Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 223/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 223/A/2009
Ședința publică din 06.08.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
GREFIER: - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror:
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor B împotriva sentinței civile nr. 673/12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind pe intimații și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri judiciare asupra apelului.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor B împotriva sentinței civile nr. 673/12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, pe motivul invocat de prima instanță. Arată că trebuie să aibă prioritate prevederile din dreptul comunitar, așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 5843/11.09.2007 pronunțată de Secția Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o speță asemănătoare. Astfel, sunt invocate dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38/2004 emisă de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, care prevăd că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine, siguranță și sănătate publică.
CURTEA
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub numărul de mai sus, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la circulație în Italia pentru o perioadă de C mult 3 ani, al pârâtului cu domiciliul în. Cererea a fost inițial pe rolul Tribunalului București, care prin sentința civilă nr. 1352 din 09.09.2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. La rândul său, acesta a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, prin sentința civilă nr. 875 din 19.11.2008.
Tribunalul Maramureșs -a pronunțat în sensul respingerii cererii introductive de instanță, prin sentința civilă nr. 78 din 26 ianuarie 2009, iar prin decizia civilă nr. 119/A/13 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluja desființat sentința menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, apreciind că nu s-a intrat în cercetarea fondului cu ocazia primei judecăți.
Prin sentința civilă nr. 673 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor, în contradictoriu cu pârâtul, pentru limitarea dreptului la liberă circulație în Italia.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul a fost returnat din Italia, la data de 09.05.2008 în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară.
Împrejurarea că autoritățile italiene au dispus returnarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să restrângă, la rândul său, exercitarea dreptului la liberă circulație a cetățeanului său pe teritoriul Italiei.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă, ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În cauză se pune deci problema compatibilității normei interne (Legea nr. 248/2005) cu legislația comunitară (Tratatul CE și Directiva 2004/38/CE) și cea a priorității dreptului comunitar față de dreptul intern. Analizând această problemă, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 38 lit. a din Legea internă nr. 248/2005 prevede că, "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, tribunalul a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului". (Hotărârea Curții din 19.01.1982, cauza Bexker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă, tribunalul a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la. tribunalul a constatat că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, tribunalul a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
În privința aplicării normei comunitare la situația de fapt din speța de față, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâtul a fost expulzat din Italia pentru că a depășit termenul de trei luni de ședere în această țară. La dosarul cauzei, în primul ciclu procesual reclamantul a depus documente traduse din care să rezulte care sunt faptele reținute în sarcina pârâtului de către autoritățile italiene. Din conținutul dosarului nr- (al Tribunalului București Secția IV civilă, anterior declinării), fila 16, rezultă că în sarcina pârâtului s-a reținut că nu are nici o ocupație, este în Italia de mai mult de trei luni și în loc să-și caute de lucru se întovărășește cu alte persoane fără ocupație ca să comită fapte delictuoase.
Totuși, autoritățile italiene nu au precizat în concret dacă pârâtul a comis sau nu vreo faptă "delictuoasă" și ce fel de faptă.
Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat că în sarcina pârâtului nu se poate reține comiterea vreunei fapte de natură a se încadra într-una din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva CE nr. 28/2004.
Raportat la prevederile nr.HG 1347/2007 privind aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, respectiv de art. 2 lit. d din planul de măsuri, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acest text prevede doar că, în regim de urgență, după sosirea cetățenilor în țară, este obligatorie înaintarea de către MIRA, DGP sau, după caz, către instanță a "dosarului de îndepărtare". Demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b al Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Textul sus menționat trimite deci la art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005, articol de lege analizat în prezenta hotărâre, raportat la compatibilitatea cu Directiva CE 28/2004.
Față de cele de mai sus instanța a apreciat că simpla returnare a pârâtului din Italia cu motivarea că a fost reținut de autorități pentru ședere și muncă fără forme legale, în lipsa altor dovezi cu privire la comportamentul personal al pârâtului, care ar constitui un pericol pentru ordinea sau siguranța publică, nu poate să conducă la admiterea acțiunii formulate.
Atâta timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanța a apreciat că nu s-a probat împrejurarea că acesta ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Având în vedere cele de mai sus, cererea reclamantei Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor a fost respinsă conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor.
S-a arătat în motivare că în conformitate cu prevederile obiectivului 2 lit. d) din nr.HG 1347/2007 și alte art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, recurentul are obligativitatea de a înainta către instanța competentă dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, autoritățile judecătorești urmând a pronunța o hotărâre vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia, pe o perioadă determinată.
Din documentele depuse la dosar, reiese că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei prin Decretul Prefecturii Provinciei Milano din data de 09.05.2008, pentru considerentul că a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravant, adoptându-se măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.
Pe de altă parte, prin Acordul dintre România și Republica Italiană pentru readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, fiecare parte contractantă și-a asumat obligația de a readmite pe teritoriul său orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.
România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, față de exigențele legislației Uniunii Europene.
Nu s-au depus întâmpinare la dosar.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea reține următoarele:
Apelul este fondat iar sentința atacată, netemeinică și nelegală.
Prima instanță nu a luat în considerare, deși a făcut referire la acestea în motivare, documentele din care să rezulte care sunt faptele reținute în sarcina pârâtului.
Astfel, odată cu cererea introductivă de instanță, s-a depus la dosar declarația dată de pârât cu ocazia returnării în țară (fila 4 dosarul Tribunalului București ), în care acesta arată că a fost judecat și condamnat la un an cu suspendare cu condiția returnării în România, arătând că a avut avocat din oficiu, că nu face contestație și nici nu va face.
De asemenea, din copia decretului de îndepărtare a pârâtului din Italia, emis de Prefectura Provinciei Milano, bilingv (filele 5-6 același dosar), reiese că acesta a fost arestat în flagrant pentru tentativă de furt în formă agravată, chestiunile reținute de prima instanță fiind doar circumstanțele privitoare la persoana pârâtului, care au fost avute în vedere de către autoritățile italiene.
Chiar dacă partea privitoare la faptele reținute în sarcina pârâtului de către Prefectura Provinciei Milano nu este tradusă în română în cuprinsul decretului emis de această Prefectură (fila 9 dosarul Tribunalului București ), traducerea a fost furnizată de către reclamant în cuprinsul primei cereri de apel (dosar nr- al Curții de Apel Cluj, fila 4). Potrivit prevederilor art. 141 alin. 1.proc.civ. doar când se tăgăduiește exactitatea traducerii în limba română făcută de parte, instanța poate dispune ca traducerea să se facă de un traducător autorizat. În speță, nu s-a făcut o atare tăgadă, mai mult, exactitatea traducerii furnizate de către reclamant reiese cu prisosință datorită similitudinii cuvintelor în italiană cu cele din limba română, în privința tentativei de furt agravat (tentato furto aggravato) și a situației de flagrant menționată (flagranza). Față de aceste considerente, Curtea apreciază că Tribunalul Maramureș, în rejudecare, nu putea face abstracție de partea esențială a decretului Prefecturii Provinciei Milano, aceea vizând faptele antisociale comise de pârât pe teritoriul Italiei. C mult, trebuia să ceară o traducere a părții relevante, în baza rolului activ pe care trebuie să îl aibă în baza art. 129.proc.civ.
Or, nu se poate contesta că furtul, chiar în forma tentativei, reprezintă o infracțiune, deci o încălcare flagrantă a ordinii publice a unui stat din Uniune Europeană.
Prin urmare, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului, în aceste condiții, nu apare ca disproporționată față de obligativitatea respectării principiului liberei circulații a cetățenilor Uniunii în cadrul acesteia. Nici nu este încălcat acest principiu, întrucât, așa cum s-a arătat în sentința atacată, chiar norma comunitară (art. 27 din Directiva CE nr. 28/2004) prevede trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, printre care și afectarea ordinii publice.
Apreciind că prin măsura restrângerii dreptului la libera circulație a pârâtului sunt pe deplin respectate exigențele legislației comunitare, odată cu cele edictate de legislația internă invocată de reclamant în susținerea cererii sale (art. 2 lit. d) din nr.HG 1347/2007 și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005), Curtea urmează a admite, în baza art. 296.proc.civ. apelul formulat și în consecință, va schimba hotărârea atacată, dispunând restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtului, pe o perioadă de 3 ani. Măsura se va dispune cu începere de la data pronunțării deciziei, față de împrejurarea că o astfel de măsură trebuie să fie efectivă, deci nu se poate dispune pentru trecut, iar odată ce instanța a apreciat necesitatea luării măsurii, aceasta un caracter imediat, față de importanța valorilor ce trebuie protejate prin adoptarea ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) împotriva sentinței civile nr. 673 din 12 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o schimbă, în sensul că admite cererea formulată de același reclamant și în consecință:
Dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtului, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data pronunțării prezentei decizii.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - pentru - - - -
plecat în, semnează
Președintele Curții de Apel Cluj,
Judecător
Red. dact.,
12.08.2009
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Maria Hrudei
