Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ NR. 123/

Ședința publică din 06 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă

Grefier - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚAa fost reprezentat de procuror

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 320/C din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliată în municipiul C,-, -. C,.1,. 53, județ C, având ca obiect - limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă, acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra apelului.

Având cuvântul reprezentantul Ministerului Public - procuror - solicită admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii.

Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Danemarca, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâta a fost returnată din Danemarca, la data de 05.02.2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.66/2000, fiind astfel incidente în cauză prevederile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, text care reglementează posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație.

S-a mai motivat că declarația pârâtei întocmită de lucrătorii Inspectoratului Poliției de Frontieră dovedește că aceasta nu a respectat legislația statului de destinație, scopul pentru care s-a deplasat în Danemarca și legislația europeană.

În drept, au fost invocate prevederile art.5, 38,39 din Legea nr.248/2005.

Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.

Prin sentința civilă nr. 320 din 12 martie 2009 Tribunalul Constanțaa respins cererea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta a fost returnată din Danemarca la data de 05.02.2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.66/2000, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar.

După 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană devin aplicabile, pe lângă normele interne prevăzute de Legea nr. 248/2005 și normele comunitare care reglementează libera circulație a persoanelor și pe care instanțele judecătorești sunt obligate să le aplice.

Tribunalul a subliniat că, în calitate de resortisant român, pârâta se bucură de statutul de cetățean al Uniunii în temeiul articolului 17 alineatul (1) CE și, prin urmare, are posibilitatea de a se prevala, inclusiv față de statul membru de origine, de drepturile aferente unui astfel de statut și, în special, de dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, astfel cum a fost conferit prin articolul 18 CE.

Raportând situația de fapt constatată în cauză la prevederile normelor comunitare și interpretarea dată acestora de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, Tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada și nu se poate reține în sarcina pârâtei nici un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă, care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnată.

De asemenea, a reținut că măsura de deportare luată de autoritățile daneze față de pârâtă nu a fost motivată în nici un fel sub aspectul actelor sau faptelor pe care aceasta le-ar fi comis pe teritoriul statului danez și care ar constitui o amenințare suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, situație în care nu se justifică restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulație.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, susținând că nelegal a fost respinsă cererea față de pârâta, care a fost returnată din Danemarca la data de 05.02.2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, ratificat prin Legea nr. 66/2000, deși art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede că poate fi instituită împotriva cetățeanului român o asemenea restricție, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.

Susține apelanta că, deși dreptul cetățenilor români la liberă circulație este garantat prin art. 25 din Constituție și prin art. 2 la Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, libertatea circulației nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea condițiilor stabilite de lege. Arată astfel că Legea nr. 248/2005 reprezintă o adaptare a normelor interne la principiile instituite la nivel comunitar și că dispozițiile art. 38 din lege nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, prevăzute de Directiva 2004/38/CE.

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în alt stat este posibilă, potrivit art. 5 din Legea nr. 248/2205, în cazul în care, pe perioada șederii lor în străinătate, aceștia nu respectă legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și a rămâne pe teritoriul acelui stat. Susține că măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Danemarcei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acest stat.

Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Legea nr. 248/2005 este un act normativ adoptat anterior aderării României la Uniunea Europeană, astfel încât în situația în care, după aderare, există un conflict între norma juridică internă și normele comunitate, aplicabilitate au normele comunitare conform art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilorart. 307alin. (1) și alin. (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.

Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat deart. 18din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptatăDirectiva 2004/38/CEa Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conformart. 27din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Șiart. 6din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate deConvențiapentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".

Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.

Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).

În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtei s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnat - Danemarca, sau în România.

Pârâta a fost returnată din Danemarca pe motiv că lucra fără forme legale și a fost bănuită de furtul unei biciclete.

Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la libera circulației, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâta prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzată - Danemarca.

Pentru considerentele expuse în baza art. 296.pr.civ. se va respinge apelul reclamantei, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 320/C din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliată în municipiul C,-, -. C,.1,. 53, județ C, ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Red.dec.jud./2.07.2009

Tehnored.disp.gref./7 ex./03.07.2009

Emis 5 com./03.07.2009

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Constanta