Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.250/
Ședința publică din 1 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - - -
Ministerul Public, reprezentat prin procuror -
La ordine fiind judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor B, cu sediul în B- sector 1, împotriva sentinței civile nr.1169 din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal lipsă apelanta și intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelanta a solicitat soluționarea în lipsă, conform dispozițiilor art.242 cod pr. civilă, și de asemenea s-a mai referit asupra faptului că apelanta a trimis la instanță, cerere - fax, la care a atașat copia fax a Ordinului de plată nr.2240 din 29 septembrie 2009 pentru plata sumei de 4 lei taxă judiciară de timbru, și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingerea apelului formulat ca nefondat, și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la data de 10.07.2009 pe rolul Tribunalului Galați - Secția civilă reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Finlanda pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului (CNP:-)
Reclamanta arată că pârâtul a fost returnat din Finlanda la data de 06.05.2009 în baza Acordului readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.60/2001, publicată în Monitorul Oficial nr.132/2001.
Din documentele înaintate Direcției Generale de Pașapoarte de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu privire la numitul în vederea luării măsurilor conform competențelor și a dispozițiilor legale în vigoare, rezultă că în data de 06.05.2009 lucrătorii Punctului de frontieră -, întocmesc pe numele sus-menționatului, înscrisul pe care fac mențiunea - Finlanda - însoțit de declarația acestuia din aceeași dată, ca urmare a măsurii dispuse de către autoritățile din Finlanda.
Reclamanta a invocat prevederile art. 5, art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate cu modificările și completările ulterioare, și Directiva nr. 2004/38/CE.
Reclamanta, în dovedirea acțiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosar, conform dispozițiilor art. 112.pr.civilă, copii certificate după declarația pârâtului, talon și dovada plății taxei de timbru în original.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nici probatorii în combaterea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1169 din 8 iulie 2009, Tribunalul Galația respins ca nefondată cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte B, în contradictoriu cu pârâtul.
S-a reținut în motivarea sentinței că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.2 din Protocolul Adițional nr.4 la CEDO, pct. 3 și 4.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive;
- greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate și acordului de readmisie, încheiat în Finlanda și aprobat prin Legea nr.60/2001.
- pârâtul a recunoscut în declarația olografă, dată la punctul de frontieră că a fost expulzat din Finlanda, pentru că a comis o faptă de furt fiind condamnat la 9 luni închisoare.
Apelul declarat de reclamantă este nefondat .
Așa cum se precizează în documentele prezentate de reclamantă și care emană de la autoritățile finlandeze, pârâtul a fost condamnat pentru fapte penale săvârșite pe teritoriul acestui stat.
Totodată s-a luat și măsura expulzării sale și a interzicerii dreptului de a mai reveni în Finlanda, înainte de împlinirea unui termen de 2 ani, respectiv până la 29 aprilie 2011.
A-i aplica o nouă măsură de restrângere a dreptului la liberă circulație pe teritoriul Finlandei, potrivit legislației române ar însemna o dublă sancțiune pentru aceeași faptă.
In consecință în mod corect instanța de fond a apreciat că o asemenea dublă sancționare încalcă principiile de drept aplicabile pe teritoriul României, și a respins cererea reclamantei ca nefondată.
Pentru aceste considerente în conformitate cu dispozițiile art.296 cod pr. civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.1169 din 8 iulie 2009 Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor B cu sediul în B- sector 1, împotriva sentinței civile nr.1169 din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red. /9.10.2009
Tehn.
7 ex./12.10.2009
fond -
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila