Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 172/A/2009
Ședința publică din 28 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 419 din 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâtul T, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta Ministerului Public, procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este formulat în termenul legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin motivele de apel reclamanta a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de reclamantă, apreciind sentința Tribunalului Maramureș ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.419 din 7.04.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a respins cererea formulată de DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva pârâtului T, pentru restrângerea dreptului la liberă circulație în Franța.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâtul Taf ost returnat din Franța la data de 25.02.2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Potrivit Deciziei emise de prefectul din, pârâtul a continuat să rămână pe teritoriul statului francez după expirarea termenului de trei luni de la intrarea sa și a exercitat o activitate profesională, fără a fi titularul unui prim titlu de ședere regulamentar eliberat.
Tribunalul a reținut că împrejurarea că autoritățile franceze au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să restrângă, la rândul său, exercitarea dreptului de liberă circulație a cetățeanului său pe teritoriul Franței, instanța română trebuind să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, s-a reținut că în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE. Cât privesc excepțiile de la această regulă, ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Art. 38 lit. a din Legea internă nr. 248/2005 prevede că "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat". În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
Prima instanță a reținut că norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nicio distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații, când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară. Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a peroanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, tribunalul a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că " atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului". (Hotărârea Curții din 19.01.1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă, tribunalul a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la. tribunalul a constatat că România avea obligația ca până la data de 01.01. 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, tribunalul a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
În privința aplicării normei comunitare la situația de fapt, tribunalul a reținut că pârâtul a fost expulzat din Franța pentru că a depășit termenul de trei luni de ședere în Franța și a exercitat o activitate profesională fără a fi titularul unui titlu de ședere regulamentar eliberat. Nici o altă împrejurare referitoare la atitudinea intimatului sau la eventuale acte ilegale comise de acesta pe teritoriul statului francez nu au fost reținute de autoritățile franceze și nici dovedite de reclamantă.
Instanța a apreciat că simpla returnare a pârâtului din Franța, cu motivarea că a fost reținut de autorități pentru ședere și muncă fără forme legale, în lipsa altor dovezi cu privire la comportamentul personal al pârâtului, care ar constitui un pericol pentru ordinea sau siguranța publică, nu poate să conducă la admiterea acțiunii formulate.
Atâta timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanța a apreciat că nu s-a probat împrejurarea că acesta ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Franța pentru C mult 3 ani a pârâtului T.
În motivarea apelului s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 25.02.2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
În temeiul dispozițiilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Prevederile acordului de readmisie încheiat între România și Franța stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, a oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor
Arată că măsura reglementată prin art.38 lit.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 855/28.l1.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a), art.39 alin.6 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor omâni în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a arl.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "
Art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, consideră că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară ".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că. drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Susține că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art.3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru; altul decât C al cărui resortisant este -".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică. evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Consideră că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării, astfel că în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, consideră că, prin acțiunea introdusă, a respectat norma edictată de legiuitorul național în apărarea unui interes general al Statului Român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Examinând apelul și actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârea din 10 iulie 2008 pronunțată în Cauza 33/2007, a statuat în sensul că " Articolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluționare este sesizată."
Așadar, printr-o hotărâre preliminară, cu valoare de precedent judiciar, CJCE a stabilit că simpla returnare a unui resortisant de pe teritoriul altui stat nu este suficientă pentru a justifica luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, ci este necesară verificarea de către instanța națională a întrunirii a două condiții cumulative, și anume, una ce vizează conduita personală a resortisantului, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, iar cealaltă ce vizează finalitatea măsurii, întrucât ea trebuie să fie aptă să realizeze obiectivul urmărit, cu respectarea principiului proporționalității.
Interesul fundamental al societății, așa cum rezultă din motivarea curții și din jurisprudența sa în această materie, se referă la ordinea publică a statului membru care adoptă măsura respectivă, măsura neputându-se întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat membru în scopul de a justifica o decizie de expulzare (pct.25 din hotărâre).
Din motivarea apelului rezultă că, în speță, pârâtul nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile competente, fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, respectiv pentru simplul motiv al șederii fără a avea drept de muncă.
Curtea constată că în ce privește conduita pârâtului, în cauză nu s-a făcut dovada că acesta ar reprezenta o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, nici în ceea ce privește statul din care a fost returnat și cu atât mai puțin în ceea ce privește statul român, al cărui resortisant este.
Referitor la problema migrației ilegale a forței de muncă, privită ca o amenințare la adresa societății, Curtea constată că nu poate fi stabilită vreo proporționalitate între conduita pârâtului și măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, respectiv la durata ei, câtă vreme autoritățile franceze nu au administrat nici o probă privind condițiile în care a muncit pârâtul, sub aspectul duratei și remunerației încasate, neexistând o dovadă certă în acest sens. Cum pârâtul nu a încălcat ordinea publică, siguranța publică ori sănătatea publică ale acestui stat, negăsindu-se în situația de excepție reglementată de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, acestuia nu i se poate interzice dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul Franței.
Așa fiind, în baza tuturor considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 282, 296.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat prezentul apel, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 419 din 07 aprilie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.
Dact. Sz. /4ex.
01.06.2009
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Ana Ionescu
