Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 95/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 95/2008
Ședința publică de la 14 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta ASOCIAȚIA - împotriva deciziei civile nr.112/A din 24 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Alba în dosar cu nr.unic - având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu reclamanții intimați, - decedată- continuată prin., și pârâții intimați COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, COMISIA JUD. A PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - -,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurenta Asociația, reclamanții intimați și asistați de avocat, și consilier juridic pentru intimata Comisia locală de fond funciar, lipsind intimatele, AVAS și Comisia Județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat.
Avocat depune la dosar copii după actele de stare civilă ale. și moștenitoarei acesteia,.
Moștenitoarea reclamantei intimate decedate, declară că înțelege să continue procesul început de mama sa.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru pârâta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba, întrucât nu a fost citată moștenitoarea intimatei deși aceasta era decedată încă din anul 2006, iar instanța de apel s-a pronunțat față de o persoană care nu avea capacitate de folosință.
Avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinice și legale. Învederează nu există niciun motiv de casare a deciziei întrucât intimata a fost reprezentată tot timpul procesului de avocat, el a încheiat contractul de reprezentare cu reclamanta fiind prezentă și fiica acesteia. Arată că în continuare el a ținut legătura cu fiica reclamantei, care nu a știut că trebuie să anunțe decesul mamei sale. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr.1628/2005 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr.6532/2004 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC -, a fost obligată pârâta să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 5318 Vinerea nr.top.3304/1, 3305/1/1, 3307/1/1, 3308/1/1, 3309, 3310, 3311/1, 3312/1 și 3313/1, să-i predea în pașnică folosință imobilul și să evacueze utilajele de pe acesta.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC - împotriva pârâților reconvenționali și (decedată), Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și Comisia Județeană A de aplicare a Legii nr.18/1991.
Totodată a fost respinsă cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC - împotriva chemaților în garanție AVAS B în calitate de succesoare a FPS și -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a cumpărat de la imobilul înscris în titlul de proprietate nr- eliberat pe numele vânzătoarei, imobilul în litigiu fiind identificat cu cel înscris în CF 5318 Vinerea, ulterior întabulându-și dreptul de proprietate asupra acestuia.
Pârâta - deține acest imobil, dar nu face nicio dovadă că imobilul face parte din imobilul său, acesta nereușind să-și finalizeze documentația pornită în baza HG 834/1991, cererea sa prin care a solicitat constatarea dreptului de proprietate operativă asupra imobilului fiind respinsă prin sentința nr.2816/1995 a Judecătoriei Alba Iulia.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca nedovedită deoarece reclamanta reconvențională nu a făcut dovada că cei doi chemați în garanție au transmis cu ocazia privatizării dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr.112/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.- cu ocazia soluționării în rejudecare după casare a apelului declarat de pârâta reclamantă reconvențională SC - împotriva sentinței menționate anterior a fost respins acest apel iar reclamanta a fost obligată să plătească intimatului 1750 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei s-a reținut că reclamantul este proprietar tabular al imobilului în discuție, pe care l-a dobândit de la numita prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2049/2004, acesteia la rândul său, reconstituindu-i-se dreptul de proprietate asupra terenului prin titlul de proprietate nr-.
A apreciat tribunalul că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a făcut cu respectarea prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.18/1991 în condițiile în care prin sentința civilă nr.2816/1995 a Judecătoriei Alba Iulias -a stabilit că pârâta SC - nu poate dobândi un drept de administrare asupra terenului ceea ce a dus, implicit, la imposibilitatea dobândirii ulterioare a dreptului de proprietate, terenul ce destinație agricolă rămânând la dispoziția comisiei de fond funciar.
Față de dispozițiile sentinței menționate anterior, instanța de apel a reținut ca fiind lipsită de orice suport probator susținerea apelantei că terenul în litigiu a fost proprietatea Statului Român.
S-a mai constatat că Legea 18/1991 nu prevede că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, că art.30 din Legea nr.18/1991 se referă la reorganizarea foștilor asociații agricole în societăți comerciale pe acțiuni iar art.37 se referă la terenuri aflate în administrarea unităților agricole de stat, astfel că nu sunt incidente în cauză față de ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr.2816/1995 a Judecătoriei Alba Iulia.
Concluzionând, tribunalul a constatat că nu este incident niciunul din cazurile reglementate de legea fondului funciar de nulitate a titlului de proprietate al pârâtei sau a actelor prealabile care au stat la baza emiterii acestuia și a considerat că în mod corect a reținut prima instanță că reclamantul, care este proprietar tabular asupra terenului în litigiu, este îndreptățit să obțină recunoașterea dreptului său de proprietate.
În privința construcțiilor s-a reținut că ele nu sunt notate în cartea funciară, reclamanta reconvențională neavând un drept de proprietate care să poată fi opus reclamantului cu privire la acestea, deasemenea, s-a constatat că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție pe care a respins-o pentru nedovedirea faptului că cei doi chemați în garanție au transmis cu ocazia privatizării dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în conformitate cu dispozițiile art.1169 Cod civil.
În drept soluția a fost întemeiată și pe dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, făcându-se totodată aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC - solicitând modificarea în totalitate a acesteia, admiterea acțiunii reconvenționale și respingerea celei principale ca nefondată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că deși instanța de apel reține în considerentele deciziei că imobilul în litigiu a fost proprietate de stat fiind deservit de fostul, ulterior SC -, neputând face legal obiectul reconstituirii pârâtei intimate și că aceasta nu a beneficiat de o reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, totuși nu face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.8,30 și 37 din Legea fondului funciar.
Precizează că terenul era îngrădit și afectat de construcții proprietate de stat și, prin urmare, Comisia locală nu putea legal să reconstituie dreptul de proprietate în favoarea pârâtei, cererea reconvențională fiind întemeiată.
Se susține că instanța de apel a interpretat și a reținut în mod părtinitor în favoarea reclamantului și a pârâtei dispozițiile art.14 alin.2 din Legea fondului funciar în condițiile în care punerea în posesie nu s-a făcut pe vechiul amplasament ci pe un amplasament care nu era liber de construcții și se afla în intravilanul localității, deși aceste fusese solicitat ca vechi amplasament de numitul Acestuia Comisia locală de fond funciar i-a refuzat reconstituirea pe acest teren tocmai pe considerentul că terenul din litigiu nu face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate fiind aplicabile art.8,30 și 37 din lege.
Mai arată că instanța de apel interpretează ansamblul probator și obiectul acțiunii reconvenționale strict prin prisma sentinței civile nr.2816/1995 a Judecătoriei Alba Iulia pe care o reține ca fiind autoritate de lucru judecat deși în cauză nu operează excepția autorității de lucru judecat, neexistând tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Recursul nu este motivat în drept.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata Comisia județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului a arătat că lasă la aprecierea instanței pronunțarea soluției invocând în drept art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, art.5 lit.i, 6 lit.d, 80 din HG 890/2005, art.51-53 din Legea nr.18/1991 modificată și completată prin titlurile IV și VI ale Legii nr.247/2005 și art.6 indice 3 alin.1, art.26-29 din Legea nr.1/2000.
În ceea ce privește intimata Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar, se constată că prin întâmpinarea depusă în cauză aceasta solicită admiterea recursului formulat pentru motivele invocate de recurent, indicând în drept dispozițiile art.304 și urm.Cod procedură civilă.
La rândul lor, prin întâmpinările formulate, intimații -, și au solicitat respingerea recursului, prima arătând că recurenta nu face dovada că în cazul în care ar cădea în pretenții față de reclamant s-ar putea îndrepta împotriva societății de investiții financiare pentru despăgubiri, iar cei din urmă susținând că titlul de proprietate a fost eliberat după ce membrii comisiei locale au dat asigurări că SC - nu are nici un drept să folosească imobilul, arătând totodată că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a respins acțiunea promovată de Primarul orașului pentru constatarea nulității absolute a acestui titlu de proprietate.
Intimații și mai susțin că reclamanta reconvențională nu a făcut dovada proprietății statului asupra imobilului în litigiu și chiar dacă s-ar fi presupus că statul este proprietar asupra imobilului dar nu s-a întabulat, acesta nu putea dispune de imobil decât după întabularea în Cartea Funciară, de asemenea învederează o schimbare în poziția recurentei în ceea ce privește identitatea titularului dreptului de proprietate care în fața instanțelor de fond s-a susținut că este SC - iar în fața instanței de recurs se arată că imobilul a fost proprietatea Statului Român.
În fine, mai precizează că recurenta nu a indicat niciunul din motivele de modificare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și nici din dezvoltarea motivelor recurentei nu se poate face încadrarea într-unul din cazurile prevăzute de art.304 cod procedură civilă.
Întrucât a intervenit decesul pârâtei intimate, în cauză a fost introdusă în calitate de intimată moștenitoarea acesteia,.
Cu ocazia susținerii concluziilor pe fondul cauzei, reprezentantul pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba întrucât nu a fost citată moștenitoarea intimatei deși aceasta era decedată încă din anul 2006 iar instanța de apel s-a pronunțat față de o persoană care nu avea capacitate de folosință.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea a reținut următoarele:
Motivul de casare cu trimitere invocat de reprezentantul recurentei cu referire la împrejurarea necitării moștenitoarei intimatei în fața instanței de apel nu poate fi primit în condițiile în care aceasta a fost reprezentată prin avocat pe tot parcursul procesului iar în conformitate cu dispozițiile art.71 Cod procedură civilă mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitoare, ceea ce nu este cazul în speță.
Nici motivul de nulitate vizând pronunțarea instanței de apel față de o persoană fără capacitate de folosință nu poate fi reținut ca fondat, în condițiile în care Tribunalul a respins apelul SC -, dispozitivul nefăcând nici o referire la intimata decedată.
Faptul că imobilul din litigiu a fost proprietate de stat fiind deservit de fostul, ulterior SC, că terenul și construcțiile nu puteau face legal obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei și că aceasta din urmă nu a beneficiat de o reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate decât cu ocazia expunerii motivelor de apel invocate de către pârâtă, neputând fi primită susținerea recurentei în sensul că atari constatări aparțin instanței de apel.
Niciuna din probele dosarului nu relevă faptul că la data la care pârâta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, terenul în discuție s-ar fi aflat în proprietatea Statului Român, acest fapt nefiind probat nici pentru perioada anterioară apariției legii fondului funciar.
Fiind în sistem de carte funciară, o atare probă nu se putea face decât cu extras CF, doar înscrierea în cartea funciară având efect constitutiv de drepturi în concordanță cu prevederile Decretului Lege nr.115/1938.
Dealtfel, prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr.2816/1995 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar civil nr.1566/1995), constatându-se că Statul Român nu are un drept de proprietate asupra terenului, a fost respinsă acțiunea civilă prin care pârâta solicita să se constate dreptul acesteia de administrare directă asupra terenului.
În condițiile în care nici dreptul de proprietate al Statului Român și nici cel de administrare directă al pârâtei nu au putut fi dovedite în conformitate cu dispozițiile art.1169 Cod civil, aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.8,30 și 37 din Legea nr.18/1991 invocate de recurentă, nu poate fi reținută.
Legea 18/1991 nu statuează la modul imperativ necesitatea reconstituirii dreptului de proprietate strict pe vechile amplasamente astfel că nici critica referitoare la modul în care instanța apelului a interpretat prevederile art.14 alin.2 din lege nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât, din interogatoriul luat Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991, rezultă că în localitate nu s-a putut realiza reconstituirea și punerea în posesie pe vechile amplasamente datorită procentului de diminuare de 9%, că la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitei s-a avut în vedere doar terenul nu și construcțiile și, că, aceasta a deținut teren în zona "Sub vii", zonă unde este amplasat și terenul în litigiu.
Împrejurarea că terenul în discuție a fost solicitat ca vechi amplasament intravilan de către numitul nu poate forma obiect ala analizei în recursul de față atâta timp cât aceasta a fost examinată în cadrul unui litigiu distinct finalizat prin pronunțarea unei soluții irevocabile de respingere a acțiunii în anulare parțială a titlului de proprietate al numitei cu privire la parcela ce a aparținut antecesorilor numitei.
Sub aspectul ultimei critici formulate, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond și-au fundamentat soluția pe sentința civilă nr.2816/1995 a Judecătoriei Alba Iulia în condițiile în care prin această sentință rămasă irevocabilă s-a respins acțiunea pârâtei în constatarea dreptului de administrare directă asupra imobilului în litigiu.
Trebuie observat că niciunde în considerentele deciziei atacate nu se vorbește despre excepția autorității de lucru judecat care într-adevăr n-ar putea fi reținută în lipsa triplei identități de obiect, cauză și părți așa cum prevede art.1201 Cod civil.
Ceea ce a avut în vedere tribunalul a fost autoritatea de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești menționate, în sensul că hotărârea judecătorească exprimă adevărul cu privire la o situație juridică iar ceea ce a format obiectul unei judecăți se impune într-o manieră imperativă în toate litigiile viitoare, grație principiului autorității lucrului judecat.
Față de considerentele expuse, constatând că nu poate fi reținut ca fondat niciunul din motivele de modificare sau de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul promovat de pârâtă.
În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să achite intimatului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (fila 77).
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta SC - împotriva deciziei civile nr.112/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.CC 2ex/4.04.2008
Jud..
Jud.fond
Președinte:Augustin MândrocJudecători:Augustin Mândroc, Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
