Legea nr.187/1999. Sentința 5/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie

Sentința civilă nr.5/F/.ConsiliuDosar nr.-

Ședința Camerei de Consiliu din data de:-26 Iunie 2008

PREȘEDINTE: Ligia Vâlcu- -- JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi

-- -- președinte secția civilă

-- -- JUDECĂTOR 3: Carmen Maria

- - grefier

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată în baza Legii nr.187/1999 de către contestatoarea Asociația "Societatea pentru Justiție"- Târgu, în contradictoriu cu intimațiiColegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitățiiși.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, se constată lipsa reprezentanților contestatoarei Asociația "Societatea pentru Justiție" și intimatului Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității- B, precum și a intimatei.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depusă la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, o Notă de ședință formulată de către intimata, prin care aceasta, în temeiul art.34 din nr.OUG24/10 martie 2008, modificată prin din 25 martie 2008 și adoptarea Regulamentului din 18 aprilie și în temeiul art.158, alin.1 Cod procedură civilă, solicită declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Curții de APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Având cuvântul asupra acestei excepții, reprezentanta Ministerului Public arată că este de acord cu declinarea competenței de soluționare în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de APEL BRAȘOV.

CURTEA:

Prin acțiunea civilă înregistrată prin strămutare la data de 6 iunie 2008 și formulată de Asociația "Societatea pentru Justiție" în contradictoriu cu pârâții Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, s-a solicitat a se dispune anularea Deciziei nr.1399/26.04.2007, prin care a fost admisă contestația formulată de, împotriva deciziei CNSAS privind apartenența acesteia, în calitate de colaborator al poliției comuniste, cu consecința menținerii deciziei inițiale a CNSAS.

În considerentele expuse se menționează că decizia CNSAS este nelegală și netemeinică.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.2, lit.i, art.15, art.16 din Legea nr.187/1999.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând declinarea de competență la Secția de contencios administrativ.

Examinând cu precădere excepția lipsei competenței materiale, în temeiul art.137 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Legea nr.187/1999 invocată ca temei al acțiunii, a fost abrogată prin OUG nr.24/2003, în al cărei art.34 se stipulează expres că dosarele aflate pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se trimit instanțelor de contencios administrativ competente.

Prin urmare, făcând aplicațiunea acestui text de lege, coroborat cu art.1581, art.159, pct.3 Cod procedură civilă, excepția va fi admisă și competența soluționării prezentului litigiu, declinat în favoarea Secției de contencios administrativ.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei competenței materiale a Secției civile și pentru cauze cu minori și de familie din cadrul Curții de APEL BRAȘOV și, în consecință:

Declină competența soluționării cauzei formulată de Asociația "Societatea pentru Justiție", împotriva pârâților Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, în favoarea Curții de APEL BRAȘOV - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - -Pt.jud.- -,

în concediu de odihnă,

Semnează d-nul Vicepreședinte al instanței,

Grefier,

Red.:-/26.06.2008

Dact.:-/2 ex./04.07.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie

Dosar nr.-

.:-09.07.2008

CĂTRE,

Curtea de APEL BRAȘOV

- Secția de Contencios Administrativ și Fiscal

Potrivit dispozițiilor Sentinței civile nr.5/F/Camera de Consiliu/26.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul cu numărul de mai sus, prin care s-a admis excepția lipsei competenței materiale de soluționare și s-a dispus declinarea în favoarea Curții de APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal:

Vă trimitem alăturat dosarul civil nr.-, numerotat și sigilat, conținând un număr de 11 file, spre competentă soluționare a contestației formulată în baza Legii nr.187/1999 de către contestatoarea Asociația "Societatea pentru Justiție"- Târgu M, în contradictoriu cu intimații Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și .

Menționăm că la acest dosar, mai este atașat:

- dosarul civil nr.- al Curții de Apel Târgu Mureș.

Președinte,

- -Grefier,

Președinte:Ligia Vâlcu
Judecători:Ligia Vâlcu, Camelia Juravschi, Carmen Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr.187/1999. Sentința 5/2008. Curtea de Apel Brasov