Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 954/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 954/
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de către reclamantele, și împotriva deciziei civile 166/A/ din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunal A în dosar nr. -, în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul A reprezentat prin Primar, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au fost lipsă părțile.
Procedura îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 9 octombrie 2008 și care face parte integrantă din prezenta decizie s- dispus amânarea pronunțării cauzei pentru azi 16 octombrie 2008.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.8669 din 05.11.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- s-a admis acțiunea exercitată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Municipiul A prin Primar în reprezentarea Statului Român, și.
Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 2 situat în A,- /A, județ A înscris în CF nr. 63935 nr. top 3068/5/2/II.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 4967/2002.
S-a constatat nulitatea parțială a certificatului de legatar nr. 19/21.01.2004 în ceea ce privește masa succesorală ce vizează apartamentul înscris în CF nr. 63935 A, nr. top 3068/5/2/II.
S-a constatat nulitatea înscrierilor de Carte Funciară prin care Statul Român a preluat abuziv imobilul iar pârâții și și-au înscris proprietatea tabulară.
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară și s-a dispus rectificarea de Carte Funciară în sensul radierii mențiunilor privitoare la contractul de vânzare - cumpărare nr. 4967/2007.
S-a dispus evacuarea pârâților și din imobilul situat în A,-, județ înscris în CF nr. 63935 A, cu nr. top 3068/5/2/II.
S-a dispus Serviciului de Carte Funciară să facă cuvenitele mențiuni în CF 63935
S-a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de Municipiul A prin Primar.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâții și .
Au fost obligați pârâții la plata sumei de 3.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante.
Prima instanță a reținut că reclamantele, și sunt moștenitoare legale ale autorilor decedată la data de 01.12.1974 și decedat la data de 07.06.1977.
Prin notificarea înregistrată în dosar nr.3996/09.05.2002 al Judecătoriei Arad reclamantele au solicitat în baza Legii nr.10/2001 să li se restituie în natură imobilul situat în A- B evidențiat în CF nr.60005 cu nr.top 3068/5/3 - compus din casă și intravilan în suprafață de 244 mp - care a fost proprietatea antecesorilor lor și, anterior naționalizat în baza Legii nr. 119/1948. S-a precizat că în baza sentinței civile nr. 3965/2000 a Judecătoriei Arad, imobilul s-a dezmembrat, parcela revendicată de ei a fost transcrisă în CF 60005, nr. top 3068/5/3.
Prin notificarea înregistrată în Dosar nr.58/24.01.2002 al Biroului executor Judecătoresc - reclamantele au solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să li se restituie în natură imobilul situat în A- - I A, I B - evidențiat în CF nr. 3704 A cu nr. top.3068; 3068/I; 3068/2; 3068/2; 3068/4; 3068/5; 3068/6, casă cu teren aferent, precum și atelier și imobilul situat în A-, înscris în CF nr. 3940 A nr. top 3069, 3068/6 și 3070/3 casă și teren - ce au constituit proprietatea antecesorilor reclamantelor.
Prin Dispoziția nr. 1458/10.12.2003- a Primarului Municipiului s-a dispus restituirea în natură în condițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 reclamantelor apartamentul nr. 1 înscris în CF colectivă 63933 și CF individuală nr. 63934 cu nr. top 3068 /5/2/I - împreună cu terenul situat în A- A și imobilul situat în A- B înscris în CF 60005 cu nr. top 3068/5/3 - precum și cota de 74/241 mp teren iar prin Referatul întocmit de Primăria Municipiului A - Comisia Pentru Aplicare Legii nr. 10/2001 - cu privire la imobilele situate în A- A, 1B și 1 - se arată că în ce privește apartamentul nr. 2 ce face obiectul prezentei cauze a fost vândut numitei - în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 4967/2002.
Reclamantele au solicitat în dosar nr. 13408/2005 al Judecătoriei Arad - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 4967/2002 încheiat între și SC SA cu privire la apartamentul nr. 2 situat în A, str. - nr. 1 înscris în CF nr. 63935 cu nr. top 3068/5/2/II în temeiul art. 9 din Legea 10/2001 - precum și constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de legatar nr. 19/21.01.2004 și prin sentința civilă nr. 1640/28.03.2006 pronunțată de Judecătoria Arad s-a respins acțiunea însă în prezenta cauză obiectul cererii îl constituie revendicarea acestui imobil pe calea dreptului comun, nu există identitate de obiect și nefiind astfel întrunite cumulativ prevederile art. 1201 cod civil ce vizează identitatea de părți, obiect și cauză - s-a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat - iar în consecință s-a respins excepția autorității de lucru judecat prevăzută de art. 166 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților - invocată de pârâții și instanța a respins-o deoarece, reclamantele conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 260/27.04.1999al Biroului Notarial Public A - au calitate de moștenitoare legale după autorii și - respectiv reclamantele și - au calitate de fiice acceptante de moștenire, iar reclamanta are calitate de nepoată de fiică - iar acest certificat de moștenitor - face dovada deplină în privința calității de moștenitor, conform art. 88 alin.1 fraza a II-a din Legea nr. 36/1995.
Pe fondul cauzei s-a reținut că în fapt imobilul din litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 119/1948 de la antecesorii reclamantelor - ulterior vândut în baza Legii nr. 112/1995, prin contract de vânzare - cumpărare nr. 4967/2002 încheiat între Statul Român reprezentat de SC SA și, iar în prezent proprietari ai imobilului sunt pârâții și - în calitate de legatari universali ai autoarei lor - testatoarea, conform certificatului de legatar nr. 19/21.01.2004 emis de Biroul Notarial din
Preluarea de către Statul Român contravenea Constituției Populare Române din anul 1948 - în vigoare la acea dată - care prevedea la art. 8 faptul că " Proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege. Proprietatea particulară agonisită prin muncă și economisire se bucură de o protecție specială".
În cauză caracterul abuziv al acestei preluări este dovedit și prin preluarea fără vreo despăgubire care să fie stabilită la valoarea reală întregului imobil și fără existența vreunei situații de utilitate publică, - întrucât dispozițiile art. 10 din Constituția din anul 1948 - prevedeau că"pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție". De asemenea prevederile actelor normative din acea perioadă contravin și dispozițiilor art. 481 Cod civil - potrivit căruia "nimeni nu poate fi silit ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind dreaptă și prealabilă despăgubire".
Față de modalitatea de preluare a imobilului în baza Legii nr. 119/1948 și Dispoziția nr. 226/20 martie 2001 Primăriei Municipiului A - care dispunea suspendarea vânzărilor de imobile notificate pentru restituire, precum și faptul că în speță operat totuși transferul de proprietate de la Statul Român, chiriașei care cumpărat imobilul prin fraudarea legii - s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 966 Cod civil, dispoziții conform cărora "obligația fără cauză sau fondată pe cauză ilicită, nu poate avea nici un efect". Față de acestea actul de înstrăinare încheiat în condițiile în care ambele părți au fost de rea credință este nul absolut.
Deoarece imobilul era supus condițiilor de publicitate imobiliară prevăzute de Decretul - Lege nr. 115/1938, publicitate imobiliară ce are rolul de a- proteja pe titularii de drepturi reale, - acest imobil asupra căruia conform situației de Carte Funciară reiese că a fost dobândit de către stat cu titlu de naționalizare, în condițiile în care s- vândut de către Statul Român în baza Legii nr. 112/1995 - pentru reglementarea situației juridice unor imobile cu destinația de locuințe trecut în proprietatea statului - conduce la a se stabilii că acest imobil nu putea fi construit de către Statul Român - întrucât într-o atare situație nu erau incidente aplicarea Legii nr. 112/1995 - ci dispozițiile Legii nr. 85/1992 - privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație constituite din fondurile statului și din fondul unităților economice bugetare de stat.
Obiectul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 îl puteau constitui doar imobilele preluate de stat cu titlu, iar întrucât imobilul în cauză a fost preluat abuziv în lipsa unui titlu valabil, acest imobil nu intră în sfera de reglementare Legii nr. 112/1995 și prin urmare nu putea face obiectul contractului de vânzare - cumpărare către chiriași.
Deoarece contractul de vânzare - cumpărare nr. 4967/2002, s- încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, operează sancțiunea nulității absolute pentru cauză ilicită, - ori cauza ilicită constituie una din condițiile esențiale pentru validitatea contractelor prevăzută de art. 948 pct.4 Cod civil.
Față de starea de fapt și de drept reținută ca urmare constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 4967/2002, a înscrierilor de carte funciară, respectiv Încheierea nr. 14468/16.10.2002, Încheierea nr. 18975/2004 precum și a nulității absolute parțiale actului subsecvent ce vizează certificatul de legatar nr. 19/2004 - în ceea ce privește compunerea masei succesorale pct.1 b - cu privire la imobilul înscris în CF 63935 A cu nr. top 3068/5/2/II de sub B2, - s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare în sensul radierii privitoare la contract.
Având în vedere că dreptul real și absolut de proprietate al reclamantelor le conferă dreptul de dispoziție, posesie și administrare - în temeiul art. 480 Cod civil - s-a dispus evacuarea pârâților și din imobilul situat în A,-, județ înscris în CF nr. 63935 A, cu nr. top 3068/5/2/II, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă au fost obligați pârâții la plata sumei de 3.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul A reprezentat prin Primar, și.
Pârâtul Municipiul Aac riticat soluția primei instanțe deoarece din raportul de expertiză tehnică depus la dosar rezultă clar că apartamentul solicitat de reclamantă nu este unul și același cu cel preluat de stat în anul 1958, fiind construit ulterior anului 1958, după demolarea magaziei existente.
Nu poate fi vorba despre o fraudă la lege pentru faptul că în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2002 s-a menționat ca temei juridic Legea nr.112/1995, deoarece a fost vorba despre un formulat de contract iar eroarea privind temeiul de drept înserat în cuprinsul său nu poate fi imputabilă cumpărătoarei.
Reclamanta nu a formulat nici o cerere de notare a notificări în CF iar chiriașa, s-a încrezut în înscrierea de CF, fiind de bună credință.
Toate aceste motive au fost cenzurate de către instanțele care au soluționat prima acțiune civilă deschisă de reclamante în 2004.
Pârâții și prin apelul formulat au arătat că defuncta a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare iar prima instanță trebuia să rețină existența autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr.1640 din 28.03.2006 a Judecătoriei Arad.
În plus apartamentul nr.2 din litigiu nu a fost naționalizat de la autorii reclamantelor ci a fost construit de către statul român la 10 ani după naționalizare, prin demolarea unor magazii și pe o parte din terenul naționalizat la acea dată proprietatea statului.
Reclamantele, și prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului întrucât soluția instanței este legală și temeinică.
Arată că potrivit dispozițiilor Legii 112/1995 și HG nr.11/1997 toate contractele încheiate în baza Legii nr.112/1995 trebuiau să cuprindă clauza potrivită căreia vânzarea se va face pe riscul cumpărătorului.
Imobilul a fost naționalizat în baza Legii nr.119/1948 și chiar dacă ar fi acceptată ipoteza că locuința a fost construită ulterior unitatea deținătoare ar fi obligată să restituie prin echivalent construcțiile demolate.
Tribunalul Arad prin decizia civilă nr. 166 din 20.05.2008 pronunțată în dosar nr. - a admis apelurile declarate de pârâtul Municipiul A prin Primar și de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 8669/05 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-al Judecătoriei Arad pe care o schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâților pentru revendicare imobil,constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare,comparare titluri,rectificare CF și evacuare.
A obligat reclamanții, și să plătească pârâților și suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Tribunalul a reținut că prima instanță în mod greșit a apreciat reaua credință a cumpărătoarei, încălcând autoritatea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr.717/R/20.09.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.4522/R/2006, care a statuat în sens contrar. Aceeași hotărâre judecătorească a mai statuat că apartamentul revendicat de către reclamante este o construcție nouă edificată după demolarea magaziei și după ce statul român a devenit proprietar al imobilului în discuție astfel încât pentru imobilul demolat reclamantele pot primi despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001.
în contractul de vânzare cumpărare nr.4967/2002 a referirilor la Legea nr.112/1995 nu este de natură să atragă nulitatea contractului de vânzare cumpărare întrucât nu au fost evidențiate încălcări ale legislației privind imobilele construite din fondurile statului.
Rezultă că acțiunea în revendicare promovată de reclamantă este neîntemeiată și sub aspectul comparării titlurilor,deoarece reclamantele nu au avut un titlu asupra actualei construcții,în timp ce titlul de proprietate al pârâților a fost deja confirmat în procesul purtat anterior între părți,soluția contrară semnificând o atingere nepermisă adusă dreptului de proprietate al acestora,prin prisma Protocolului nr. 1 adițional la.
Ca urmare și celelalte capete de cerere,cu caracter subsecvent,urmează a fi considerate ca neîntemeiate.
Pe cale de consecință în baza art.274 cod procedură civilă reclamanții, și au fost obligați să plătească pârâților și suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii Tribunalului Arad și păstrarea sentinței Judecătoriei Arad.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală deoarece preluarea imobilului s-a făcut în te,meiul legii 119/1948, în mod abuziv și fără titlu, iar locuința nu putea fi vândută chiriașilor în temeiul legii nr. 112/1995, câtă vreme, această lege nu permite vânzarea imobilului preluat abuziv de Statul Român.
S-a mai arătat că vânzarea către chiriașii cumpărători s-a făcut prin fraudarea legii, această vânzare fiind lovită de nulitate absolută.
În drept recurenții au invocat motivul de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
La filele 15-16 Municipiul Aad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către reclamante, apreciind legală și temeinică hotărârea instanței de apel.
La filele 34-35 intimații și au depus note de ședință prin avocat ales, prin care au arătat opoziția lor față de recursul declarat.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și in condițiile prevăzute de art.304 raportat la art.306 și 312 Cod pr.civilă se reține că acestea este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 și urm. din Legea 10/2001, coroborate cu disp.art.9 din legea nr. 112/1995, atunci când a reținut că apartamentul în litigiu nu a fost naționalizat de la autorii reclamantelor ci a fost construit de către Statul Român la 10 ani după naționalizare, prin demolarea unor magazii și pe o parte din terenul naționalizat, la data edificării, proprietatea Statului Român.
Apartamentul a putut fi înstrăinat chiriașului cumpărător, în favoarea acestuia operând, și autoritatea de lucru judecat emanând de la dec. civ. 717/R/ 20.09.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4522/R/2006.
De altfel acțiunea în revendicare, de drept comun promovată de către reclamanți la data de 14.iunie 2007, care vizează inclusiv constatarea nulității unor acte translative de proprietate, trebuie interpretată prin prisma deciziei în interesul legii pronunțată de către ICCSJ în luna iunie 2008, în care se arată că acest gen de acțiuni civile în revendicare introduse în afara termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, pot avea eficacitate juridică doar în măsura în care nu tind la lipsirea de obiect a unor drepturi reale de proprietate privată, constituite după anul 2001, în condițiile legii.
Cum, în speță acțiunea reclamantelor vizează tocmai acest aspect, Tribunalul Arad, în mod corect, a procedat la respingerea acesteia.
Din perspectiva acestui raționament juridic toate celelalte susțineri ale recurentelor privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare, frauda la lege sau naționalizarea abuzivă urmează a fi interpretate în sensul producerii efectelor juridice doar în măsura în care nu lezează alte drepturi subiective civile și, bineînțeles în măsura în care au fost solicitate prin petitele acțiunii în revendicare, pentru că instanțele de judecată nu pot acorda mai mult decât ceea ce reclamanții solicită.
Față de cele arătate Curtea va reține că hotărârea Tribunalului Arad este legală și va proceda la respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantele, și împotriva deciziei civile 166/A/ din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/ 14.11.2008
Dact NF/ 17.11.2008
Ex.2
Trib A -
Președinte, Judecător.
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat