datorată condamnării în litigiu. Nu se poate contesta faptul că ingerința era "prevăzută de lege" și urmărea un scop legitim, "apărarea reputației - altora", și că răspundea deci la două dintre condițiile care permit ca ingerința să fie considerată ca justificată din punct de vedere al alin. 2 al art. 10 din convenție.

În ceea ce privește chestiunea de a ști dacă atingerea era necesară "într-o societate democratică", Curtea a reamintit că, în conformitate cu jurisprudența constantă, trebuie stabilit dacă atingerea în litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacă era proporțională cu scopul legitim urmărit, dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru aoj ustifica sunt întemeiate și suficiente (a se vedea, între altele, Hotărârea Bladet și împotriva din 20 mai 1999, de hotărâri și decizii, 1999). Curtea nu are sarcina de a se substitui instanțelor naționale, ci de a verifica din perspectiva art. 10, având în vedere toate circumstanțele cauzei, deciziile pe care acestea le-au pronunțat în virtutea puterii lor de apreciere (ibidem, alin. 60, și, printre altele, Hotărârea Fressoz și împotriva Franței din 21 ianuarie 1999, de hotărâri și decizii - I, 1999.

Articolele incriminate in Dalban tratau un subiect de interes public:administrarea patrimoniului statului și modul în care oamenii politici își îndeplinesc mandatul. Primul articol dădea informații extrase din dosarele de cercetare penală ale direcției economice a poliției, punând în discuție gestionarea Întreprinderii Agricole de Stat "", al cărei director a fost, fiind reprezentantul statului în consiliul de administrație. Al doilea articol menționa indemnizația primită în această calitate de senatorul, precum și faptul că a folosit un autoturism pus la dispoziția sa de către societate (a se vedea pct. 13 și 14 de mai sus).

Curtea a trebuit deci să țină seama de un element deosebit de important: rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general. Mai mult, Curtea a aratat ca este conștientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemănătoare celei de față marja de apreciere a autorităților naționale se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de "câine de pază" și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la problemele de interes general (Hotărârea în cauza și împotriva, citată mai sus la alin. 59).

In opinia CEDO, este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității (Hotărârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986, seria A nr. 103, pag. 28, alin. 46).

În acest caz Dalban, Curtea a constatat, la fel ca și Comisia, că nu s-a făcut dovada că faptele descrise în articole erau în totalitate false și că serveau alimentării unei campanii de defăimare a lui și a senatorului Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vieții particulare ale lui, ci la comportamentul și atitudinea sa în calitate de ales al poporului (a se vedea alin. 13 și 14 de mai sus). folosite de reclamant pentru a-și exprima părerea asupra practicilor sus-numitului senator și asupra modului în care acesta și-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instanțele naționale ca necorespunzătoare realității și deci calomnioase. În ceea ce îl privește pe, acestea au apreciat că neînceperea urmăririi penale dispusă de către parchet era suficientă pentru a stabili că informațiile conținute în articole erau false, și aceasta fără să se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant (a se vedea alin. 17 și 20 de mai sus).

Pentru aceste considerente, CEDO a statuat ca în raport cu scopul legitim urmărit, condamnarea penală a domnului Dalban la o pedeapsă cu închisoarea a constituit o încălcare disproporționată a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist și în consecință, a existat o încălcare a art. 10 din convenție.

Or, curtea va constata în prezenta cauză, că atât domnul, cât și reclamanta au fost la acea epocă membri ai Guvernului, respectiv într-o instituție deconcentrată aflată în subordinea Guvernului, îndeplinind funcții publice de mare importanță și astfel, aflate în permanență sub scrutinul opiniei publice. În acest context, curtea va constata că pârâta-recurentă a emis idei și judecăți de valoare în contextul unui discurs politic și care viza un subiect de mare interes pentru opinia publică, ideile și opiniile domniei sale fiind rezultatul unei cercetări efectuate de partidul din care făcea parte și au fost preluate masiv de către cel puțin 3 cotidiane importante din țară, dovedind astfel interesul pentru subiect din partea mass mediei, și implicit a opiniei publice.

De aceea, nu se poate imputa pârâtei rea - credință în rostirea acestor idei și afirmații, iar suportul informațiilor transmise în cadrul discursului politic a fost reprezentat atât de cercetarea efectuată de partid, dar și de confirmarea venită din partea dlui., care citat fiind de agenția de presă, nu a negat că este cunoștință ori prieten al reclamantei, alături de alte persoane propuse ori numite de domnia sa în poziții importante din administrația financiară.

De asemenea, nu există nicăieri în discursul politic al pârâtei o referință directă, concretă și lipsită de echivoc cu privire la lipsa de profesionalism a reclamantei - intimate și nici referiri directe la săvârșirea de către aceasta a unor fapte de corupție, care să o supună unei reevaluări profesionale ori unei investigații administrative sau penale și nu trebuie omis că deținând o poziție de funcție publică și administrativă foarte importantă, într-o instituție subordonată guvernului, trebuie să se supună unui control sever, riguros, atât din partea presei și a contribuabililor, cât și a unui politician, ca reprezentant ales al electoratului-contribuabil, chiar dacă informațiile și ideile lansate în presă ori cu ocazia discursului politic ofensează, șochează ori deranjează, pentru că toate aceste manifestări nu sunt altceva decât cerințe ale pluralismului, toleranței și spiritului deschis, fără de care nu poate ființa o societate democratică.

Pentru aceste considerente, curtea va constata că pârâta -recurentă, prin ideile și judecățile de valoare preluate de mass media în urma conferinței de presă din 2 iulie 2006 nu pot atrage incidența art.998-999.civ. în contextul în care aceste norme interne se raportează la jurisprudența CEDO în interpretarea art.10 din Convenție, motiv pentru care, în baza art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.632/02.07.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Timiș, pe care o va modifica, în sensul că va admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr.16309/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu reclamanta.

În consecință, va schimba în tot sentința apelată și în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei.

În temeiul prev. art.274 pr.civ. va obliga intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte suma totală de 2.018.15 lei reprezentând taxe judiciare și onorarii avocat, în toate instanțele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.632/A din 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-.

Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr. 16309/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.

Schimbă în tot sentința apelată și în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei .

Obligă intimata - reclamantă să plătească recurentei pârâte suma totală de 2.018,15 lei reprezentând taxe judiciară și onorarii avocat, în toate instanțele.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /04.11.2009

Tehnored /05.11.2009

Ex.2

Primă instanță:

Instanța de apel: și

Președinte:Cristian Pup
Judecători:Cristian Pup, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat

#Judecator Cristian Pup

Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 940/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 940/2009. Curtea de Apel Timisoara