Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI Pentru CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 216
Ședința publică de 09 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în B, str.-, nr. 2, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 169 din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în Dr.Tr.S, nr.7..1,.1,.2, județul Dr.Tr.S, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit apelanta reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B și intimatul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că apelul a fost declarat în termenul legal și motivat; prin motivele de apel, apelantul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul Ministerului Publica solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și restrângerii exercitării dreptului pârâtei la libera circulație pe teritoriul Franței.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la data de 29.05.2009, Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului, pe teritoriul Franței.
În motivarea cererii, s-a arătat că, din documentele ce i-au fost înaintate de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, rezultă că în data de 14.04.2009 lucrătorii PF - au întocmit pe numele pârâtului înscrisul denumit - talon - pe care au făcut mențiunea - returnat Franța - însoțit de declarația acestei din aceeași dată, ca urmare a măsurii dispuse de către autoritățile din Franța.
A învederat că, prin sentința Tribunalului Corecțional din, pârâtul a fost condamnat la 30 de luni închisoare, menținerea în detenție și interdicția teritoriului național timp de 5 ani pentru "tăinuire în bandă organizată de bunuri provenite dintr-o infracțiune", aspect necontestat de către pârât, acesta fiind returnat și anterior din această țară, prin sentința civilă nr.389/31.07.2007, Tribunalul Mehedinți dispunând restrângerea dreptului acestuia de a circula pe teritoriul francez pe o perioadă de 3 luni.
Cererea a fost motivată pe disp.art.38 lit.a din 248/2005 precum și pe disp.art.2 din Protocolul Adițional nr. 4 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
S-au depus la dosar talonul încheiat la data de 14.04.2009, declarația pârâtului și Decizia nr.- pronunțată la 14.11.2003 de Curtea de Apel di.
Prin decizia nr.169 din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte B, în contradictoriu cu pârâtul.
S-a reținut că pârâtul, potrivit declarației acestuia încheiată la data de 14.04.2009, a fost returnat din Franța pentru faptul că, în anul 2004, fost reținut și condamnat de autoritățile franceze pentru deținere de bunuri furate.
De asemenea, din Decizia nr.- pronunțată la 14.11.2003 de Curtea de Apel din rezultă că pârâtul a suferit o condamnare la 36 luni închisoare din care 18 luni cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire în bandă organizată de bunuri provenite dintr-o infracțiune și interdicția de a intra pe teritoriul Franței o perioadă de 3 ani.
Articolul 38 din 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art.148 al.2 și al.4 din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art.307 al.1 și al.2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Ori, dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art.18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art.27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alineatul 2 textul prevede că măsurile luate, trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art.27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.
În speță, s-a constatat că pârâtul a fost expulzat din Franța la data de 14.04.2009, reținându-se exclusiv în sarcina sa o condamnare penală anterioară de data din 14.11.2003, pentru care acesta suferise inclusiv expulzarea și interdicția de intrare pe teritoriul francez o perioadă de 5 ani, respectiv de a circula pe același teritoriu o perioadă de 3 luni - această din urmă sancțiune fiind aplicată de instanța națională, astfel fiind, s-a apreciat că, aplicarea unei noi sancțiuni pârâtului pentru aceeași faptă, este de natură a aduce atingere principiului proporționalității în raport cu scopul urmărit, încălcând astfel dreptul la liberă circulație al pârâtului, această măsură fiind exterioară conduitei personale actuale a acestuia.
Împotriva sentinței a declarat apel Direcția generală de pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii și restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație de către intimatul pârât în Franța pentru cel mult 3 ani.
În motivarea apelului s-a susținut că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și șederea cetățenilor Uniunii Europene întrucât prin Directiva nr.38/2004/CE nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni. Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental însă nu are un caracter absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege. Măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. În acest mod se realizează și un scop mai important manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să reflecte capacitatea acesteia de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene. Prin returnarea intimatului pârât s-a făcut dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și ședere în Franța. Fiind în culpă pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. În documentația întocmită de autoritățile franceze se invocă sentința Tribunalului Corecțional din 7 august 2003 prin care intimatul pârât a fost condamnat la 30 luni de închisoare. Menținerea în detenție și interdicția teritoriului național timp de 5 ani pentru tăinuire în bandă organizată de bunuri provenite dintr-o infracțiune. Intimatul a mai fost anterior returnat din Franța la 29 iunie 2007, prin sentința nr.389/2007 a Tribunalului Mehedinți dispunându-se restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a acestuia pe teritoriul Franței pe o perioadă de 3 luni.
Apelul este nefondat.
Prin art.38 din Legea nr. 248/2005 a fost reglementată posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, pe o durată de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor returnate dintr- altă țară în baza unui acord de readmisie, însă odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate, potrivit art. 148 alin.2 și 4 din Constituție.
Această prioritate este instituită și prin art. 10 din Tratatul Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele membre, inclusiv a instanțelor judecătorești, prin respectarea principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Examinând prevederile Legii nr. 248/2005, se constată că pentru a dispune restrângerea exercițiului dreptului cetățeanului român la liberă circulație în străinătate, este suficient ca acesta să fi fost returnat dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat.
Spre deosebire de norma internă, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE stabilește, expres și limitativ, doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre pot lua o astfel de măsură restrictivă, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.
În cauză, s-a susținut că măsura restrângerii exercițiului dreptului la circulație pentru pârât este justificată de faptul că acesta a fost condamnat în urmă cu mai mulți ani de o instanță din Franța.
de la principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor fiind de strictă interpretare, măsurile luate în aplicarea art. 27 din Directiva 2004/38 trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, pentru a fi justificate, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
În pronunțarea hotărârii preliminare din 10.07.2008, în procedura MAI- Direcția Generală de Pașapoarte B, împotriva lui G, formulată în temeiul art. 234 din CE de Tribunalul Dâmbovița, Curtea Europeană de Justiție a precizat că art. 27 din directiva 2004/38 nu se opune reglementării naționale care permite restrângerea exercițiului dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
În speță, condițiile mai sus enunțate nu sunt incidente. Faptul că pârâtul a fost condamnat în anul 2003 la 3 ani închisoare, din care 18 luni cu suspendare, nu justifică aplicarea în prezent a măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței. Nu se poate prezuma că intrarea pârâtului în prezent pe teritoriul statului francez constituie o amenințare la adresa siguranței publice a acestui stat. În aceste condiții, măsura ce se solicită a fi luată nu respectă principiul proporționalității cu scopul urmărit, și încalcă astfel dreptul la liberă circulație de care se bucură toți cetățenii Uniunii.
Față de dispozițiile comunitare arătate, sunt nefondate referirile făcute de apelant la dispozițiile constituționale, cât timp legea internă, la care trimite norma legii fundamentale, nu este în concordanță cu norma comunitară.
Aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO.
Apreciind că dispozițiile legale arătate au fost corect aplicate, în temeiul art. 296, cod pr. Civ. se va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în B, str.-, nr. 2, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 169 din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în Dr.Tr.S, nr.7..1,.1,.2, județul Dr.Tr.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
Tehn.5 ex/16.07.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun
