Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 155/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (349/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.155
Ședința publică de la 10 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER - - -
***** *****
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței civile nr.73 din 16.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la libera circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dosarului nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția civilă, care se află atașat la dosarul Tribunalul București - Secția a III-a civilă nr-.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de amânare a cauzei față de lipsa dosarului anterior menționat.
Curtea, după deliberare, dispune amânarea cauzei pentru termenul din data de 31 martie 2009, pentru când se va reveni cu adresă la Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în vederea înaintării dosarului nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția civilă, care se află atașat la dosarul acestei instanțe nr-.
După strigarea cauzei, dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată, respectiv în jurul orei 10.30, un salariat al arhivei instanței se prezintă în sala de ședință cu dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția civilă, care se află atașat la dosarul acestei instanțe nr-.
Curtea, având în vedere împrejurarea că, în timpul ședinței de judecată, s-a atașat dosarul care a constituit motivul acordării termenului de judecată la data de 31.03.2009, revine asupra măsurii amânării soluționării cauzei și, constatând faptul că, prin motivele de apel, s-a solicitat judecarea în lipsă, acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului, apreciind că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că, prin conduita sa, intimatul pârât, ar fi adus atingere sănătății, ordinii publice și siguranței naționale a Franței.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 05.11.2007 sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație al pârâtului, pe teritoriul Franței.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 26.10.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin nr.HG278/1994, că art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 modificată prin nr.OG5/2006 permite restrângerea dreptului la liberă circulație pe o perioadă de cel mult 3 ani pentru cetățenii români care au fost returnați dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.2 alin.3 din Protocolul Adițional nr.4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că România are obligația de a-și proba capacitatea de a stopa migrația ilegală pentru consolidarea poziției de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
În drept au fost invocate dispozițiile art.5, 38 și 39 din Legea nr.248/2005, modificată, și dispozițiile Codului d e procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.554 din 23.11.2007, Tribunalul Mehedinți - Secția Civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, reținând că potrivit dispozițiilor art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG126/05.11.2007, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație se dispune de către Tribunalul București.
Sentința a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.422 din 12.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a constatat tardiv recursul formulat de recurenta - reclamantă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 19.12.2007 sub nr-.
Prin sentința civilă nr.73/16.01.2008 a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureștia reținut că cererea de chemare în judecată, formulată ulterior aderării României la Uniunea Europeană, are ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului, pe teritoriul Franței, pentru considerentul că acesta a fost returnat din această țară în baza unui acord de readmisie.
În baza unui astfel de acord de readmisie fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau care nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta este cetățean al părții contractante solicitante.
În prezenta cauză, nu s-a arătat expres care cerințe nu au fost îndeplinite pentru șederea pârâtului pe teritoriul statului francez.
După data de 1.01.2007, în baza art. 18 și 39 TCE, (dispoziții legale comunitare ce pot fi invocate și reținute ca aplicabile în cauză în virtutea principiului efectului direct al dreptului comunitar) libera circulație a persoanelor este asigurată în interiorul Comunității Europene, fiecare cetățean al Uniunii, având dreptul de a circula și a de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind suspus limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Libertatea de circulație implică, sub rezerva limitărilor pe motive de ordine publică, securitate publică ori sănătate publică, printre alte coordonate, deplasarea în mod liber pe teritoriul statelor membre în scopul angajării, precum și șederea într-un stat membru pentru scop de angajare potrivit prevederilor ce cârmuiesc angajarea naționalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori acțiune administrativă.
Este adevărat că, beneficiarii libertății de circulație așa cum este prevăzută în Tratat și în legislația subsidiară sunt lucrătorii salariați și membrii lor de familie, însă, categoria lucrătorilor salariați a primit o largă accepțiune, considerându-se că există activitate salarială, chiar dacă activitatea nu este decât ocazională și remunerarea este inferioară minimului legal; este suficient ca activitatea să fie efectivă și nu pur și simplu voluntară.
Este, totodată, necesar ca deplasarea într-un alt stat să aibă ca finalitate cerința unei activități economice, neexistând încă dreptul de ședere în oricare stat membru independent de activitatea profesională.
A mai reținut prima instanță că în prezenta cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte contrariul celor reținute mai sus, pârâtul fiind returnat în România pentru depășirea perioadei legale a valabilității vizei acordată la ieșirea din țară, anterior integrării României în E, cerință/formalitate legală care după 01.01.2007 a fost suprimată; libera circulație a persoanelor poate fi îngrădită pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică.
Directiva nr- a Consiliului Europei detaliază motivele restrictive pentru libera circulație a persoanelor, iar măsurile atrase în consecință, trebuie să fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei în cauză, pedepsele penale anterioare neputând constitui prin ele însele motive pentru luarea unor astfel de măsuri.
În concepția Curții Europene de Justiție expresia "sub rezerva limitărilor justificate pe motive de ordine publică", privește nu numai prevederile legislative adoptate de fiecare stat membru spre a limita în cadrul teritoriului său libertatea de circulație și de ședere pentru resortisanții altor state membre, ci și deciziile individuale luate în aplicarea unor astfel de prevederi legislative.
Dar chiar așa fiind, Curtea a considerat, totuși, că măsurile de restrângere a dreptului de ședere nu pot fi impuse de un alt stat membru resortisanților altui stat membru care sunt supuși prevederilor Tratatului, cu excepția cazurilor și împrejurărilor în care astfel de măsuri pot fi aplicate resortisanților statului interesat.
și (sau) aplicarea conceptului de "ordine publică" aparține în primul rând legilor și tribunalelor naționale, fapt care face posibile acțiuni abuzive ale statelor membre în aprecierea situațiilor ce constituie motive justificative de limitare a libertății de circulație.
Simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o condiție care amenință ordinea publică și securitatea publică și nu poate deci, prin ea însăși să justifice o măsură ordonând expulzarea și detențiunea temporară în acest scop.
Oricum, recurgerea de către autoritățile publice la acest concept în măsură să se justifice restricții asupra liberei circulații a persoanelor, care să fie sub incidența dreptului comunitar, presupune, în orice caz, existența, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o implică, a unei amenințări suficiente și într-adevăr serioase la cerințele de ordine publică afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății.
Fată de acest criteriu - a arătat Curtea - nici un stat nu poate să reclame că o anumită conduită a unei persoane ar îndeplini această probă dacă el nu ia măsuri represive contra unor comportamente similare în care ar fi implicați propriii resortisanți spre a se asigura egalitatea de tratament (nediscriminarea).
Toate aceste considerații teoretice au fost apreciate de tribunal ca necesare în prezenta cauză, față de modalitatea în care prin acțiunea formulată se urmărește restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului, deși nu s-au invocat și în mod evident, nu s-au dovedit motivele de limitare a liberei circulații, referitoare la ordinea publică, securitatea publică și sănătatea publică, existenta acordului de readmisie nefiind suficientă în condițiile în care, în virtutea dispozițiilor Tratatului Comunității Europene nu s-a dovedit că pârâtul nu întrunește cerințele legale pentru șederea pe teritoriul statului, dat fiind că, după data de 1.01.2007 și cetățenii români au dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre E.
Invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art.5 din Legea nr.248/2005, care reglementează obligațiile generale ale cetățenilor români pe perioada șederii în străinătate, în raport de faptul că pârâta a fost returnată în România pentru nerespectarea dispozițiilor legale în materie de vize, este lipsită de relevanță în contextul actual, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a dovedit în cauză existența unor motive de ordine publică de securitate publică, ori de sănătate publică, sau existența interesului public într-o societate democratică, pentru a se justifica o măsură restrictivă a libertăților democratice.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
În acest sens, art.234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - dreptul fundamental.
De asemenea, potrivit art.4 alin.1 și 2 din directiva sus-menționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art.27 alin.1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Tribunalul a constatat în prealabil că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art.38 lit. a din Legea nr. 248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 01 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc că împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor, tribunalul reține din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența niciuneia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pe de altă parte, existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, față de cele reținute anterior, luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv.
Or, în lipsa altor probe concludente, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată apreciind că, o soluție contrară ar putea aduce o atingere gravă unui drept fundamental al unei persoane, fără a se putea stabili că această ingerință este conformă prevederilor legale invocate și că este necesară într-o societate democratică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tor a hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente iar, în subsidiar, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație al intimatului, în Franța pe o perioadă de maxim trei ani.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că prin nr.OUG126/2007 intrată în vigoare la 09.11.2007, a fost modificată Legea nr.248/2005 în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererilor de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație promovate de Direcția Generală de Pașapoarte care, începând cu această dată, aparține Tribunalului București și că potrivit art.725 alin.(2) din Codul d e procedură civilă, "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile". În temeiul acestei prevederi legale, în condițiile schimbării competenței teritoriale în cursul judecării cauzei printr-o intervenție legislativă, Tribunalul Mehedinți este în continuare competent să soluționeze cererea reclamantei înregistrată la această instanță sub numărul 9442/- în data de 05.11.2007.
Întrucât Tribunalul Mehedinți și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București apelanta - reclamantă a susținut că în temeiul legislației în vigoare, în mod greșit instanța sesizată a considerat că nu este competentă pentru a soluționa cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantă și a solicitat trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente.
Pe fond, apelanta - reclamantă a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată deoarece, chiar și în condițiile existenței principiilor preeminenței dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, dacă acel cetățean a încălcat legislația statului de unde a fost returnat. Returnarea pârâtului dovedește încălcarea de acesta a legislației statului francez, nefiind necesară efectuarea și a altor dovezi în acest sens.
S-a mai arătat în cererea de apel că prevederile art.38 din Legea nr.248/2005, prin formularea "restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani (. ) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat", lasă la aprecierea instanței perioada pentru care se va dispune măsura, în funcție de situația concretă a persoanei în cauză; textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale pretins protejate.
De altfel, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr.855/28.11.2006 că măsura dispusă de art.38.a) se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, dar și pe plan extern. În pronunțarea Deciziei nr.855/28.11.2006, Curtea Constituțională a avut în vedere inclusiv expunerea de motive a Legii nr.248/2005 unde se arată că "adoptarea unui act normativ care să reglementeze condițiile exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, în acord cu prevederile Constituției, precum și cu alte documente internaționale în domeniul protecției drepturilor omului, la care România este parte, se constituie într-un demers necesar într-o societate democratică având la baza sistemului de valori principiile umaniste promovate în spațiul european. Pentru aceste considerente a fost elaborată prezenta lege, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Deși instanța de fond a considerat că în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art.27 din Directiva 2004/38/CE, prin hotărârea de îndepărtare a pârâtului de pe teritoriul statului francez emisă de Prefectul Regiunii De La Loire din 11.09.2007 s-a reținut că acesta nu dispune de resurse suficiente astfel încât pentru a nu deveni o pentru sistemul de asistență socială, a fost obligat să părăsească teritoriul francez într-o lună de la notificarea decretului.
Măsura returnării dispusă de autoritățile franceze, astfel cum însuși pârâtul recunoaște, este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat legislația în spațiul Uniunii Europene. Fiind în culpă pentru nerespectarea legislației în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale, având în vedere că prin conduita sa el a adus atingere imaginii și intereselor României în raporturile cu statele Uniunii Europene. Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile franceze, ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională.
Statul român, ca o necesitate de apărare a raporturilor cu statele membre UE, inclusiv în ceea ce privește migrarea forței de muncă, își sancționează propriii cetățeni pentru a îndrepta conduita acestora, în sensul respectării legislației pe teritoriul statelor gazdă.
Dispozițiile art.5 din Legea nr.248/2005 prevăd limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate, printre care cele mai importante sunt acelea de a respecta legislația României, de a nu desfășura activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, precum și aceea de a respecta legislația statului în care se află, și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. După cum se poate observa, dreptul la liberă circulație nu este absolut, ci este supus unor limitări legale, în concordanță cu documentele internaționale la care România este parte.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 4 lei achitată cu ordinul de plată nr.687 din 21.02.2008 emis de Trezoreria Sectorului 1 B și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare și nu a învederat Curții apărările sale.
Analizând cererea de apel, Curtea reține că aceasta nu este fondată și urmează să o respingă.
Cu referire la motivul de apel prin care s-a susținut că în mod greșit Tribunalul Mehedinția admis excepția necompetenței teritoriale, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.158 alin.3 Cod procedură civilă, împotriva hotărârii de declinare a competenței se poate exercita recurs în termen de 5 (cinci) zile de la pronunțare.
Recursul exercitat de recurenta - reclamantă împotriva sentinței civile nr.554/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinția fost respins, ca tardiv formulat, prin decizia civilă nr.422/12.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Civil, astfel că sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinția devenit irevocabilă cu consecința că excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Mehedinți nu mai poate face obiectul controlului judiciar cu prilejul soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr.73/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Intimatul - pârât a fost returnat din Franța la data de 26.10.2007 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin nr.HG278/1994 pentru ședere ilegală.
Așa cum a reținut și prima instanță, exercitarea dreptului la liberă circulație presupune respectarea legislației statului român dar și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței analiza îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
În acest sens, art.234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - drept fundamental.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 și 2 din directiva susmenționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art.27 alin.1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Curtea reține că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor; din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența nici uneia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pe de altă parte, existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, față de cele reținute anterior, luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv.
În lipsa oricăror probe concludente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat, întrucât o soluție contrară ar fi de natură să aducă atingere unui drept fundamental al intimatului - pârât, fără a se putea stabili că această ingerință este conformă prevederilor legale și că este necesară într-o societate democratică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr.73 din 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât cu domiciliul în comuna, sat, județul
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.5/8.05.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
