Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IX-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 10A
Ședința publică de la 14.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentant de dl. procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală De Pașapoarte împotriva sentinței civile nr.630/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât.
La apelul nominal, făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții că pricina este în stadiul rejudecării după casarea cu trimitere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică motivat de faptul că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație față de intimatul pârât este o măsură disproporționată iar apelantul reclamant nu a adus probe în apărare pentru admiterea acestei cereri.
Curtea reține în pronunțare cererea de apel.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani în Spania.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Spania la data de 28.11.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Statul spaniol, ratificat prin Legea nr. 45/1997.
Au fost invocate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005, pre cum și art. 2 alin.3 din Protocolul Adițional nr. 4 la. și s-a arătat că măsura trebuie să fie aplicată cetățeanului român când s-a încălcat ordinea juridică interioară a celuilalt stat, ca urmare a nerespectării de către acesta a legislației statului în care se află, cu repercusiuni negative asupra imaginii României și a cetățenilor români care călătoresc legal în străinătate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, 38, 39 din Legea nr. 248/2005 și Codul d e procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a fost depusă la dosar o copie de pe talonul completat cu ocazia returnării pârâtului în România, declarație dată de pârât la data 28.11.2008.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.630/28.03.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut în esență că pârâtul a fost returnat din Spania a 28.11.2007, însă posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație trebuie să fie analizată după data de 01.01.2007, prin raportare la dispozițiile art.12, 17-21, 39-42, 61-69 și 136-142 din TCE și la dispozițiile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
A reținut tribunalul că pârâtul a fost returnat din Spania la data de 28.11.2007. Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/20.06.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului liberei circulații în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Conform dispozițiilor art.39 alin.1 din Legea nr. 248/2005 această măsură se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnat persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane.
Tribunalul a apreciat că posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație trebuie analizată, după data de 01.01.2007, prin raportare la dispozițiile art. 12, 17-21, 39-42, 43-48, 61-69 și 136-142 din TCE și la dispozițiile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
Dată fiind aderarea României la Uniunea Europeană cetățenii români sunt cetățeni ai Uniunii (art. 17 din TCE). La fel ca toți cetățenii Uniunii, cetățenii români se bucură de drepturile și obligațiile prevăzute de TCE neputând fi discriminați pe motiv de cetățenie națională (art. 12 alin. 1 și art. 17 alin. 2 din TCE).
Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate avea în vedere situația anterioară aderării României la UE. După aderare limitările exercitării acestui drept nu mai pot fi dispuse decât în măsura în care ele sunt prevăzute în și în legislația secundară ori urmare a convenirii unor măsuri tranzitorii.
Măsuri tranzitorii privitoare la România sunt prevăzute în Anexa nr.7 la Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, ce face parte integrantă din legea nr. 157/2005.
La punctul 2 din anexa menționată se stabilește că prin derogare de la articolele 1 - 6 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 și până la sfârșitul unei perioade de doi ani după data aderării, actualele state membre vor aplica măsuri de drept intern, sau măsuri rezultate din acorduri bilaterale, care reglementează accesul resortisanților români pe piața forței de muncă din fiecare din aceste state. state membre pot continua să aplice aceste măsuri până la expirarea unei perioade de cinci ani după data aderării.
În acest context trebuie precizat că la momentul elaborării Tratatului d l Roma libertatea de circulație a persoanelor nu a fost proiectată ca un drept al cetățenilor statelor membre de a se deplasa oriunde în Comunitate, în orice scop.
De asemenea trebuie precizat că limitările dreptului la liberă circulație stabilite prin legea nr. 258/2005 nu se referă la libera circulație a lucrătorilor în sensul art. 3942 și nici la dreptul de stabilire în sensul art. 43-48 din
Față de cele arătate s-a observat că măsurile tranzitorii prevăzute în anexa VII nu sunt aplicabile decât pentru situația liberei circulații a lucrătorilor, aspect ce nu face obiect de reglementare a Legii nr. 258/2005, care se referă la libera circulație în interiorul Comunității indiferent de scop. că dacă limitarea dreptului la liberă circulație, în temeiul Legii nr. 258/2005, ar privi o persoană ce are calitatea de lucrător, care dorește să își găsească un loc de muncă într-un alt stat membru, și-ar găsi aplicare măsurile tranzitorii menționate.
Întrucât, în speță, limitarea exercitării dreptului la liberă circulație nu privește un lucrător, iar derogările stabilite prin măsurile tranzitorii nu au aplicabilitate, Tribunalul a aplicat direct legislația comunitară, primară și secundară având în vedere principiul efectului direct al prevederilor tratatului respectiv principiul supremației dreptului comunitar.
Tribunalul a reținut că Directiva nr. 38/2004/CE a fost transpusă în dreptul intern prin nr.OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Economic European. În lipsa unor măsuri tranzitorii, convenite special pentru România, cetățenii români își exercită dreptul la liberă circulație în teritoriile statelor membre a Uniunii Europene în aceleași condiții în care cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene își exercită dreptul la liberă circulație pe teritoriul României.
În consecință tribunalul a constatat că limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor Români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 01.01.2007 poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică (art. 25 din nr.OUG 102/2005). Alineatul 41al art. 25 din nr.OUG102/2005 stabilește că dispunerea oricărei măsuri de restrângere a dreptului de liberă circulație pe teritoriul României al cetățenilor Uniunii Europene și al membrilor familiilor lor trebuie luată numai cu respectarea principiului proporționalității și trebuie să aibă la bază exclusiv comportamentul persoanei în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
Este adevărat că în declarația sa, aflată la dosarul cauzei, pârâtul a afirmat că a fost reținut și arestat pentru furt, însă această declarație nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Întrucât în speță limitarea dreptului la liberă circulație nu se solicită a fi dispusă din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică, neexistând așadar niciun motiv legal pentru a limita drepturile pârâtului, cetățean al Uniunii Europene, tribunalul a respins cererea formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declaratapelreclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 11.06.2008 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-reclamantă a arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în mod netemeinic și nelegal, deoarece, așa cum rezultă din documentele transmise Direcției Generale de Pașapoarte de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, intimatul a fost îndepărtat din Spania, la data de 28.11.2007.
România a încheiat cu Spania Acordul de readmisie ratificat prin Legea nr. 45/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/1997, care la art.1 alin.(1) prevede că: "Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește condițiile privind șederea, aplicabile pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat ca aceasta are cetățenia părții contractante solicitate". Măsura luată față de cetățeanul român și readmisia acestuia în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea. Astfel,din declarația pârâtului dată la punctul de trecere a frontierei rezultă că acesta a fost judecat și condamnat pentru furt.
Este adevărat că în acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state nu se menționează nici o obligație pentru statul român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român, însă, nu este mai puțin adevărat că o atare obligație este expres stipulată prin Legea nr. 248/2005 în art. 38 și următoarele, care constituie dreptul intern în materie și care vine să complinească acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state, și care facilitează totodată finalitatea practică a aplicării acestor acorduri de readmisie.
Legea nr. 248/2005 îndeplinește calitățile necesare reținute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație, deoarece a fost publicată în Monitorul Oficial și oferă garanțiile procesuale pentru înlăturarea diverselor abuzuri, prin reglementarea căilor de atac, având în același timp caracter previzibil în ceea ce privește efectele sale. Așa cum se poate observa, art.38 și 39 din Legea nr.248/2005 nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu 01.01.2007. Mai mult, obligațiile prevăzute în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, trebuiesc respectate de către toți cetățenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate.
De asemenea, învederează instanței că, prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007 Curții Constituționale, publicată în Of. al României nr. 711/22.10.2007, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează la art.2 dreptul la liberă circulație în țară și străinătate. Însă această garanție suportă anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, după ce în paragrafele 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4 se garantează libertatea de circulație a unei persoane aflată legal pe teritoriul unui stat, înăuntrul acestui teritoriu și respectiv libertatea de circulație între state, în paragrafele 3 și 4 se reglementează restrângerile la care poate fi supus dreptul la libera circulație, ceea ce înseamnă că dreptul în discuție nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4 la.
Cerințele limitărilor reglementate de Protocolul nr. 4 se referă la prevederea lor de către lege și la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora; în plus, aceste limitări trebuie să aibă și caracter necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Referitor la cerința ca măsura de restrângere să fie prevăzută de lege, apreciem că aceasta înseamnă nu numai ca măsura să aibă o bază legală în dreptul intern, ci și ca legea aplicabilă să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale. 4 vizează restrângeri aplicabile în "zone determinate", pentru rațiuni de "interes public într-o societate democratică".
În mod similar, art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, considerăm că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. ar, aceste reguli sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară". De asemenea, dispozițiile art. 5 din același act normativ prevăd limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate, printre care cele mai importante considerăm că sunt acelea de a respecta legislația României, de a nu desfășura activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, precum și aceea de a respecta legislația statului în care se află, și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. După cum se poate observa, dreptul la liberă circulație nu este absolut, ci este supus unor limitări legale, în concordanță cu documentele internaționale la care România este parte.
În plus, consideră că se justifică și caracterul proporțional al măsurii "într-o societate democratică", în raport de scopurile urmărite la aplicarea ei, întrucât responsabilizarea pârâtei în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor state străine se poate realiza și prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul acelor state, pe o durată de timp rezonabilă.
Art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că: "În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora. ". Or, Legea nr. 248/2005 este cea care stabilește aceste "îngrădiri", cărora toți cetățenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.
Cererea de apel, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.282 și următoarele Cod Proc.Civ.
Prin decizia civilă nr.193A/02.09.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a respins apelul ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.3002/13.03.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă a admis recursul declarat de recurenta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Instanța de recurs a reținut că instanța de apel a avut în vedere comportamentul pârâtului analizat din perspectiva unei "șederi ilegale" pe teritoriul Spaniei, însă în declarația pârâtului, atașată talonului completat la intrarea în țară, acesta arată că "În aprilie 2006, împreună cu și cetățeanul spaniol --, după ce am consumat cocaină și aflându-ne sub influența drogurilor, am căzut de acord să jefuim o bancă în aceeași zi. După aproximativ șase ore, au fost depistați de poliția spaniolă sub acuzația de furt și arestat, Am fost judecat în fața unui judecător având avocat și am avut interpret în limba română și condamnat la 5 ani (cu schimbare în expulzare). La data de 28.11.2007 am fost expulzat în România".
Instanța supremă a reținut că în cererea de apel s-a făcut referire, pe lângă alte argumente, la acest comportament al pârâtului și la declarația personală a acestuia, iar instanța de apel nu a analizat cauza sub acest aspect, controlul judiciar neputând fi astfel efectuat de instanța de recurs, ceea ce atrage aplicare aart.312 alin.5 Cod Proc.Civ.
Pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală cauza a fost reînregistrată la data de 13.11.2009 sub nr-.
Examinând sentința apelată în limitele fixate prin cererea de apel și având în vedere considerentele deciziei de casare, curtea constată că apelul este nefondat.
Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr.248/20.07.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin OG nr. 5/2006, mai precis pe prevederile art.38 lit. a și art. 39, dispoziții care sunt însă apreciate și de instanța de apel a fi contrare libertății de circulație a persoanelor și dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 și art. 43-48 din TCE (legislație comunitară primară) și Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene (legislație comunitară secundară), urmând ca dispozițiile legii interne să fie înlăturate de la aplicare, iar dreptul comunitar să primească aplicare directă (conform principiilor stabilite prin hotărârile Curții de Justiție a Comunității Europene Enel și Finanze dello Stato ).
Legislația comunitară arătată mai sus prevede restricții ale libertății de circulație doar pentru două situații, strict delimitate și constituind excepții de la regula libertății, respectiv: 1 - angajările în serviciul public/exercitarea unor activități care, într-un anume stat membru, sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autorității publice (restricție prevăzută de legislația primară, cu referire la libertatea de circulație a lucrătorilor) și 2 - motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică (restricție prevăzută si de legislația secundară).
În raport de împrejurările cauzei, curtea constată că s-a indicat ca motiv al limitării împrejurarea (declarată de intimatul-pârât) că acesta a săvârșit pe teritoriul statului membru UE o faptă penală, pentru care a fost judecat și condamnat, ulterior condamnarea fiind schimbată cu măsura expulzării, motiv care nu se încadrează în sfera de aplicare a primei excepții și nici în ultima teză a celei de a doua excepții (sănătatea publică); în consecință, rămâne a se analiza în ce măsură limitarea solicitată s-ar putea încadra ca motiv de ordine și securitate publică.
Sub acest aspect, în literatura de specialitate (bazată pe jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene), s-a arătat că măsurile constând în limitarea libertății de circulație trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita personală a individului în cauză (care trebuie să prezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății),nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerente de prevenire generală.
S-a subliniat în consecință că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității care, după cum s-a arătat, se analizează întotdeauna prin raportare la conduita personală a individului în cauză (în cauza C 348/1996, Proceduri penale, a arătat că nici măcar condamnările penale anterioare nu pot constitui, doar prin ele însele, un motiv de limitare justificat din punctul de vedere al dreptului comunitar al libertății de circulație).
Totodată, în cauza C 36/75, Rutili Ministerul Afacerilor Interne, aceiași instanță comunitară a subliniat că, deși statele membre continuă, în principiu, să fie libere să își determine cerințele ordinii publice prin prisma propriilor interese naționale, conceptul de ordine publică trebuie interpretat cu strictețe, mai ales acolo unde este folosit pentru a justifica derogări de la libertatea de circulație, astfel încât trebuie acordată atenție, atât regulilor de drept material, cât și normelor de procedură prin care statele membre își exercită prerogativele; s-a subliniat în consecință că nu pot fi impuse restricții privind dreptul unui cetățean al oricărui stat membru de a intra pe teritoriul oricărui alt stat membru, de a locui acolo și de a se muta în orice loc, cu excepția cazului în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare adevărată și suficient de serioasă la adresa ordinii publice statului respectiv, astfel încât statele membre au obligația de a-și întemeia deciziile pe evaluarea fiecărui caz în parte a unei persoane aflate sub protecția legislației comunitare, iar nu pe considerații generale.
În raport de aceste considerații, curtea consideră că declarația olografă amintită mai sus a pârâtului privind faptele săvârșite pe teritoriul statului spaniol nu poate constitui dovadă a pericolului social care să justifice luarea unei măsuri grave - cum este restrângerea dreptului la liberă circulație.
Curtea va înlătura apărările apelantului-pârât legate de posibilitatea limitării libertății de circulație prin prisma art.2 al Protocolului nr.4 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, constatând că prima instanță nu și-a argumentat soluția pe o eventuală încălcare a acestor prevederi, ci pe legislația comunitară incidentă, astfel că aceste aspecte sunt străine cauzei.
Față de considerentele arătate, constatând că legea internă contravine legislației comunitare, iar situația speței de față nu se încadrează nici în situațiile de excepție care reglementează ca justificate limitările dreptului la liberă circulație, iar sentința apelată este legală și temeinică, apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.299 și art.377 alin.1 pct. 3 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sectorul 1,împotriva sentinței civile nr.630/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât, cu domiciliul în L,-, Jud. M, ca nefondat.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. /Thred. AP, /4 ex.
Secția a V-a civilă - Jud.
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă
