Legea 112/1995. Decizia 441/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr- (Număr în format vechi 4600/2000)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 441/2008

Ședința publică de la 28 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară

JUDECĂTOR 2: Ioan Truță

JUDECĂTOR 3: Augustin Mândroc

Grefier: - -

Pe rol se află verificarea perimării recursului declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr. 698/A/2000 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 1305/2000, în contradictoriu cu intimat CONSILIUL JUDEȚEAN A, având ca obiect legea 112/1995.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Față de absența motivată a titularului completului de recursuri C3, doamna judecător, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data prezentei, conform art. 99 și următoarele din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, completul s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu desemnat pentru data de 28 2008, prin persoana domnului - -.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, recurentul depune prin serviciul registratură la data de 20.11.2008 precizare scrisă și cauza a fost suspendată în baza art. 244 Cod procedură civilă prin încheierea din 8 2000.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 3526/02.09.1999 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 3671/1999 a fost respinsă plângerea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Comisia Județeană A pentru aplicarea dispozițiilor Legii 112/1995, pentru desființarea Hotărârii nr. 28 din 17 februarie 1999 emisă de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în motivele de apel că hotărârea a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare și fără analiza probațiunii depuse din dosar și a susținerilor sale.

Prin decizia civilă nr. 698/21.04.2000 a fost respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile susmenționate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut și motivat că petentul a depus în fața instanței de fond extras CF 800 (fila 7 dosar fond) de unde rezultă că imobilele de sub numerele de ordine 1-21 s-au transcris din CF nr. 1. Era obligația petentului să depună acest extras CF in extenso - extrasul CF nr. 1 - cartea funciară veche, deoarece din CF nr. 800 nu rezultă titlul de preluare al imobilului. De altfel, la ultimul termen de judecată s-a solicitat petentului, prin mandatarul său, să depună extrasul CF nr. 1, in extenso, la dosarul instanței de apel. Trebuie subliniat încă odată că era obligația petentului de a nominaliza, fie prin cererea inițială, fie prin cererea formulată pentru restituirea imobilului de către intimată, ca urmare a aplicării Legii 112/1995, și apoi prin plângerea care a formulat-o în fața instanței, clar că actul normativ în temeiul căruia imobilul a fost preluat de către stat, pentru a se verifica dacă această preluare a fost efectuată în temeiul unui titlu valabil sau nu.

Astfel, având în vedere considerentul că apelantul nu a putut nominaliza actul normativ în temeiul căruia s-a făcut preluarea, instanța de apel, în exercitarea principiului rolului activ, a procedat la verificarea din oficiu a CF-ului nr. 1 și a constatat că fost proprietar asupra imobilelor înscrise sub nr. de ordine din CF nr. 1 (reconstituit ulterior în CF 1/A ) este antecesorul petentului. Prin urmare, s-a constatat clar că imobilul a cărui restituire petentul a solicitat-o în temeiul Legii 112/1995 nu intră sub incidența acestei legi, această lege fiind incidentă numai pentru imobilele cu destinație de locuință preluate în temeiul unui titlu valabil, în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.

În ceea ce privește excepția de litispendență invocată în apel, instanța a considerat că aceasta nu poate fi reținută deoarece prezenta cauză privește o plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii 112/1995, iar celălalt dosar în discuție are ca obiect o acțiune în revendicare.

Nici ultimul motiv de apel nu a prezentat relevanță, a conchis aceeași instanță, întrucât instanța de fond nu a contestat că întabularea s-a făcut în temeiul unui titlu și doar a dispus petentului să dovedească actul normativ prin care statul și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Pentru aceste considerente, apelul declarat de petentul s-a privit a fi nefondat, și, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a fost respins, iar sentința atacată a fost menținută ca legală și temeinică.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs petentul, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie atât sentinței instanței de fond, cât și deciziei tribunalului, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei în rejudecare la instanța de fond.

În drept s-a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și 11 Cod procedură civilă.

Prin încheierea civilă din data de 8 2000, judecarea recursului declarat de petent a fost suspendată în baza art. 244 Cod procedură civilă și dosarul a fost trimis la arhivă în nelucrare, până la o nouă stăruință a părților.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.

Partea nu se socotește în vină când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

În speță, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, astfel că, în baza art. 252 Cod procedură civilă se va constata din oficiu perimarea apelului declarat de debitoare.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat de drept recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei Civile nr. 698/2000 a Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr. 1305/2000.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 2008.

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 2 ex/ 03 2008

Jud. fond:

Jud. apel:,

Președinte:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Ioan Truță, Augustin Mândroc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea 112/1995. Decizia 441/2008. Curtea de Apel Alba Iulia