Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.119/A/2009
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR 2: Silvia Nicorici
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B împotriva sentinței civile nr. 78 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind pe intimatul pârât, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este introdus ]n termen legal, s-a comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, în urma deliberării, nemaifiind cereri în probațiune de formulat, excepții de ridicat și nici probe de administrat, în temeiul art. 150. pr. civ. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului asupra apelului formulat în cauză.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată că din probele administrate în cauză, intimatul pârât nu ar prezenta o amenințare reală pentru vreuna din valorile sociale ocrotite de art.27 din Directiva 2004/38/CE.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1352 a Tribunalului București, Secția IV Civilă pronunțată în dosarul nr- s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat competența de soluționare cauzei formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B în contradictoriu cu pârâtul în favoarea Tribunalului Arad.
Tribunalul Arad prin sentința civilă nr.875/19.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B împotriva pârâtului, pentru restrângerea dreptului la libera circulație, în favoarea Tribunalului Maramureș.
Prin sentința civilă nr.78 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de către reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Maramureșa reținut că pârâtul a fost expulzat din Italia la 09.05.2008.
Probele de care înțelege să se servească reclamantul sunt talonul de expulzat, declarația pârâtului, Decretul de expulzare emis de autoritățile italiene.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În cauză se pune deci problema compatibilității normei interne (Legea nr. 248/2005) cu legislația comunitară (Tratatul CE și Directiva 2004/38/CE) și cea a priorității dreptului comunitar față de dreptul intern. Analizând această problemă, tribunalul reține următoarele:
Art.38 lit.a din legea internă nr.248/2005 prevede că "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, tribunalul a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19.01.1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul disp. art. 27 din Directivă, tribunalul a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la, tribunalul a constatat că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, tribunalul a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
Prin probele administrate în cauza de față reclamantul nu a dovedit că prezența pârâtului ar reprezenta o amenințare reală pentru vreuna dintre valorile sociale ocrotite de art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Pentru a se restricționa dreptul persoanei la libera circulație este necesar ca în concret conduita personală a individului în cauză să reprezinte o amenințare reală, prezent și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu se acceptă justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire penale. De asemenea condamnările penale anterioare nu constituie motiv în sine pentru luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație.
Împotriva acestei sentințe reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative Bad eclarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr.2 lit.d din HG nr.1347/2007 și ale art.38 lit.b din Legea nr.248/2005 deoarece potrivit acestora reclamantul are obligativitatea de a înainta către instanța competentă dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia iar autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați în Italia pe o perioadă determinată.
Tribunalul nu a luat în considerare nici Decretul Prefecturii provinciei Milano din conținutul căreia reiese că pe timpul șederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravant, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. Prin acest decret s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.
Având în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.
Pârâtul intimat deși legal citat nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu a depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea în temeiul art.295 pr.civ. reține următoarele:
Astfel, reclamantul a solicitat instanței prin cererea introductivă restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia întrucât acesta a fost expulzat din Italia la data de 09.05.2008 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Milano.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.38 lit.b din Legea nr.248/2005 și obiectivul nr.2 lit.d din HG nr.1347/2007.
Prin Decretul Prefectului Provinciei din Milano din 07.05.2008 s-a dispus îndepărtarea imediată a pârâtului din motive imperative de siguranță publică de pe teritoriul statului italian pe o durată de 5 ani deoarece la data de 01.05.2008 pârâtul a fost arestat pentru furt calificat.
Pârâtul a intrat în România la data de 09.05.2008 prin Aeroport
Conform art.38 lit.b din Legea nr.248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Obiectivul nr.2 lit.d din HG nr.1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu stipulează aplicarea unor măsuri de către structurile competente din subordine din momentul în care cetățenii români expulzați ajung pe teritoriul României, respectiv inițierea demersurilor pe baza cărora, ulterior, să fie luată de către autoritățile judecătorești o decizie vizând interzicerea deplasării acestora în Italia pe o perioadă determinată, sens în care reclamantul are obligația de înaintare către instanță a dosarului de îndepărtare în directă corelare cu prevederile art.38 lit.b din Legea nr.248/2005.
Instanța de fond nu a analizat cererea reclamantului prin prisma motivelor de drept invocate ci a examinat acțiunea prin prisma art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 și a procedat în mod nelegal la schimbarea cauzei juridice a acțiunii ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei. Având în vedere că tribunalul în mod greșit, a rezolvat procesul fără intra în cercetarea fondului, Curtea, în temeiul art.297 alin.1 pr.civ. va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, Tribunalul Maramureș.
În rejudecare, instanța de fond va examina cererea reclamantului ținând seama de temeiul de drept invocat respectiv art.38 lit.b din Legea nr.248/2005 și obiectivul nr.2 lit.d din HG nr.1374/2007 și, dacă se impune, va analiza compatibilitatea acestor norme interne cu normele de drept comunitar respectiv cu Tratatul CEE și Directiva 2004/38/CE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, împotriva sentinței civile nr.78 din 26.01.2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr- pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
RED./MR
22.04.09/2 EX.
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Silvia Nicorici
