Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 958/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(788/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.958
Ședința publică de la 03 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul - reclamant - și de către recurentul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1596 A din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul - pârât, personal, lipsind recurentul - reclamant, recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul General și intimata - pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin serviciul registratură la data de 25.05.2009, intimații - pârâți au depus la dosar copia notificării formulată de către recurentul - reclamant.
Curtea procedează la identificarea intimatului - pârât, care se legitimează cu BI seria nr.-, CNP -, eliberat la data de 15.04.1982 de Poliția com..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimatul - pârât, personal învederează faptul că, criticile aduse de recurentul - reclamant sub aspectul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale. Totodată, mai arată că, recurentul - reclamant susține că prezenta cauză are ca obiect principal revendicarea în natură a imobilului situat în B,-,. 2, sect. 2 ai cărui proprietari sunt intimații - pârâți.
Intimatul - pârât, personal, învederează faptul că, acțiunea în revendicare este o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său pretinde restituirea acestuia de la posesorul neproprietar, ori recurentul, așa cum în mod corect a reținut instanța, nu este proprietarul bunului imobil în litigiu și nu a pierdut posesia bunului pentru că nu a avut- De asemenea, mai arată că nu sunt posesori neproprietari ai imobilului, ci sunt proprietari având drept titlu de proprietate un act autentic de vânzare - cumpărare ce a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și nu a fost desființat.
Intimatul - pârât, personal învederează faptul că, pentru a se putea compara titlurile de proprietate ar trebui ca și reclamantul și pârâtul să înfățișeze câte un titlu de proprietate, ori recurentul - reclamant nu are nici un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat, iar certificatul de moștenitor nu constituie titlu de proprietate, ci face doar dovada calității de moștenitor. De asemenea, mai arată că dreptul de proprietate al reclamantului nu este confirmat definitiv și cu efect retroactiv acesta nu are un bun în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul - pârât, personal, învederează faptul că pentru imobilul în litigiu, recurentul - reclamant a primit despăgubiri bănești, ceea ce corespund cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1, iar acest a accepta suma de bani și la data respectivă nu a avut nici o obiecție, considerând că acea sumă reprezintă valoarea imobilului de la acea dată.
Intimatul - pârât solicită respingerea recursului formulat de către recurentul - reclamant și pe fond respingerea acțiunii. Cu privire la recursul formulat de către intimatul - pârât Municipiul B prin Primarul General solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10423/17.12.2007 Judecătoria sectorului 2 Bar espins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâților, și MUNICIPIUL B prin Primar General; a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.3 din imobilul situat în B,-,.2, sector 2; a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea acestui apartament, ca neîntemeiat; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității,din perspectiva argumentelor invocate de pârâții, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât faptul că reclamantul a primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 pentru imobilul în litigiu, nu afecteazăde planoadmisibilitatea acțiunii în justiție, acțiunea în revendicare fiind pe deplin admisibilă, neexistând nici o dispoziție legală care să o interzică. Dimpotrivă, aspectul invocat de pârâți vizează fondul raportului juridic dedus judecății, deci temeinicia cererii reclamantului, astfel încât a fost avut în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Pe fondul cauzei,instanța este chemată a statua asupra calificării titlului statului, precum și spre a evalua care din antecesorii părților litigante are un drept a fi considerat preferabil, ținând seama de faptul că titlurile emană de la autori diferiți.
Cât privește titlul statului asupra imobilului în litigiu, instanța a constatat că acesta a fost preluat sub imperiul Decretului 92/1950. Este adevărat că, în virtutea art.645 Cod civil, un mod de dobândire a proprietății îl constituie legea. Însă, pentru a valora titlu de proprietate, norma legală trebuie să respecte exigențele de constituționalitate consacrate de ordinea juridică în vigoare la momentul edictării sale.
Or, Decretul nr.92/1950 - ca act normativ care a reprezentat fundamentul naționalizării imobilului în litigiu - încălca dispozițiile constituționale și legale în vigoare la epoca preluării, întrucât, prin chiar substanța prevederilor sale, contravenea normelor Constituției din 1948 în materia ocrotirii proprietății particulare (art.8 și art.10) precum și dispozițiilor art.480-481 Cod civil, fiind în contradicție și cu prevederile art.17 alin.1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din anul 1948.
Potrivit Hotărârii nr.41/04.09.1996 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995 (fila 72), reclamantul a încasat despăgubiri în cuantum de 92.301.600 lei, pentru unele apartamente din imobilul din- (fost 54), sector 2, printre care și. 3 ce face obiectul prezentei judecăți.
Rezultă deci, că prin recurgerea la această măsură reparatorie, reclamantul și-a valorificat, practic, dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, neînțelegând să conteste hotărârea dată de Comisie, în sistemul căilor de atac administrativ-jurisdicționale consacrate de Legea nr.112/1995.
Așa fiind, la epoca la care pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 359/25.10.1996,apartamentul nu mai era grevat de nici o solicitare de restituire din partea fostului proprietar, care acceptase anterior, reparația prin echivalent.
În aceste condiții, instanța a apreciat că, prin însușirea despăgubirii în cadrul procedurii prevăzute de Legea 112/1995, reclamantul nu mai este titularul unui drept de proprietate asupra apartamentului litigios, în accepțiunea de drept comun a acestei noțiuni, deci în sensul art.480 Cod civil, în patrimoniul său intrând compensația bănească, în acord cu legea specială, reparatorie.
Prin urmare, deși abuziv preluat, prin achitarea acestei despăgubiri, în condițiile legii și pe fondul necontestării măsurii de către persoana îndreptățită, statul și-a conservat dreptul asupra imobilului, pe care l-a înstrăinat ulterior pârâților, aceștia dobândind, deci, în mod legitim, dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Prin decizia civilă nr.1596/28.11.2008 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantul și apelantul pârât MUNICIPIUL B prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.10423/2007 a Judecătoriei sectorului 2 B, reținând în esență următoarele:
Reclamantul justifică un interes în cererea sa de constatare a nevalabilității titlului statului, întrucât acesta a solicitat prin cererea introductivă de instanță, compararea titlului său de proprietate cu cel al pârâților, mecanismul în acest caz, în care titlurile pretinse provin de la autori diferiți, fiind acela al comparării puterii titlurilor autorilor. Solicitând să se constate că autorul pârâților nu a avut un titlu valabil, reclamantul urmărește în mod concret să creeze premisa preferabilității titlului său, în măsura în care acesta există și îndeplinește condițiile de valabilitate și de opozabilitate.
În ceea ce privește motivele privind lipsa de relevanță în acțiunea în revendicare a bunei credințe a chiriașilor cumpărători la dobândirea imobilului, Tribunalul a constatat că argumentul bunei credințe nu a fost reținut de instanța de fond ca temei al admiterii acțiunii, astfel încât expunerea lor în cuprinsul apelului este pur teoretică neputându-se constitui într-o critică a sentinței apelate.
Reclamantul nu a înțeles să conteste titlul statului și să solicite restituirea în natură a imobilului, nici pe cale judiciară, înainte sau după adoptarea Legii nr.112/l995, nici pe calea procedurii prevăzute de această lege. Nu este relevant în această privință faptul că nu s-ar fi încadrat în situațiile în care se putea acorda restituirea în natură conform legii nr.112/1995, întrucât această manifestare publică în sensul contestării titlului statului și exprimării neechivoce a voinței de a redobândi imobilul ar fi fost suficient de puternică pentru a înlătura aparența de drept care opera la acel moment în favoarea statului și pentru a face cunoscute terților viciile titlului statului.
Prin urmare semnificația juridică a atitudinii reclamantului de formulare a cererii de acordare de despăgubiri, încasării despăgubirilor stabilite și necontestării în nici un mod a titlului statului este recunoașterea titlului statului asupra imobilului și acceptarea modalității specifice de reparație, dreptul său de proprietate fiind înlocuit în patrimoniul său cu dreptul de a încasa despăgubiri le corespunzătoare valorii imobilului.
În cauză nu pot fi reținute argumentele Curții Europene de Justiție expuse în cauzele invocate de apelantul reclamant, întrucât acesta nu se află în aceeași situație cu foștii proprietari din litigiile menționate, întrucât pe de o parte dreptul său nu a fost niciodată confirmat și reactualizat în justiție pentru ca să fie pierdut ulterior, iar pe dealtă parte, acesta a fost despăgubit parțial, iar prin actele sale juridice, a recunoscut titlul statului și a acceptat ca modalitate de reparație și de valorificare a dreptului său de proprietate încasarea de despăgubiri, situație similară unei transmisiuni convenționale a dreptului său.
În ceea ce privește ingerința în dreptul său de proprietate sub aspectele statuate de Curtea Europeană, Tribunalul a apreciat că nu în prezentul cadru procesual având ca obiect compararea dreptului său de proprietate cu cel al intimaților pârâți nu pot fi valorificate argumentele privind nerespectarea cerințelor ca ingerința să fie prevăzută de lege și să fie proporțională. Nu în acest cadru procesual pot fi valorificate apărările privind limitările impuse de Legea nr.112/1995 și lipsa de eficiență a mecanismelor reparatorii impuse de Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul apelant și pârâtul MUNICIPIUL B prin Primarul General, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă.
Reclamantul apelant aduce următoarele critici deciziei recurate:
- instanța de apel a greșit în aprecierile sale în sensul că reclamantul nu a înțeles să conteste titlul statului nici pe procedura Legii nr.112/1995 și nici ulterior acesteia până la prezenta acțiune, atâta vreme cât acțiunea este întemeiată pe dreptul comun reprezentând o revendicare prin comparare de titluri. Această acțiune nu este ținută de nici un termen sau condiție prealabilă.
- greșit a interpretat instanța de apel faptul că acceptarea de către reclamant a despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr.41/4.09.1996 a Comisiei de Aplicare a Legii nr.112/1995 echivalează cu o recunoaștere a titlului statului asupra imobilului și cu o acceptare a modalității specifice de reparație, întrucât aceste argumente depășesc cadrul acțiunii și ele nici nu rezultă din nici un act normativ în vigoare.
- nu se poate susține că un drept de proprietate se poate transforma într-un drept de creanță care se stinge odată cu încasarea despăgubirilor, stingând și dreptul imprescriptibil de a cere revendicarea bunului.
Municipiul B prin Primarul General formulează următoarea critică împotriva deciziei recurate:
- instanța de apel trebuia să rețină că pentru capătul de acțiune având ca obiect nevalabilitatea titlului statului, reclamantul nu mai poate justifica în prezent un interes legitim.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul apelantului reclamant și întemeiat recursul formulat de apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General pentru următoarele considerente:
Acțiunea în revendicare este o acțiune imprescriptibilă, neafectată de condiții, însă aceste caracteristici nu duc la admiterea ei necondiționată, atâta vreme cât titularul acțiunii a înțeles anterior introducerii ei să o convertească într-o pretenție de despăgubiri, solicitând de la statul uzurpator al dreptului său de proprietate contravaloarea bunului uzucapat prin acordarea despăgubirilor materiale prevăzute de Legea nr.112/1995.
Acest principiu al convertirii acțiunii reale a revendicării într-o acțiune personală a fost statuat tot prin decizia în interesul Legii nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care potrivit dispozițiilor art.329 pct.3 Cod procedură civilă are putere obligatorie pentru instanțele de judecată.
Faptul că reclamantul recurent a ales calea despăgubirilor prevăzute de Legea nr.112/1995 obținând Hotărârea nr.41/4.09.1996 a Comisiei de Aplicare a Legii nr.112/1995 și încasând despăgubirile acordate, deși avea și în acel moment posibilitatea introducerii acțiunii în revendicare, echivalează cu acceptarea convertirii dreptului său real într-un drept de creanță în pretenții, pe care acesta l-a valorificat.
Ca atare, în mod legal, instanța de apel nu a pășit la compararea titlurilor părților, în revendicare reținând că în patrimoniul reclamantului nu se mai găsește dreptul real asupra imobilului.
În ceea ce privește recursul Municipiului B, prin Primarul General, Curtea constată că este fondat, întrucât inexistența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului asupra imobilului, la momentul introducerii acțiunii face ca acesta să nu poată invoca un interes legitim pe capătul de acțiune având ca obiect nevalabilitatea titlului statului asupra bunului în litigiu.
Interesul presupune justificarea unui folos practic pe care reclamantul îl poate urmări prin introducerea acțiunii, or, atâta vreme cât s-a reținut că acesta nu mai avea în patrimoniul său un drept real asupra bunului revendicat, nu se poate reține că admiterea acestui capăt de acțiune ar avea influență asupra dobândirii bunului de către reclamant.
Ca atare, față de toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului, va admite recursul declarat de Municipiului B și în consecință, va modifica în parte decizia în sensul că va admite apelul declarat de acesta, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge ca lipsit de interes capătul de acțiune având ca obiect nevalabilitatea titlului statului. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant - împotriva deciziei civile nr.1596/A/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Admite recursul declarat de recurentul pârât MUNICIPIUL B prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr.1596/A/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de apelantul Municipiul B prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.10423/17.12.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că respinge ca lipsit de interes capătul de acțiune având ca obiect nevalabilitatea titlului statului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/21.07.2009
-------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
