Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(562/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 237
Ședința publică de la 14.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de d-na procuror.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței civile nr.66 F din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 3 aprilie 2009, relațiilor solicitate de la apelanta reclamantă, respectiv procesul-verbal de consemnare a declarației dată de intimatul-pârât și talonul de returnare, înscrisuri depuse în fotocopie certificată conform cu originalul. Pe de altă parte, apelanta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii apelate, ca temeinică și legală, având în vedere că nu s-a dovedit săvârșirea de către intimat, pe teritoriul Elveției, a unor fapte de natură să aducă atingere sănătății,ordinii publice ori securității statului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, la data de 08.01.2009, sub nr-, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului, pe teritoriul Elveției, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Elveția la data de 18.08.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat cu România, situație în raport de care se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.
Prin sentința civilă nr. 66F din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit declarației pârâtului, aflată la dosarul cauzei, acesta a fost descoperit de autorități pe teritoriul Elveției și returnat în țară pentru ședere ilegală și muncă la negru.
Conform art. 39 alin. 1 din Legea nr. 238/2005, în situația prevăzută la art. 38 lit. a, măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar, când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești, cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. 1 teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a Directivelor -/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 731l48/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Oficial al Uniunii Europene nr. din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 Cod civil, incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, tribunalul a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, în contradictoriu cu pârâtul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului, pentru o perioadă de cel mult trei ani, pe teritoriul Elveției.
In motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Elveția la data de 18.08.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, întrucât, la data de 24.03.2008, acesta a fost depistat de autoritățile elvețiene pentru ședere ilegală și muncă la negru.
Reclamanta a arătat că statul din care a fost returnat pârâtul nu face parte din Uniunea Europeană.
Înscrisurile înaintate ca probe, talonul de returnare și declarația, au fost întocmite în punctul de trecere al frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin. Astfel, autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile statului străin, în baza acordului de readmisie, fără a putea cenzura returnarea intimatului, cu atât mai mult cu cât aceasta are la bază prevederile unui acord încheiat între cele două părți.
Apelanta a mai arătat că paragrafele 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează libertatea de circulație a unei persoane, aflată legal pe teritoriul unui stat, înăuntrul acestui teritoriu, și libertatea de circulație între state, paragrafele 3 și 4 reglementând restrângerile la care poate fi supus dreptul la liberă circulație, ceea ce înseamnă că dreptul în discuție nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4 Adițional la Convenție.
Intimatul a fost returnat din Elveția la data de 18.08.2008, pentru motive de ordine publică, astfel cum rezultă din analiza coroborată a procesului -verbal de consemnare a declarației acestuia și a talonului de returnare.
În raport de aceste circumstanțe referitoare la persoana intimatului, solicitarea apelantei Direcția Generală de Pașapoarte de restrângere a dreptului la libera circulație a intimatului este pe deplin întemeiată, fiind îndeplinite toate condițiile limitării dreptului la liberă circulație prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectându-se și interpretarea dată de Curtea Europeană acestui text de lege, în jurisprudența dezvoltată în această materie.
In același sens, fiind încheiat un astfel de acord de readmisie între România și Elveția, intimatul a fost returnat din această țară pentru un motiv care reflectă principiile legislației europene în materia libertății de circulație.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor convenționale, care fac parte din dreptul intern, nu rezultă caracterul absolut al dreptului de ședere pe teritoriul Elveției, ci posibilitatea intervenirii restrângerilor, sub forma unor condiții sau al unor formalități, pe care acești cetățeni trebuie să le îndeplinească, cu respectarea principiului proporționalității.
În raport de conținutul art. 38 din Legea nr. 248/2005, legea națională, care fundamentează posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație, are caracter previzibil în legătură cu efectele sale, aplicându-se tuturor acelor persoane care se regăsesc într-una din ipotezele prevăzute la art. 38.
Tot astfel, potrivit art. 6 din nr.HG 1531 din 2003 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Consiliul Elvețian privind eliminarea reciprocă a vizelor, "eliminarea obligativității vizei nu exonerează cetățenii statului unei părți contractante de la obligația de a se conforma legilor privind intrarea și șederea și altor prevederi legale în vigoare pe teritoriul statului celeilalte părți contractante".
La art. 7 din actul normativ indicat, se precizează că"autoritățile competente ale părților contractante își rezervă dreptul de a refuza intrarea sau șederea cetățenilor statului celeilalte părți contractante, care ar putea să reprezinte un pericol pentru ordinea, securitatea sau sănătatea publică ori a căror prezență pe teritoriul acestuia ar fi ilegală".
În raport de situația concretă a intimatului, care s-a stabilit și a muncit pe teritoriul Elveției, fără îndeplinirea nici unei formalități legale, încălcând astfel textele de lege menționate, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul Elveției, pe o perioadă rezonabilă și determinată, are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii și siguranței publice din acel stat și este necesară într-o societate democratică pentru responsabilizarea pârâtului în a conștientiza respectarea unor condiții legale de ședere, pe teritoriul unor state străine și pentru apărarea acestor valori, intimatul neinvocând, în fața autorităților competente, motive speciale care să justifice aplicarea unor derogări de la aceste principii.
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 289 alin. 2 Cod procedură civilă.
În etapa procesuală a apelului, a fost administrată proba cu înscrisuri, instanța dispunând ca apelanta să depună la dosar procesul - verbal de consemnare a declarației intimatului și talonul de returnare.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În fapt, pârâtul a fost returnat din Elveția, la data de 18.08.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, pe motivul șederii ilegale și din cauza faptului că a muncit fără forme legale pe teritoriul acestei țări.
Rezultă, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în data de 18.08.2008, că pârâtul a părăsit România în data de 12.02.2008, cu destinația Elveția, iar, la data de 24.03.2008, a fost depistat de autoritățile elvețiene și reținut într-un centru de străini în vederea returnării în România.
În cauză, se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, respectiv dreptul la libertatea de circulație reglementat de art. 25 din Constituția României ( dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept) și articolul 2 al Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea faptului că Elveția nu este stat membru al Uniunii Europene și nici al Economic European, nefiind incidente dispozițiile Directivei Consiliului nr. 38/2004/CE, ci aplicându-se dispozițiile acordurilor bilaterale de readmisie încheiate între Elveția și România, ce trebuie interpretate în lumina dispozițiilor convenționale, precum și acordurile bilaterale încheiate între Elveția și Uniunea Europeană privind libera circulație a persoanelor.
Astfel, potrivit art. 11 și 20 din Constituție, urmează a se stabili compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
In sistemul de protecție a drepturilor omului, dreptul la libertatea de circulație nu este unul absolut, putând cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile reglementate de lege. Astfel, în ipoteza în care trebuie să fie analizate restrângerile aduse unui drept condițional, mecanismul de control trebuie să se raporteze la existența unei baze legale prin care se instituie ingerința, legea trebuind să întrunească și calitățile de a fi accesibilă și previzibilă, la existența unui scop legitim, care să justifice restrângerea și la necesitatea acestei limitări într-o societate democratică, în sensul că aceasta trebuie să răspundă unei nevoi sociale imperioase și să existe un raport de proporționalitate între imperativele apărării drepturilor individuale și cele ale apărării interesului public, între scopul invocat de stat și mijloacele folosite pentru atingerea acestuia.
In cauza dedusă judecății, apelanta ar putea susține că restrângerea dreptului la libera circulație a persoanei returnate dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie, vizează un scop legitim, reprezentat de menținerea unui climat de bună colaborare dintre România și statul respectiv.
In același sens, deși poate fi admis argumentul apelantei că nu este de competența instanței naționale să se pronunțe asupra legalității sau justeței măsurii de returnare dispusă de autoritățile elvețiene, acest argument nu este prin el însuși (per se)suficient pentru ca instanța română să interzică dreptul la libera circulație al cetățeanului său, în speță, al pârâtului, pe teritoriul statului elvețian.
Sub aspectul aprecierii legalității măsurii dispuse, în materia liberei circulații a persoanelor cetățeni români, atât legislația internă, cât și legislația convențională stabilesc regula, conform căreia dreptul la liberă circulație al cetățenilor români este garantat, aspect ce rezultă din prevederile art. 25 din Constituția României, art. 2 par. 1 al Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Excepțiile de la această regulă se regăsesc, deopotrivă, în cuprinsul legii interne (art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005), dar și în legislația convențională ( par. 3 și 4 ale art. 2 al Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Norma convențională prevede, în mod limitativ, ipotezele în care statul ar putea să restrângă libertatea de circulație a persoanelor, respectiv afectarea securității naționale, a ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, protejarea drepturilor și libertăților altora.
Norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face vreo distincție în legătură cu alte atribute ce privesc persoana cetățeanului, cum ar fi gradul de pericol social pe care acesta îl prezintă pentru ordinea, siguranța, sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
Se observă, așadar, că norma internă prevede o categorie mai largă de situații în care se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, astfel că aceasta este, în parte, neconformă cu norma convențională, sub aspectul excepțiilor ce vizează libera circulație a persoanelor, excepții care ar trebui să fie de strictă interpretare și aplicare și să fie concordante cu cele reglementate de legislația internațională în această materie.
Existând, astfel, neconcordanță între norma convențională și norma internă privind excepțiile de la dreptul la libertatea de circulație, care constituie limitări ale exercitării acestui drept, Curtea va face aplicarea normei convenționale în speță, în virtutea principiului supremației dreptului internațional în materia drepturilor omului.
Analizând, în continuare, cererea de chemare în judecată, din perspectiva necesității și a proporționalității restrângerii, Curtea observă că aceasta s-a fundamentat exclusiv pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Elveției, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și acest stat, pentru că fusese depistat cu ședere și muncă ilegale.
Actele depuse în dovedirea cererii atestă faptul că pârâtul a părăsit România la data de 12.02.2008, în încercarea de a găsi un loc de muncă și a fost depistat de autoritățile elvețiene, la data de 24.03.2008, fiind returnat in România, ca o consecință exclusivă a șederii ilegale, apreciate astfel de poliția comunitară elvețiană.
În acest context, trebuie subliniat faptul că perioada de ședere a pârâtului în Elveția, nu depășește perioada de 3 luni, în care orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de ședere pe teritoriul unui stat membru al Uniunii, fără îndeplinirea nici unei formalități, cu excepția deținerii unei cărți de identitate sau a unui pașaport valabil (articolul 6 din Directiva 2004/38/CE), rațiunile acestei prevederi putând fi extinse și în cauza dedusă judecății.
Astfel, deși măsurile dispuse, din motive de ordine publică sau siguranță publică, ar trebui să respecte principiul proporționalității, în cauză, se întemeiază exclusiv pe conduita intimatului; această conduită trebuie să constituie, însă, o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, măsura neputând fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau sunt legate de considerații de prevenție generală.
Simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea elvețiană referitoare la dreptul de ședere, pe teritoriul statului elvețian, al unui cetățean român, nu poate fi circumscrisă excepțiilor care ar conduce la admiterea cererii.
Obligația asumată de România, prin acordul încheiat cu statul elvețian, fost aceea de a readmite pe cetățenii săi, care au fost expulzați, în scopul combaterii imigrației ilegale, dar această obligație, de ordin general și de prevenție generală, nu poate justifica, în raport de circumstanțele particulare ale speței, restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului - pârât, pe teritoriul Elveției, pe o perioadă de maxim trei ani.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 66 din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 66 din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât, cu domiciliul în sat, (comuna ) județul
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact. /
Ex.5/1.06.2009
Tribunalul Ialomița -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu
