Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 128/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.128.
Ședința publică de la 23.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Brătuianu Cătălina
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
GREFIER - - - -
Ministerul Publica fost reprezentant de doamna procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR--DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr.248 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns apelanta-reclamantă MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR--DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și intimatul-pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 18.06.2009 apelanta-reclamantă a depus ordinul de plată nr.1508 din 17.06.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către apelanta-reclamantă și procedează la anularea acestora.
Reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând respingerea apelului ca nefondat, întrucât în cauza de față nu există motive pentru a dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât.
Curtea reține apelul în pronunțare.
CURTEA
Prinacțiuneaînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispunărestrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență, că pârâtul fost returnat din Austria în baza Acordului dintre România și Austria ratificat prin Legea nr. 134/2002 și OUG nr. 188/2001 la data de 29.08.2007, iar art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, prevede că în acest caz, dreptul la liberă circulație al cetățenilor poate fi restrâns pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
A mai arătat reclamanta că măsura este necesară respectării obligațiilor statului asumate ca urmare a integrării în UE, iar la luarea măsurii, autoritatea competentă a respectat norma juridică edictată în apărarea unui interes general al statului român și nu încalcă normele europene, respectiv art. 2 alin. 3 din Protocolul Adițional nr. 4 la.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 38, 39 și 52 din Legea nr. 248/2005 și Codul d e procedură civilă.
În dovedire, a depus copie talon și declarația pârâtului dată la revenirea în țară.
Prin sentința civilă nr. 31/PI/11.01.2008, Tribunalul Timișa respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că decizia de expulzate nu a avut în vedere faptul că pârâtul era căsătorit cu un cetățean austriac și care avea domiciliul în Austria, astfel că, era în drept să locuiască împreună cu soția în Austria, atâta timp cât certificatul de căsătorie nu a fost anulat.
Sentința a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 74/A/20.03.2008 a Curții de Apel Timișoara - Secția Civilă.
Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut, în esență că, instanța de fond nu a cercetat fondul, întrucât la dosar nu se află probe și nu s-a pus în vedere reclamantei să depună probe în susținerea cererii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând decizia ca fiind netemeinică și nelegală, cu motivarea că instanța de apel nu a fost învestită cu verificarea competenței teritoriale, ci cu soluționarea pe fondul pricinii.
În drept a indicat dispozițiile art. 312 alin. 3 proc.civ.
Prin decizia nr. 6526/31.10.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat, cu motivarea că potrivit art. 39 alin. 1 din Legea nr. 248/2005 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 126/2007, în situația prevăzută de art. 38 lit. a, competența de soluționare aparține Tribunalului București, în raport cu care dispozițiile art. 735.proc.civ. au fost corect aplicate.
La rejudecare, înregistrând cauza sub nr-, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 248 din 20.02.2009, prin care a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a reținut că din talon și din declarația dată personal de pârât, rezultă că pârâtul a fost returnat din Austria la data de 29.08.2007 întrucât a stat în această țară fără forme legale.
Din declarația olografă dată de către pârât, Tribunalul a reținut că acesta s-a apărat, arătând că este căsătorit, iar soția sa locuiește cu forme legale în Austria.
Situația este confirmată de certificatul de căsătorie înregistrat sub nr. 760/2002 eliberat de Landul Viena, Autoritatea Oficiul Stării Civile Viena, din care rezultă că pârâtul s-a căsătorit la data de data de 07.11.2002 cu dna, soții urmând a purta numele de.
Din Decizia de expulzare emisă de Direcția Poliției Viena sub nr. III--//07 la data de 07.08.2007, rezultă că măsura a fost luată doar ca urmare a faptului că pârâtul era cetățean străin, neavând cetățenie austriacă.
Din cuprinsul acestui act juridic emis de autoritatea austriacă rezultă că singura vinovăție reținută în sarcina pârâtului este aceea a lipsei cetățeniei austriece.
Potrivit act. 38 din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată prin OG nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai in condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
De asemenea, conform art. 39 alin. 1, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) din lege, măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Potrivit disp. art. 52 din lege, până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, instituită in condițiile art. 40, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Față de situația de fapt reținută și dispozițiile legale amintite, tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o în consecință.
Tribunalul a apreciat că restrângerea dreptului la liberă circulație este de natură a încălca dispozițiile art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la. în care se prevede că:
1. se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa.
2. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea. în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Libertatea de circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25, alin. (1), teza a II-a din Constituție.
Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Ca o consecință, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizarea dovezilor administrate în cauză.
În legislația primară art. 18 (1) TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 1004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor familiei acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului () nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
În acest sens, Tribunalul a observat că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.
Tribunalul a reținut ca pertinente și apărările formulate de pârât prin concluziile scrise privind incidența Directivei nr. 38/2004 a Parlamentului European și a Regulamentului nr. 1612/1968 al Consiliului European, potrivit cărora restrângerea dreptului la liberă circulație se poate face doar pentru motive de ordine ori siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității, stabilit prin raportare în concret la conduita persoanei față de care s-a dispus măsura readmisiei.
Pe de altă parte, decizia unui stat membru UE de a expulza un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestui din urmă stat de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. În ce privește statul al cărui cetățean este expulzat, acesta nu poate îngrădi libertatea de circulație decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din Directivă și care trebuie dovedite.
În sfârșit, tribunalul a reținut și dispozițiile art. 8 CE. care prevede că
" 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."
Pentru aceste considerente, Tribunalul, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul reprezintă un pericol pentru ordinea și siguranța statului care a dispus readmisia, iar măsura interdicției dreptului la liberă circulație în condițiile reținute, este o măsură disproporțională, de natură a aduce atingere dreptului la libera circulație al pârâtului, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declaratapelîn termen legal, solicitând schimbarea în tot a hotărârii și admiterea cererii.
În motivarea apelului s-au arătat următoarele:
și aplicarea conceptului de ordine publică aparține legilor și tribunalelor naționale.
În temeiul dispozițiilor arte 38 lit. (a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Mai mult, chiar prevederile acordului de readmisie încheiat între România și Austria, ratificat prin Legea nr. 134/2002/0. nr.188/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 848/2001, în art.1 prevede că:"(1) Fiecare parte contractantă va readmite fără alte formalități persoana care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile legale în vigoare pentru intrarea sau pentru șederea pe teritoriul statului părții contractante solicitante_ . ". Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art. 38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 855/28.11.2006, nr. 901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. 6 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ".
Art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, considerăm că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Prevederile legale invocate demonstrează preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar astfel încât acest act normativ (Legea nr. 248/2005) să fie aplicabil și după momentul aderării. Acolo unde s-a urmărit ca, după data de 01.01.2007, să nu mai fie aplicabil actul normativ, a indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art. 52 din lege.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art. 3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este (..)".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr. 248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul străin are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context, în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art. 2 al Protocolului nr. 4 și nu a încălcat alte dispoziții comunitare în materie.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Austria în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile austriece competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Din declarația pârâtului dată în punctul de frontieră rezultă că acesta a fost reținut de politia austriacă, judecat și condamnat pentru încheierea unei căsătorii de convenientă, ulterior fiind returnat în România la data de 29.08.2007.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în cauză, nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Libertatea de circulație reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale cetățeanului, prevăzut atât in legislația europeană (art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale), cât si in legislația comunitară (art. 18 din Tratatului de instituire a Comunității Europene (TCE), art. 4 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului, privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora), ca si in dreptul intern (art. 25 din Constituția României, Legea nr. 248/2005 cu modificările si completările ulterioare, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Excepțiile de la regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Din analiza conținutului acestor prevederi, rezulta ca estrângerea libertății de circulație (ca interdicție temporară) este reglementată diferit, in sensul ca norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație -cazul persoanei returnate dintr-un stat in baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat.
Examinând conținutul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Curtea constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu toate dispozițiile cuprinse în Directivă la art. 27.
Cum prin art. 148 din Constituție, România este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene si luând în considerare raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, Curtea va face aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea de Justiție a Comunităților Europene (Curtea Europeană de Justiție): principiul efectului direct al tratatelor în dreptul intern; principiul supremației dreptului comunitar; principiul efectului direct al directivelor (în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, invocarea împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva); obligația instanței naționale de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar.
În spiritul aplicării acestor principii, Curtea va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului: "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice". Curtea urmează a face aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta cauza.
În speță, restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Austriei, a fost motivată pe considerentul că acesta a fost returnat de pe teritoriul statului străin, în baza Acordului dintre România și Austria ratificat prin Legea nr. 134/2002/0. nr.188/2001, deoarece a încălcat dispoziții privind condițiile de intrare și de ședere în Austria. Din decizia de expulzare emisă de Direcția Poliției Viena sub nr. III--//07 la data de 07.08.2007, rezultă că măsura a fost luată doar ca urmare a faptului că pârâtul era cetățean străin, neavând cetățenie austriacă. Câtă vreme motivul returnării este ca atare consemnat în înscrisul oficial, nu se poate reține, în lipsa unor alte dovezi scrise, susținerea apelantei de condamnare a pârâtului pentru încheierea unei căsătorii de conveniență.
Verificând îndeplinirea condițiilor de aplicare a situațiilor de excepție care justifică masuri de restricționare a liberei circulații, Curtea apreciază că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea austriacă referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său, a unui cetățean român, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față:
- măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză;
- condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri; conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății; nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală;
- singurele boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații sunt bolile cu potențial epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele relevante ale Organizației Mondiale a Sănătății, precum și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziții de protecție ce se aplică resortisanților din statul membru gazdă (art. 29).
Pe de altă parte, singura obligație esențială asumată de România prin acordul de readmisie, a fost aceea de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către statul austriac, nu privind luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor care au fost returnate din Austria. Chiar asumată, o asemenea convenție bilaterală, incompatibilă cu normele Tratatului CE, trebuie interpretată și aplicată în sensul dispozițiilor art. 234 alin. 3 din Tratat, respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților.
Cât privește susținerea privind necesitatea apararii raporturilor cu statele membre UE, Curtea observa ca nu poate fi luata in considerare aplicarea unei restrictii a dreptului fundamental la libera circulatie, bazata exclusiv pe consideratii de ordin general (stoparea migratiei), fara luarea in considerare a nici unui motiv referitor la conduita individuala a persoanei cu privire la care se solicita aplicarea restrictiei (in conditiile in care nici macar condamnarile penale anterioare, nu pot justifica prin ele insele, aplicarea limitarii).
După data de 01.01.2007, posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin raportare la dispozițiile art. 12, 17-21, 39-42, 43-48, 61-69 și 136-142 din TCE și la dispozițiile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
Dată fiind aderarea României la Uniunea Europeană, cetățenii români sunt cetățeni ai Uniunii (art. 17 din TCE), care se bucură de drepturile și obligațiile prevăzute de TCE neputând fi discriminați pe motiv de cetățenie națională (art. 12 alin. 1 și art. 17 alin. 2 din TCE).
Referitor la nerespectarea de catre parat a obligatiilor stabilite de legea interna pentru perioada sederii in atate si nici a legislatiei statului, se retine ca decizia unui stat membru UE de a expulza un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestuia din urmă de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. Cetățeanul care este expulzat beneficiază de drepturile procedurale de a ataca în justiție măsura de expulzare, în fața autorităților din statul care a dispus această măsură, acestea fiind suverane să decidă asupra necesității acesteia. Eventuala nerespectare a măsurii de către cetățeanul expulzat poate atrage sancțiuni specifice din partea statului care l-a expulzat. Statul al cărui cetățean este expulzat nu poate îngrădi însă libertatea de circulație a acestuia (în sensul interzicerii de a părăsi țara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost expulzat) decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din Directivă și care trebuie dovedite ca atare.
În consecință, Curtea constată că nu se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului din perspectiva legislației comunitare și a legislației române de transpunere a celei dintâi, soluția instanței de fond fiind legală si temeinică, astfel că apelul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 296.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B, str. -, nr. 29, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 248 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât cu domiciliul în T,-, jud. T, ca nefondat.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- - -
Red. / Tehnored. / 4 ex.
Jud Fond Secția a IV-a Civilă:
Președinte:Antonela Brătuianu CătălinaJudecători:Antonela Brătuianu Cătălina, Melania Stanciu
