Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.121/A/2009
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu judecător
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, împotriva sentinței civile nr. 77 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind pe intimatul pârât, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul s-a comunicat intimaților și este scutit de taxă judiciară de timbru și a timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de apel apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc.civ.
Curtea, în urma deliberării, nemaifiind cereri în probațiune de formulat, excepții de ridicat și nici probe de administrat, în temeiul art. 150. pr. civ. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului asupra apelului formulat în cauză.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată că prin comportamentul său intimatul pârât nu adus atingere prevederilor art.27 din Directiva 2004/38CE și nu prezintă pericol pentru statul francez.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.77 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a respins cererea formulată de către reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva pârâtului, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța la 11.12.2008, conform deciziei Prefectului din, de returnare a pârâtului în România, talonului de returnare și declarației pârâtului, în care acesta a explicat circumstanțele în care a ajuns pe teritoriul Franței și apoi a ajuns a fi returnat pe teritoriul României.
S-a reținut că împrejurarea că autoritățile franceze au dispus returnarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru instanța română în vederea interzicerii dreptului de circulație a unui cetățean român pe teritoriul Franței, instanța română trebuind să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE, iar cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prima instanță a reținut că în cauză se pune problema compatibilității normei interne (Legea nr. 248/2005) cu legislația comunitară (Tratatul CE și Directiva 2004/38/CE) și cea a priorității dreptului comunitar față de dreptul intern. Analizând această problemă, tribunalul a stabilit următoarele:
Art.38 lit.a din Legea internă nr.248/2005 prevede că "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani. Cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
Tribunalul a considerat că norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, prima instanță a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară, consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, tribunalul a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19.01.1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă, tribunalul a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la. tribunalul a constatat că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, tribunalul a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
În privința aplicării normei comunitare la situația de fapt din speța de față, prima instanță a reținut că prin probele administrate în cauza de față reclamanta nu a dovedit că prezența pârâtului ar reprezenta o amenințare reală pentru vreuna dintre valorile sociale ocrotite de art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Pentru a se restricționa dreptul persoanei la libera circulație este necesar ca în concret conduita personală a individului în cauză să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu se acceptă justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire penale. De asemenea condamnările penale anterioare nu constituie motiv în sine pentru luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței prin admiterea cererii.
În motivarea apelului s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 11.12.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Înscrisurile înaintate ca probe, talonul de returnare și declarația, au fost ntocmite în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile statului străin, în baza Acordului de readmisie sus amintit, fără a putea cenzura returnarea intimatului, cu atât mai mult cu cât aceasta are la bază prevederile unui acord încheiat între cele două părți.
Prin decizia nr. 91 FP 08 273 din data de 03.11.2008 Prefectura din (Franța) a dispus împotriva pârâtului returnarea la frontieră.
Din interpretarea coroborată a documentelor care au stat la baza returnării rezultă că această măsură a fost dispusă având în vedere, pe de o parte că pârâtul locuia pe teritoriul Franței fără forme legale, iar pe de altă parte că pe data de 04.10.2008 pârâtul a fost condamnat de către Tribunalul Corecțional din la 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în grup, rețea de bunuri provenite din furt, purtarea sa fiind considerată astfel "o tulburare la adresa ordinii publice".
1 și 2 ale art. 2 din Protocolul fir. 4, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează libertatea de circulație a unei persoane, aflată legal pe teritoriul unui stat, înăuntrul acestui teritoriu, și libertatea de circulație între state, paragrafele 3 și 4 reglementând restrângerile la care poate fi supus dreptul la liberă circulație, ceea ce înseamnă că dreptul în discuție nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4 adițional la Convenție.
Cerințele limitărilor reglementate de Protocolul nr. 4 se referă la prevederea lor de către lege, la existența unui scop legitim pe care să-1 urmărească, privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora și la caracterul necesar, într-o societate democratică, al acestor limitări, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit, prin aplicarea limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui, între imperativele apărării drepturilor individuale și cele ale apărării interesului general al societății.
Cerința ca măsura de restrângere să fie prevăzută de lege înseamnă nu numai ca măsura să aibă o bază legală în dreptul intern, ci și ca legea aplicabilă să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale.
4 vizează restrângeri aplicabile în "zone determinate ", pentru rațiuni de "interes public într-o societate democratică ".
Intimatul a fost returnat din Franța la data de 11.12.2008, pentru motive de ordine publică, astfel cum rezultă din analiza coroborată a declarației dată de intimat, a talonului de returnare, a deciziei juridice a Tribunalului Corecțional din din data de 04.10.2008 precum și a deciziei Prefectului din emisă la data de 03.11.2008.
În raport de aceste circumstanțe referitoare la persoana intimatului consideră solicitarea sa de restrângere a dreptului la libera circulație a intimatului este pe deplin întemeiată, fiind îndeplinite toate condițiile limitării dreptului la liberă circulație prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectându-se și interpretarea dată de Curtea Europeană acestui text de lege, în jurisprudența dezvoltată în această materie.
Astfel, există două situații prevăzute de art. 38 din Legea nr. 248/2005, în care poate opera o asemenea măsură, pârâtul încadrându-se în cea menționată la litera a) respectiv posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, în cazul persoanei returnate dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat, în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat, în realizarea acestui acord, interesând faptul că s-a încălcat ordinea juridică din statul membru al Uniunii Europene de către cetățeanul român cu privire la care se dispune returnarea și că această măsură.
Un astfel de acord de readmisie a fost încheiat între România și Franța, iar pârâtul a fost returnat din această țară pentru un motiv care reflectă principiile legislației europene în materia libertății de circulație.
Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege. astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Totodată, în temeiul art. 17 din Constituție, cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și ndeplinească obligațiile ce le revin, cu excepția acelora care nu sunt compatibile cu absența lor din țară. Ori prevederile legale ale art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate, fiind compatibile cu absența lor din țară. De asemenea, măsura restrângerii se justifică, în cazul de față, pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitative enumerate de art. 53 din Constituție.
Măsura dispusă prin art.38 lit.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constitutie, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.
Migrația ilegală presupune deplasarea persoanelor care au intrat legal sau ilegal pe teritoriul unui stat sau, deși au intrat legal, nu mai îndeplinesc condițiile de intrare și ședere pe teritoriul acelui stat. Se aplică și celor ce intră pe teritoriul unei țări fără a avea documente legale precum și celor care au încălcat regulile de tranzit.
Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat încalcă prevederile din Constituție sau alte instrumente juridic;e internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație.
Pârâtul a fost returnat din Franța întrucât a săvârșit infracțiunea de furt în grup, rețea de bunuri provenite din furt, fiind judecat și condamnat la 3 luni de închisoare, fiind astfel returnat la frontieră în baza deciziei Prefectului din din data de 03.11.2008. Ori, dreptul la liberă circulație în interiorul unui stat este recunoscut în aceeași măsură atât naționalilor, cât și străinilor, care se găsesc "în mod legal" pe teritoriul acelui stat (art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 4), Curtea Europeană de Justiție statuând, în temeiul unui principiu de drept internațional bine conturat, că li se recunoaște statelor, sub rezerva angajamentelor asumate prin diverse tratate, atributul suveran al controlului intrării, șederii și îndepărtării străinilor de pe teritoriile lor în situația în care aceștia nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de intrare și ședere. (a se vedea cauzele Nsona contra Olandei, hotărârea din 28 noiembrie 1996, Jabari contra Turciei, hotărârea din 11 iulie 2000).
"în mod legal" este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul de "în conformitate cu reglementările aplicabile" pe teritoriul unui stat. De asemenea, trebuie făcută precizarea că acest termen are a fi înțeles în sensul de "potrivit reglementărilor legale existente în materie", adică nu numai "în conformitate cu dispozițiile unei legi" în sensul formal al acestei noțiuni - act normativ adoptat de Parlament - ci în conformitate cu orice dispoziții normative ce reglementează materia: hotărâri ale guvernului, regulamente de aplicare. Curtea a mai reținut că " în cea mai mare parte a statelor, autoritățile administrative sunt cele care dispun de o largă putere discreționară în privința autorizării sau refuzului intrării străinilor pe teritoriul unui stat". Or, aceste autorități nu edictează legi, ci reglementări aplicabile în materie.
Consideră că în raport de situația concretă a pârâtului, care a locuit pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, fără îndeplinirea nici unei formalități legale, săvârșind și o faptă antisocială, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței, pe o perioadă rezonabilă și determinată, a intimatului are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii și siguranței publice din acel stat și este necesar; într-o societate democratică pentru responsabilizarea pârâtului, în a conștientiza respectarea unor condiții legale de ședere, pe teritoriul unor state străine și pentru apărarea acestor valori, intimatul neinvocând în fața autorităților competente motive speciale care să justifice aplicarea unor derogări de la aceste principii.
În același sens, posibilitatea instanței de a aprecia, în condițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, cu privire la aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la libera circulație, dar și la perioada pentru care aceasta se dispune, reprezintă garanția că o astfel de măsură nu va fi dispusă, în mod discreționar și arbitrar, de către organisme care nu îndeplinesc condițiile de imparțialitate și independență, în sensul articolului 6 din Convenție, pentru a stabili necesitatea aplicării unei astfel de. măsuri, în raport de situația concretă a persoanei la care se referă. În acest context, consideră că este greșită interpretarea instanței de fond care, după evocarea dispozițiilor interne și internaționale relevante în materie, nu realizează decât o interpretare generică a acestora, iar nu o interpretare și o aplicare a lor la situația concretă din cauza cu care a fost învestită.
Examinând hotărârea apelată și actele dosarului, Curtea apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin Hotărârea din 10 iulie 2008, CJCE a statuat că " rticolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European i a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instan ei de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluționare este sesizată."
În considerentele acestei hotărâri, CJCE a reținut că "o măsură prin care se limitează exercitarea dreptului de liberă circulație trebuie adoptată în lumina unor considerații care țin de protecția ordinii publice sau a siguranței publice a statului membru care adoptă măsura respectivă. Așadar, aceasta nu s‑ar putea întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat membru în scopul de a justifica, precum în cauza din acțiunea principală, o decizie de expulzare a unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urmă stat, o asemenea considerație neînlăturând totuși posibilitatea ca astfel de motive să fie luate în considerare în cadrul aprecierii efectuate de către autoritățile naționale competente să adopte măsura de restrângere a liberei circulații"
Din actele dosarului rezultă că motivele de expulzare se referă la săvârșirea unei fapte penale grave, respectiv, infracțiunea de furt în grup, constituire de rețea de bunuri provenite din furt, așa cum rezultă din comunicarea Tribunalului Corecțional din, precum și a Prefectului din, depuse la dosar( filele 7-11), fapte pentru care pârâtul a fost nu doar acuzat, ci condamnat la pedeapsa închisorii de 3 luni de închisoare, precum și la pedeapsa complementară de interdicție cu titlu definitiv a teritoriului național, împrejurare recunoscută de pârât.
Prin urmare, nu este vorba de condamnări penale anterioare în sine pentru justificarea măsurii, în sensul art. 27 alin. 2 teza finală din Directiva 2004/38/CE, ci de o condamnare penală în temeiul căreia a fost luată măsura expulzării, condamnare pentru o faptă de natură să aducă o atingere ordinii publice, inclusiv a statului care ia măsura restrângerii, respectiv a statului român, câtă vreme legea penală română consacră principiul personalității în ceea ce privește tragerea la răspundere penală a propriilor cetățeni.
Așa fiind, Curtea apreciază că măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație se justifică raportat la conduita pârâtului, având în vedere condamnarea penală pentru fapte ce aduc atingere ordinii publice, fapta de furt în grup și constituire de rețea de bunuri provenite din furt reprezentând o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, respectiv la adresa valorii ocrotite de legea penală, care se referă la relații sociale ce implică procurarea mijloacelor de existență prin muncă în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că o durată de 1 an a măsurii este de natură să respecte și principiul proporționalității și să garanteze prevenirea săvârșirii altor fapte penale și implicit ocrotirea valorii ocrotite de legea penală, astfel că în temeiul art.296 pr. civ. Curtea va admite apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte și va schimba sentința în sensul că va admite cererea reclamantei și va restrânge dreptul pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Franței, pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr.77 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în sensul că admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și în consecință:
Dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța, privind pe pârâtul având CNP -, pentru o perioadă de 1 an, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.
Dact.Sz./5ex.
17.04.2009
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Alina Rodina
