Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 96/
Ședința publică din 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în C, Bd. -. - nr. 18, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1554/09.12.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales în C,-, -.1,. A,. 2, județ C, având ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de o1.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate intimaților reclamanți și să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 în referire la art. 146 Cod proc. civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 08.04.2009, dată la care a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 469 000 euro, în echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând despăgubiri.
În motivare se arată că reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001 prin care au solicitat, în calitate de moștenitori ai autorilor lor și Mediha, despăgubiri bănești pentru imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție compusă din parter, etaj I și etaj II.
Prin decizia civilă nr. 905/C/23.11.2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea în echivalent a imobilului mai sus descris și a obligat Prefectul Județului C să predea Secretariatului Comisiei Centrale notificarea și documentația prevăzută de art. 16 din Legea 247/2005 cu privire la imobil.
Se precizează că Prefectul a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților notificarea reclamanților precum și întreaga documentație, dar nici până în prezent Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a întreprins nici un demers potrivit dispozițiilor Legii 10/2001 în vederea realizării unei despăgubiri efective a reclamanților.
Împrejurarea faptului că Fondul Proprietatea nu funcționează este constatată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg aceasta acordând în mod constant despăgubiri pentru cetățenii români ca măsură reparatorie a abuzurilor comise de Statul Român în perioada anterioară anului 1989.
Astfel, pentru a proceda la o despăgubire efectivă a reclamanților pentru imobilul proprietatea autorilor lor, dreptul acestora fiind recunoscut prin decizia civilă nr. 905/C/23.11.2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA și pentru ca aceasta să fie o despăgubire într-un cuantum egal cu valoarea de piață a imobilului ce nu poate fi restituit în natură, se solicită constatarea cuantumului valorii acestui imobil, respectiv echivalentul în lei a sumei de 469.000 euro și obligarea pârâtului la plata acestei sumei.
În drept s-a invocat art. 480 cod civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu a formulat întâmpinare, dar și-a precizat poziția procesuală prin concluzii scrise, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată, învederând că persoanele îndreptățite, atunci când nu se răspunde într-un termen rezonabil de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin emiterea deciziei, se pot adresa instanței de contencios administrativ.
Totodată, se arată că Legea 247/2005 Titlul VII nu face nici o precizare cu privire la un termen în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuie să emită o decizie de acordare a despăgubirilor, refuzul acesteia putând fi contestat la instanța de contencios administrativ.
În referire la cuantumul despăgubirilor se arată că instanța nu poate lua în considerare raportul de expertiză extrajudiciară, întrucât acesta nu a fost întocmit în condiții de contradictorialitate, cu respectarea dreptului fiecărei părți de a formula obiecțiuni și de a-și exprima punctul de vedere.
Prin sentința civilă nr. 1554 din 9 decembrie 2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanții și și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, către reclamanți, la plata echivalentului în lei la data plății efective a sumei de 469.000 euro, reprezentând despăgubiri.
În considerentele sentinței tribunalul a reținut că deși prin decizia civilă nr. 905/C/23.11.2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA reclamanților li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii 10/2001 și s-a dispus obligarea Instituției Prefectului C să predea Secretariatului Comisiei Centrale notificarea și documentația prevăzută de art. 16 din Legea 247/2005 cu privire la imobil, nici până la data formulării acțiunii reclamanților nu le-au fost plătite despăgubirile cuvenite. Tribunalul a mai constatat și că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-o manieră susceptibilă de a conduce la acordarea efectivă a unei despăgubiri, fapt ce conduce la concluzia că reclamanților le-a fost încălcat dreptul de proprietate prevăzut de art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Tribunalul a reținut astfel că încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților poate fi înlăturată prin plata unor despăgubiri stabilite conform cu valoarea de circulație a imobilului, calculată în speță la valoarea de 469.000 euro.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin C, susținând, în esență, că instanța de fond a analizat cererea prin prisma unui temei juridic greșit și că valoarea despăgubirilor a fost stabilită în baza unui raport de expertiză neopozabil pârâtului, deoarece a fost efectuat fără respectarea contradictorialității și a dreptului la apărare.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâtul a susținut că în condițiile în care prin decizia civilă nr. 905/23.11.2005 s-a stabilit că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, cererea de despăgubiri trebuia analizată tot în temeiul legii speciale, iar nu conform dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 și art. 480 Cod civil. Potrivit actului normativ special, respectiv Legea nr. 247/2005, modificată prin OUG nr. 81/2007, cuantumul despăgubirilor datorate reclamanților putea fi stabilit de evaluatorul sau societatea de evaluare aflată la dispoziția Comisiei Centrale, care au calitatea de experți autorizați.
Arată apelantul că deși documentele pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării au fost înaintate de Instituția Prefectului C, prin adresa nr. 10299/22.09.2006, către Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înregistrat dosarul nr. 28664/CC/25.10.2008, acesta nu a fost încă selectat de Comisie pentru analiză.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, pârâtul a susținut că instanța a respins neîntemeiat cererea reclamanților de efectuare a unei expertize tehnice imobiliare și nelegal a luat în considerare un raport de expertiză extrajudiciară, care nu a fost întocmit în condiții de contradictorialitate, cu respectarea dreptului fiecărei părți de a formula obiecțiuni și se a-și exprima punctul de vedere. Susține că în condițiile în care exista deja un raport de expertiză efectuat în dosarul nr. 970/2004, instanța trebuia să țină seama de acel raport, cel de-al doilea raport depus de către reclamanți nefiind o probă pertinentă.
Valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza extrajudiciară este exagerată, în condițiile în care aceasta a fost întocmită în mai 2008, când valoarea de piață a imobilelor era crescută în mod artificial. La data soluționării cauzei prețul imobilelor a înregistrat o scădere de 15-20%, care se accentuează.
Precizează că valoarea stabilită în lei, de 1.745.000 (cca. 469.000 euro la un curs de 3,7220 lei), este în prezent echivalentă unei sume de 406.000 euro, astfel că, obligarea pârâtului la 469.000 euro, echivalent în prezent a 2.000.000 lei (1 euro este cotat la 4,20-4,30 lei), determină o îmbogățire fără justă cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport cu criticile formulate de pârât, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la temeiul juridic al acțiunii;
Reclamanții au deschis procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 prin notificarea formulată în anul 2001, solicitarea lor de a li se acorda despăgubiri pentru imobilul confiscat abuziv fiind respinsă prin decizia nr. 4370/31.05.2004 a Prefecturii Județului Această decizie a fost schimbată în urma demersurilor judiciare efectuate de reclamanți, prin decizia civilă nr.905/C/23.11.2005 instanța constatând calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și stabilind în sarcina Prefectului Județului Coo bligație de a emite o dispoziție motivată de acordare de despăgubiri bănești și de predare a documentației aferente notificării către Secretariatul Comisiei Centrale în vederea acordării de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
Dosarul de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la 22.09.2006, prin adresa nr. 10299 Prefectului Județului C, fiind înregistrat de Comisie abia la 25.10.2006, sub nr. 28664/CC. Potrivit precizărilor acestei Comisii, exprimate prin adresa nr. -/25.11.2008 trimisă primei instanțe, dosarul de despăgubire întocmit pentru reclamanți se află încă în așteptare, nefiind selectat în ședințele Comisiei. Nici o mențiune ulterioară nu a fost făcută de pârât cu privire la examinarea, de către Comisia Centrală, a dosarului reclamanților, de la data ultimei adrese până în prezent. Prin urmare, se constată că prima parte a deciziei judecătorești, cea referitoare la dreptul reclamanților de a primi despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, nu a fost executată.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului poate desemna atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine definite, creanțe al căror titular demonstrează că au un temei suficient în legislația națională și în temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă", de a redobândi efectiv dreptul de proprietate (Cauza Viașu România, hotărârea din 9 decembrie 2008).
Curtea Europeană a mai afirmat că, atunci când un stat contractant, după ratificarea convenției, inclusiv a Protocolului nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate în temeiul unui regim anterior, o asemenea legislație poate fi considerată ca generând un nou drept de proprietate protejat prin articolul 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile de restituire. Același principiu se poate aplica în ceea ce privește dispozitivele de restituire sau de despăgubire stabilite în temeiul unei legislații adoptate înainte de ratificarea convenției în cazul în care o asemenea legislație rămâne în vigoare după ratificarea Protocolului nr. 1 [a se vedea, printre altele, împotriva Slovaciei (GC), nr. 44912/98, pct. 35 și 48-52, CEDO 2004-IX, împotriva Poloniei (GC), nr. 31443/96, pct. 125, CEDO 2004-V].
În speță, reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților a fost confirmată în mod irevocabil de către o instanță judecătorească, fiind stabilită în mod clar în dreptul intern, după cum este, de asemenea, și obligația de despăgubire în cazul nerestituirii.
În aceste împrejurări, instanța consideră că reclamanții au o "creanță patrimonială" certă, irevocabilă și exigibilă, care intră sub incidența noțiunii de "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar nerestituirea imobilului până în prezent, în absența oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor.
Invocând art. 1 din nr. 1 la Convenție, intimații au reclamat o ingerință în dreptul lor de proprietate și instanța, constatând că a avut loc o asemenea ingerință prin absența îndelungată și nejustificată într-un mod rezonabil de către pârât a oricărei despăgubiri, a analizat corect cererea reclamanților din perspectiva dreptului afirmat, al respectării proprietății.
În ceea ce privește creanța reprezentând despăgubirile, apelantul afirmă că executarea sa era reglementată de Legea nr. 247/2005, modificată prin OUG nr. 87/2007 și că reclamanții trebuiau să aștepte derularea acestei proceduri care nu prevede nici un termen până la care Comisia Centrală trebuie să stabilească și să acorde titlul de despăgubire, în baza căruia se atribuie, prin conversiune, acțiuni la Fondul Proprietatea.
Or, a pretinde reclamanților să aștepte derularea unor proceduri afectate puternic de incertitudine în privința duratei și a finalității, asupra cărora reclamanții nu pot avea nici un control, după ce autoritățile au lăsat să treacă peste patru ani fără a adopta măsuri în vederea plății despăgubirilor stabilite în beneficiul reclamanților pentru bunul confiscat abuziv, înseamnă a impune reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, care încalcă echilibrul just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamantului și care este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În orice caz, nici una din datele prezentate de pârâtul apelant Ministerul Finanțelor nu conduc la concluzia că Fondul Proprietatea funcționează în prezent, pentru ca instanța să considere că dreptul reclamanților la despăgubire a devenit un drept efectiv, Curtea Europeană stabilind constant că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă ( Cauza Ruxanda Ionescu România, hotărârea din 12 octombrie 2006, Cauza Matache, hotărârea din 19 octombrie 2006; Cauza Faimblat România, hotărârea din 13 ianuarie 2009).
Reținând așadar că reclamanților le-a fost încălcat dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, tocmai prin lipsa măsurilor coerente și eficiente pe care pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor trebuia să le ia în virtutea art. 8 din Legea nr. 247/2005, în mod corect tribunalul a dat eficiență principiului preeminenței dreptului și legalității protecției drepturilor patrimoniale enunțate în art. 1 din Protocolul nr. 1 și a obligat pârâtul la plata despăgubirilor în virtutea acestui principiu, pentru a înlătura sarcina specială și exorbitantă impusă reclamanților prin neacordarea despăgubirilor timp de peste patru ani și în condițiile inexistenței unei garanții ca reclamanții să obțină vreo despăgubire deocamdată.
În ceea ce privește cuantumul creanței, este real că acesta a fost stabilit inițial, în dosarul nr. 970/2004 al Tribunalului Constanța, la o valoare de 841.400 lei, care era valoarea de circulație a imobilului la începutul anului 2005, dar prin inacțiunea statului, care nu a plătit această sumă reclamanților o perioadă mai mare de patru ani, valoarea imobilului a crescut semnificativ, fiind stabilită, de către același expert care a efectuat și prima expertiză, dl., la 1.745.500 lei, echivalentul sumei de 469.000 euro la data expertizei.
Încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților impune o restitutio in integrum ceea ce, în cauza de față, presupune acordarea valorii de circulație a imobilului. Oricum, pârâtul nu a contestat aplicarea principiului restituirii integrale a bunului, respectiv a valorii lui de circulație, calculată potrivit standardelor internaționale.
Prin expertiza, expert tehnic evaluator, cu competență în domeniul imobiliar, aflat pe lista experților atestați de Ministerul Justiției pentru a efectua expertize la instanțele judecătorești din C, s-a stabilit o valoare de circulație a imobilului. Această valoare a fost în mod corect reținută de instanță câtă vreme, comunicând expertiza pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, acesta nu a adus nici o obiecție modului de calcul al valorii imobilului, arătând numai că nu a participat la expertiză. Se raportează însă pârâtul apelant la expertiza efectuată în dosarul nr. 970/2004, deși nu a fost parte nici în acest dosar și prin urmare nici aceasta nu a fost întocmită cu participarea sa.
Instanța nu poate să înlăture expertiza extrajudiciară depusă în cauză de către reclamanți, câtă vreme pârâtul nu a avut obiecțiuni concrete cu privire la modalitățile tehnice de efectuare a expertize, afirmând doar generic neparticiparea la efectuarea ei și în condițiile în care, ținând seama de caracterul devolutiv al apelului, instanța a pus în discuția apelantului efectuarea unei expertize de evaluare în apel, dar apelantul a refuzat motivând lipsa fondurilor alocate cu această destinație.
Expertiza nu poate fi înlăturată nici pentru motivul dedus din fluctuațiile de curs valutar, raportarea instanței la moneda europeană fiind chiar echitabilă, în condițiile în care reclamanții nu au nici o influență asupra acestui curs și nici nu pot fi obligați, în absența oricărei culpe procesuale, să suporte devalorizarea monedei naționale.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în C, Bd. -. - nr. 18, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1554/09.12.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales în C,-, -.1,. A,. 2, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red./Tehnored.dec.jud./13.07.2009
Tehnored.disp.gref./5ex./13.07.2009
Emis 3 com./13.07.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
