Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 172
Ședința publică de la 06 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Buliga
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 868 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui,în contradictoriu cu intimatul,reprezentant Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,având ca obiect Legea nr. 248/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuror pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al doilea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră apelul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Procuror pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași având cuvântul,pune concluzii de admitere a apelului, apreciind că sentința pronunțată de Tribunalul Vaslui este nelegală.
Susține că din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâtul a fost arestat în Italia pentru furt, fapt ce dovedește că reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Solicită admiterea apelului,desființarea sentinței Tribunalului Vaslui și restrângerea dreptului intimatului la libera circulație în Italia pe o perioadă de 3 ani.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 868 din 23 iunie 2009 Tribunalului Vaslui, s-a respins cererea formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor în contradictor cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
Pârâtul a intrat în Italia în 2008 de unde a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat între România și această țară la data de 24.03.2009 cu motivarea că a fost reținut de autoritățile italiene pentru furt.
În prezent, în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul și art. 4 din Directiva 2004/38/ Norma comunitară (art. 27 din Directiva 2004/38/CE) prevede în mod limitativ doar trei situații în care se poate dispune măsura extremă a restrângerii dreptului la liberă circulație: afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice. În al. 2, textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Art. 38 lit. a din legea nr. 248/2005 prevede măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat între România și acel stat.
Posibilitatea, iar nu obligativitatea, stipulată prin legea nr. 248/2005, obligă judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute de dreptul intern sau cel comunitar și să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate.
În speță nu s-a făcut dovada că pârâtul, prin conduita sa, a afectat odinea publică, siguranța sau sănătatea publică a statului danez, iar solicitarea reclamantei de restrângere a dreptului la liberă circulație a acestuia fără a se dovedi că a săvârșit o faptă de natură a afecta ordinea publică, fiind doar reținută pentru furt fără a se stabili vinovăția acesteia de către o instanță, nu respectă principiul proporționalității consacrat de norma comunitară.
În consecință, în raport de motivele expuse, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei formulată împotriva pârâtului având ca obiect restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia pe teritoriul Italiei pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Institutul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece în cazul returnării unui cetățean român pentru un comportament ce constituie o amenințare concretă și gravă la adresa demnității umane, autoritățile române nu se pot opune măsurii luate, fiind încălcate dispozițiile art. 38 lit. b din Legea 248/2005, art. 2 lit. d și art. 5 din același act normativ.
Apelanta arată că prin decretul emis pârâtului intimat autoritățile italiene i-au interzis de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, și conform art. 1 pct. 1 din Acordul de readmisie dintre România și Italia, ratificat prin Legea 137/1997. Pârâtul, menționează apelanta, a fost returnat din Italia la data de 24 martie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei, datorită comportamentului de care a dat dovadă în perioada șederii în Italia, și trebuie, în opinia apelantei să i se aplice sancțiunea prevăzută de art. 38 din Legea 248, respectiv restrângerea dreptului la liberă circulație în statele pentru o perioadă de 3 ani.
Apelul nu este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar se constată că este legală și temeinică sentința apelată.
Pârâtul intimat a fost returnat în România la data de 24 martie 2009 în baza acordului de readmisie încheiat de țara noastră cu Italia și a decretului prefecturii provinciei.
Măsura de returnare dispusă de autoritățile din Italia nu a fost cenzurată de autoritățile române și nici de pârâtul intimat, condiții în care a fost respectat acordul de readmisie încheiat cu Italia.
Noțiunea de libertate a circulației persoanelor având cetățenie română include în sfera sa mai multe componente, în cauza de față având relevanță doar cel referitor la dreptul cetățeanului român de a circula sau a se stabili într-un alt stat și de a identifica norma juridică care privește restrângerea acestui drept.
Din actele dosarului, respectiv talonul de expulzare, decretul emis de prefectura provinciei și declarația pârâtului intimat nu rezultă că acesta ar fi încălcat și adus atingere ordinii publice și de stat din Italia, nu rezultă că ar fi comis vreo infracțiune, contravenție sau altă faptă în legătură cu intrarea sa pe teritoriul Italiei, ci doar că acesta a fost găsit împreună cu alți cetățeni români, care erau bănuiți că ar fi furat un autoturism.
Simpla invocare a dispozițiilor art. 38 din Legea 248/2005, fără a identifica și dovedi evidența vreunei fapte de natură penală care să pună în pericol siguranța publică, ordinea publică, sau sănătatea publică nu poate duce automat la restrângerea dreptului la liberă circulație în țările la care se referă textul de lege.
Măsura returnării este îndestulătoare și respectă și principiul proporționalității, instanța de fond a apreciat corect atât dispozițiile legale art. 38, 2 și 5 din Legea 248/2008 raportat la art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE atunci când a respins acțiunea.
Așa fiind, potrivit art. 296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul, păstrând dispozițiile sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 868/23.06.2009 a Tribunalului Vaslui, pe care o păstrează.
Definitivă. Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
25.11.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Georgeta Buliga