Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 127/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.127/
Ședința publică din 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu
Grefier - - -
Ministerul Public, reprezentat prin procuror -
La ordine fiind judecarea apelului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B- sector 1, împotriva sentinței civile nr.192 din 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal lipsă apelanta și intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelanta a solicitat soluționarea în lipsă. De asemenea s-a mai referit asupra faptului că aceasta a trimis la instanță la data de 16 aprilie 2009, cerere pe care a aplicat timbre judiciare în valoare de 0,15 lei și a anexat Ordinul de plată nr.925 din 15 aprilie 2009 privind plata sumei de 4 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingere a apelului formulat ca nefondat, considerând că în baza probelor administrate, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, astfel că solicită ca aceasta să fie menținută.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Galați reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Suedia a pârâtului.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Suedia la data de 09.10.2008 și că România a încheiat cu Suedia Acordul de readmisie, ratificat prin Legea nr. 642/2001.
Reclamanta a mai arătat că art. 5 din Legea nr. 248/2005 reglementează obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii în străinătate, iar măsura dispusă față de cetățeanul român se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a statului respectiv, ca urmare a nerespectării de către acesta a legislației statului în care se află, cu repercusiuni negative asupra imaginii României și a cetățenilor români care călătoresc legal în străinătate.
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 38 lit. a și 39 alin. 1 din Legea nr. 248/2005.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a administrat probe.
Prin sentința civilă nr.192 din 3 februarie 2009 Tribunalul Galați, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, în temeiul Legii nr.248/2005.
S-a reținut în motivarea sentinței că pârâtul, a fost returnat din Suedia la 9 octombrie 2008 și nu i se poate restricționa dreptul la liberă circulație, pe teritoriul unui stat membru, potrivit Directivei CE nr.38/2004 art. 27 întrucât nu a încălcat ordinea publică, securitatea sau sănătatea publică.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
- art.38 și art.39 din Legea nr.248/2005 nu au aplicabilitate temporară și nu au fost modificate prin nici un alt act normativ astfel că nu există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie în vigoare și după data de 1 ianuarie 2007 când România a devenit stat membru al UE.
- dreptul la liberă circulație nu este absolut ci este supus unor limitări legale în concordanță cu documentele internaționale la care România este parte.
Apelul declarat de reclamantă este nefondat.
In considerarea principiului supremației dreptului comunitar norma aplicabilă în speță este norma comunitară respectiv art.27 din Directiva 2004/38/CE, care prevede că statele membre pot restrânge libertatea de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie indiferent de cetățenie pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Așa cum rezultă din talonul de returnare la punctul de trecere a frontierei și din declarația olografă a pârâtului, acesta a fost returnat din Suedia, la data de 9 octombrie 2008 întrucât a fost depistat muncind fără forme legale.
Se constată că nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art.27 din Directiva 2004/38/CE, astfel că în mod corect instanța de fond a respins ca nefondată cererea reclamantei de a restrânge dreptul la liberă circulație a pârâtului în Suedia pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Pentru aceste considerente în conformitate cu dispozițiile art.296 cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, împotriva sentinței civile nr.192 din 3 februarie 2009 Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B- sector 1, împotriva sentinței civile nr.192 din 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Red. /29.04.2009
Tehn.
7 ex./29.04.2009
fond -
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Valentina Gabriela Baciu