Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (263/2009)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 993
Ședința publică de la 10.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR: - - -
GREFIER: I
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 1227/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
Obiectul pricinii - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 03.06.2009 și apoi la 10.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Csuma, pe calea acțiunii în revendicare, ca instanța să oblige pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,--4. 4,. 16,sectorul 1, evacuarea pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor 150/5.06.1996.
Față de cererea reconvențională, reclamanții au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, au solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2397/21.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, s-a respins excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității; s-a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Csuma, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active in cererea reconvenționala și s-a respins cererea reconvențională pentru lipsa calității procesuale active a pârâților reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, excepția netimbrării este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 15 lit. r din Legea 146/1997, aceste categorii de cereri sunt scutite de taxa de timbru.
Prima instanță a apreciat ca neîntemeiate excepția inadmisibilității - întrucât nici o prevedere legală nu face inadmisibilă acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, precum și excepția lipsei calității procesuale active - deoarece reclamanții au făcut dovada calității de succesori, certificatul de moștenitor fiind un act autentic care se bucura de prezumția de autenticitate si valabilitate.
Instanța de fond a reținut că, la data de 9.04.1997, în temeiul Legii nr. 112/1995, prin care s-a dispus vânzarea imobilelor naționalizate preluate cu titlu valabil către chiriași, imobilul revendicat a fost vândut paratei, iar ulterior acestui act normativ, legiuitorul a adoptat o noua lege, reglementând regimul juridic al acestor acte de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu prin dispozițiile art.46 alin.2, din Legea nr.10/2001, stabilind că aceste acte sunt lovite de nulitate absoluta, în afară de cazul in care au fost încheiate cu buna credință.
De asemenea, a apreciat că, din punct de vedere juridic, buna credință a fost definită în temeiul art.1898 Cod civil, ca fiind credința achizitorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege pentru a transmite proprietatea în principiu deci calitatea de proprietar; buna credință ce întotdeauna se presupune, sarcina răsturnării acestei prezumții revine aceluia care invocă reaua-credința și numai în situația în care pârâții ar fi avut cel mai mic dubiu asupra valabilității titlului statului, deci asupra faptului că a operat transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul acestuia la momentul preluării.
A arătat că, acest dubiu nu poate rezulta din simpla cunoaștere a împrejurării că imobilul a fost preluat de stat în perioada regimului comunist și că putea fi oricând revendicat, cu atât mai mult cu cât la data încheierii contractului expirase termenul prevăzut de Legea nr. 112/1995 până la care fostul proprietar putea cere restituirea imobilului.
Instanța de fond a considerat că, în cazul imobilelor naționalizate există însă dispoziții legale exprese, instituite prin Legea nr. 10/2001, care reglementează atât soarta juridica a titlului de proprietate al pârâtului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu statul, cât și instituțiile competente să dispună restituirea și să exercite controlul asupra deciziilor luate.
Instanța de fond a reținut că disp. art. 46 din Legea nr. 10/2001, prevăd menținerea contractului de vânzare-cumpărare în situația în care chiriașul a fost de bună-credință, necunoscând că titlul statului este contestat și anularea acelora încheiate cu rea-credință.
Analizând acțiunea în revendicare formulată de către reclamantă, instanța de fond a constatat că, în cazul acestor imobile, legea nu mai permite aplicarea regulilor pornind de la prevederile art. 480 cod civil privind compararea titlurilor de proprietate invocate de către cele doua părți si restituirea imobilului de la posesorul neproprietar, ci a impus folosirea de către fostul proprietar deposedat abuziv numai a procedurii instituite de acest act normativ pentru restituirea efectiva a imobilului sau după caz, pentru stabilirea unor masuri reparatorii prin echivalent, cererea in revendicare fiind apreciata ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel motivat reclamanții și, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii în revendicare. Totodată, a formulat apel și pârâta.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1227/R/30.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta.
A admis apelul reclamanților, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.16, situat în B,--4, sector 1.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în speță, ambele părți exhiba titluri de proprietate, analiza preferabilității unuia din ele presupune compararea titlurilor autorilor de la care provin aceste titluri, ori, dacă în ce privește autorul reclamanților apelanți, titlul acestuia se bucura de prezumția de valabilitate în sensul că provine de la un adevărat proprietar al cărui drept nu a fost contestat, titlul pârâtei provine de la stat, titlul statului fiind constituit în temeiul Decretul nr.92/1950. Or, prin sentința civilă nr.1607/29.10.1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a constat cu putere de lucru judecat în ce privește apartamentul nr.16, că titlul statului a fost constituit prin abuz, fiind exceptat de la naționalizare, fiind intelectual profesionist, aplicarea măsurii naționalizării încălcând dispozițiile constituționale de la acea vreme precum și dispozițiile dreptului comun ce protejau proprietatea.
În aceste condiții, practic, autorul reclamanților apelanți nu a pierdut niciodată în mod valabil dreptul de proprietate asupra imobilului, statul la rândul său nedobândind niciodată în mod valabil dreptul de proprietate.
Instanța de fond dă preferabilitate titlului pârâtei doar pe criteriul bunei credințe la cumpărare, în considerarea dispozițiilor art.46 din Legea nr.10/2001, ignorând demersurile reclamanților în redobândirea imobilului, demersuri ce puteau fi cunoscute la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995, înlăturând în mod greșit aplicarea dispozițiilor dreptului comun ce au reprezentat temeiul acțiunii în revendicare, considerând că aplicarea acestora, în condițiile existenței unei legi speciale, ar fi inadmisibilă.
În speță, instanța omite existența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constat inexistența titlului statului la momentul vânzării, precum și principiul disponibilității aplicabil procesului civil în care partea are opțiunea a alege calea în realizarea pretenției sale.
Cum în prezenta acțiune s-a solicitat comparația titlurilor părților pornind de la compararea titlurilor autorilor, practic, instanța nu a dat curs solicitării reclamanților și limitelor învestirii de către aceștia, limitându-se la invocarea dispozițiilor art.46 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs pârâta.
Prin motivele de recurs se critică decizia pentru:
- Încălcarea esențială a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), respectiv a dispozițiilor art.695 Cod civil, art.2 din Decretul nr.40/1953 - în vigoare la data când ar fi avut loc renunțarea la succesiune, art.76 din Legea nr.36/1995, art.45 alin.2 și urm. din Legea nr.10/2001.
Susține recurenta că, din anul 1982 și până la decesul său, survenit la 05.06.1996, defuncta a locuit în mod neîntrerupt în casa situată în-, administrând și dispunând în nume de proprietar de întregul patrimoniu dobândit în timpul căsătoriei cu defunctul, fiind o chestiune de logică elementară că aceasta a acceptat tacit moștenirea de pe urma soțului său.
Autoarea intimaților-reclamanți nu putea legal să accepte tacit moștenirea de pe urma tatălui său, decedat în anul 1982, atâta timp cât numai soția supraviețuitoare a acestuia, a continuat să locuiască în- și să dispună în nume de proprietar de masa succesorală.
Autoarea intimaților-reclamanți nu putea accepta tacit moștenirea de pe urma defunctei, pentru simplul motiv că aceasta nu avea calitatea de moștenitoare legală, nefiind fiica defunctei susmenționate.
- Instanța de apel nesocotește faptul că atâta timp cât Legea nr.10/2001 interesează ordinea publică, ea este de imediată aplicare și faptul că prin dispozițiile sale această lege a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul imobilelor preluate abuziv de Statul Român în perioada fostului regim comunist. Procedura specială de redobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv nu suprimă accesul liber la justiție, persoana interesată având posibilitatea de a ataca în instanță dispoziția emisă de deținătorul imobilului preluat abuziv.
Hotărârea este dată cu încălcarea art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, care consacră, cu caracter de excepție de la dreptul comun, principiul prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință a unui imobil cu destinație de locuință, cumpărat în condițiile Legii nr. 112/1995.
Nesocotește faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, instanțele de judecată sunt obligate să analizeze cu precădere, înainte de orice comparare a titlurilor exhibate de părți, atitudinea subiectivă a cumpărătorului locuinței generatoare a litigiului în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu Statul Român și în funcție de aceasta să dea prevalență sau nu titlului cumpărătorului în baza normei juridice speciale incluse în actul normativ cu caracter special susmenționat.
Nesocotește faptul că însăși autoarea apelanților-reclamanți a solicitat Primarului General al Municipiului B retrocedarea imobilului în litigiu, conform Legii nr.10/2001.
Nesocotește buna-credință a recurentei.
- Hotărârea instanței de apel vine în contradicție cu o serie de decizii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cum ar fi Cauza Raicu împotriva României, și Pinc contra Cehiei etc.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și a respingerii apelului reclamantei.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, reține caracterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.88 alin.1 prima teză din Legea nr. 36/1995, cei ce se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor, pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor conform legii.
Suntem așadar, în prezența unei nulități relative ce poate fi invocată doar de eventualul succesor căruia i-au fost încălcate drepturile.
Cum recurenta-pârâtă este terț față de succesiune, în mod corect cele două instanțe au reținut că nu are calitate procesuală activă în privința capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor.
Pe de altă parte, Curtea constată că, prin decizia civilă nr. 367/09.06.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie (fila 37 dosar fond), s-a stabilit cu putere de lucru judecat că numita a fost moștenitoarea tatălui său, cel care a dobândit imobilul în litigiu prin actul de donație autentificat sub nr.11868/07.05.1943, și că nu este renunțătoare la moștenirea acestuia.
Prin urmare, dispozițiile art.695 Cod civil, art.2 din Decretul nr.40/1983 și art.76 alin.4 din Legea nr. 36/1995 au fost respectate.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, privind încălcarea dispozițiilor legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001, Curtea constată că și acesta este neîntemeiat.
Astfel, situația de fapt reținută de cele două instanțe este următoarea:
Imobilul situat în B,--4,.16,.4, a fost proprietatea autorului reclamantei., conform actului de donație autentificat sub nr.11868/07.05.1943 și a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950.
La data de 8 iulie 1996, autoarea reclamanților, numita - a formulat cerere de restituire în natură a acestor apartamente (fila 31 dosar fond), în temeiul Legii nr. 112/1995.
Întrucât această cerere nu a fost soluționată în termen, aceasta a formulat acțiune în revendicare în contradictoriu cu Primăria Municipiului
Prin sentința civilă nr.1607/29.10.1999 a Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 367A/09.06.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și modificabilă prin decizia civilă nr.1852/26.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că imobilul a fost preluat fără titlu și s-a dispus ca pârâta (Consiliul General al Municipiului B) să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul 6B și boxa, 13A, 14B și apartamentele 15C și 16D, situate în imobilul din-, sector 1, mai puțin apartamentul 5A.
Prin urmare, stabilindu-se caracterul ilegal al naționalizării si totodată obligarea statului la restituire, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în mod corect instanța de apel a reținut că prin vânzarea de către stat a bunului către un terț de bună-credință (contractul de vânzare-cumpărare nu a fost atacat cu o acțiune în constatarea nulității absolute), chiar dacă aceasta a fost anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate, reprezintă o privare de bunuri.
Imposibilitatea intimaților-reclamanți de a intra în posesia bunului lor, asociată cu o lipsă totală de despăgubire, i-a făcut pe aceștia să suporte o sarcină disproporționat și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art.1 din Protocolul nr.1.
De asemenea, raportat la situația de fapt expusă (diligențele efectuate de reclamanți și autoarea acestora în vederea restituirii bunului imobil), în mod corect a apreciat în acest caz instanța de apel că nu se poate da preferabilitate titlului de proprietate al recurentei-intimate în temeiul Legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001. În acest sens este și decizia în interesul legii nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru considerentele expuse, Curtea reține că hotărârea recurată este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi cauzele Păduraru României, Străin Româniri, Faimblat României, Katz României, cauzele citate de către recurentă nefiind incidente speței de față.
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 1227/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- --- - - - -
GREFIER,
I
Red.
Tehnodact. /2 ex./09.07.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. - Civ. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
