Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 20
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA DE DATE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1199 de la 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în B,-, județul O, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta reclamantă DIRECȚIA PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA DE DATE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că prin cererea de apel, apelanta reclamantă Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea de date din Ministerul Administrației și Internelor a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de cererea de judecare în lipsă formulată de apelanta reclamantă Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea de date din Ministerul Administrației și Internelor și constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra apelului.
Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la nr- la Tribunalul Olt reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației si Internelor Bas olicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a numitului.
In motivare, s-a arătat că acesta a fost expulzat din Italia la data de 08.09.2009 în baza Acordului de readmisie încheiat între România și Italia ratificat prin Legea 173/1997.
Din documentele transmise de statul italian reiese că pârâtul a fost returnat datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii, a fost expulzat primind și interdicție de intrare în Italia.
S-au invocat în drept dispoz. art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 cu raportate la art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Prin sentința nr.1199 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației si Internelor, în contradictoriu cu pârâtul.
Asupra situației de fapt, tribunalul a constatat că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul Italiei cu interdicția de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
Legea națională incidentă în cauză este Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, respectiv art.38 din lege.
Instanța a considerat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Tratatul de Înființare a Comunităților Europene conform căruia: " fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
De asemenea, a considerat aplicabile dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
În motivarea Hotărârii CJCE în cauza C-33/07 - cauza Jipa se arată, referitor la conținutul conceptului de ordine publică, că trebuie interpretat strict și scopul lui nu poate fi determinat în parte de către fiecare stat membru fără controlul instituțiilor comunitare. Curtea, invocând jurisprudența sa constată, menționează despre conceptul de ordine publică că, pe lângă perturbarea ordinii sociale, mai presupune și existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unei valori fundamentale a societății, iar aplicarea măsurii trebuie să se bazeze pe conduita personală a celui în cauză, neputând fi fundamentată pe motive generale sau de prevenție. Pe de altă parte, este necesar ca măsura restrictivă să poată garanta realizarea obiectivului și să nu fie mai mult decât necesarul pentru atingerea acestuia, deci proporțională.
Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de alt stat membru care a decis expulzarea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine așa cum este speța de față.
Din probele administrate furnizate la repatrierea cetățeanului român constând, în principal datorită comportamentului de care a dat dovada pe perioada șederii, avându-se în vedere legislația italiană.
Solicitarea reclamantei privind limitarea dreptului la liberă circulație încalcă și principiul proporționalității, întrucât nu se mai justifică o astfel de măsură din partea statului de origine nefiind dovedit în concret modul în care conduita persoanei respective aduce atingere intereselor țării sau relațiilor bilaterale, din moment ce oricum persoana respectivă are interdicție de a intra pe teritoriul Italiei.
Prin luarea unei astfel de măsuri de către statul român, se creează și o gravă discriminare între cetățenii români și ai celorlalte țări UE, fiind supuși unei duble interdicții.
În consecință, se impune lăsarea ca neaplicată a normei interne și aplicarea normei comunitare.
Dispozițiile Directivei 2004/38/CE sunt suficient de precise cu privire la cazurile în care se poate restrânge exercițiul dreptului la libera circulație și mai ales în legătură cu statul membru care poate lua o asemenea măsură, acesta fiind statul membru în care persoana vizată se află prin ipoteză și pentru securitatea, sănătatea sau ordinea publică a căruia această persoană prezintă un pericol concret.
Cu alte cuvinte, statul român nu poate lua măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație a unui cetățean român într-un alt stat membru, întrucât doar acest din urmă stat membru poate aprecia dacă pericolul există.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta DIRECȚIA PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA DE DATE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, solicitând admiterea apelului întrucât, instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr.2 lit.d din HG nr.1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu și a Decretului Prefecturii Provinciei Terni, care prevede că, pe timpul șederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.
S-au invocat dispozițiile art.1 pct.1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală, ratificat prin Legea nr.173/1997 și dispozițiile art.27 din Directiva 2004/38/CE care prevăd că restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin.2 același text prevede că, măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Apelul este nefondat.
Art. 38 din Legea 248/2005 prevede următoarele: " restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriu unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau care ar urma să o desfășoare, ar duce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat".
Se observă, chiar în situația in care s-ar da eficienta acestui text de lege, că oricum potrivit art.38 lit.a din lege, restrângerea dreptului poate fi dispusă pe maxim 3 ani, în timp ce decretul de expulzare prevede o perioadă de minim 5 ani, prin urmare rămânând o diferență de perioadă neacoperită.
În speță într-adevăr, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Tratatul de Înființare a Comunităților Europene conform căruia: " fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Potrivit dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, în alin. 2 se arată: "măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Aceasta presupune faptul că, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut el putând fi limitat și unele dintre aceste limitări se regăsesc în art.27 menționat anterior.
Tratatul constituind Comunitatea europeană instituie, la art.46 o responsabilitate tradițională a statelor pentru menținerea ordinii și securității publice. Absența definiției acestei noțiuni nu a putut împiedica înscrierea anumitor limite ale libertății statelor de către directivă și de jurisprudența Curții de Justiție. Referirea făcută de CEDO implică o interpretare și mai strictă a acestei noțiuni și o proporționalitate a măsurilor.
Nu este, totuși posibil să fie permis fiecărui stat membru să definească în manieră proprie asemenea noțiuni și să ia măsuri arbitrare, pentru a nu lipsi aceste libertăți de conținutul lor.
Pentru a fi incidente dispozițiile art.27 al.2 teza 1 din Directiva 2004/38/CE, trebuie avute in vedere disp.art.27 al.2 teza 2 care prevăd că în fapt, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Una din limitele impuse de directivă este imposibilitatea de a deduce dintr-o simplă condamnare penală, existența unei amenințări individuale împotriva ordinii sau securității publice. Pentru ca o condamnare penală să justifice o măsură de îndepărtare, trebuie ca faptele care au motivat-o și persoana respectivă să constituie " o amenințare reală și suficient de gravă care să afecteze un interes general al societății". Trebuie reținut în speță că pârâtul nu a fost condamnat penal.
Între o condamnare și expulzare nu trebuie să existe nici o legătură directă, iar concluzia amenințării reprezentată de individ trebuie să rezulte dintr-o apreciere globală a faptelor și personalității sale.
Statele membre, sunt libere să aprecieze conform nevoilor naționale, putând lua măsuri reale și efective atât împotriva naționalilor,cât și potrivit principiului nediscriminării, împotriva străinilor pentru care măsura specifică este expulzarea in condițiile arătate. Dar, această măsura luată de un stat străin împotriva unei persoane, nu impune ca automat, și statul al cărui național este acea persoana, să facă și el aplicarea altor măsuri ce vizează restrângerea dreptului la liberă circulație.
Trebuie să se țină seama că pârâtul este cetățeanul unui stat membru al UE, în speță România, are statutul de cetățean al Uniunii și, în consecință, beneficiază de toate drepturile izvorâte din acest statut, drepturi care sunt opozabile chiar și statului său de origine.
Dreptul prevăzut de art. 18 include atât dreptul de a intra într-un stat membru, precum și dreptul individului de a părăsi statul său de origine. Dacă statul membru de origine ar putea restrânge dreptul de a părăsi teritoriul său și de a intra pe teritoriul altui stat membru, fără o justificare validă, ar însemna că libertățile fundamentale garantate de ar fi lipsite de efectivitate.
Această argumentare este susținută și de jurisprudența Curții - care în cauza C-33/2007 (cauza Jipa) în motivarea hotărârii CJCE - arată că, în esență conținutul conceptului de ordine publică, trebuie interpretat strict și scopul lui nu poate fi determinat în parte de către fiecare stat membru fără controlul instituțiilor comunitare.
Condițiile conceptului de ordine publică au fost enunțate în art.27 alin.2 teza 2 și trebuie să se țină seama că totodată este necesar ca măsura restrictivă să poată garanta realizarea obiectivului și să nu fie mai mult decât necesarul pentru atingerea acestuia, deci proporțională.
Limitarea nu poate fi bazată numai pe motive ce provin de la statul membru ce a emis expulzarea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său,în statul de origine, așa cum este în cauza de față.
Din probele administrate furnizate la repatrierea cetățeanului român constând, în principal, în Decretul emis de Prefectul de Terni nu rezultă nici măcar conținutul concret al infracțiunilor săvârșite de cetățeanul român, cert fiind doar faptul că, prin măsura luată, respectiv expulzarea și interzicerea, dreptului de intrare pe teritoriul Italiei, s-a aplicat măsura prevăzută de art. 27 alin. 1 din Directiva 2004/38/CE, avându-se în vedere legislația italiană.
Solicitarea reclamantei privind limitarea dreptului la liberă circulație încalcă și principiul proporționalității, întrucât nu se mai justifică o astfel de măsură din partea statului de origine, nefiind dovedit în concret modul în care conduita persoanei respective aduce atingere intereselor țării sau relațiilor bilaterale, din moment ce oricum persoana respectivă are interdicție de a intra pe teritoriul Italiei.
Astfel, prin luarea unei asemenea măsuri și de către statul român, se creează și o gravă discriminare între cetățenii români și ai celorlalte țări ale UE, fiind supuși unei duble interdicții și care în contextul dat, față de măsurile de expulzare și interzicerea pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani deja dispusă de către statul italian, nu își mai găsește justificare.
Asemenea măsură care se solicită a fi aplicată apare ca disproporționată în raport cu scopul legislației comunitare.
În această situație prioritară este aplicarea normei comunitare față de cea internă.
În temeiul principiului supremației, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare.
Regula enunțată, se aplică indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Într-o altă ordine de idei, judecătorii naționali au obligația de a interpreta normele de drept intern în lumina normelor comunitare. Acest obiectiv este prevăzut de art.10 al Tratatului care cere autorităților membre inclusiv instanțelor, să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în practică a dreptului comunitar.
Directiva 2004/38/CE conține dispoziții suficient de precise cu privire la cazurile în care se poate restrânge exercițiul dreptului la libera circulație și mai ales în legătură cu statul membru care poate lua o asemenea măsură, acesta fiind statul membru în care persoana vizată se află prin ipoteză și pentru securitatea, sănătatea sau ordinea publică a căruia această persoană prezintă un pericol concret.
Statul român poate lua măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație a unui cetățean român într-un alt stat membru, cf.art.38 lit.a Lg.248/2005 invocat în motivele de apel, numai dacă cerințele acestui text de lege sunt îndeplinite, ceea ce nu este cazul în speță. Textul de lege indicat, are in vedere situația returnării in baza unui acord de readmisie.
De reținut, că pârâtul a fost returnat în baza unui decret de expulzare și nu a unui acord de readmisie așa încât motivarea apelului reclamantului, nu are suport. Cadrul legal în care se judecă speța a fost stabilit în cele mai sus expuse.
Prin urmare, față de cele expuse, motivele invocate cu privire la faptul că instanța nu a luat în considerare obiectivul nr.2 lit.d HG 1347/2007 și că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 nu sunt relevante în sensul admiterii apelului.
decretului de expulzare nu menționează în concret, individualizat și încadrate în articole fiecare, faptele săvârșite, ci la o manieră generală se face referire la fapte săvârșite la 4 februarie 2004.
Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă, se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA DE DATE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1199 de la 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în B,-, județul
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2010.
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.- / 05.02.2010
Tehn.5 ex
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Tatiana Rădulescu
