Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 127/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.127/
Ședința publică din 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sect. 1 în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în satul, comuna,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 171 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât, lipsind apelanta pârâtă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul ministerul Administrației și Internelor.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Atât intimatul pârât, cât și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu au cereri prealabile de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a apelului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, întrucât în mod greșit prima instanță a apreciat că nu rezultă din materialul probator împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate.
Intimatul pârât, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța a pârâtului, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost îndepărtat din Franța la data de 27.12.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin HG nr.278/1994, fiind astfel incidente în cauză prevederile art.5, art.38 și art.39 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, prin care se reglementează posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație.
Au fost depuse la dosar, în copii certificate conform cu originalul, declarația olografă dată de pârât la momentul returnării, talonul întocmit de către organele poliției de frontieră, deciziile nr.1 și 2 din 18.12.2008 date de Prefectura din -, Franța.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Prin sentința civilă nr. 171 din 10.02.2009 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție un alt membru al Uniunii Europene poate adopta o legislație care permite restrângerea dreptului unui resortisant de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Raportând situația de fapt constatată în cauză la prevederile normelor comunitare și interpretarea dată acestora de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prima instanță a constatat că nu s-a făcut dovada și nu se poate reține în sarcina pârâtei nici un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în România și de altfel nici în statul din care a fost returnat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel Direcția Generală de pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le are au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin tratatele internaționale, încheiate cu România.
Prima instanță în mod greșit a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, în condițiile în care s-a dovedit că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 27.12.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național și anume asigurarea unei îngrădiri pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 prevede ca unică condiție pentru luarea măsurii de limitare a exercițiului dreptului la libera circulație a cetățenilor români, readmisia dintr-un stat cu care România are acord de readmisie. Odată cu semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 al. 2 și 4 din Constituția României, potrivit căreia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu cu prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 207 al. 1 și 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, și garanție națională, sau sănătate publică. În al. (2) textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiție o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtului s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnat - Franța, sau în România.
Pârâtul a fost returnat din Franța la data de 27.12.2008, astfel cum rezultă din talonul întocmit de organele poliției de frontieră.
În declarația depusă la dosar, pârâtul a arătat că a părăsit România la data de 23.11.2008, îmbarcându-se la bordul unui avion cu destinația. de o lună de zile a muncit la un patron francez, fiind în perioada de probă premergătoare încheierii unui contract de muncă. A mai arătat că a fost reținut de jandarmi pe motiv că "muncește la negru" și a fost expulzat din Franța.
Din deciziile nr. 1 și nr. 2 din 18.12.2008, emise de Prefectura din -, rezultă că măsura expulzării a fost dispusă avându-se în vedere că pârâtul se afla de peste 3 luni pe teritoriul francez, fără nici un titlu de ședere sau viză și practica ilegal profesia de șofer - distribuitor.
Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la libera circulației, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâtul prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzat - Franța.
Pentru considerentele expuse în baza art. 296.pr.civ. se va respinge apelul reclamantei, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sect. 1 în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în satul, comuna,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 171 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2009.
Președinte, Judecător,
- - Grefier, - -
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
3.06.2009
Dact.gref.
7 ex./3.06.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea
