Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 237A
Ședința publică din 29 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
La ordine fiind soluționarea apelului civil formulat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 884 din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în com., sat., jud. G, în acțiunea civilă având ca obiect limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate în baza Legii 248/2005.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 0,4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei; că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu disp. art. 242 pct. 2 cod proc.civilă.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea ca nefondată a cererii de apel și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței dată de instanța de fond, precizând că pârâtul pentru faptele săvârșite pe teritoriul Suediei, a fost condamnat, pedeapsa fiind executată și că acestuia i s-a aplicat și interdicția de intrare în această țară până la data de 29.01.2011, ori pentru aceeași faptă nu poate fi aplicată această sancțiune de două ori.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului constată;
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.05.2009 pe rolul Tribunalului Galați -Secția civilă reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Suedia pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului (CNP --).
Reclamanta arată că pârâtul a fost returnat din Suedia la data de 31.03.2009 în baza Acordului readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.642/2001. Prevederile acestui acord stabilesc că o parte contractantă să readmită, fără formalități, o persoană care nu îndeplinește condițiile în vigoare pentru intrarea sau șederea pe teritoriul celeilalte părți contractante, cu condiția să se dovedească sau să se poată prezuma în mod justificat faptul că persoana respectivă este cetățean al primei părți contractante. Acest acord are la bază dorința de a facilita readmisia persoanelor care se află fără autorizație pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.
Reclamanta invocat prevederile art. 5, art. 38-39 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate cu modificările și completările ulterioare, și Directiva nr.2400/38/CE.
Reclamanta, în dovedirea acțiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosar, conform dispozițiilor art. 112.pr.civ, copii certificate după talonul de returnare și declarația care au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin și dovada plății taxei de timbru în original.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezenta în instanță, nu a formulat întâmpinare și nici probatorii în combaterea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 884 din 2.06.2009, Tribunalul Galația respins acțiunea ca nefondată reținând următoarele;
Potrivit normei comunitare (art. 27 al.2 din Directiva nr.2004/38/CE) restrângerea liberei circulații a persoanei se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță politică sau sănătate publică. Ori, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna că principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare care a enunțat în art. 14 din Tratatul.principiul liberei circulații a cetățenilor europeni care are aplicabilitate diversă și se bucură de supremație în raport de reglementarea internă.
Cetățeanului român nu i se mai poate interzice ieșirea de pe teritoriul țării cu referire la art.39 lit. a din Legea nr.248/2005, normă ce și-a găsit aplicabilitatea atâta vreme cât România nu aderase la Uniunea Europeană și cât timp nu venea în conflict cu norme de drept comunitar cărora trebuie să li se asigure preeminență.
Tribunalul ca instanță, deci autoritate a statului, îi revine obligația de transpunere în legislația internă a normei comunitare, aplicând dreptul comunitar rezultanta este protejarea drepturilor conferite de aceasta persoanelor.
Altminteri, ar însemna că, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, potrivit căreia"jurisdicțiile naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă".
În speță, din declarația pârâtului rezultă că, acesta a ieșit ilegal din țară, în data de 30.10.2008, prin Vama Nădlac, cu destinația Suedia, unde s-a și stabilit, muncind fără forme legale în construcții, până la data de 27.01.2009, când a fost reținut de autoritățile suedeze pe motiv de furt din magazin, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni din care a executat 2 luni, ulterior fiind returnat, acesta nefiind un motiv de ordine publică, siguranță publică, sănătate publică.
Împotriva acestei sentințe reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bad eclarat apel, în termen legal, pentru următoarele motive;
Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a din Legea 248/2005, este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, dacă acel cetățean a încălcat legislația statului de unde a fost returnat.
Mai arată că dispozițiile legale sus-menționate nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu 1.05.2007.
Că textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale pretins protejate.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel constată apelul nefondat pentru următoarele considerente;
În speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene după data aderării.
În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitate în materie, care are prioritate în fața celei interne.
Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, Curtea constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din cele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene reține, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretate stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție.
Față de considerentele expuse mai sus va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 884 din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul cu același număr.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier
- - - - - - - -
Red./2.10.2009
Dact.AP./
7ex.7.10.2009;
com. 5 exp. /9.10.2009
Fond: Tribunalul Galați - judecător -
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu