Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 993/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Daniela Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr.259 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat și cu Municipiul prin Primar, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul intimat avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței pârâtul intimat Municipiul A prin Primar a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea judecării cauzei la un alt termen de judecată.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de amânare.
Reprezentantul pârâtului intimat avocat lasă soluția la aprecierea instanței.
Instanța în deliberare, respinge cererea de amânare deoarece nu este motivată și justificată văzând că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată, nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat avocat solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinice și legale potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea de la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1022 din 09 februarie 2009 în dosarul nr-, Judecătoria Arada respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea civilă exercitată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Municipiul A, reprezentat prin primar și, având ca obiect revendicare imobiliară și a obligat reclamanta să plătească pârâtului 6000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță respectiv Judecătoria Arad a reținut că prin sentința civilă nr. 2099 din 07 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în prezentul dosar, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanta, a admis excepția autorității de lucru judecat față de capătul de cerere privind constatarea autorității de lucru judecat față de capătul de cerere privind constatarea nevalabilității contractului de vânzare - cumpărare nr. 1228/1997.
Prin decizia civilă nr. 294/A din 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă, s-a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2099 din 07 martie 2007 Judecătoriei Arad, care a fost desființată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe pentru cercetarea fondului, reținându-se că în cauză nu există autoritate de lucru judecat și că prin necercetarea fondului a fost paralizată încercarea reclamantei de a proba și valorifica dreptul de proprietate în condițiile în care accesul la justiție și dreptul de proprietate este ocrotit și garantat prin art. 480 cod civil și Constituția României.
Prin decizia civilă nr. 426 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția civilă - în dosar nr- s-a respins recursul declarat împotriva deciziei civile mai sus indicate, în considerentele acestei decizii civile arătându-se că cele două excepții invocate în cauză, respectiv cea a inadmisibilității acțiunii și a autorității de lucru judecat nu sunt incidente în cauză, instanța de apel în mod corect reținând că nu există autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 2142/08.05.2003, cauza nu s-a judecat pe fond, ci pe excepția prescripției. Se arată, de asemenea că și excepția inadmisibilității acțiunii este greșită și în contradicție cu Constituția României, potrivit art. 21 și dispozițiile art. 6 din Convenția CEDO, reținerea instanței de fond că odată cu apariția Legii nr. 10/2001 legiuitorul a înțeles să dea o reglementare specială acestui domeniu, respectiv parcurgerea procedurii prevăzută de această lege și ca atare devine inadmisibilă acțiunea în revendicare pe dreptul comun - este neîntemeiată. În plus, se arată, s-a îngrădit accesul reclamantei la justiție, la dreptul de a revendica imobilul din litigiu pe procedura dreptului comun, și nu în ultimul rând a lipsit-o pe reclamantă de legitimă că va putea obține un bun în sensul dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, fiind contrară dreptului la justiție garantat de art. 21 din Constituție și art. 6 din
În rejudecare, potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 Cod proc. civ. instanța a constatat că este ținută conform hotărârii de casare pronunțată în soluționarea recursului, să se pronunțe asupra fondului cauzei, instanța de recurs soluționând problemele de drept legate de excepțiile invocate de către pârâți, constatând că acestea nu sunt incidente în cauză, fiind greșite.
Cu toate acestea, instanța, văzând că prin notele de ședință formulate de către pârâtul, acesta invocă din nou excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiat pe Decizia pronunțată la data de 9 iunie 2008 în dosarul nr. 60/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii promovat cu privire la admisibilitatea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile dreptului comun ce au ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiuni formulate după intrarea în vigoare a Legii ne. 10/2001, potrivit prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
În ședința din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 60/2007 pronunțându-se u privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, au decis:
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Având în vedere aceste dispoziții legale, faptul că dreptul de proprietate al pârâtului persoană fizică din prezenta cauză asupra imobilului în litigiu este contestat de către reclamantă, cât și lipsa unei exceptări legale exprese de la calea dreptului comun și ținând seama și de dispozițiile art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță imparțială, instituită de lege, precum și de prevederile art. 21 și art. 44 din Constituția României, care garantează accesul liber la justiție și dreptul de proprietate, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este admisibilă, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe drept comun fiind neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 81 din 04 septembrie 2002 eliberat de Biroul Notarului Public din B, reclamanta este moștenitoare legală a defunctei, decedată la data de 15.09.1993, în calitate de fiică (fila 17 din dosar nr. 1416/2003 al Judecătoriei Arad ).
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 254 din 02 septembrie 2002 eliberat de Biroul Notarial din A, reclamanta este moștenitoare legală a defunctei, decedată la data de 26.12.1977, în calitate de nepoată de soră (fila 18 din dosar nr. 1416/2003 al Judecătoriei Arad ).
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 255 din 02 septembrie 2002 eliberat de Biroul Notarial din A, reclamanta este moștenitoare legală a defunctei, decedată la data de 03.02.1963, în calitate de nepoată de fiică (fila 19 din dosar nr. 1416/2003 al Judecătoriei Arad ).
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 256 din 02 septembrie 2002 eliberat de Biroul Notarial din A, reclamanta este moștenitoare legală a defunctului, decedat la data de 30.06.1961, în calitate de nepoată de fiică (fila 20 din dosar nr. 1416/2003 al Judecătoriei Arad ).
Conform colii de nr. 5405 A, coală sistată, și nr. 64634 A, imobilul situat în A, str. - nr. 8,. 5, județul A, în urma naționalizării efectuate în baza Decretului Lege nr. 92/1950 a fost trecut în proprietatea statului român de la antecesorii reclamantei, și soția acestuia.
Prin sentința civilă nr. 814 din 19.02.2004 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. 12.903/2003 al Judecătoriei Arad, rămasă irevocabilă, s-a constat că imobilul situat în A, str. -, nr. 8 înscris în 5405 A și retranscris în colectivă 64634 Aaf ost preluat de statul român, fără titlu valabil (fila 19,20 în dosar nr. 14.651/2005 al Judecătoriei Arad ).
Prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1228/1997 încheiat în data de 28.03.1997 între statul român, reprezentat prin, și pârâtul, imobilul în litigiu, respectiv apartamentul nr. 5 din imobilul situat în A,-, înscris în nr. 64634 A, a fost vândut pârâtului, în baza Legii nr. 112/1995 (fila 36 prezentul dosar).
În conformitate cu art. 45 alin. 2 si 4 coroborat cu art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, după intrarea in vigoare a acestui act normativ, restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil si înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea pe cale judecătorească a nulității actului de înstrăinare, determinată de reaua-credință a părților din actul de înstrăinare, iar in cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, aceeași măsura este consecința constatării nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării.
Art. 480 din Codul civil definește dreptul de proprietate ca fiind dreptul unei persoane de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, cu precizarea la art. 481 din același cod că nimeni nu poate fi silit să cedeze proprietatea sa, cu excepția unei cauze de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Potrivit prevederilor art.1 alin. 5 și alin. 6 din nr.HG 20/1996, republicată, pentru aprobarea Normelor Metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului:
Imobilele care nu intră sub incidența Legii nr.112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.
În cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se află cereri referitoare la imobilele prevăzute la alin. (5), procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112/1995, de restituire în natură, de acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriași, se suspendă de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective.
Potrivit prevederilor art.1 alin. 2 din același act normativ, imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 și Decretul nr. 223/1974.
Ca atare, Decretul nr. 92/1950, la data cumpărării imobilului de către pârâtul, în baza prevederilor Legii nr. 112/1995, era considerat ca fiind trecut în proprietatea statului, cu titlu, reclamanta nefăcând nici un fel de demers la acea dată în sensul restituirii imobilului în natură.
Prin notificarea formulată de către reclamantă în temeiul Legii nr. 112/1995 și depusă la Comisia de aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Local A în data de 09.05.1996, aceasta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în A, str. -, 8, înscris în nr. 5405 A (fila 57 în prezentul dosar și fila 57 în dosar nr. 14651/2005).
De asemenea, potrivit înscrisurilor depuse la dosar reiese că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare asupra imobilului în litigiu, cu pârâtul, reclamanta nu avea înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești vreo cerere cu privire la imobilul în litigiu în vederea dobândirii acestui imobil în natură și, ca atare, instanța constată că imobilul a fost cumpărat de către pârâtul în condiții legale, printr-un act valabil și nu poate face parte din masa succesorală rămasă după antecesorii reclamantei, astfel încât aceasta să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului prin moștenire, urmând ca instanța să respingă acest capăt de cerere al reclamantei.
Mai mult decât atât, prin sentința civilă nr. 2142 din 08.05.2003 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. 1416/2003, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 588 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă în dosar nr. 5514/2003 și decizia civilă nr. 1451 din 23 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 6453/C/2004, s-a respins acțiunea reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1228/1997, încheiat cu pârâtul asupra apartamentului nr. 5 din imobilul în litigiu.
Aceeași soluție a respingerii constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1228/1997, încheiat de pârâtul asupra apartamentului nr. 5 din imobilul în litigiu a fost pronunțată și prin sentința civilă nr. 698 din 9 februarie 2006 Judecătoriei Arad în dosar nr. 14651/2005, irevocabilă prin decizia civilă nr. 499/R din 5 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă în dosar nr. 3341/R/2006.
În acest sens este relevantă decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Pincova si Pinc contra si in cauza Raicu contra României, în care s-a arătat:"Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim -; cu toate acestea, consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate. În acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credință să nu fie puse in situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri.
De altfel, se observă ca instanța europeană CEDO a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar cât si în cel al cumpărătorului de bună credință.
În ceea ce privește formularea cererii reclamantei prin care solicită a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului imobil situat în A, str. -, 8, înscris în nr. 5404 A, 64639 A, instanța constată că potrivit Dispoziției nr. 5049 din 28 noiembrie 2002 Primarului Municipiului A s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a apartamentelor nr. 1 - nr. 10, cu excepția apartamentului nr. 5, în litigiu, din acest imobil, astfel că cererea reclamantei este lipsită de obiect cu privire la apartamentele care deja i-au fost restituite în natură (fila 50 în dosar nr. 14651/2005 al Judecătoriei Arad ) și urmează a fi respinsă.
Ca urmare, cu privire la capetele de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului să-i predea reclamantei deplina proprietate și posesie asupra apartamentului nr. 5 și radierea înscrierilor din cartea funciară cu privire la acest imobil, având caracter accesoriu față de capetele de cerere anterior analizate, potrivit principiului accesorium sequitur principalae, având în vedere respingerea capetelor de cerere anterioare, vor fi și acestea respinse.
Potrivit adresei nr. 68765/S5/08.01.2009 a Primăriei Municipiului A (fila 55, 56 în prezentul dosar), cu privire la apartamentul nr. 5 din imobilul în litigiu, reclamanta are posibilitatea să-și formuleze opțiunea de acordare a măsurilor compensatorii în echivalent, respectiv alte bunuri sau servicii în compensare ori despăgubiri bănești.
Având în vedere situația de fapt mai sus expusă, instanța, în temeiul prevederilor art. 480, art. 644 Cod civil, art. 1 alin. 2, alin. 5 și alin. 6 din nr.HG 20/1996, republicată, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, art. 45 alin. 2 si 4 coroborat cu art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții în termen legal și motivat a declarat apel reclamanta a solicitat admiterea apelului, și modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare reclamanta a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică întrucât statul Român nu a fost niciodată proprietarul imobilului din litigiu și drept urmare în mod abuziv a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr.5 cu pârâtul. În consecință intimatul nu putea cumpăra în mod valabil și deci dobândi dreptul de proprietate asupra acestui apartament.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond pronunțată în rejudecare, ca fiind temeinică și legală.
Tribunalul Arad prin decizia civilă nr. 259 din 28 mai 20099 pronunțată în dosar nr- a respins apelul declarat de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și Municipiul A reprezentat prin primar, împotriva sentinței civile nr.1022 din 09 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.
A obligat apelanta să plătească intimatului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.
Tribunalul a reținut următoarele:
Statul Român dobândit dreptul de proprietate în mod legal cu titlu de naționalizare, în baza unui act normativ în vigoare la aceea vreme, respectiv Decretul nr.92/1950 și s-a înscris în CF cu acest titlu. În aceste condiții, cu bună credință în temeiul Legii nr.112/1995 îndeplinind toate cerințele acestei legi, prin contractul de vânzare cumpărare nr.1228/28.03.1997, intimatul a cumpărat apartamentul în litigiu de la Statul Român.
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea avut în vedere o stare de fapt corectă făcând o analiză judicioasă a probatoriului administrat.
Apelanta nu a formulat practic în motivele de apel o critică a sentinței atacate, reiterând împrejurările arătate și în acțiunile înregistrate la instanțele de fond, respectiv că antecesorii reclamantei au fost exceptați de la aplicarea Decretului nr.92/1950 și în consecință Statul Român care nu a fost niciodată proprietarul imobilului în litigiu a încheiat abuziv contractul de vânzare-cumpărare cu intimatul pârât.
Cum toate aceste aspecte au fost amplu analizate de către prima instanță, în sensul că s-a constatat că Statul Român reprezentat prin SA Aav ândut în anul 1997 apartamentul nr.5 din imobilul situat în A- pârâtului în condițiile Legii nr.112/1995. La data vânzării apartamentul nu era sub incidența disp.art.1 alin.5 și 6 din HG 20/1996 în sensul că nu erau cereri de revendicare sau notări în cartea funciară care ar fi putut suspenda procedura de vânzare.
În susținerea acestei împrejurări, Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr.2142/2003 rămasă irevocabilă a respins acțiunea apelantei pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare privind apartamentul nr.5 din imobilul din litigiu. Demersurile repetate ale apelantei de anulare a contractului de vânzare-cumpărare au fost respinse și prin sentința civilă nr.698/2006 a Judecătoriei Arad, irevocabilă.
În aceste condiții, față de faptul că reclamantei i s-au restituit un număr de 9 apartamente din întregul imobil iar în privința apartamentului nr.5 s-a stabilit că există un contract de vânzare-cumpărare valabil prin hotărâri irevocabile, aceasta are posibilitatea să obțină acordarea de măsuri compensatorii, respectiv bunuri, servicii sau despăgubiri bănești. Mai mult față de acțiunea introductivă de instanță prin care reclamanta apelantă a solicitat în principal să se constate că termenul de prescripție prevăzute de art.46 din Legea nr.10/2001 a fost întrerupt în condițiile art.16 din decretul nr.167/1958, iar că al doilea petit nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român și pârâtul, în motivele de apel se solicită practic constatarea faptului că Statul Român nu a fost niciodată proprietarul imobilului. Ori nu se poate discuta valabilitatea titlului statului câtă vreme acest lucru nici nu s-a cerut, dar statul a intrat în posesia imobilului în baza Decretului nr.92/1950, act normativ în vigoare la acea vreme.
Nefiind motive care să ducă la schimbarea sentinței apelate, aceasta fiind temeinică și legală, în temeiul disp.art.296 Cod pr.civilă, apelul a fost respins, în baza art.274 Cod pr.civilă reclamanta apelantă a fost obligată să plătească intimatului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în apel constând în onorar avocațial.
Împotriva deciziei civile nr. 259 din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- a declarat recurs reclamanta susținând că Statul Român nu a fost nici-o dată proprietarul imobilului și, astfel, nu putea transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 5.
În aceste condiții a arătat recurenta principiul bunei credințe nu mai are aplicabilitate, în speță.
De aceia, în concluzie recurenta arată că Statul nu putea vinde acest apartament, iar contractul de vânzare cumpărare nr. 1228 /1997 nu este legal încheiat, fiind lovit de nulitate absolută.
În drept a fost invocat motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.
La filele 5-7 depus întâmpinare pârâtul intimat solicitând respingerea recursului deoarece hotărârile primelor instanțe sunt legale și temeinice.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 raportat la art. 306 și 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este nefondat.
Regimul juridic aplicabil întregului imobil se înscrie în domeniul reparației cauzate foștilor proprietari prin actele abuzive de naționalizare realizate de fostul regim comunist.
Din acest punct de vedere susținerile recurentei sunt pertinent și au și produs efecte juridice în sensul că s-au restituit un număr de 9 apartamente către reclamantă.
Cu privire la apartamentul nr. 5, situația este particulară deoarece acest apartament a fost vândut către chiriașul cumpărător, care, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a fost de totală buna credință, autoritățile competente ale Statului Român, procedând la vânzarea acestui apartament.
-și un drept de proprietate, în condițiile de buna credință și cu titlu oneros, chiriașul cumpărător nu mai poate fi deposedat de bunul care i-a fost transmis, buna sa credință și plata prețului fiind elemente care protejează această proprietate, inclusiv în lumina jurisprudenței Curții Europene de Justiție și a deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție B.
Raționamentul juridic desprins din jurisprudența Curții Europene este acela că o proprietate constituită pe buna credință și cu titlu oneros nu poate fi înlăturată, prin aplicarea principiului acțiunii în revendicare, pentru că, atunci, s-ar ajunge la satisfacerea unor drepturi reale subiective cu încălcarea altor drepturi reale și subiective, respectiv cele ale chiriașului cumpărător de buna credință.
Ca atare, instanța de recurs va reține că primele instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiile legale în materie, în speță, nefiind incident nici unul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 Cod pr.civilă, ipoteză în care recursul declarat de către reclamantă va fi respins.
Conform prevederilor art. 274 Cod pr.civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 259 din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
Red LL/ 23.11.2009
Dact. NF/23.11.2009
Ex.2
Tribunalul Arad - Președinte
Judecător.
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup, Daniela Rodica
