Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 111/A/2009 | |
Ședința publică 7 aprilie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Denisa Băldean | - - - vicepreședinte al Curții |
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina | - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva sentinței civile nr. 86 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâtul, precum și pe intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimaților și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate cu consecința admiterii cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, având în vedere că pârâtul-intimat a fost condamnat de către Tribunalul din pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.86 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a respins cererea formulată de către reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva pârâtului având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța la 19.12.2008. Probele de care a uzat reclamanta sunt decizia Prefectului din Seine Marne, procesul verbal din 19.12.2008 încheiat la returnarea pârâtului în România, în care acesta explica sumar circumstanțele în care a ajuns pe teritoriul Franței și apoi a ajuns a fi returnat pe teritoriul României și talonul de returnare.
S-a reținut că împrejurarea că autoritățile franceze au dispus returnarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru instanța română în vederea interzicerii dreptului de circulație a unui cetățean român pe teritoriul Franței, instanța română trebuind să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE, iar cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
S-a reținut că în cauză se pune problema compatibilității normei interne cu legislația comunitară și cea a priorității dreptului comunitar față de dreptul intern. Analizând această problemă, tribunalul a stabilit următoarele:
Art.38 lit.a din Legea internă nr.248/2005 prevede că "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
Tribunalul a considerat că norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, prima instanță a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară, consecința firească fiind aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în speță, tribunalul a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19.01.1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă, tribunalul a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la. tribunalul a constatat că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită. În aceste condiții, tribunalul a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
În privința aplicării normei comunitare la situația de fapt din speță prima instanță a reținut că prin probele administrate în cauza de față reclamanta nu a dovedit că prezența pârâtului ar reprezenta o amenințare reală pentru vreuna dintre valorile sociale ocrotite de art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Pentru a se restricționa dreptul persoanei la libera circulație este necesar ca în concret conduita personală a individului în cauză să reprezinte o amenințare reală, prezent și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu se acceptă justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire penale. De asemenea, condamnările penale anterioare nu constituie motiv în sine pentru luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate prin admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Franța.
În motivarea apelului s-a arătat că pârâtul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie la 25 de luni închisoare de Tribunalul de M Instanță din, motiv pentru care a fost returnat din Franța la data de 19.12.2008, reținându-se că prin comportamentul său a adus o amenințare la adresa ordinii publice a statului francez.
În temeiul dispozițiilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Prevederile acordului de readmisie încheiat între România și Franța, aprobat prin nr.HG 278/1994, stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art.38 1it.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern, așa cum se arată, în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a), art.39 alin.6 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate)
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, care asigură"implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din;Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.]2din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamenlale".
Art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept",stfel încât consideră că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005.
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în tară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că"drepturile recunoscute în paragraful 1pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică."
Consideră că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art.3, potrivit căruia, Directiva"se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru altul decât C al cărui resortisant este-".
Mai arată că nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005.
Consideră că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important manifestat la nivel național și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru, care se continuă și după momentul aderării.
În raport cu aceste circumstanțe, consideră că, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală. Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Examinând hotărârea apelată și actele dosarului, Curtea reține că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin Hotărârea din 10 iulie 2008, CJCE a statuat că " rticolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European i a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instan ei de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluționare este sesizată."
În considerentele acestei hotărâri, CJCE a reținut că "o măsură prin care se limitează exercitarea dreptului de liberă circulație trebuie adoptată în lumina unor considerații care țin de protecția ordinii publice sau a siguranței publice a statului membru care adoptă măsura respectivă. Așadar, aceasta nu s‑ar putea întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat membru în scopul de a justifica, precum în cauza din acțiunea principală, o decizie de expulzare a unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urmă stat, o asemenea considerație neînlăturând totuși posibilitatea ca astfel de motive să fie luate în considerare în cadrul aprecierii efectuate de către autoritățile naționale competente să adopte măsura de restrângere a liberei circulații"
Din actele dosarului rezultă că motivele de expulzare se referă la săvârșirea unei fapte penale de o gravitate deosebită, respectiv, infracțiunea de tâlhărie, așa cum rezultă din comunicarea Tribunalului Corecțional din, precum și a Prefectului din Seine Marne, depuse la dosar( filele 9-11), fapte pentru care pârâtul a fost nu doar acuzat, ci condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani de închisoare delictuală, precum și la pedeapsa complementară de interdicție cu titlu definitiv a teritoriului național, împrejurare recunoscută de pârât.
Prin urmare, nu este vorba de condamnări penale anterioare în sine pentru justificarea măsurii, în sensul art. 27 alin. 2 teza finală din Directiva 2004/38/CE, ci de o condamnare penală în temeiul căreia a fost luată măsura expulzării, condamnare pentru o faptă de natură să aducă o atingere gravă ordinii publice, inclusiv a statului care ia măsura restrângerii, respectiv a statului român, câtă vreme legea penală română consacră principiul personalității în ceea ce privește tragerea la răspundere penală a propriilor cetățeni.
Așa fiind, Curtea apreciază că măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație se justifică raportat la conduita pârâtului, având în vedere condamnarea penală pentru fapte ce aduc o gravă atingere ordinii publice, fapta de tâlhărie reprezentând o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, respectiv la adresa valorii ocrotite de legea penală, care se referă la relații sociale ce implică procurarea mijloacelor de existență prin muncă în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că o durată de 1 an a măsurii este de natură să respecte și principiul proporționalității și să garanteze prevenirea săvârșirii altor fapte penale și implicit ocrotirea valorii ocrotite de legea penală, astfel că în temeiul art.296 pr. civ. Curtea va admite apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte și va schimba sentința, în sensul că va admite cererea reclamantei și va restrânge dreptul pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Franței, pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva sentinței civile nr. 86 din 30 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în sensul că admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și în consecință:
Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului, CNP -, pe teritoriul Franței, pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.
Dact.Sz./5ex.
17.04.2009
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Alina Rodina
