Legea nr.187/1999. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație Legea nr. 187/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1
Ședința publică din 25 martie 2008
PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceavaa fost reprezentat de
procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulată în baza Legii nr. 187/1999 de către contestatorul - - și, în contradictoriu cu intimatul Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din 21 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte din prezenta hotărâre, când, la solicitarea apărătorului ales al contestatorului,pentru a-i da acestuia posibilitate să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
La data de 8 ianuarie 2008 pe rolul Curții de Apel Suceava, a fost înregistrată plângerea numitului - - și împotriva deciziei nr. 5335 din 20 noiembrie 2007 a, decizie prin care s-a stabilit că petentul a fost colaborator al poliției politice comuniste.
S-a reținut, în fapt, că este titularul dosarelor 40160 și 1993, potrivit cărora ar fi furnizat informații și a fost utilizat ca informator de către S sub numele conspirativ " " în perioada 1975 - 1977.
După întoarcerea de la specializare în, la 30 iunie 1977, petentul a fost înregistrat ca informator intern de către, având, în dosarul deschis la data de 20 noiembrie 1976, numele conspirativ " ".
La data de 22 ianuarie 1979 s-a propus abandonarea informatorului " " ca urmare a faptului că " nu mai prezintă interes ", dosarul personal al acestuia fiind închis la data de 22 aprilie 1988.
S-a mai arătat că, în lipsa unui angajament scris, corelarea dintre numele real și numele conspirative de colaborator " " și " " este realizată prin elemente de identificare a persoanei consemnate de ofițeri în note și rapoarte ( data și locul nașterii, numele părinților, profesie etc. ).
În drept, decizia fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 187/1999, coroborate cu art. 34 și 38 din Regulamentul de organizare și funcționare al și art. 8 alin. 1 lit. "f" din Regulamentul intern al
Împotriva acestei decizii a formulat plângere petentul, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând anularea acesteia.
În fapt, a arătat că, ulterior primirii deciziei nr. 3370 din 9 octombrie 2007 emisă de, a înaintat instituției emitente o contestație, însoțită de documente și alte date privind numele și domiciliile avute în decursul vieții.
În vederea soluționării respectivei contestații s-a fixat termen pentru audierea petentului pentru data de 6 noiembrie 2007, ora 1200, însă prezentarea nu a fost posibilă deoarece înștiințarea a fost primită exact în cursul dimineții aceleiași zile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/1999, modificată prin nr.OUG 16 din 27 februarie 2006.
La termenul din 18 februarie 2008 petentul a depus la dosar un memoriu intitulat " Concluzii scrise ", în cuprinsul căruia a detaliat anumite aspecte pentru a infirma concluziile deciziei.
La același termen, apărătorul petentului depune la dosar concluzii scrise și solicită, ca o consecință a admiterii excepției de neconstituționalitate privind Legea nr. 187/1999, admiterea contestației și constatarea nulității deciziilor
În calitate de intimat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea deciziei, cu precizarea că Decizia Curții Constituționale nr. 51/2008 are putere doar pentru viitor, actele atacate fiind adoptate în condiții de legalitate deplină.
La ultimul termen de judecată intimata a invocat excepția de necompetență a acestei instanțe și a solicitat trimiterea cauzei Tribunalului București, secția contencios administrativ, competentă conform noilor reglementări în materie, menționând dispozițiile art. 11 alin. 2 și ale art. 34 din nr.OUG 24/2008 și cele ale art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă.
La cererea apărătorului petentului s-a amânat pronunțarea în vederea depunerii în scris, la dosar, a punctului de vedere privind excepția invocată.
Analizând susținerile părților prin prisma argumentelor invocate și având în vedere dispozițiile nr.OUG 24/2008 instanța constată că excepția este întemeiată.
Prezenta plângere a fost formulată de către petent sub imperiul Legii nr. 187/1999, abrogată prin nr.OUG 24/2008, în vigoare începând cu 15 martie 2008. Conform vechii reglementări, persoana supusă verificărilor putea ataca decizia Colegiului Consiliului la curtea de apel, secția civilă, în circumscripția căreia își avea domiciliul contestatorul. În noua reglementare, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze cauzele care derivă din aplicarea legii, cu precizarea că acțiunea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității se promovează din oficiu, de către, la Tribunalul București - secția contencios administrativ.
Cum noua lege stabilește competența în funcție de rezultatul verificărilor - respectiv dacă se confirmă calitatea de colaborator sau se infirmă - putem aprecia că ne aflăm în prima situație din cele două prevăzute de lege, când s-a constatat de către calitatea de colaborator a petentului, caz în care legiuitorul prevede în mod expres competența Tribunalului București, secția contencios administrativ.
Deși art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă prevede - în cazul modificării dispozițiilor referitoare la competență - continuarea judecării cauzelor de către instanțele legal investite, art. 34 din nr.OUG 24/2008 constituie o derogare de la regula generală, conform acestui text cauzele urmând a fi trimise instanțelor devenite competente în urma modificării.
Astfel, articolul 34 din ordonanță impune includerea prezentei cauze într-una din cele două variante prevăzute ca urmare a modificării, respectiv în categoria cauzelor generate de constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, cu consecința stabilirii competenței în favoarea Tribunalului București - secția contencios administrativ.
Nu pot fi avute în vedere susținerile petentului privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 deoarece există prevederi exprese privind cauzele aflate pe rolul instanțelor și un articol special prin care se stabilește instanța competentă în ceea ce privește cauzele în care s-a constatat activitatea de lucrător sau colaborator al Securității.
Pentru motivele arătate mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va declina competența privind soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București - secția contencios administrativ.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
H O Ă Ă Ș E:
Declină competența privind soluționarea cauzei având ca obiect contestația formulată în baza Legii nr. 187/1999 de către contestatorul - - și, în contradictoriu cu intimatul Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității B, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2007.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact. Sb.
Ex. 2/07.04.2008
Președinte:Andrieș CatrinelJudecători:Andrieș Catrinel, Ciută Oana, Timofte Cristina