Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 156/
Ședința publică din 16 Iulie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
Judecător: --- -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat fiind de procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE - B, cu sediul în sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.527 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte - B și intimatul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra lui.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de admitere a apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte - B și de schimbare a hotărârii criticate, în sensul de a se admite cererea de restrângere a dreptului la libera circulație față de intimatul, pe o perioadă de un an de zile pe teritoriul statului ia.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că, rin p. acțiunea civilă promovată la data de 28.05.2008 și înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat instanței, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în ia, pe o perioadă de cel mult trei ani, a pârâtului.
Reclamanta, în esență, a arătat că pârâtul a fost returnat din ia, stat membru, la data de 27.03.2008, în baza Convenției dintre Ministerul d e Interne al României și Ministerul d e Interne al acestei țări și împotriva sa, potrivit art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, coroborat cu art.52 din același act normativ, se impune luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În susținerea cererii, reclamanta a invocat dispozițiile art. 5 și art.38 alin. 1 lit. a din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin nr.OG5/2006, potrivit cărora, "pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele obligații:
a) să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale;
b) să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România", precum și dispozițiile art.2 din Protocolul Adițional nr. 4 pct.3 și 4 la
Prin sentința civilă nr.527 din 12 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, a respins cererea reclamantei, reținând că, potrivit art.38 din Legea nr.248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români se poate dispune pe o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, însă acestea trebuie să fie interpretate și aplicate în conformitate cu legislația europeană și cu Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceste convenții.
Astfel, potrivit art.27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora:
,Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Pentru a stabili dacă persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranța publică, la eliberarea certificatului de înregistrare sau, în absența unui sistem de înregistrare, în termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriul său sau de la data la care persoana și-a semnalat prezența pe teritoriul său în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) ori la eliberarea permisului de ședere, statul membru gazdă poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informații privind antecedentele persoanei respective. Această consultare nu poate avea un caracter sistematic. Statul membru consultat răspunde în termen de două luni.
Statul membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului care a fost expulzat din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu mai este valabil sau dacă cetățenia titularului este contestată".
Din dispozițiile textelor citate anterior, care se aplică direct (principiul efectului direct al dreptului comunitar a fost consacrat în Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Adminitratie der, 26/62, 3) și cu prioritate față de dreptul intern (principiul supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa, 6/64, 1964, p. 1141), rezultă că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, respectându-se totodată principiul proporționalității.
În prezenta cauză s-a dispus returnarea pârâtului din ia, fără să se invoce și să se dovedească existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație a persoanelor. Săvârșirea de către pârât a faptei penale recunoscute prin declarație nu poate reprezenta un motiv de restrângere a dreptului la liberă circulație, în condițiile în care nu se încadrează în cele trei situații prevăzute de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, iar din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta ar fi fost urmărit penal sau ar fi suferit vreo condamnare.
Tot astfel, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:
, se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa.
Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică"
Și din acest text, care, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de reglementările interne, rezultă că, restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată prin Legea nr. 30/1994, respectiv pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și numai dacă aceasta constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
Din niciuna din probele administrate în cauză nu rezultă că am fi în prezența vreunuia dintre cazurile în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a persoanelor. săvârșire de către pârât a unei fapte penale nu impune restrângerea dreptului la liberă circulație al acestuia, deoarece, pe de o parte, nu există dovezi că acesta se face vinovat de o astfel de faptă, iar pe de altă parte, în ipoteza existenței unei urmăriri penale, restrângerea dreptului la liberă circulație se materializează sub forma obligației de a nu părăsi țara, măsură care se dispune de instanțele judecătorești din statul unde are loc această urmărire, iar nu de cele ale statului de origine al inculpatului.
De altfel, dreptul la liberă circulație este garantat și de Constituția României, care prevede în art. 25 că:
,Dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.
cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit, prima instanță a respins cererea privind limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în Danemarca, a pârâtului.
Astfel, pârâtul a fost returnat din Danemarca, iar decizia de expulzare luată de autoritățile competente ale statului străin continuă să producă efecte juridice în ceea ce îl privește pe pârât atâta timp cât ea nu a fost desființată.
Este adevărat că, potrivit art.25 din Constituție, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate este garantat, însă legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.
Prin urmare, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută ea trebuind să se desfășoare conform unor reguli strict stabilite în cuprinsul Legii nr.248/1995 privind regimul la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate cu modificările și completările ulterioare, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și politice și art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin urmare, autoritățile române luând act de măsura expulzării pârâtului, în speță, instanța română era în drept să se pronunțe printr-o măsură de restrângere a dreptului la liberă circulație în temeiul unui act normativ intern care prevede luarea unor măsuri drept consecință a măsurii dispusă de statul din care este returnat cetățeanul român.
În sfârșit, întrucât prevederile art.52 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, și-au încetat aplicabilitatea odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în cauză se impunea restrângerea dreptului la liberă circulație intimatului numai pe teritoriul Danemarcei, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Pe de altă parte, nu se poate reține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, ar încălca prevederile Constituției sau ale altor instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație, aceasta constituind o măsură justificată de necesitatea apărării securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr.855/28.11.2006 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.31 din 17.01.2007 și prin decizia nr.901/05.12.2006 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.49 din 23.01.2007.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și a normelor comunitare în domeniu, aplicabile în mod direct și prioritar față de legislația națională care ar cuprinde dispoziții contrare, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, potrivit art.17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1.01.2007 - data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.
Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează.
Astfel cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție, prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.
În acest sens, prevederile dreptului comunitar se aplică în ordinea juridică internă a unui stat așa cum au fost adoptate, indiferent că este vorba despre dispoziții originare sau derivate, fără să fie nevoie de asimilarea sau transformarea lor în drept intern.
Efectul direct al dreptului comunitar, (consacrat în Hotărârea preliminară a Curții din 5 februarie 1963, en Loos Administratie der, 26/62 în.1963), conferă acestuia capacitatea generală de a completa patrimoniul juridic al persoanelor particulare (resortisanți ai statului) cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.
Deosebit, strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale ( consacrat prin Hotărârea preliminară a Curții din 15 iulie 1964,. Costa, 6/64, în.1964), presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale (în speță, Legii nr.248/2005), numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar, aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art.1, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.2004/38/CE din data de 19.04.2004, stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Potrivit art.27 din același izvor de drept comunitar secundar, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
Condamnările penale anterioare nu constituie motive în sine pentru luarea unor asemenea măsuri.
Conduita personală a individului în cauză trebuie să reprezinte o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății, nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire generală.
Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art.38 litera a din Legea nr.248/2005, modificată prin nr.OG5/2006, potrivit cu care, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat, și instanța de fond a respins, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului, i-ar crea o situație mai grea acestuia și nu i-ar conferi garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, și, în condițiile în care, în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art.27 din Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr.2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanță potrivit considerentelor expuse pe larg,care nu vor mai fi reluate.
În ceea ce privește argumentul apelantei, în sensul că, se impune totuși restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul iei, și nu al Danemarcei, așa cum în mod greșit susține reclamanta, în raport de actele și lucrările dosarului, doar pentru aceea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie, acesta nu își găsește eficiența în speță.
Pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, nici una din situațiile de excepție prevăzute de art.27 din Directivă, în care s-ar putea dispune restrângerea dreptului la libera circulație nu îl vizează pe pârât, iar pe de altă parte, nerespectarea condițiilor prevăzute de legea ă referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică.
În cauză nu s-a făcut dovada că există o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății care să justifice luarea acestei măsuri, iar săvârșirea de către pârât a faptei penale recunoscute prin declarație nu poate reprezenta un motiv de restrângere a dreptului la liberă circulație, în condițiile în care nu se încadrează în cele trei situații prevăzute de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, iar din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta ar fi fost urmărit penal sau ar fi suferit vreo condamnare.
În ceea ce privește compatibilitatea acordului de readmisie încheiat între România și ia cu dispozițiile Tratatului CEE, Curtea reține că, ea trebuie apreciată prin prisma dispozițiilor art.234, par.I și II din Tratat, potrivit cărora, acestea din urmă nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu prezentul tratat, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
În speță, se constată, mai întâi, că acordul de readmisie încheiat între România și ia nu vizează pentru cea dintâi vreo obligație de restrângere a libertății de circulație a cetățenilor români expulzați de pe teritoriul statului și chiar dacă o asemenea obligație ar fi fost asumată de România, ea ar fi fost incompatibilă cu Tratatul, impunându-se constatarea inaplicabilității acesteia, de către instanță.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte B și va menține, ca legală și temeinică, sentința civilă nr.527/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.527 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, domiciliat în Râmnicu V,-, -5,.A,.2, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
7 ex./17.07.2008
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu
