Legea 112/1995. Decizia 58/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 58/
Ședința publică din 17 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 270 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamanta intimată lipsă, av., lipsind pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral în fața instanței, cere respingerea excepției de autoritate de lucru judecat și a excepției de prescripție invocat e prin recurs, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin Sentința civilă nr. 231, pronunțată la data de 06 martie 2007 de Judecătoria Reghin, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public, obligând pârâtul la plata sumei de 132.728,3 lei cu dobânzile aferente începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei datorate. De asemenea, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei.
Apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Finanțelor Publice a fost respins prin Decizia civilă nr. 270 din 11 octombrie 2007 de Tribunalul Mureș, pârâtul apelant fiind obligat și la plata cheltuielilor de judecată din apel.
În reprezentarea aceleiași părți Direcția Generală a Finanțelor Publice Mad eclarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 270/11 octombrie 2007, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii de fond.
În esență, recurentul invocă nelegalitatea deciziei atacate, susținând că în mod greșit au fost respinse cele două excepții pe care le-a invocat, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel.
Recurentul susține că în cauză există autoritate de lucru judecat, pentru că intimata reclamantă a solicitat instanței să i se acorde despăgubiri și dobânzi aferente pentru un imobil naționalizat, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 257/07 septembrie 2001 aceleiași instanțe s-a acordat deja despăgubiri în cuantum de 676.617.000 lei vechi.
Recurentul pârât susține, de asemenea, că în cauză intervenit și prescripția dreptului la acțiune, deoarece conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția a început să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, adică de la data nașterii raportului de drept.
O ultimă critică făcută de pârât privește modalitatea de actualizare a sumelor acordate de prima instanță, luându-se ca reper data pronunțării Sentinței civile nr. 257/07 septembrie 2001, deși reclamanta nu a solicitat la acea vreme reactualizarea.
Reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare, însă în concluziile scrise a solicitat respingerea recursului.
Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul nu este fondat, din următoarele considerente:
În fapt, reclamanta a obținut prin Sentința civilă nr. 257 din 07 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Mureș, despăgubiri în cuantum de 676.617.000 lei vechi ( 67.661,7 lei noi) pentru imobilul înscris în nr. 3574 Reghin, nr. top 351, 354/2. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului și la data de 09.10.2006 a fost pusă în executare.
De precizat este că despăgubirile au fost stabilite în raport cu valoarea salariului mediu pe economie din septembrie 2001. Cu toate acestea, aceste despăgubiri trebuiau calculate în raport cu salariul mediu pe economie pe ultimul trimestru expirat la data plății, adică din luna iunie 2006.
Pârâta nu a făcut această ajustare invocând titlul executoriu, adică sentința civilă nr. 257 din 07 septembrie 2001 Tribunalului Mureș.
În aceste condiții, reclamanta era îndreptățită să solicite diferența dintre suma acordată și cea cuvenită.
Recurenta pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii și a deciziei atacate, susținând că acțiunea civilă ar fi paralizată de cele două excepții invocate.
Curtea consideră că temeiul de drept care, deși nu a fost expres indicat, a fost avut în vedere pârâtă, este cel prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, greșita aplicare a legii de către instanța de apel la soluționarea excepțiilor.
În privința autorității de lucru judecat, Curtea constată că prin acțiunea civilă ce face obiectul dosarului, se urmărește a se obține doar diferența de despăgubiri dintre cea acordată și cea cuvenită. Deși, temeiul de drept este același, atât în prima acțiune cât și în cea de-a doua, este evident că reclamanta urmărește să obțină altceva decât a obținut prin prima hotărâre.
Cum obiectul cauzei este diferit nu se poate reține incidența dispozițiilor art.1201 cod civil raportat la art. 166 Cod procedură civilă.
Nu se poate reține nici prescripția dreptului la acțiune pentru cererea de acordare a diferenței de despăgubiri. Termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 curge de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 257/2001 a Tribunalului Mureș. De atunci s-a născut dreptul reclamantei de a cere diferența de despăgubiri. Curtea remarcă faptul că, dacă pârâta și-ar fi executat benevol obligațiile la data stabilirii lor de către instanța de fond, adică în septembrie 2001, reclamanta nu ar fi fost în situația de a cere diferența dintre ceea ce s-a plătit și ceea ce se cuvenea.
Evident că diferența de despăgubiri ce trebuia să i se acorde reclamantei este de 132.728,3 lei, pentru că ea a fost calculată în raport cu salariul mediu pe economie de la data plății efective a despăgubirii de 67.661,7 lei pentru că atâta trebuia să primească reclamanta, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 112/1995.
Față de cele reținute, Curtea va respinge recursul, conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă și pentru că, pârâtul recurent a căzut în prezenții, Curtea îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs, conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva Deciziei civile nr. 270 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Obligă recurenta la 500 lei în favoarea intimatei, cu domiciliul ales în municipiul Reghin, Cart.,.9,. 22, județul M, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
11.02.2008
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
