Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 120/Ap Dosar nr-
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat dereclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B,împotriva sentinței civile nr. 252 din data de 28 august 2008, pronunțată de tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2008, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20 octombrie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 252/S/28.08.2008, tribunalul Brașova respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Ungariei pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Dispozițiile legale invocate de reclamantă au fost cele prevăzute de Legea nr. 248/2005 cu modificările ulterioare.
Instanța a constatat că în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, și anume, dreptul la libera circulație (art. 25 din Constituția României), în componența ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Franței.
Astfel, începând cu data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecința directă fiind aceea că este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acesteia, în speța de față relevanță prezentând normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
Instanța a analizat în continuare prezenta acțiune prin prisma dispozițiilor prevăzute de legislația comunitară cu privire la libera circulație a persoanelor, dat fiind și faptul că, atât România, cât și Ungaria sunt în prezent membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, instanța a avut în vedere aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, respectiv:
- principiul efectului direct al tratatelor: dispozițiile Tratatului CEE au efect direct în dreptul intern (Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Administrație der );
- principiul efectului direct al directivelor: atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - );
- principiul supremației dreptului comunitar, spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a Tratatului și care impune organelor jurisdicționale de drept intern. În fapt, prin instituirea unei Comunități cu o durată nelimitată, având instituții proprii, cu personalitate juridică, capacitate de reprezentare internațională și, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competenței sau din transferul atribuțiilor statelor către Comunitate, acestea din urmă au limitat, chiar dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane și au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisanților lor și lor însele (Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa ENEL);
- obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar: orice instanță națională trebuie ca, într-o cauză ce intră în jurisdicția sa, să aplice dreptul comunitar în totalitatea sa și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă cetățenilor și este obligată, ca atare, să nu aplice orice prevedere din dreptul naționale care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a regulii comunitare Hotărârea Curții din 9 martie 1978, delle Finanze dello Stato ).
Prin prisma acestor principii și în raport de situația de fapt ce a determinat reclamanta să introducă prezenta acțiune, instanța a examinat în ce măsură dispozițiile cuprinse în legea internă (Legea nr. 248/2005) sunt compatibile cu legislația comunitară în materia liberei circulații a persoanelor.
S-a arătat că instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, a fost examinată situația de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 48 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanța a examinat următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Suediei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față.
Procedând la acest demers juridic, instanța a reținut următoarele:
a) Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei se constată următoarele:
Art. 38 lit. a din legea internă nr. 248/2005 prevede că "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nicio distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
b) În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" ( Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din directivă, instanța a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanța constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
c) În ceea ce privește aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Ungariei motivând cererea exclusiv pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie. De asemenea, actele depuse în dovedirea cererii nu atestă o altă situație de fapt decât aceea că pârâtul nu a respectat condițiile de călătorie în străinătate, acesta fiind reținut de autoritățile maghiare deoarece a fost depistat fără documente, care i-au fost sustrase într-o piață din Budapesta - aspect ce rezultă din declarația dată de pârât la intrarea în țară.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Singurele boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații sunt bolile cu potențial epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele relevante ale Organizației Mondiale a sănătății, precum și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziții de protecție ce se aplică resortisanților din statul membru gazdă (art. 29).
Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța apreciază că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea străină referitoare la dreptul de ședere sau de muncă pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.
Atât timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nu se poate reține în nici un caz că încălcarea de către acesta a condițiilor de ședere sau de muncă ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări, care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Desigur prezenta hotărâre nu afectează cu absolut nimic dreptul autorităților ungare de a aprecia necesitatea unei alte expulzări a pârâtului de pe teritoriul lor, această măsură urmând a fi luată probabil în raport de noua ordine juridică comunitară determinată de aderarea României la UE începând cu 1 ianuarie 2007. Este dreptul suveran al fiecărui stat de a decide dacă se impune sau nu expulzarea unui cetățean de pe teritoriul său, iar o instanță națională dintr-un alt stat nu poate cenzura sub nicio formă o astfel de decizie.
Însă, decizia unui stat membru UE de a expulza un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestuia din urmă de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. Cetățeanul care este expulzat beneficiază de drepturile procedurale de a ataca în justiție măsura de expulzare, în fața autorităților din statul care a dispus această măsură, acestea fiind suverane să decidă asupra necesității acesteia. Eventuala nerespectare a măsurii de către cetățeanul expulzat poate atrage sancțiuni specifice din partea statului care l-a expulzat.
Statul al cărui cetățean este expulzat nu poate îngrădi însă libertatea de circulație a acestuia (în sensul interzicerii de sa părăsi țara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost expulzat) decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din directivă și care trebuie dovedite ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Direcția Generală de Pașapoarte B, criticând-o pentru nelegalitatea încălcării art.38, lit.a, art.39, alin.1 din Legea nr.248/2005, raportate la art.25 din Constituție și la Declarația Universală a Drepturilor Omului, a Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și a Protocolului nr.4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În consecință, se solicită admiterea apelului și, spre acest final, admiterea acțiunii.
Apelul nu este fondat.
Dispoziția înscrisă în art.52 din Legea nr.248/2005 este tranzitorie și se aplică numai în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii (20.01.2006) și până la aderarea României la.
După aderarea României la. libera circulație în spațiul comunitar nu mai este îngrădită în vreun fel, astfel încât "orice cetățean sau orice cetățeană a au dreptul de a se deplasa și de a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre" (art.45 din carta ).
Dispozițiile art.38 di Legea nr.248/2005 contravin valorilor universale recunoscute, ocrotite și garantate prin art.25 din Constituția României, art.2 din Protocolul nr.4 la Convenție, prin Directiva nr.2004/38/CE și Regulamentul nr.562/2006 privind crearea unui Cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontieră.
Împrejurarea că cetățeanul a fost expulzat de pe teritoriul unui stat membru în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat nu este, prin ea însăși, suficientă pentru ca instanța din România să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație al propriului cetățean. . libertății de circulație apare posibilă numai în situațiile de excepție prevăzute de art.27 din Directiva nr.2004/38/CE și care trebuie dovedite ca atare.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva sentinței civile nr. 252/S/28.08.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./6.11.2008
Tehnoredact./10.11.2008/ 5 ex
Jud. fond
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Daniel Marius Cosma
