Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 108
Ședința publică din data de: 28.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
GREFIER -- -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 165/6.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât.
La apelul nominal, făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că la data de 26.05.2009 apelantul reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbru judiciar de 0,15 lei și că intimatul pârât a fost citat cu copia motivelor de apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere faptul că din partea apelantului reclamant s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, cu motivarea că nu s-a dovedit faptul că purtarea intimatului pârât a constituit o amenințare la adresa ordinii publice pe o perioadă de 3 luni de la intrarea sa pe teritoriu, și comportamentul intimatului nu a adus atingere gravă societății astfel cum a susținut apelantul reclamant.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani în Franța.
de returnare și declarația olografă a pârâtului dată în punctul de trecere a frontierei, în temeiul măsurii de îndepărtare dispusă de autoritățile elvețiene, materializează nerespectarea legislației statului străin de către pârât.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 22.11.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin HG nr. 278/1994 și că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005.
S-a mai arătat că potrivit art. 5 din Legea nr. 248/2005, "pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele obligații: să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale; să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România", iar potrivit art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la. "exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. Drepturile recunoscute pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
S-a mai arătat că România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa imigrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtului, pe teritoriul unor state străine ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat în materie de vize, cetățenilor români.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, 38, 39 din 248/2005 și Codul d e procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a fost depusă la dosar o copie de pe înregistrat la. sub nr. -/22.11.2008, declarație dată de la. Aeroport Internațional " " la data 22.11,2008,
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 165 din 6.02.2009 Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reținând în motivare următoarele:
Prezenta acțiune, formulată ulterior integrării României în Uniunea Europeană, la data de 1.01.2007, are ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru pârât având în vedere că acesta a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat de România.
În baza unui astfel de acord de readmisie, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau care nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta este cetățean al părții contractante solicitante.
În cauză, reclamanta nu a arătat expres care cerințe nu au fost îndeplinite pentru șederea pârâtului pe teritoriul statului.
După data de 1.01.2007, în baza art. 18 și 39 TCE, (dispoziții legale comunitare ce pot fi invocate și reținute ca aplicabile în cauză în virtutea principiului efectului direct al dreptului comunitar, libera circulație a persoanelor este asigurată în interiorul Comunității Europene, fiecare cetățean al Uniunii având dreptul de a circula și a de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind suspus limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Libertatea de circulație implică, sub rezerva limitărilor pe motive de ordine publică, securitate publică ori sănătate publică, printre alte coordonate, deplasarea în mod liber pe teritoriul statelor membre în scopul angajării, precum și șederea într-un stat membru pentru scop de angajare, potrivit prevederilor ce cârmuiesc angajarea naționalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori acțiune administrativă.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte contrariul celor reținute mai sus, pârâtul fiind returnat în România pe motiv de ședere ilegală, așa cum rezultă din talonul de returnare anexat la dosar.
Libera circulație a persoanelor poate fi îngrădită pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică.
Directiva nr- a Consiliului Europei detaliază motivele restrictive pentru libera circulație a persoanelor, iar măsurile atrase în consecință, trebuie să fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei în cauză, pedepsele penale anterioare neputând constitui prin ele însele motive pentru luarea unor astfel de măsuri.
În concepția Curții Europene de Justiție, expresia "sub rezerva limitărilor justificate pe motive de ordine publică, privește nu numai prevederile legislative adoptate de fiecare stat membru spre a limita în cadrul teritoriului său libertatea de circulație și de ședere pentru resortisanții altor state membre, ci și deciziile individuale luate în aplicarea unor astfel de prevederi legislative.
Dar chiar așa fiind, Curtea a considerat totuși că măsurile de restrângere a dreptului de ședere nu pot fi impuse de un alt stat membru resortisanților altui stat membru care sunt supuși prevederilor Tratatului, cu excepția cazurilor și împrejurărilor în care astfel de măsuri pot fi aplicate resortisanților statului interesat.
și (sau) aplicarea conceptului de "ordine publică" aparține în primul rând legilor și tribunalelor naționale, fapt care face posibile acțiuni abuzive ale statelor membre în aprecierea situațiilor ce constituie motive justificative de limitare a libertății de circulație.
Simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor, nu este de așa natură încât să constituie în sine o condiție care amenință ordinea publică și securitatea publică și nu poate deci, prin ea însăși, să justifice o măsură constând în ordonarea expulzării și detențiunea temporară în acest scop.
Oricum, recurgerea de către autoritățile publice la acest concept în măsură să justifice restricții asupra liberei circulații a persoanelor, care să fie sub incidența dreptului comunitar, presupune, în orice caz, existența, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o implică, a unei amenințări suficiente și într-adevăr serioase la cerințele de ordine publică afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății.
Față de acest criteriu - a arătat Curtea - nici un stat nu poate să reclame că o anumită conduită a unei persoane ar îndeplini această probă dacă el nu ia măsuri represive contra unor comportamente similare în care ar fi implicați propriii resortisanți spre a se asigura egalitatea de tratament (nediscriminarea).
Invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 248/2005, care reglementează obligațiile generale ale cetățenilor români pe perioada șederii în străinătate, în raport de faptul că pârâta a fost returnată în România pentru nerespectarea dispozițiilor legale în materie de vize, este lipsită de relevanță în contextul actual, în condițiile în care nu s-a dovedit în cauză existența unor motive de ordine publică, de securitate publică, ori de sănătate publică, sau existența interesului public într-o societate democratică, pentru a se justifica o măsură restrictivă a libertăților democratice.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
În acest sens, art. 234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil dreptul fundamental.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din directiva sus menționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art. 27 alin. 1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Tribunalul a constatat că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprins în aceasta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc că împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poată fi încadrată într-unul dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor, tribunalul a reținut din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența nici unuia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nici o probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pe de altă parte, existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv.
Or, în lipsa altor probe concludente, tribunalul a apreciat că nu poate da curs solicitării formulate de reclamantă prin acțiune, o soluție contrară putând aduce o atingere gravă unui drept fundamental al unei persoane, fără a se putea stabili că această ingerință este conformă prevederilor legale invocate și că este necesară într-o societate democratică.
În consecință, văzând dispozițiile art. 38-39 din 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Apelanta a arătat prin motivele de apel că intimatul a fost returnat din FRANTA la data de 22.11.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Înscrisurile înaintate ca probe, talonul de returnare și declarația, au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile statului străin, în baza Acordului de readmisie sus amintit, fără a putea cenzura returnarea intimatului, cu atât mai mult cu cât aceasta are la bază prevederile unui acord încheiat între cele două părți.
În conformitate cu prevederile acordului, autoritățile române nu se pot opune returnării statului parte la acord.
Art. 52 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006 prevede că: "Până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art.40, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare", urmând ca ulterior acestei date măsura să se aplice doar pentru statul din care a fost returnat.
În temeiul dispozițiilor art. 38 lit. (a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006 "Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. "
Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Totodată, în temeiul art. 17 din Constituție, cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile ce le revin, cu excepția acelora care nu sunt compatibile cu absența lor din țară. Ori prevederile legale ale art.38 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate, fiind compatibile cu absența lor din țară. De asemenea, măsura restrângerii se justifică, în cazul de față, pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitative enumerate de arte 53 din Constituție.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.
Migrația ilegală presupune deplasarea persoanelor care au intrat legal sau ilegal pe teritoriul unui stat, sau deși au intrat legal nu mai îndeplinesc condițiile de intrare și ședere pe teritoriul acelui stat. Se aplică și celor ce intră pe teritoriul unei țări fără a avea documente legale, precum și celor care au încălcat regulile de tranzit.
În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 855/28.11.2006 publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 31 din 17.01.2007 a reținut că "un act normativ care să reglementeze condițiile exercitării dreptului la liberă circulație, în acord cu prevederile Constituției, precum și cu alte documente internaționale în domeniul protecției drepturilor omului, la care România este parte, se constituie într-un demers necesar într-o societate democratică având la baza sistemul de valori și principiile umaniste promovate în spațiul european. Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."
Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat încalcă prevederile din Constituție sau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație,
(În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr.855/28.11.2006 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 31 din 17.01.2007 și prin Decizia nr. 901/05.12.2006 publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 49 din 23.01.2007)
Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate este adevărat că nu specifică în mod expres calitatea de lucrător, ci este aplicabilă tuturor cetățenilor, dar singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească este returnarea în baza unui acord de readmisie. Dacă legea ar specifica calitatea fiecărei persoane care trebuie să fie îndepărtată în baza acordului de readmisie sau alte condiții pe care aceasta trebuie să le îndeplinească ar depăși normele de tehnică legislativă.
De altfel Curtea Europeană de Justiție a statuat, printr-o decizie, că statelor nu le este interzis controlul persoanelor aflate pe teritoriul lor și impunerea unor restricții, în conformitate cu legislația proprie și legislația europeană, în situația în care aceștia nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de intrare și ședere pe teritoriul respectivelor state.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că art. 2 alin. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale trebuie interpretat în sensul că orice persoană care se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula în mod liber pe teritoriul acelui stat și dreptul de a-și alege în același mod, pe același teritoriu, reședința sa. În mod legal este interpretat de C în sensul de, "în conformitate cu reglementările aplicabile" pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber pe acel teritoriu. De asemenea trebuie făcută precizarea că acest termen are a fi înțeles în sensul de "potrivit reglementărilor legale existente în materie", adică nu numai "în conformitate cu dispozițiile unei legi" în sensul formal al acestei noțiuni - act normativ adoptat de Parlament - ci în conformitate cu orice dispoziții normative ce reglementează materia: hotărâri ale guvernului, regulamente de aplicare. Curtea a mai reținut că "în cea mai mare parte a statelor, autoritățile administrative sunt cele care dispun de o largă putere discreționară în privința autorizării sau refuzului intrării străinilor pe teritoriul unui stat". Or, aceste autorități nu edictează legi, ci reglementări aplicabile în materie.
Pe de altă parte România a negociat o perioadă de tranziție de 2 până la 7 ani, începând cu 01.01.2007, la capitolul privind libera circulație a persoanelor, astfel că unele state membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state pe o perioadă de 2 ani după aderare. Unul din criteriile de aderare la Uniune este adoptarea și transpunerea în legislația națională a acquis-ului comunitar, acceptarea și ducerea la îndeplinire a drepturilor și obligațiilor negociate și asumate cu ocazia negocierilor. Statele candidate la aderarea în Uniunea Europeană au negociat perioade de tranziție pentru implementarea acquis-ului comunitar (AR 23 din Tratat denumit "Măsuri tranzitorii").
Astfel susținerile instanței sunt juste, în ceea ce privește prevederile tratatului, dar după trecerea perioadei de tranziție, care perioadă de tranziție se aplică după 01.01.2007. Pe de altă parte un cetățean al oricărui stat al Uniunii care se află în căutarea unui loc de muncă va trebui să facă dovada personal că este în această situație.
Din decizia de returnarea a pârâtului, reiese că acesta "a fost reținut pe teritoriul francez pentru tentativă de furt în formă agravantă. domnului a constituit o amenințare la adresa ordinii publice pe o perioadă de 3 luni de la intrarea sa pe teritoriu, amenințare care trebuie să înceteze imediat și că nu poate beneficia de termenul regulamentar de o lună pentru a părăsi teritoriul național".
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de apel, Curtea constată apelul ca nefiind fondat.
Motivele de apel formulate în cauză nu au avut în vedere considerentele instanței de fond pe temeiul cărora au fost respinse de la aplicare dispozițiile art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, ținând de necesitatea de a se da prevalență normelor cuprinse în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora fiind recunoscut și garantat prin dispozițiile Tratatului Comunității Europene și ale Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, acte care venind în conflict cu normele interne, sunt aplicabile în mod direct și prioritar.
Nu există nici o rațiune pentru ca autoritățile române să creeze cetățenilor proprii o situație diferită și evident discriminatorie prin raportare la situația cetățenilor străini, membrii ai aceleiași Uniuni Europene, pe considerente ținând exclusiv de aplicarea unor acorduri internaționale de readmisie.
Curtea nu se poate pronunța asupra legalității măsurii dispuse de autoritățile franceze față de pârâtul intimat, având în vedere dreptul suveran al autorității statului francez de a aplica legile interne și a dispune măsuri corespunzătoare, astfel cum consideră de cuviință.
Intră însă în atribuțiile instanțelor judecătorești române să aprecieze dacă măsura expulzării de pe teritoriul statului francez este suficientă prin ea însăși să conducă la a i se interzice pârâtului dreptul de liberă circulație pe teritoriul Franței, iar această apreciere trebuie să se facă prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării măsurii.
Analiza comparativă a dispozițiilor pe temeiul cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată, reiterate prin motivele de apel ca reprezentând norma internă aplicabilă în cauză, cu dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE, potrivit cărora,statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", relevă existența a numai 3 situații, expres și limitativ prevăzute, în raport de care poate interveni restrângerea.
Returnarea unui cetățean în baza unui acord de readmisie nu reprezintă, din perspectiva normei comunitare, o situație în raport de care să se dispună, în mod automat, restrângeri cu privire la dreptul de circulație.
Aspectul relevat face ca norma internă, ce-i vizează exclusiv pe cetățenii români, să fie incompatibilă cu norma comunitară, situație în care aceasta din urmă se impune a fi aplicată în mod direct, în condițiile în care menționata Directivă nu a fost transpusă în legislația internă, astfel cum în mod corect a apreciat și prima instanță.
Așa fiind, Curtea reține că Tribunalul a făcut o corectă aplicare în speță a dispozițiilor legale incidente, precum și o corectă analiză a situației de fapt existente în cauză, apreciind că reținerea intimatului pârât, la 20 noiembrie 2008 pe teritoriul francez, pentru săvârșirea unei tentative de furt în formă agravată, fără însă a fi fost deferit justiției pentru a se stabili săvârșirea de către acesta a faptei penale ce i-a fost pusă în sarcină, astfel cum rezultă din Ordinul Prefectului din Loire -, nu poate fi încadrată în sfera unor motive serioase, ținând de ordinea publică, siguranța sau sănătatea publică, restabilirea ordinii publice încălcate de către intimat putând fi făcută odată cu condamnarea și arestarea acestuia, ceeace statul (prin organele sale) însuși a apreciat că nu impune, odată ce a uzat de măsura expulzării și nu de cea a trimiterii în judecată penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelantul reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 165/6.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliul în B,-,. 1,. 2,. 3,. 57, sector 5, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
.red.
4 ex./09.07.2009
Jud Fond Secția a III-a Civilă - I
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu
