Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 12/
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Cu participarea d-nei procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg-
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 661 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, fiind timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentanta parchetului nu are alte cereri de probațiune de formulat în cauză.
Neformulându-se alte cereri de probațiune, instanța acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 661/31 martie 2009, Tribunalul Harghitaa respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 25 din nr.OUG 102/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație poate fi dispusă numai din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică, fiind necesar ca comportamentul persoanei în cauză să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
Or, în cauză nu s-a dovedit că pârâtul ar fi săvârșit o faptă care să determine returnarea sa din Ungaria și care ar putea constitui pericol pentru ordinea publică, securitate națională ori sănătate publică, situație în care cererea reclamantei - vizând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul respectivei țări - a fost apreciată ca nefondată și contrară prevederilor Tratatului Comunității Europene și Directivei nr. 38/2004/
Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri, reclamanta a susținut că, în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a)din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea și că, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform prevederilor legale enunțate, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, nefiind înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni.
S-a mai arătat că, dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu contravin prevederilor art.53 din Constituția României, așa cum, de altfel, a stabilit și Curtea Constituțională, prin Deciziile nr. 855/28.11.2006 și 901/05.12.2006, fiind, de asemenea, în concordanță și cu prevederile art. 25 din Constituție, întrucât libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege.
În fine, reclamanta a susținut că măsura returnării pârâtului din Ungaria este de natură a face dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în respectiva țară, la momentul verificării efectuate de autoritățile maghiare competente, situație în care măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație pe teritoriul Ungariei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv consacrat de art. 292, 295 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată primei instanțe, reclamanta - apelantă a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Ungaria, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, invocând, în susținerea acesteia, prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, iar în fapt, împrejurarea că, la data de 27 februarie 2009, acesta a fost returnat de către autoritățile maghiare, în baza acordului de readmisie ratificat de România prin Legea nr. 230/2002.
Din cuprinsul înscrisului "Talon tip 2", întocmit cu acest prilej de lucrătorii Poliției de Frontieră, rezultă că pârâtul a fost predat de către autoritățile ungare pe bază de proces-verbal, însă fără a se preciza motivul returnării. În schimb, din declarația dată de pârât cu același prilej, rezultă că a intrat în mod legal pe teritoriul Ungariei în cursul anului 2000, că în anul 2001 fost arestat pentru vătămare corporală și eliberat în 2002, după care a fost din nou arestat pentru aceeași faptă în anul 2006 și eliberat la data de 26 februarie 2009, iar în ziua următoare a fost predat poliției de frontieră române.
Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Cum, însă, textul de lege menționat nu impune restrângerea obligatorie a exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul statului care a luat măsura returnării, Curtea observă că în mod corect a recurs prima instanță la examinarea incidenței în cauză prevederilor art. 25 din nr.OUG 102/2005.
Conform normei legale menționate, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație poate fi dispusă numai din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică, fiind necesar ca comportamentul persoanei în cauză să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
Prin probele administrate în cauză, reclamanta nu a dovedit, însă că, după eliberarea sa din penitenciar, pârâtul ar fi săvârșit pe teritoriul Ungariei vreo faptă de natura celor descrise de textul de lege evocat, simpla dovadă a returnării acestuia de către autoritățile maghiare nefiind suficientă.
Dreptul la liberă circulație al cetățenilor români în străinătate este garantat prin dispozițiile art. 25 din Constituție, iar după aderarea României la Uniunea Europeană, acesta nu poate fi îngrădit decât cu respectarea strictă a prevederilor nr.OUG 102/2005, act normativ care a transpus în legislația română Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European, din 29 aprilie 2004, privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Prin urmare, chiar și cetățenii români care au executat pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, pot circula liber, începând cu data de 1 ianuarie 2007, inclusiv pe teritoriul statului respectiv, în temeiul prevederilor art. 18 alin.1 din Tratatul, cu excepția cazului în care s-ar dovedi, prin probe indubitabile, că prezența lor ar reprezenta o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
În niciun caz, însă, existența unei condamnări sau executarea unei pedepse penale nu pot constitui prin ele însele o justificare suficientă pentru aplicarea măsurii sancționatorii prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, fiind necesar a se face și dovada îndeplinirii celorlalte condiții, impuse de art. 25 din nr.OUG 102/2005.
Cum în speță nu s-au produs astfel de dovezi, Curtea constată că acțiunea reclamantei a fost în mod corect respinsă, urmând a fi menținută, conform prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, teza întâi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 661 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./02.03.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
