Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 948/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 948/
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în M,-, - 9,. 1,. 118, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 209/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanta - - SRL ÎNSURĂȚEI, cu sediul în localitatea Însurăței,- A, jud. B, având ca obiect "".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 209/16.03.2009 a Tribunalul Brăilaa fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - - SRL ÎNSURĂȚEI împotriva pârâtului.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 127.856,07 RON reprezentând despăgubiri, actualizate cu rata inflației a data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1182/113/23.05.2008 LA Tribunalul Brăila reclamanta - - SRL Însurăței a chemat în judecată pe pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 127.856,07 lei reprezentând despăgubiri, actualizată cu rata inflației până la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost salariat al societății în funcția de gestionar-vânzător începând cu data de 01.03.2004 până la data de 01.03.2006 când a fost concediat.
Pârâtul a preluat gestiunea "piese auto" care cuprindea și alte mărfuri și a ocupat această funcție până la data de 11.02.2006, când pârâta a emis o dispoziție de inventariere.
Întrucât în urma inventarului s-a descoperit o lipsă în gestiune de 127.856,07 lei, reclamanta a solicitat pârâtului să se prezinte pentru reinventariere, dar acesta nu a dat curs invitației, astfel că la 06.03.2006 a formulat împotriva lui plângere penală, ocazie cu care pârâtul a recunoscut minusul în gestiune.
Deși expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză a stabilit că lipsa de inventar este certă, nu s-a putut face dovada că pârâtul și-a însușit sume de bani sau mărfuri din gestiune, motiv pentru care s-a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală pentru infracțiunea de delapidare, iar reclamanta a promovat prezenta acțiune pentru a recupera paguba creată.
Drept temei al acțiunii au fost indicate art. 270 alin. 1 Codul muncii și art. 24 și 25 din Legea nr. 22/1969.
În dovedirea celor susținute reclamanta a prezentat înscrisuri. De asemenea, a solicitat și i s-a încuviințat administrarea probei cu martori, probă din care a fost însă decăzută, întrucât nu a respectat dispozițiile art. 170 Cod procedură civilă.
Cu toate că a fost legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări.
Cu ocazia cuvântului în fond reclamanta a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă aflat în dosarul cu înscrisuri depus de reclamantă, pârâtul a fost salariat al reclamantei - - SRL Însurăței, ocupând funcția de gestionar-vânzător începând cu data de 01.03.2004.
În baza deciziei nr. 4/11.02.2006 emisă de reclamantă s-a efectuat un inventar la magazinul și magazia de piese auto gestionate de pârât și s-a constatat o lipsă de 127.854,68 lei RON, care a fost adusă la cunoștință pârâtului, așa cum reiese din procesul-verbal de inventariere încheiat la 24.02.2006.
În vederea reinventarierii acesta a fost convocat la societate, conform referatului înregistrat sub nr. 22/27.02.2006.
Deoarece pârâtul nu a dat curs convocării, reclamanta a emis decizia nr. 1/1.03.2006 prin care a dispus concedierea acestuia pentru abateri disciplinare constând în lipsa în gestiune, lipsa nemotivată de la locul de muncă și neprezentarea la inventariere.
De asemenea, la data de 06.03.2006 reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru infracțiunea de delapidare.
Plângerea penală a făcut obiectul dosarului nr. 2007/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a fost soluționată prin rezoluția din 16.07.2007, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului deoarece nu s-a putut face dovada că acesta și-a însușit sume de bani sau mărfuri din gestiune și s-a constatat că în cauză este vorba despre o răspundere materială.
În cursul urmăririi penale pârâtul a recunoscut existența minusului, punând-o însă pe seama activității patronilor și a contabilei.
Tot cu ocazia urmăririi penale s-a efectuat și o expertiză contabilă, care a stabilit o lipsă certă la inventar de 127.856,07 lei reprezentând circa 40% din totalul soldului scriptic, concluzie cu care pârâtul a fost de acord.
Deși nu au putut stabili modul de producere al minusului, experții au constatat că lipsa a fost favorizată de faptul că de la data preluării gestiunea nu a fost inventariată faptic, nu există inventarieri prin sondaj și nici o contabilitate analitică a gestiunii care să permită identificarea stocului pe reper sau pe un grup de mărfuri, iar gestionarul nu a sesizat administrația societății despre minusuri sau plusuri de care ar fi avut știință.
Art. 24 din Legea nr. 22/1969 prevede că angajații răs pund material, potrivit Codului muncii și prevederilor legii menționate, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni.
De asemenea, art. 25 din lege prevede că gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa, instituind astfel în sarcina acestuia o prezumție relativă de culpă și inversând obligația probațiunii reglementată de art. 287 Codul muncii.
Pârâtul nu a prezentat dovezi care să răstoarne prezumția culpei sale în ce privește producerea lipsei în gestiune, motiv pentru care s-a reținut că prejudiciul confirmat de expertiză a fost produs din vina și în legătură cu munca lui.
Ori, otrivit p. rt. 270 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Având în vedere această dispoziție legală și situația de fapt reținută, instanța a constatat că pârâtul trebuie să răspundă pentru prejudiciul creat reclamantei. De asemenea, având în vedere că reclamanta are dreptul la repararea integrală a pagubei, pretențiile acesteia privind actualizarea sumei constatate lipsă în gestiune sunt fondate.
Pentru considerentele expuse acțiunea a fost admisă, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 127.856,07 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa produsă în gestiune în perioada 1 martie 2004 - februarie 2006, despăgubiri actualizate cu rata inflației a data plății.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- judecarea cauzei cu lipsă de procedură, în condițiile în care intimata avea cunoștință despre faptul că nu mai locuiește în localitatea Însurăței, citarea făcându-se cu rea credință iar actele de procedură se impun a fi anulate;
A invocat faptul că intimata nu a întreprins demersurile în vederea aflării noului domiciliu deși știa că locuiește în județul C, devenind incidente dispozițiile art. 95 al. 4 și art. 95 al. 1, 2 Cod procedură civilă.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea citării legale și pentru cercetarea fondului cauzei.
- pe fondul cauzei, a invocat faptul că instanța de judecată nu a cercetat fondul cauzei prin neadministrarea probelor din care să rezulte cu certitudine modul de producere a prejudiciului, expertiza efectuată în procesul penal fiind incompletă sub acest aspect, experții constatând că producerea prejudiciului a fost prevăzută de faptul că la data preluării gestiunea nu a fost inventariată faptic, nu au existat inventarieri prin sondaj și nici o contabilitate analitică a gestiunii care să permită identificarea stocului pe reper sau pe grup de mărfuri.
A mai invocat existența dubiului în ceea ce privește modul de producere a prejudiciului, a vinovăției, a existenței raportului cauzal între fapta ilicită și prejudiciu, toate condițiile în care experții nu s-au putut pronunța cu privire la modul de producere a prejudiciului.
Prezumția de răspundere a gestionarului are caracter relativ, fiind o creație a practicii, răspunderea fiind integrală, însă poate fi răsturnată.
Instanța de judecată putea să manifeste rol activ, să administreze probe pentru aflarea adevărului, în lipsa acestor dovezi neputând fi antrenată răspunderea sa.
A solicitat casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru elucidarea acestor aspecte în rejudecare.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul intimatei - - SRL Însurăței a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fiind depuse diligențe la fondul cauzei în vederea aflării domiciliului pârâtului nefiind indicată o altă adresă iar pentru acordarea despăgubirilor, instanța a avut în vedere raportul de expertiză instrumentat în dosarul penal, inventarierea putându-se prin mai multe modalități, prin sondaj.
Nu a fost formulată întâmpinare.
Examinând recursul astfel declarat potrivit normelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul este neîntemeiat, citarea în proces în fața instanței de fond fiind considerată legală.
Ca regulă, potrivit art. 90 al. 1 Cod procedură civilă, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat.
domiciliului sau reședinței pârâtului cade în sarcina reclamantului, în condițiile art. 112 pct. 2 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată cuprinzând inclusiv domiciliul sau reședința părților.
În speță, reclamanta - - SRL Însurăței a indicat domiciliul pârâtei prin cererea de chemare în judecată ca fiind în orașul Însurăței, șos. -, - 3,. 16, jud.
La acest domiciliu s-a îndeplinit procedura de citare cu pârâtul, adresa fiind recunoscută însuși de acesta prin cererile adresate instanței ( filele 19, 28 dosar fond).
La termenul de judecată din data de 24.10.2008 constatându-se restituirea procedurii de citare cu pârâtul cu mențiunea "destinatar mutat din localitate" instanța de judecată a dispus citarea acestuia prin publicitate și la domiciliul indicat, potrivit prevederilor art. 95 indice 1 al. 1 Cod procedură civilă.
Prin copia cărții de identitate depusă la dosar, recurentul-pârât a făcut dovada schimbării domiciliului însă acesta a intervenit începând cu 15.01.2009, actul de identitate fiind valabil pe perioada 15.01.2009 - 05.07.2019.
În atare condiții, potrivit art. 98 Cod procedură civilă recurentului-pârât îi revenea obligația de a aduce la cunoștința instanței prin petiție la dosar iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului în cursul judecății.
Ca atare, în lipsa unei culpe procedurale ca aparținând intimatei-reclamante, primul motiv de recurs este găsit neîntemeiat.
Este întemeiat celălalt motiv de recurs invocat în cauză de pârâtul, referitor la modalitatea soluționării cauzei și lipsa de rol activ a instanței de judecată.
Dispozițiile art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, stabilesc ca instanța de judecată să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Instanța poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Este adevărat că exercitarea de rol activ de către instanța de judecată nu poate depăși cadrul procesual determinat potrivit principiilor disponibilității și echilibrului procesual dintre părți.
Însă, în materie probatorie instanței îi revine sarcina aflării adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale fiind în drept să ceară părților explicații precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
În speță, deși instanța de fond a considerat utile soluționării cauzei proba cu înscrisuri și proba cu martori, se constată că singurul mijloc de probă administrat nemijlocit în proces îl reprezintă proba cu înscrisuri.
Cu toate acestea, considerentele instanței de fond fac referire în reținerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, dar la expertiza contabilă administrată în cursul urmăririi penale și la prezumția de culpă ce ar reveni angajatorului nu au fost examinate înscrisurile depuse la dosar, relevanța lor probatorie pentru dovedirea pretențiilor invocate de reclamantă în stabilirea condițiilor de angajare a răspunderii civile patrimoniale.
În ceea ce privește raportul de expertiză contabilă judiciară, acesta reprezintă un mijloc de probă care nu a fost administrat nemijlocit de către instanța de judecată, iar experții nu au putut stabili modul de producere lipsei în inventar, fiind indicate totuși elemente care au favorizat minusul în gestiune.
Asemenea concluzii se impunea a fi coroborate cu împrejurările de fapt și de drept ale cererii prin administrarea de mijloace de probă în mod nemijlocit, în măsură să formeze convingerea instanței asupra întrunirii cumulative a condițiilor angajării răspunderii civile patrimoniale și care să rezulte ca atare din considerentele hotărârii judecătorești.
Înscrisurile depuse de reclamantă nu au fost comunicate pârâtului iar poziția pârâtului a fost preluată din cursul urmăririi penale, în condițiile în are față de acesta s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 indice 1 cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal.
În condițiile arătate, nu rezultă că prima instanță a realizat o cercetare a fondului cauzei, fapt ce presupune lămurirea împrejurărilor cauzei pe bază de probe administrate cu respectarea principiilor nemijlocirii a contradictorialității, a dreptului la apărare.
Toate acestea fac incidente dispozițiile art. 312, al. 3 Cod procedură civilă, soluția fiind aceea a casării cu trimitere la aceeași instanță pentru respectarea tuturor garanțiilor procesuale privind judecata în fond, precum și pentru parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicție prevăzute de lege.
În rejudecare, cu exercitarea de rol activ instanța va cerceta faptele indicate și va administra probele necesare lămuririi circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Se va ține seama de toate motivele invocate instanței a cărei hotărâre a fost casată în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâtul, domiciliat în M,-, - 9,. 1,. 118, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 209/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Casează sentința civilă nr. 209/16.03.2009 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 Octombrie 2009.
Președinte, pt. Judecător, JUDECĂTOR 1: Alina Savin
cf. art. 261 al. 2.
PREȘEDINTE: Alina Savin
Dr.
Grefier,
-
: - -/13.11.2009;: 4 ex.//03.02.2010
Fond: /; Asistenți judiciari: /
Comunicat: 2 ex.//04.02.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
