Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 122/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.122/A/2009
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, împotriva sentinței civile nr. 76 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind pe intimatul pârât, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul s-a comunicat intimaților și este scutit de taxă judiciară de timbru și a timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de apel apelanta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc. civ.
Curtea, în urma deliberării, nemaifiind cereri în probațiune de formulat, excepții de ridicat și nici probe de administrat, în temeiul art. 150. pr. civ. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului asupra apelului formulat în cauză.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată că prin comportamentul său intimatul pârât nu ar reprezenta o amenințare reală pentru vreuna dintre valorile sociale ocrotite de art.27 din Directiva 2004/38CE și nu prezintă pericol pentru statul francez.
CURTEA
Deliberând asupra apelului declarat, reține:
Prin sentința civilă nr. 76/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de către reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că pârâtul a fost returnat din Franța la 17.12.2008.
Probele de care înțelege să se servească reclamantul sunt decizia Prefectului, la returnarea pârâtului în România, talonul de returnare și declarația pârâtului în care acesta explica sumar circumstanțele în care a ajuns pe teritoriul Franței și apoi a ajuns a fi returnat pe teritoriul României.
Împrejurarea că autoritățile franceze au dispus returnarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru instanța română în vederea interzicerii dreptului de circulație a unui cetățean român pe teritoriul Franței.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În cauză se pune deci problema compatibilității normei interne (Legea nr. 248/2005) cu legislația comunitară (Tratatul CE și Directiva 2004/38/CE) și cea a priorității dreptului comunitar față de dreptul intern. Analizând această problemă, tribunalul reține următoarele:
Art.38 lit. a din legea internă nr. 248/2005 prevede că "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, tribunalul constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, tribunalul a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19.01.1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă, tribunalul a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la. tribunalul a constatat că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, tribunalul a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
În privința aplicării normei comunitare la situația de fapt din speța de față, tribunalul a reținut următoarele:
Prin probele administrate în cauza de față reclamanta nu a dovedit că prezența pârâtului ar reprezenta o amenințare reală pentru vreuna dintre valorile sociale ocrotite de art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Pentru a se restricționa dreptul persoanei la libera circulație este necesar ca în concret conduita personală a individului în cauză să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu se acceptă justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire penale. De asemenea, condamnările penale anterioare nu constituie motiv în sine pentru luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație.
Pentru aceste considerente cererea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, solicitând admiterea apelului cu consecința restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului.
În motivele de apel se arată că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005. De asemenea, s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a Directivei 2004/38/CE, în privința situației concrete a pârâtului . Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, iar prin faptele sale pârâtul a adus atingere ordinei și siguranței publice a Statului Francez.
Apelul este întemeiat.
Prima instanță a stabilit corect cadrul legal de soluționare a cererii, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, care prevăd posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români cu privire la persoanele care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie indiferent de cetățenie pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Într-adevăr norma internă, art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, este mai restrictivă decât norma comunitară, întrucât nu face nici o distincție cu privire la motivele care ar putea determina restrângerea dreptului la liberă circulație fiind suficientă pentru luarea acestei măsuri, existența returnării dintr-un stat în baza acordului de readmisie.
Potrivit art. 20 din Constituția României, "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă exista neconcordațe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Prin art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la CEDO se stipulează următoarele: "Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor ori libertăților altora".
"Drepturile recunoscute pot, de asemenea, în anumite zone determinate să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică"
Făcând aplicabilitatea acestor norme și ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE, care se impune cu prioritate față de dispozițiile Legii nr. 248/2005, în speță, trebuia apreciat dacă restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului apare ca justificată pentru existența unor motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Pârâtul, anterior returnării sale în România de pe teritoriul Franței, prin sentința Tribunalului de M Instanță din din 31 august 2006 primit interdicția definitivă de ședere pe teritoriul Franței. Pentru executarea măsurii de interdicție pe teritoriul național și returnării în România, Prefectul de a luat decizia din 15 decembrie 2008, care putea fi atacată cu recurs la Tribunalul Administrativ din cu privire la care pârâtul a declarat că nu dorește să îl exercite ( 3-8 dosar tribunal).
Din declarația dată de pârât la intrarea în România rezultă că la 31 august 2006 fost reținut de poliție ulterior judecat și condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru complicitate la fals și uz de fals ( 10).
Comiterea infracțiunii de fals și uz de fals a adus atingere ordinii publice a Statului Francez, prin fapta sa, pârâtul încălcând drepturile și libertățile fundamentale ale altor persoane.
Așa fiind, chiar din perspectiva aplicării normei comunitare situației pârâtului, dreptul la liberă circulație al acestuia poate fi restrâns, justificarea acestei restrângeri reprezentând-o tocmai interesul public.
cu gravitatea faptelor comise de pârât, instanța apreciază că se impune admiterea cererii formulate de Ministerul Administrației și Internelor și, în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, raportat la art. 27 din Directiva 2004/38/CE, precum și la art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la CEDO, și restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței pe o perioadă de 1 an și 6 luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI și INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr.76 din 26.01.2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite cererea formulată de reclamantul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI și INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și în consecință:
Dispune restrângerea dreptului la libera circulație al pârâtului, CNP -, pe teritoriul Franței timp de 1 an și 6 luni, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei decizii.
Decizia este definitivă.
Cui drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.LȘ/dact.MM
6ex./24.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea
